just-me1 a scris:Adevarul este ca din punctul acesta de vedere toti am avut parinti impostori, fie ca recunoastem sau nu, si toti vom deveni intr-o zi parinti impostori, chiar si tu.
In afara de cei care nu o sa faca copii.
Parintii impostori - parintii proprietari de copii
Început de Cleric Prest, Mar 31 iul 2007 · 1.233 răspunsuri · 166.253 vizualizări
just-me1 a scris:Nu exista dragoste neconditionata.
Nu exista dragoste conditionata. Aceea nu-i dragoste.
whydontyouyesbut a scris:Nu exista dragoste conditionata. Aceea nu-i dragoste.
Nici nu am afirmat ca ar exista. Am spus doar ca toti suntem parinti impostori pentru ca nu suntem capabili sa iubim neconditionat. Suntem toti in aceeasi oala si nu stiu daca are cineva dreptul sa critice pe altii cu atat mai putin cei care au ales sa nu faca copii. Mai bine parinte impostor decat sa fugi de responsabilitate din teama de a nu deveni parinte impostor.
just-me1 a scris:Nici nu am afirmat ca ar exista. Am spus doar ca toti suntem parinti impostori pentru ca nu suntem capabili sa iubim neconditionat. Suntem toti in aceeasi oala si nu stiu daca are cineva dreptul sa critice pe altii cu atat mai putin cei care au ales sa nu faca copii. Mai bine parinte impostor decat sa fugi de responsabilitate din teama de a nu deveni parinte impostor.
De ce crezi ca nu exista iubire neconditionata? Cel putin strict in ceea ce priveste iubirea parintelui fata de copilul sau. Ai copii? Eu chiar ma intreb ce anume ar putea sa faca fiul meu pentru ca eu sa incetez sa-l mai iubesc. Nu ii cer nimic in schimb, totul decurge natural. Daca intr-o zi s-ar instraina de mine, m-ar respinge, m-ar acuza, sau ar lua-o in nu stiu ce directii nedorite, as sti ca am gresit mult fata de el si as incerca sa mai salvez ce se poate salva daca n-ar fi prea tirziu, in nici un caz nu mi-as retrage "investitia" sentimentala fata de fiul"ingrat".
Ultima ta propozitie ma cam nedumereste. Cum adica mai bine parinte impostor? Si ce "fuga de responsabilitate?" Avem cu totii responsabilitatea de a deveni parinti cu orice pret, cu pretul suferintei copiilor?
And back to zero...........
Ne asemanam cainilor, alergam dupa propria noastra coada in topicuri. E o masura a adaptabilitatii noastre.
Acu...............nu stiu daca as putea trece cu vederea un viol, o crima si alte fapte antisociale. Cu toate ca nu mi-ar gresi mie in acestea. Inseamna ca as iubi acel copil doar conditionat?
Si nu intr-un caz asemenea fapte nu arata pe departe mediul in care au crescut. Deci excludem din discutie argumentul ca a avut parinti care l-au crescut intr-un mediu nepotrivit.
Ultima ta propozitie ma face sa ma gandesc la faptul ca trec zilnic strada, chiar de ma expun unor accidente, in ciuda faptului ca e o analogie exagerata.
Editat Vin 19 dec 2008 13:29
just-me1 a scris:Nici nu am afirmat ca ar exista. Am spus doar ca toti suntem parinti impostori pentru ca nu suntem capabili sa iubim neconditionat. Suntem toti in aceeasi oala si nu stiu daca are cineva dreptul sa critice pe altii cu atat mai putin cei care au ales sa nu faca copii. Mai bine parinte impostor decat sa fugi de responsabilitate din teama de a nu deveni parinte impostor.
aaaaa sa inteleg ca tu mai bine iai distruge viata copilului tau daca eu nu ma simt pregatit ...sau stiu ca am sanse sa ii fac rau mai bine nu am copii si gata...nu vad o lasitate in asta.... mai degraba inseamna lasitate sa faci un copil si dupa sa te razbuni poate inconstient pe el....
iubirea exista,in masura incare inveti si stii ce este aia iubire
whydontyouyesbut a scris:De ce crezi ca nu exista iubire neconditionata? Cel putin strict in ceea ce priveste iubirea parintelui fata de copilul sau. Ai copii? Eu chiar ma intreb ce anume ar putea sa faca fiul meu pentru ca eu sa incetez sa-l mai iubesc. Nu ii cer nimic in schimb, totul decurge natural. Daca intr-o zi s-ar instraina de mine, m-ar respinge, m-ar acuza, sau ar lua-o in nu stiu ce directii nedorite, as sti ca am gresit mult fata de el si as incerca sa mai salvez ce se poate salva daca n-ar fi prea tirziu, in nici un caz nu mi-as retrage "investitia" sentimentala fata de fiul"ingrat".Ultima ta propozitie ma cam nedumereste. Cum adica mai bine parinte impostor? Si ce "fuga de responsabilitate?" Avem cu totii responsabilitatea de a deveni parinti cu orice pret, cu pretul suferintei copiilor?
Suntem egoisti, asta e natura noastra. Intai de toate ne gandim la noi si apoi la ceilalti. Iubirea neconditionata ar presupune sa reusim sa ne invingem aceasta natura egoista. Poate unii au reusit dar eu nu am cunoscut niciodata pe nimeni atat de intelept.
