In fine, nu are rost sa mai despic firul in 4 ca as face exact ceea ce m-a enervat cat am citit acest topic. Nici nu stiu ce m-a apucat sa scriu de la inceput. Probabil ca m-am recunoscut in rolul de parinte impostor.
Ce ma supara cu adevarat e ca cei care ar putea sa dea o mana de ajutor si sa schimbe anumite mentalitati nu o fac. Stau acolo pe piedestal si se uita cu dispret la cei "neinitiati" cum se dau cu capul de pereti, eventual mai arunca cate o vorba de "duh" ca sa arate cat de multe au invatat.
Bine, am descoperit ca sunt parinte impostor. Si mai departe ce fac? Nu are nici un rost sa ii arati cuiva ce este daca nu ii spui ce sa faca mai departe. O sa spuneti psihoterapie, nu? Nu pot nici asta pentru ca tocmai am aflat ca psihologii/psihiatrii din romania sunt niste mari sarlatani si nu are nici un sens. In cazul asta am ramas fara nici un reper si faptul ca mi s-au deschis ochii mi-a facut mai mult rau decat bine.
Poate nu esti un parinte impostor...doar ca uneori suntem al naibii de bine programati de parinti si ne ducem scriptul mai departe insamantindu-l si in copii nostri.asa merge treaba...dar odata ce ai constientizat treaba asta singura cale este sa lupti sa-ti schimbi comportamentul fata de copil.
.daca ne cerem iertare fata de copii...eu o fac de zeci de ori pe zi,cand realizez ca gresesc si astfel generez unele comportamente "negative "ale copilului.
Salome spune,citind-o pe Francoise Dolto ca totul este comunicare.si atunci cand copii nostri devin "obraznici",violenti sau de neinteles,ei ne transmit mesaje,pe care e bine sa le analizam:ce am facut eu de am generat reactia asta?sau ce s-o fi intimplat in viata lui de a reactionat asa?
ideea este sa nu fim reactivi-sa raspundem cu o reactie la orice copmortament care nu ne place,ci sa vedem ce anume a genetar acel comportament.Copii nostri sunt dornici sa se deschida,sa spuna ce suferinte ii macina,dar asteapta sa vada ca noi suntem pamanitul fertil in care ei sa puna problemele lor.
Cert este ca daca vom alege cale comunicarii si unui altfel de comportament,cei mai multi din jur ne vor privi cu suspiciune si poate dispret,ca pe niste personaje care si-au pierdut capacitatea de a avea autoritate in fata copiilor lor.
Erena are dreptate :nimeni nu-ti poate spune ce sa faci si cum sa o faci.
in ceea ce priveste copii,poate un bun inceput ar fi sa accepti ca esti om si poti gresi,sa o admiti in fata lor,sa le ceri iertare cand gresesti si sa-i asculti din tot sufletul,nu cu gandul sa-i critici sau sa le arati ca gresesc imediat.