Care este scopul existentei umane

pe a scris:

Aici nu sunt de acord. Durerea este inevitabila, suferinta tine de tine. Am trait lucrul acesta pe propria piele la inmormantarea lui tata.

Ar insemna sa nu fii om ca sa nu suferi. Suferinta poate fi reprimata prin indiferenta, in anumite limite. Dar nu cred ca indiferenta conduce la o solutie. Omul ar trebui poate sa sufere si sa se bucure constient pentru a aduna roadele situatiilor prin care trece. Indiferenta este inchidere in fatza experientelor, deci nu se trag nici foloase de nici un fel. Cred ca este echivalent cu ignoranta. Sau nu?

Pippo a scris:

Ar insemna sa nu fii om ca sa nu suferi.

Ar fi inuman sa nu simti durearea DAR poti evita suferinta.

Spunea maestrul ca "Momentul prezent nu este niciodata insuportabil. Ce crezi ca o sa se intample in urmatoarele cinci minute sau in urmatoarele cinci zile este ce te duce la disperare. Nu mai trai in viitor."

A trai in prezent te scuteste de suferinta. Poti sa simti durerea si sa o tratezi ca pe o sarbatoare, sa o celebrezi... si astfel ea devine o durere dulce.

pe a scris:

Ar fi inuman sa nu simti durearea DAR poti evita suferinta.

Spunea maestrul ca "Momentul prezent nu este niciodata insuportabil. Ce crezi ca o sa se intample in urmatoarele cinci minute sau in urmatoarele cinci zile este ce te duce la disperare. Nu mai trai in viitor."

Da, intr-adevar, vorbim de transformare si nu de reprimare prin indiferenta. Probabil chiar transformarea este scopul atat al suferintei cat si al bucuriei, dar nu scopul vietii in sine. Intr-adevar scopul vietii este in stransa legatura cu transformarea care depinde de suferinta si bucurie. Astfel scopul vietii depinde de suferinta si bucurie. Dar nu stiu daca vom gasi un element de legatura cu ajutorul caruia sa identificam scopul vietii cu bucuria-fericirea.

pe a scris:

A trai in prezent te scuteste de suferinta.

Nu cred ca traiul in prezent ne scuteste de suferinta, dar sigur nu o amplifica prin temeri. Deci o mentine suportabila cat timp conditiile din jur nu ne amplifica suferinta. Totusi in conditii exceptionale, momentul prezent poate fi chiar si foarte greu. Insuportabil nu poate fi niciodata, deoarece inuportabilitatea ar implica de fapt inexistenta. Cat timp existam, suportam de vrem ori ba.

pe a scris:

Poti sa simti durerea si sa o tratezi ca pe o sarbatoare, sa o celebrezi... si astfel ea devine o durere dulce.

Poate devine de fapt o minciuna dulce transformand-o in sarbatoare.

Pippo a scris:

Nu cred ca traiul in prezent ne scuteste de suferinta, dar sigur nu o amplifica prin temeri. Deci o mentine suportabila cat timp conditiile din jur nu ne amplifica suferinta. Totusi in conditii exceptionale, momentul prezent poate fi chiar si foarte greu. Insuportabil nu poate fi niciodata, deoarece inuportabilitatea ar implica de fapt inexistenta. Cat timp existam, suportam de vrem ori ba.

Depinde de foarte mult cum definesti suferinta.

Pippo a scris:

Poate devine de fapt o minciuna dulce transformand-o in sarbatoare.

De ce spui ca devine o minciuna. Daca, de exemplu, la o inmormantare, cineva alege sa povesteasca evenimente fericite in care a fost implicat mortul... momentul respectiv devine o celebrare a vietii celui ce a fost.

pe a scris:

Depinde de foarte mult cum definesti suferinta.

Cum e durerea fizica pentru trup, asa suferinta (durerea sufleteasca) pentru ( - aici nu stiu exact, pentru suflet sau spirit - oricum ma refer la durerea "inimii").

pe a scris:

De ce spui ca devine o minciuna. Daca, de exemplu, la o inmormantare, cineva alege sa povesteasca evenimente fericite in care a fost implicat mortul... momentul respectiv devine o celebrare a vietii celui ce a fost.

Celebrand, nu mai traiesti in prezent, traiesti in trecut. Traiesti intr-o amagire. Cu exceptia unei forme ritualice de celebrare, menite sa ne aminteasca principiile dupa care ar trebui sa traim in prezent.

Pippo a scris:

Nu stiu care este scopul, nici nu am sustinut care ar fi, dar multumirea interioara-fericirea este un efect relativ, nu un obiectiv. Un om ar putea de exemplu sa patrunda multe taine ale vietii - sa stie cum trebuie sa traiasca, si totusi sa sufere enorm. Deci depinde si de imprejurarile, posibilitatile pe care i le rezerva viata. Si nu se poate spune ca omul respectiv nu a stiut sa traiasca. Deci scopul este undeva deasupra multumirilor si tristetilor.

Multumirea interioara, nu este relativa, este subiectiva si abstracta.

Relativa este pentru cei din afara ta. Tu traiesti in propria ta piele.

