Parintii impostori - parintii proprietari de copii

Fentasy a scris:

Franco, nu exista iubire conditionata.

Si cand te intreaba fata ce-ai vazut la ea, ce-i spui ? :x: ca nu exista niciun motiv ?

just-me1 a scris:

Dar mi se pare o lasitate sa critici parintii care au trecut prin experiente prin care tu nu ai trecut si nu vei trece niciodata.

dar nu am spus sa ii critici...am vb eu de criticat...am trecut de mult de faza cu criticatu-l parintilor...trebuie sa ii accepti asa cum sunt..insa daca eu cand am fost copil nu am avut o copilarie nefericita ar trebuii sa fac acelasi lucru cu copilul meu? :x: daca stiu ca nu sunt in stare sa ofer dragostea de care au nevoie si sa fiu alaturi de ei...atunci mai bine nu fac un copil....

Franco222 a scris:

Se tot vorbeste despre a darui dragoste in mod neconditionat dar, well, cum ramane cu a primi dragoste in mod neconditionat?

A critica dragostea primita ca fiind conditionata mi se pare a conditiona primirea ei So here we go round again...

dar daca oferi draste celor din jur.....nu crezi ca sentimentul ca ai fost util si ai facut ca cineva sa se simta iubit nu e de ajuns.... si fiecare avem intr-un fel sau altu parte de ea...numai ca noi nu realizam

whydontyouyesbut a scris:

Parintii impostori conditioneaza acceptarea copilului de o serie de satisfactii care ar trebui sa li se ofere lor: copilul sa-i iubeasca la rindul lui, sa aiba rezultate excelente la scoala, sa aiba nu stiu ce abilitati ori talente, sa-i asculte fara sa cricneasca, sa le impartaseasca mai toate conceptiile asupra lumii si vietii, sa urmeze o anume profesie, sa aleaga un anume tip de partener etc.

Faptul de a-ti critica parintii pe un forum cu niste necunoscuti mi se pare infinit mai putin crud si mai putin condamnabil decit cruzimea si indiferenta parintilor de care vorbim. In ce ma priveste, nu am de ce sa le acord iertarea, neceruta, de altfel. Nu au trait in pestera, nici in evul mediu, erau deja a 3-a generatie de intelectuali (urbani :x:), ar fi putut schimba ceva. A, ca n-o sa stau pe loc sa ma cramponez de vina lor pentru ca responsabilitatea prezentului imi apartine numai mie, asta e alta treaba. Dar de ce e lasitate sa ii criticam?

Cand spui ca nu te astepti de la copilul tau sa te iubeasca la randul lui nu te cred. Ar trebui sa fii sincera cu tine, uita-te intr-o zi la copilul tau pe care il iubesti atat de mult si gandeste-te ca intr-o zi ar spune despre tine ceea ce au spus altii aici pe forum despre parintii lor. Numai gandul asta o sa te doara f mult.

Cu iertarea neceruta iti dau dreptate. Poate ca asta e de fapt cea mai mare problema. Nu ne-au considerat destul de importanti ca sa isi ceara iertare atunci cand au gresit fata de noi. Poate de asta e si asa de greu sa o acorzi. Tu ti-ai cerut vreodata iertare de la copilul tau atunci cand ai gresit fata de el?

erena a scris:

dar daca oferi draste celor din jur.....nu crezi ca sentimentul ca ai fost util si ai facut ca cineva sa se simta iubit nu e de ajuns.... si fiecare avem intr-un fel sau altu parte de ea...numai ca noi nu realizam

Pai daca poti iubi numai ca sa faci pe cineva sa se simta iubit atunci inseamna ca esti foarte potrivita pentru a fi mama. Chiar una "neimpostoare". Sau poti numai sa vorbesti despre o astfel de dragoste si nu sa o si oferi?

just-me1 a scris:

Cand spui ca nu te astepti de la copilul tau sa te iubeasca la randul lui nu te cred. Ar trebui sa fii sincera cu tine, uita-te intr-o zi la copilul tau pe care il iubesti atat de mult si gandeste-te ca intr-o zi ar spune despre tine ceea ce au spus altii aici pe forum despre parintii lor. Numai gandul asta o sa te doara f mult.

Cu iertarea neceruta iti dau dreptate. Poate ca asta e de fapt cea mai mare problema. Nu ne-au considerat destul de importanti ca sa isi ceara iertare atunci cand au gresit fata de noi. Poate de asta e si asa de greu sa o acorzi. Tu ti-ai cerut vreodata iertare de la copilul tau atunci cand ai gresit fata de el?

nu e asa cum zici tu...situatia o vede fiecare altfel...eu una da m-ar durea daca copilul meu nu m-ar iubii insa daca stiu ca lui iar fi lui bine asa...atunci m-as resemna cu atat...daca stiu ca el este bine fericit,chiar daca pe mine nu ma iubeste...da pot zice ca sunt fericita in nefericirea mea... si durerea e diferita de iubire..multe dor in viata dar is trecatoare....

asa si daca parintii mei m-au agresat verbal,fizic ,psihic...ce ma duc sa ma mandresc cu asta nu....spun cum au fost ...si care a fost modul lor de a ma trata...insa nu ii urasc...nu ii judec...insa nici nu ii admir... ma multumesc ca nu a fost mai rau...a trecut... asta e nu pot sa imi aleg parintii insa pot alege sa nu fiu ca ei...

just-me1 a scris:

Pai daca poti iubi numai ca sa faci pe cineva sa se simta iubit atunci inseamna ca esti foarte potrivita pentru a fi mama. Chiar una "neimpostoare". Sau poti numai sa vorbesti despre o astfel de dragoste si nu sa o si oferi?

nu stiu...inca nu am experimentat... sau poate am experimentat...nu am de unde stii eu nu stau sa vad ... sau sa vina cineva si sa zica...multumesc pentru ceva...daca vad ca este ok..trec la altceva e facut...

da poate in viata mea am facut un bine cuiva ...sau i-am oferit din dragostea mea...dar asta nu stiu.... nu am cum sa o zic...atunci ar fi conditionat..as astepta o rasplata....