Suntem cu totii parinti care gresesc fata de copiii lor, asta e idee. Fiecare isi doreste si se straduieste sa greseasca cat mai putin, dar pana la urma toti gresim. Nu poti fi parintele perfect si nu poti decat sa speri ca intr-o zi copilul tau te va ierta asa cum ti-ai iertat si tu parintii la randul tau. Mi se pare crud sa ajungi sa iti critici parintii pe un forum cu niste straini.
De ce spun lipsa de responsabilitate? Pentru ca cine a luat aceasta decizie incearca de fapt sa se protejeze tot pe el. Nu vrea ca intr-o zi propriul lui copil sa ajunga sa spuna/gandeasca despre el ceea ce spune/gandeste el acum despre parintii sai.
erena a scris:aaaaa sa inteleg ca tu mai bine iai distruge viata copilului tau daca eu nu ma simt pregatit ...sau stiu ca am sanse sa ii fac rau mai bine nu am copii si gata...nu vad o lasitate in asta.... mai degraba inseamna lasitate sa faci un copil si dupa sa te razbuni poate inconstient pe el....iubirea exista,in masura incare inveti si stii ce este aia iubire
Dar mi se pare o lasitate sa critici parintii care au trecut prin experiente prin care tu nu ai trecut si nu vei trece niciodata.
Se tot vorbeste despre a darui dragoste in mod neconditionat dar, well, cum ramane cu a primi dragoste in mod neconditionat?
A critica dragostea primita ca fiind conditionata mi se pare a conditiona primirea ei 
So here we go round again...
Franco222 a scris:A critica dragostea primita ca fiind conditionata mi se pare a conditiona primirea ei
Franco, nu exista iubire conditionata.
just-me1 a scris:Suntem egoisti, asta e natura noastra. Intai de toate ne gandim la noi si apoi la ceilalti. Iubirea neconditionata ar presupune sa reusim sa ne invingem aceasta natura egoista. Poate unii au reusit dar eu nu am cunoscut niciodata pe nimeni atat de intelept.
Dupa mine e vorba aici de intelepciunea minima de a nu dezvolta expectante de orice fel fata de copilul tau. Normal ca iti doresti (si te astepti) sa iti fie copilul sanatos si fericit, dar asteptarile ar trebui sa se opreasca aici. Intre "iubire" si "conditionare" exista o contradictie de termeni, pentru ca parintele (si in extensie, orice om) care iubeste nu cere rasplata pentru sentimentele investite. Iubeste pur si simplu. Parintii impostori conditioneaza acceptarea copilului de o serie de satisfactii care ar trebui sa li se ofere lor: copilul sa-i iubeasca la rindul lui, sa aiba rezultate excelente la scoala, sa aiba nu stiu ce abilitati ori talente, sa-i asculte fara sa cricneasca, sa le impartaseasca mai toate conceptiile asupra lumii si vietii, sa urmeze o anume profesie, sa aleaga un anume tip de partener etc.
Eu nu stiu cit de inteleapta sint , insa imi e pur si simplu egal daca fiu-miu va deveni muncitor in fabrica ori profesor doctor la cine stie ce reputata universitate, imi e egal ce fel de prieteni isi va alege, ce fel de partener(a), daca va fi hetero, gay sau bi, daca va deveni adeptul vreunui cult religios oarecare samd. Atita timp cit el va fi fericit si impacat cu el insusi. Bineinteles ca pina sa ajunga el sa faca alegerile astea e cale lunga, si tot pina atunci, rolul pe care il jucam noi, parintii, e covirsitor.
just-me1 a scris:Suntem cu totii parinti care gresesc fata de copiii lor, asta e idee. Fiecare isi doreste si se straduieste sa greseasca cat mai putin, dar pana la urma toti gresim. Nu poti fi parintele perfect si nu poti decat sa speri ca intr-o zi copilul tau te va ierta asa cum ti-ai iertat si tu parintii la randul tau. Mi se pare crud sa ajungi sa iti critici parintii pe un forum cu niste straini.De ce spun lipsa de responsabilitate? Pentru ca cine a luat aceasta decizie incearca de fapt sa se protejeze tot pe el. Nu vrea ca intr-o zi propriul lui copil sa ajunga sa spuna/gandeasca despre el ceea ce spune/gandeste el acum despre parintii sai.
Dar mi se pare o lasitate sa critici parintii care au trecut prin experiente prin care tu nu ai trecut si nu vei trece niciodata.
Gresim si noi ca parinti, e adevarat, si pentru asta vom da socoteala in fata copiilor nostri. Daca i-am adus pe lume ne-am asumat imensa responsabilitate de a le oferi conditiile optime sa se dezvolte liberi, fericiti si sanatosi. Perfecti nu putem fi, si nici nu ni se cere sa fim, pentru ca in lumea in care traim si in viata nimic nu exista in stare pura, nimic nu e ideal. Copiii ne vor ierta daca meritam sa fim iertati. Nu ma bazez pe toleranta si mizericordia lui, insa ma bazez pe discernamintul meu si pe capacitatea mea de a ma schimba si de a invata din propriile greseli.
Faptul de a-ti critica parintii pe un forum cu niste necunoscuti mi se pare infinit mai putin crud si mai putin condamnabil decit cruzimea si indiferenta parintilor de care vorbim. In ce ma priveste, nu am de ce sa le acord iertarea, neceruta, de altfel. Nu au trait in pestera, nici in evul mediu, erau deja a 3-a generatie de intelectuali (urbani :yam:), ar fi putut schimba ceva. A, ca n-o sa stau pe loc sa ma cramponez de vina lor pentru ca responsabilitatea prezentului imi apartine numai mie, asta e alta treaba. Dar de ce e lasitate sa ii criticam?