Relatia client-terapeut

Parcurgand cateva subiecte, am dat peste un comentariu peiorativ la adresa terapeutilor. Nu dau quote ca nu intentionez sa pornesc o polemica in jurul acelui post si nici in jurul acelui user.

Consider ca mai mult de 50% din succesul unei terapii nu consta in tehnica in sine (chiar s-au facut studii pe aceasta tema si s-a observat ca nu exista diferente calitative semnificative intre terapii), ci in relatia care se instaureaza intre client si terapeut.

As dori sa discutam despre specificul relatiei dintre client si terapeut, atat din perspectiva codului deontologic, cat si din perspectiva naturii metodei terapeutice si a asteptarilor pe care le are clientul din momentul in care intra in cabinet.

Cred ca cel mai important este ca subiectul sa:

1. isi doreasca foarte mult ceea ce-si propune, sa depuna si el eforturi, nu doar terapeutul (sunt unii care asteapta sa se vindece doar din vorbe, medicamente etc..)

2. aiba incredere totala in terapeut

Consider ca mai mult de 50% din succesul unei terapii nu consta in tehnica in sine (chiar s-au facut studii pe aceasta tema si s-a observat ca nu exista diferente calitative semnificative intre terapii)

Adevarat!

Am vazut un film despre un tip care avea un tic de care nu putea scapa, isi misca intr-una mainile, parca ar fi fost un dependent de droguri... si s-a dus la psiholog, mare lucruri nu i-a zis despre el, dar in schimb i-a cerut medicamente ca sa scape de acel tic.. surprinzator, psihologul i-a dat si chiar ii trecea starea nasoala de cate ori lua medicamente... pana intr-un moment cand s-au terminat. S-a dus omul la farmacie sa-si ia altele, dar nu le putea lua din cauza ca nu avea reteta; ala era disperat, ii explica farmacistului ca psihologul lui i le-a recomandat, ii arata cutia veche de medicamente si are nevoie urgent de inca o cutie... farmacistul, dupa ce s-a uitat pe cutia veche, i-a raspuns foarte linistit ca este imposibil, medicamentele nu erau pentru el, erau un supliment alimentar.... tipul a citit ce scrie pe cutie: "PENTRU MENOPAUZA"

Probabil veti spune ca e doar un film, dar e inspirat din realitate. Ideea e sa crezi ca SIGUR SE POATE!

onidel a scris:

Cred ca cel mai important este ca subiectul sa:

1. isi doreasca foarte mult ceea ce-si propune, sa depuna si el eforturi, nu doar terapeutul (sunt unii care asteapta sa se vindece doar din vorbe, medicamente etc..)

2. aiba incredere totala in terapeut

Adevarat!

Am vazut un film despre un tip care avea un tic de care nu putea scapa, isi misca intr-una mainile, parca ar fi fost un dependent de droguri... si s-a dus la psiholog, mare lucruri nu i-a zis despre el, dar in schimb i-a cerut medicamente ca sa scape de acel tic.. surprinzator, psihologul i-a dat si chiar ii trecea starea nasoala de cate ori lua medicamente... pana intr-un moment cand s-au terminat. S-a dus omul la farmacie sa-si ia altele, dar nu le putea lua din cauza ca nu avea reteta; ala era disperat, ii explica farmacistului ca psihologul lui i le-a recomandat, ii arata cutia veche de medicamente si are nevoie urgent de inca o cutie... farmacistul, dupa ce s-a uitat pe cutia veche, i-a raspuns foarte linistit ca este imposibil, medicamentele nu erau pentru el, erau un supliment alimentar.... tipul a citit ce scrie pe cutie: "PENTRU MENOPAUZA"

Probabil veti spune ca e doar un film, dar e inspirat din realitate. Ideea e sa crezi ca SIGUR SE POATE!

1. As concretiza tot ce ai spus prin cuvantul: motivatie. Cu toate astea, sunt clienti care sunt tarati la terapie de catre membri ai familiei, si care considera ca locul lor nu este in cabinet. Nu vin din proprie initiativa. Deseori sunt adolescenti.

In cazul asta, cum se poate lega o relatie pozitiva si bazata pe incredere?