In fine, nu are rost sa mai despic firul in 4 ca as face exact ceea ce m-a enervat cat am citit acest topic. Nici nu stiu ce m-a apucat sa scriu de la inceput. Probabil ca m-am recunoscut in rolul de parinte impostor.

Ce ma supara cu adevarat e ca cei care ar putea sa dea o mana de ajutor si sa schimbe anumite mentalitati nu o fac. Stau acolo pe piedestal si se uita cu dispret la cei "neinitiati" cum se dau cu capul de pereti, eventual mai arunca cate o vorba de "duh" ca sa arate cat de multe au invatat.

Bine, am descoperit ca sunt parinte impostor. Si mai departe ce fac? Nu are nici un rost sa ii arati cuiva ce este daca nu ii spui ce sa faca mai departe. O sa spuneti psihoterapie, nu? Nu pot nici asta pentru ca tocmai am aflat ca psihologii/psihiatrii din romania sunt niste mari sarlatani si nu are nici un sens. In cazul asta am ramas fara nici un reper si faptul ca mi s-au deschis ochii mi-a facut mai mult rau decat bine.

just-me1 a scris:

In fine, nu are rost sa mai despic firul in 4 ca as face exact ceea ce m-a enervat cat am citit acest topic. Nici nu stiu ce m-a apucat sa scriu de la inceput. Probabil ca m-am recunoscut in rolul de parinte impostor.

Ce ma supara cu adevarat e ca cei care ar putea sa dea o mana de ajutor si sa schimbe anumite mentalitati nu o fac. Stau acolo pe piedestal si se uita cu dispret la cei "neinitiati" cum se dau cu capul de pereti, eventual mai arunca cate o vorba de "duh" ca sa arate cat de multe au invatat.

Bine, am descoperit ca sunt parinte impostor. Si mai departe ce fac? Nu are nici un rost sa ii arati cuiva ce este daca nu ii spui ce sa faca mai departe. O sa spuneti psihoterapie, nu? Nu pot nici asta pentru ca tocmai am aflat ca psihologii/psihiatrii din romania sunt niste mari sarlatani si nu are nici un sens. In cazul asta am ramas fara nici un reper si faptul ca mi s-au deschis ochii mi-a facut mai mult rau decat bine.

poate ghinionul a facut ca tu sa dai sau sa cunostii astfel de oamenii,insa iti zic eu exista si psihoterapeuti competentii aici la noi,ce ii drept putini sunt aceia insa sunt......

si nimeni nu a zis ca esti un parinte impostor,insa exista situatii in care parintii uita care le sunt atributiile sa zicem,sau din cauza fustrarii lor foarte mari se razbuna pe copii,, da au fost momente mai bine zis anii intregi in care mi-am blamat parintii insa acum pot spune ca nici ei nu sunt vinovatii,asa au stiut ei sa ma creasca insa nici nu ii laud pentru ce mi-au facut(pentru ca daca esti parinte -daca ai citii din postarile scrise de mine si ai vedea ce au facut te-ai crucii cu mana stanga) insa am invatat ca exista iertare si in timp poate si eu voi face aceleasi greseli ca si ei...insa eu incerc sa ma indrept ....pentru asta fac eu consiliere si zic ca merge

Vai, just_me1, cum poti sa vorbesti asa?! Mentalitatea asta cu "astept sa ma rezolve altii" nu-i folositoare. De ce nu iei propriile tale decizii? Da, etichetarile negative scad stima de sine si cresc dependeta de solutii exterioare...

Franco222 a scris:

Vai, just_me1, cum poti sa vorbesti asa?! Mentalitatea asta cu "astept sa ma rezolve altii" nu-i folositoare. De ce nu iei propriile tale decizii? Da, etichetarile negative scad stima de sine si cresc dependeta de solutii exterioare...

ooops nu citisem bine si am crezut ca te-ai luat de mine.... :flowers: noroc..ca am vazut la timp

erena a scris:

ooops nu citisem bine si am crezut ca te-ai luat de mine.... :roll: noroc..ca am vazut la timp

pai io n-am vazut ca ai dat reply dupa just-me1 si am zis ca postu meu era urmatorul. dar asta nu inseamna sa te consideri exclusa! recomandarea de a gasi baza in sine e valabila pt toata lumea. si tot ce putem face mai bine ca terapie este sa ne amintim asta unii altora :flowers: prinde bine dupa atata cultivare a dependentei de catre parinti. oricum, psihoterapeutii tot asta au ca sarcina.

nu devalorizez ajutorul, dimpotriva, dar lucrurile trebuie considerate in ordinea prioritatilor.

Franco222 a scris:

pai io n-am vazut ca ai dat reply dupa just-me1 si am zis ca postu meu era urmatorul. dar asta nu inseamna sa te consideri exclusa! recomandarea de a gasi baza in sine e valabila pt toata lumea. si tot ce putem face mai bine ca terapie este sa ne amintim asta unii altora :flowers: prinde bine dupa atata cultivare a dependentei de catre parinti. oricum, psihoterapeutii tot asta au ca sarcina.

nu exclud ajutorul, dar lucrurile trebuie abordate in ordinea prioritatilor.

mda??????????/ si ma rog de ce?

pai mi-ai citit tot postul....? sau ai raspuns asa?