iosafat a scris:" Un spectacol dezgustator este, de exemplu, o serbare de 8 martie la o gradinita sau la scoala primara. Copiii sunt invatati sa spuna tot felul de minciuni si fantasmagorii despre mama lor si asta pentru satisfactia acestor mame..."dar iti dai seama cat ii dezgusta pe micutii care au mame impostoare? sau cat ii intristeaza pe cei la care le-a murit mamica posesiva?
"Suntem tentati sa vedem partea buna, sa ne fortam sa vorbim doar de iubire. Si asta ne costa."
E vorba de iubirea neconditionata, asa zisul altruism. Indragostirea intre parteneri apare si poate sa dispara. Si dispare foarte repede la oamenii care au trait in familia lor iubirea conditionata (care nu e iubire).
Psihanaliza a batut multa vreme campii. Freud s-a ratacit mult in sex. Jung (desi evreu crescut in religia mozaica) a ajuns sa caute raspunsuri in spiritism. In fine, scrierile lui Jung sunt greu de inteles chiar si pentru profesionisti.
AT-ul lui Eric Berne a facut ceva de bun simt. A preluat, s-a intors la filozofia crestina si a transpus-o intr-o forma analitica, sintetica, usor de inteles pentru oricine e dispus sa relationeze pe principiul "nu fa altuia ce tie nu-ti place" sau mai bine zis "nu impiedica pe altii sa obtina ceea ce tu iti doresti si ai obtinut deja".
Interesant ca dupa ce omenirea a trecut prin analize psiholgice extrem de alambicate s-a intors la intelepciunea populara izvorata din bunul simt si usor de inteles.
Indragostirea egoista (iubesti pe celalalt pentru tine) te poate face fericit o vreme, dar nu-l fericeste pe celalalt cu nimic. Si mai ales nu are nici o tangenta cu altruismul.
A te indragosti de partener nu te ajuta cu nimic in a-l pastra in relatie alaturi de tine.
Mai rau, cu cat te iubesti pe tine mai putin, cu atat te indragostesti mai puternic de celalalt. Atat de puternic incat daca primesti papucii te poti arunca de la etajul 9. Sinele e absent, fiind totdeauna la celalalt. Cand celalalt nu mai e, sinele tau dispare, simti ca nu mai existi si prin urmare pui in practica trecenea la neant.
Agresivitatea e o reactie la frustrare nu e nici instinct nici sentiment.
Omul are 4 sentimente, bucuria, tristetea, iubirea si mania. Iubire inseamna altruism, intelegere si acceptare pentru nevoile celuilalt, chiar daca acesta are nevoie sa nu te mai vada in veci. Din iubire pentru el, si nu pentru tine, il lasi in pace.
Lipsa bucuriei produce tristete. Iar tristetea de lunga durata epuizeaza creierul si genereaza depresie.
Lipsa iubirii (nu indragostirii) naste manie in om. Ce inseamna asta? Daca un om de langa tine, pe care tu l-ai tratat cu altruism, ai fost atent cu nevoile sale, i-ai lasat mana libera sa se bucure de orice, iar el in schimb te agreseaza facand tocmai invers de cum i-ai facut tu, asta te manie.
Iar mania e un sentiment sanatos prin care tu il aduci la realitate pe cel care practic agreseaza fara motiv.
A nu te mania, a te lasa calcat in picioare atunci cand sti ca nu meriti genereaza frustrare in timp.
Cineva care isi injura si umilea frecvent "prietenul" ii spunea acestuia cand el nu-i raspundea inapoi cu aceeasi moneda: "nu tine in tine ca se impute si miroase urat". Corect. A te mania pe oamenii care au ca principiu de viata "mojicia impune respect, sunt mojic sunt respectat" e un lucru sanatos, care il obliga pe mojic ca "asa nu merge".
Furia, spre deosebire de manie, nu e un sentiment, e o reactie care apare din frustrare de cele mai multe ori generata de egoism (Dl. Goe). Furie au psihopatii, paranoicii, si toti egoistii care vor mai intai sa li se satisfaca propriile dorinte inaintea dorintelor altora (se intelege mai ales prieteni, membri din familie, etc.)
Mai pe intelesul tuturor, toti cei lipsiti de capacitati empatice, de altruism, de putinta si stiinta de a iubi neconditionat sunt mai tot timpul furiosi. Furia permanenta e specifica agresorilor decompensati. E nevoie sa fie pusi in camasa de forta si pe diazepam intravenos ca sa poti discuta cu ei.
Tudorele, tu esti?