2. Hmm.. "increderea totala" sa nu se transforme in dependenta sau sa nu fie o raportare nerealista la posibilitatile terapeutului. Adica, imi pun "viata" in mainile lui, pentru ca sunt sigur ca el stie cel mai bine ce sa faca.

3. Efectul placebo functioneaza! Dar sunt interesata de reactia clientului cand a vazut ca erau simple suplimente nutritive.

Cred ca o coordonata importanta este si sinceritatea. Exista limite recomandate? in cazul terapeutului.

Sa fim seriosi!Farmacistul nu vroia sa-i vinda un supliment alimentar fara reteta?

Ametist, sunt unul dintre cei cativa useri care au facut comentarii peiorative la adresa terapeutilor si eu, personal, imi sustin in continuare afirmatiile. Iar atitudinile de genul "ce spune medicul sau terapeutul e sfant" ma revolta foarte tare. Afirmatiile mele vin in urma observatiilor asupra realitatii si nicidecum din reavointa. Eu am fost pacient si terapeutul la care merg in continuare (chiar daca nu pentru terapie) inseamna persoana care mi-a redat viata. Insa, ceea ce ma revolta pe mine se refera la pregatirea profesionala precara a multor terapeuti si la faptul ca practica aceasta meserie fara nici un fel de vocatie, de dragul de a avea o meserie, fara a constientiza ca se joaca cu sufletele si mintile unor oameni.

Din experienta mea, o relatie client-terapeut care sa dea rezultate depinde de:

1. gradul in care cei doi rezoneaza

2. increderea reciproca (care decurge cumva din primul punct)

3. deschiderea terapeutului (inteleg prin asta ca terapeutul respectiv nu trebuie sa incerce sa inghesuie totul in cele cateva teorii psihologice invatate la scoala)

4. vointa clientului

In realitate, de multe ori, lucrurile nu prea se intampla asa cum trebuie si dovada o poti vedea pe acest forum, in faptul ca exista nenumarate persoane cu tulburari emotionale perfect vindecabile, dar care se confrunta cu aceeasi problema ani in sir. Asta poate veni din 2 factori: neprofesionalismul terapeutului si lipsa de vointa a clientului. Insa ce fel de terapeut este acela care prescrie instantaneu medicamente in tulburari care nu pot fi tratate cu medicamente, care iti ia 1 milion de lei pentru 20 de minute de terapie in care iti face doar o banala relaxare musculura? Asta deja este inconstienta si mare pacat ca nu se intampla ceea ce spunea Kriemhield intr-un topic: sa fie trasi serios la raspundere pentru ceea ce fac.

Apoi, consider ca cei mai multi terapeuti din Romania sunt limitati groaznic doar prin faptul ca practica un singur tip de terapie sau poate doua. Eu am trecut, cu acelasi terapeut, prin toate terapiile care se practica la ora asta in tara noastra si rezultatele se vad si sunt incomparabile cu ale altora. Fiecare individ e unic inclusiv prin nevoile pe care le are si este abusrd sa crezi ca daca s-a scris intr-un manual ca o afectiune se trateaza prin cutare terapie, atunci asta e lege si nu exista nici o alta optiune.

Si, nu in ultimul rand, am o mare problema cu terapeutii care neglijeaza componenta religioasa a fiintei umane. Acest lucru se intampla in marea majoritatea cazurilor. Toti sunt limitati in exact aceleasi teorii "stiintifice" si ignora cu desavarsire lucruri care sunt pe cat de simple pe atat de esentiale in existenta unui om.

Broscuta_Fermecata a scris:

Ametist, sunt unul dintre cei cativa useri care au facut comentarii peiorative la adresa terapeutilor si eu, personal, imi sustin in continuare afirmatiile. Iar atitudinile de genul "ce spune medicul sau terapeutul e sfant" ma revolta foarte tare. Afirmatiile mele vin in urma observatiilor asupra realitatii si nicidecum din reavointa. Eu am fost pacient si terapeutul la care merg in continuare (chiar daca nu pentru terapie) inseamna persoana care mi-a redat viata. Insa, ceea ce ma revolta pe mine se refera la pregatirea profesionala precara a multor terapeuti si la faptul ca practica aceasta meserie fara nici un fel de vocatie, de dragul de a avea o meserie, fara a constientiza ca se joaca cu sufletele si mintile unor oameni.

