Parintii impostori - parintii proprietari de copii

Cleric Preston a scris:

Niste carti utile care circula acum prin librarii

Robert D. Enright - Cum sa daruiesti iertarea

Melanie Klein - Invidie si recunostiinta

Utile in ce domeniu?

nicnic3 a scris:

Utile in ce domeniu?

Psihologie scrie pe coperta lor.

Un psihopat, dar si un nevrotic au o singura dorinta, sa nu preia responsabilitatea pentru faptele lor. Ei se considera "fara pacat". Acest gen de oameni, incearca in ultima instanta, sa il insele si pe D-zeu, sub masca ca ar fi inconstienti. Au fost, majoritatea, cand au comis o nedreptate altuia, dar cu timpul majoritatea ne dam seama de ceea ce am facut. Devenim constienti de "păcatele" noatre, de greselile noastre. Dupa cum se vede aici,

si chiar la topicul de fata, "pacatul" oamenilor este nespus de greu. El nu consta in sex cu vecinul, in sex oral, in avort, in nesupunere fata de parinti, ci in minciuna sentimentala, in cuplu, in relatia parinte - copil, etc. Si asa ajungem la definitia biblica a Satanei, Tatal Minciunii, care are niste copii, numiti copiii minciunii. O mare parte dintre copiii neiubiti, devin asemenea copii. Mare parte dintre ei spera acum inconstient sa scape de mustrarile de constiinta folosind religia, mantuirea crestina. Isus

Cleric Preston a scris:

Psihologie scrie pe coperta lor.

Thanks!

Ai devenit parca mai bun, asa-i ?

nicnic3 a scris:

Thanks!

Ai devenit parca mai bun, asa-i ?

Nu zau, am inceput sa vorbesc pe limba ta si deja te simti in al noulea cer.

Cleric Preston a scris:

Nu zau, am inceput sa vorbesc pe limba ta si deja te simti in al noulea cer.

Preston, sunt in al 9 cer numa' cand te zaresc online!

Limba mea deocamdata nu ai cum s-o vorbesti....este vorba de sensibilitate, bun-simt, non-agresiune...

nicnic3 a scris:

Preston, sunt in al 9 cer numa' cand te zaresc online!

Limba mea deocamdata nu ai cum s-o vorbesti....este vorba de sensibilitate, bun-simt, non-agresiune...

Cu multe posturi in urma ai vorbit si tu, e adevarat. De atunci, emiti mistocarii scurte, in maxim 1-2 propozitii care nu au nici o legatura cu "sensibilitate, bun-simt, non-agresiune..."

nicnic3 a scris:

Si ce facem cu ei?

Ii iertam?

Ii blamam?

Ce castigam intr-un caz? Dar in celalalt?

Cine ne garanteaza ca noi, la randul nostru NU vom fi jigodii ca si parinti?

Ce inseamna a fi jigodie?

La inceput ii blamam si suntem furiosi dupa care ii excludem din viata noastra si ne castigam individualitatea.

Garantia ca nu vom fi parinti jigodii e data de motivul pentru care ii facem, sau eventual daca nu-i facem deloc.

Dupa ce ai avut un astfel de parinte, in relatia cu el nu mai ai oricum nimic de castigat. Cel mult de luat inapoi ceea ce ar fi trebuit sa ai

*Berbecut* a scris:

Poate ca acei parinti au fost la randul lor agresati in copilarie si nu au reusit sa se curete de bagajul dobandit ...

Foarte posibil, iar faptul ca stiu asta ma poate ajuta sa inteleg mai bine, sa empatizez, dar nicidecum sa aprob

Cleric Preston a scris:

De atunci, emiti mistocarii scurte, in maxim 1-2 propozitii

Altceva n-ai intelege, dragul meu. Dar vei invata si tu sa te exprimi....candva...

nicnic3 a scris:

Eu cred ca in procent foarte mare vina e a odraslei.

Apoi a parintilor.

Apoi vine vina anturajului, a societatii, etc...

Ma rog, treaba cu odrasla si parintii, e ca si cu oul si gaina...cine a fost primul?Cine e vinovat?

Care va sa zica ala micu e de vina, ca s-a gasit sa se-nfiinteze pe lumea asta si sa nenoroceasca vietile parintilor.

Nicnic, spui ca esti mama, ceea ce presupune ca esti o fiinta protectoare, afectuoasa, empatica. Tu intelegi despre ce e vorba in topicul asta? E vorba de diferitele chipuri ale abuzului, de nuantele lui mai mult sau mai putin subtile (unele chiar social acceptabile) dar nu mai putin dezastruoase. Aici au scris oameni ajunsi la virsta adulta care povestesc cum le-a fost subminata increderea in sine, cum parintii i-au abuzat fizic si/sau emotional si cum ei, copiii ajunsi "oameni in toata firea" trebuie sa surmonteze prin voita si psihoterapie dificultati mari de adaptare, de afirmare in societate, dificultati de a duce o viata personala normala, tocmai din cauza acelor parinti pe care tu-i gasesti mai putin vinovati decit propriile odrasle (nerecunoscatoare, deduc). Asadar simpatizezi mai curind cu abuzatorul decit cu victima, doar pentru ca, ajunsa mama la rindul tau, n-ai vrea sa fii vreodata judecata cu asprime de copilul tau. Ti se pare o motivatie solida si lucida?

whydontyouyesbut a scris:

E vorba de diferitele chipuri ale abuzului, de nuantele lui mai mult sau mai putin subtile (unele chiar social acceptabile) dar nu mai putin dezastruoase.

Aici e buba, ca multe gesturi sunt acceptate ca normale. Invatatoarea ne batea la palma cu rigla cand nu ne faceam temele, si nu a venit macar un parinte revoltat de acest lucru. Nu ca ar fi fost chiar atat de dureros, dar totusi o rigla la palma poate sa insemne destul de mult pentru un copil de clasa a 2-a, inspira frica. De ce au acceptat 30 si ceva de parinti ca odraslele lor sa stie de frica la scoala? Pai probabil ca asta faceau si acasa. Nu ti-ai facut tema? Jap! De ce se baga in mintea copiilor ideea de pedeapsa si nu de consecinta? Pentru ca prin pedeapsa parintele are puterea, "consecinta" ar suna mult mai putin fioros, insa ar dezvolta mult mai usor responsabilitatea. Unui copil mai responsabil ar trebui sa ii dai mai multa libertate, in schimb ai toate pretextele sa nu-i dai libertate unui copil care face mereu prostii (pentru ca el stie de frica, nu cunoaste responsabilitate, ca atare face tot ce-i este interzis cand parintii nu sunt acasa)