Pippo a scris:

Ar insemna sa nu fii om ca sa nu suferi. Suferinta poate fi reprimata prin indiferenta, in anumite limite. Dar nu cred ca indiferenta conduce la o solutie. Omul ar trebui poate sa sufere si sa se bucure constient pentru a aduna roadele situatiilor prin care trece. Indiferenta este inchidere in fatza experientelor, deci nu se trag nici foloase de nici un fel. Cred ca este echivalent cu ignoranta. Sau nu?

De ce e obligatoriu sa sufar ?

Suferi pentru ca primeaza sentimentele, si nu ratiunea.

Odata ce intelegi ciclul vietii si il admiti, nu mai suferi, te bucuri de viata.

Unii zic ca e procreerea, si o practica la greu, cu sau fara output. Io zic ca altul e scopul, dar cum doar eu visez cai verzi pe pereti, n-are sens sa mai zic...

Malkia a scris:

Unii zic ca e procreerea, si o practica la greu, cu sau fara output. Io zic ca altul e scopul, dar cum doar eu visez cai verzi pe pereti, n-are sens sa mai zic...

Ba spune !

Ala e scopul naturii, nu al existentei umane.

Quartila a scris:

Multumirea interioara, nu este relativa, este subiectiva si abstracta.

Relativa este pentru cei din afara ta. Tu traiesti in propria ta piele.

Facand abstractie de ce-ar mai putea fi, vorbind de relativ in sensul de efect, nu poate fi scop. Am aratat prin asta doar ca nu poate fi scop, nu am incercat sa dau o explicatie detaliata si exacta. Este efect (relativ conditiilor din jur) -> nu poate fi scopul in sine.

Quartila a scris:

De ce e obligatoriu sa sufar ?

Suferi pentru ca primeaza sentimentele, si nu ratiunea.

Odata ce intelegi ciclul vietii si il admiti, nu mai suferi, te bucuri de viata.

Nu te poti bucura de viata fara sa suferi. Si de altfel viata e o suferinta - parerea unanima a filozofilor antici :geek:

Pippo a scris:

Facand abstractie de ce-ar mai putea fi, vorbind de relativ in sensul de efect, nu poate fi scop. Am aratat prin asta doar ca nu poate fi scop, nu am incercat sa dau o explicatie detaliata si exacta. Este efect (relativ conditiilor din jur) -> nu poate fi scopul in sine.

Normal ca este efect, dar inatai de toate este scop. Pentru ca altfel nu ar putea fi nici efect al manifestarilor tale.

Daca nu vei face nimic ca sa fii fericit, efectul va fi nefericirea.

Iar ca sa faci ceva, trebuie sa ai un scop.

Nu poti merge pe strada, a prost asa, si efectul sa fie, ca esti fericit.

In cazul acela nu ai mai ai discernamant. Deci, esti doar biologic om.

Pippo a scris:

Nu te poti bucura de viata fara sa suferi. Si de altfel viata e o suferinta - parerea unanima a filozofilor antici

:geek:

Ha ha, nu e chiar asa.

Si era , ca nu poti aprecia viata daca nu ai suferit.

Stii care este rezultatul silogismului tau ?

Viata (existenta) - este bucuria de a trai.

Pippo a scris:

S-a schimbat neaparat intelegerea conceptului din spatele termenului. Conceptele sunt aceleasi, dar termenii nu le mai definesc corespunzator. Ca dovada si adaptarea religiilor. Daca nu s-ar fi schimbat, Confucius ar fi spus aberatii. Sau biblia spune acum aberatii. Dar ambele expun aceleasi concepte. E doar o confuzie de termeni care nu duc cu intelegrea la conceptele originale. Dar chiar din textele originale rezulta viata ca suferinta care contrazice "fericirea" in sensul in care il intelegem noi.

Si de altfel sa-l intreb pe Gigi ce il face fericit? Casa, masina... Le are. Ce te face fericit Gigi? Vila , piscina... Le are. Ce te face fericit Gigi? Munti de bani, afaceri.... :) Le are. Ce te face Gigi ferice? Putere, politica, totul... si de fapt nimic.

Cum ar putea cineva tinde spre fericire cand nu are idee ce ar putea fi fericirea? Sau cand ideea de fericire este ca in cazul civilizatiei moderne, identificata cu dorinta de placere? Omul de rand identifica fericirea cu placerea. Deci cand ii spui ca scopul este fericirea, el intelege ca "Gata, hai pe cai, facem bani, traim bine si deci fericiti".

Concepul de "fericire" trebuie sa fi fost unul de "liniste sufleteasca" "constiinta patrunzatoare" si "inteligenta in stare pura". Cuvintele astea definesc mai bine ce se intelegea probabil prin "fericire".

Nu mutam la filozofie, gata, am incheiat. As mai putea sublinia si o comparatie intre vechile si noile religii care se presupune ca ambele expun adevarul, ceea ce confirma automat ca termenul "fericire" avea cu totul alt inteles.

Nu s-a schimbat nimic, decat oamenii, poate.

Atributul de fericire este acelasi cu cel de pe vremea lui Aristotel.

Iar descrierea ta cu - banii si traiul fericit- este valabila doar prin faptul ca oamenii nu mai aspira la superioaritate spirituala, ci doar la cea materiala.

Delimiteaza cele doua si vei vedea ca asa este.

Concluzie - fericirea este scopul! :D

Vezi, de ce trebuie sa gandesti structural.