Din experienta mea, o relatie client-terapeut care sa dea rezultate depinde de:

1. gradul in care cei doi rezoneaza

2. increderea reciproca (care decurge cumva din primul punct)

3. deschiderea terapeutului (inteleg prin asta ca terapeutul respectiv nu trebuie sa incerce sa inghesuie totul in cele cateva teorii psihologice invatate la scoala)

4. vointa clientului

In realitate, de multe ori, lucrurile nu prea se intampla asa cum trebuie si dovada o poti vedea pe acest forum, in faptul ca exista nenumarate persoane cu tulburari emotionale perfect vindecabile, dar care se confrunta cu aceeasi problema ani in sir. Asta poate veni din 2 factori: neprofesionalismul terapeutului si lipsa de vointa a clientului.

Insa ce fel de terapeut este acela care prescrie instantaneu medicamente in tulburari care nu pot fi tratate cu medicamente, care iti ia 1 milion de lei pentru 20 de minute de terapie in care iti face doar o banala relaxare musculura? Asta deja este inconstienta si mare pacat ca nu se intampla ceea ce spunea Kriemhield intr-un topic: sa fie trasi serios la raspundere pentru ceea ce fac.

Apoi, consider ca cei mai multi terapeuti din Romania sunt limitati groaznic doar prin faptul ca practica un singur tip de terapie sau poate doua. Eu am trecut, cu acelasi terapeut, prin toate terapiile care se practica la ora asta in tara noastra si rezultatele se vad si sunt incomparabile cu ale altora. Fiecare individ e unic inclusiv prin nevoile pe care le are si este abusrd sa crezi ca daca s-a scris intr-un manual ca o afectiune se trateaza prin cutare terapie, atunci asta e lege si nu exista nici o alta optiune.

Si, nu in ultimul rand, am o mare problema cu terapeutii care neglijeaza componenta religioasa a fiintei umane. Acest lucru se intampla in marea majoritatea cazurilor. Toti sunt limitati in exact aceleasi teorii "stiintifice" si ignora cu desavarsire lucruri care sunt pe cat de simple pe atat de esentiale in existenta unui om.

Nu m-am referit la tine, ci la postul altui user, care a sustinut ca terapeutii sunt niste "Lichele", fara a aduce macar un argumente coerent.

1. Imi poti spune mai multe?

2. Da

3. O observatie buna. Terapeutul care se raporteaza la client ca la un om, si nu ca la o tipologie.

4. Punctat.

As adauga un alt aspect, care nu tine de profesionalism in sine, ci de puterea efectiva a terapeutului de a face fata cazului. Este posibil ca pregatirea lui sa nu ii permita abordarea anumitor cazuri, care merg mai bine tratate pe un alt stil de terapie. Si atunci, e perfect normala directionarea clientului catre un alt terapeut.

Psihofarmacologia poate face "minuni", insa e total gresita atitudinea de a vedea in ea prima solutie posibila. Este si o modalitate de a te absolvi de un efort terapeutic.

Perfect de acord. Tocmai din acest motiv, si impulsionata de un post al lui kriemhield in care facea referire la faptul ca a facut mai formari in mai multe terapii, am deschis un alt topic despre eclectismul in formarea terapeutic- pe care il consider nu un avantaj, ci o necesitate.

E spinos subiectul asta, si cred ca merita tratat separat si cu mare atentie. Este greu sa tratezi un om folosindu-te de elemente in care nu crezi. Religia fara credinta ramane doar un set de canoane, dogme si pilde. Daca terapeutul nu crede, ii va fi greu sa pastreze o relatie sincera cu clientul.

"Cheliosul isi pune mina in cap!"

Nu cred ca tu erai tinta Broscuta...ci eu! Deja,s-a dat la jugulara mea pe "Paranormal-Puterea oglinzilor"!

Ametist...eu,apreciez terapeutii...dar,adevaratii terapeuti.Punct!

Si aici intra si cei din medicina alopata si cei din cea complementara.

Relatia la care te referi,in Ro e doar teorie...bleah!

bagherra a scris:

"Cheliosul isi pune mina in cap!"

Nu cred ca tu erai tinta Broscuta...ci eu! Deja,s-a dat la jugulara mea pe "Paranormal-Puterea oglinzilor"!

Ametist...eu,apreciez terapeutii...dar,adevaratii terapeuti.Punct!

Si aici intra si cei din medicina alopata si cei din cea complementara.

Relatia la care te referi,in Ro e doar teorie...bleah!

Spre deosebire de tine, nu m-am aventurat sa te aduc pe calea ontopicului de la primul post scris pe threadul asta.

Pe topicul despre oglinzi, dupa ce ti-am explicat atitudinea mea, am postat cat se poate de serios si fara sa am un limbaj agresiv. Asta pentru ca subiectul in sine mi se parea interesant. Daca nu esti interesata de un subiect anume, nu te obliga nimeni sa te manifesti.

Psihoterapia in Romania exista, si ea se bazeaza pe o relatie client-terapeut.

Mai fetelor, eu nu m-am simtit vizata, am raspuns doar ca pentru ma intereseaza efectiv subiectul. Din nefericire, sunt mult prea multi care au o "meserie" si prea putini care au o "profesie". Dar, dintre toate, sunt cateva "meserii" pe care chiar nu le poti face daca nu ai vocatie si psihologia e una dintre ele. Dar parca ar fi singurul lucru anormal pe lumea asta

1. In privinta rezonarii, e mai lunga discutia. Pe foarte scurt, inteleg prin asta ceea ce se cheama " a fi pe aceeasi lungime de unda", insa chestiunea e mai adanca.

Iar in privinta credintei, se pare ca nu prea gasesc adepti Ideea e ca nu are importanta ce credinta are terapeutul. Dar mi se pare necesar ca intr-o terapie sa inveti asumarea credintei, sa te indrepti cumva spre impacare cu divinitatea (orice nume ar purta ea), lucru care te ajuta mult sa intelegi ca nu poti controla totul. Apoi, fiecare religie are niste principii destul de clare (in genul celor 10 porunci) pe care trebuie sa inveti sa ti le asumi. Eu una cred cu tarie ca fiecare, odata ce este botezat intr-o anumite religie, are datoria de a practica acea religie. Mi-e greu sa explic (poate si pentru ca e trecut de miezul noptii), dar cand practici religia se intampla niste lucruri in Univers, nu e asa aiurea, de dragul de a te vedea vecinii pe la biserica.

Broscuta_Fermecata a scris:

Mai fetelor, eu nu m-am simtit vizata, am raspuns doar ca pentru ma intereseaza efectiv subiectul. Din nefericire, sunt mult prea multi care au o "meserie" si prea putini care au o "profesie". Dar, dintre toate, sunt cateva "meserii" pe care chiar nu le poti face daca nu ai vocatie si psihologia e una dintre ele. Dar parca ar fi singurul lucru anormal pe lumea asta

1. In privinta rezonarii, e mai lunga discutia. Pe foarte scurt, inteleg prin asta ceea ce se cheama " a fi pe aceeasi lungime de unda", insa chestiunea e mai adanca.

Iar in privinta credintei, se pare ca nu prea gasesc adepti Ideea e ca nu are importanta ce credinta are terapeutul. Dar mi se pare necesar ca intr-o terapie sa inveti asumarea credintei, sa te indrepti cumva spre impacare cu divinitatea (orice nume ar purta ea), lucru care te ajuta mult sa intelegi ca nu poti controla totul. Apoi, fiecare religie are niste principii destul de clare (in genul celor 10 porunci) pe care trebuie sa inveti sa ti le asumi. Eu una cred cu tarie ca fiecare, odata ce este botezat intr-o anumite religie, are datoria de a practica acea religie. Mi-e greu sa explic (poate si pentru ca e trecut de miezul noptii), dar cand practici religia se intampla niste lucruri in Univers, nu e asa aiurea, de dragul de a te vedea vecinii pe la biserica.

Putem avea de-a face cu situatia in care religiile- si mai important- credinta- celor doi difera. Intr-un fel se raporteaza crestinii la ideea de "pacat"- sursa multor frustrari la oamenii religiosi, de exemplu, si altfel se raporteaza un... budhist- care poate nici nu are in vocabular acest cuvant.

In cazul asta, ce este mai indicat pentru a pastra nivelul de profunzime si de incredere a relatiei terapeutice?