Calea spre Stapanul Divin

Fr0z3nasic3 a scris:

Mi-am publicat credinta in speranta ca nu sunt singura care a ajuns la aceasta concluzie.

Stai linistita, nu esti singura...

Desi poate modul in care vezi tu lucrurile are gradul lui de unicitate, sunt persoane care iti impartasesc o parte din idei.

Ce descrii tu seamana destul de mult cu modul in care Tolstoi intelege religia crestina... invatatura lui Cristos, si anume un drum continuu spre perfectiune, drum pe care ne-au fost lasate anumite repere.

Problema pe care o au multi cand pornesc pe o cale spre o destinatie este ca la un moment dat incep sa se indoiasca de cale, incep sa nu mai aiba incredere ca ACEASTA este calea cea buna. In astfel de situatii unii apeleaza la ajutorul celorlalti si se vor gasi destui care sa le intareasca credinta precum si destui care sa le-o zdruncine si mai tare.

Solutia pe care o vad eu la problema asta este descoperirea busolei. Astfel lucrurile se simplifica. Nu mai trebuie sa apelezi la altii, ajunge sa apelezi la intelepciunea ce exista in noi toti, la intuitia personala si uitandu-te la busola sa te orientezi.

Trebuie sa te intrebi ca razboinicul Yaqui "Are calea inima?" Te indrepti spre Iubire sau spre Frica? Folosesti pe calea ta metodele iubirii sau ale fricii? Ce te impinge mai departe?

Iubirea e intotdeauna raspunsul corect. Directia corecta.

Nu prea conteaza de unde iei informatiile pe drum... indicatiile corecte vor rezona in interiorul tau si le vei sti ca sunt corecte, sufletul tau le va recunoaste. Astfel poate vei citi in Evanghelie "Imparatia lui Dumnezeu este in tine" si sufletul tau va recunoaste adevarul cuvintelor.... sau poate ca vei citi in alta parte ceva de genul "Sarcina ta nu este sa cauti iubirea ci doar sa cauti si sa gasesti in interiorul tau barierele pe care le-ai construit impotriva ei" si iar vei recunoaste directia...

Fr0z3nasic3 a scris:

Daca renunti total la interactionare ajungi la un dezechilibru mai periculos decat starea de oscilatie intre momente de echilibru cu exteriorul. Omul este un animal social si simte nevoia de a interactiona sub orice forma posibila. Ca sa ne diferentiem de "gloata" nu trebuie sa ne izolam, doar sa nu acceptam influentele potential periculoase. Asta depinde mult de sistemul nostru de valori, de ceea ce consideram noi periculos. S-ar putea sa constatam mai tarziu ca initial nu am avut capacitatea de a discerne ce ne-ar fi putut ajuta sa progresam, sa fim fericiti. De obicei abia cand pierdem un lucru ne dam seama cat de valoros a fost pentru noi. Dar riscand sa nu interactionam deloc ne distrugem pe noi insine. Pierdem o parte importanta a noastra.

Eu incerc sa actionez conform filosofiei mele pana cand voi ajunge la concluzia ca trebuie modificata sau inlocuita cu alta, care sa raspunda noilor mele cerinte. Nu suntem un "perpetuum mobile" si nu oscilam la infinit in aceeasi directie, cu aceeasi viteza sau in acelasi mod.

Dragostea este extrem de importanta, dar focalizarea pe o singura parte a fiintei noastre ne distruge echilibrul ce ne-ar aduce linistea si ne reduce posibilitatile de a accede mai sus decat suntem. Trebuie sa imbinam dragostea fata de Stapanul Divin cu o minte clara, care sa ne sustina dragostea la infinit. Eu as vrea sa ma infatisez inaintea Lui - daca ma va considera demna - in totalitatea mea, fara contradictii intre parti sau cu parti amputate.

Soimos, iar te bagi in topicul meu cu religia? :roll:

Iti mai spun inca o data ca filosofia mea este o cautare a credintei in divinitate fara a urma vreo dogma religioasa! Nu am nevoie sa adopt prejudecati. Eu vreau sa scap de ele, sa devin libera in expeditia mea spirituala spre Stapanul Divin, care ar putea fi treapta suprema la care ar accede cineva. Inca astept sa mi se reveleze in toata forta si splendoarea Sa.

Cine ti-a spus ca omul e o fiinta sociala?Cei ce il baga in gheto-uri si blocuri confort IV?Ca sa ii poata controla mai usor?Aceste povesti sunt doar povesti.Tu in mijlocul fiintei tale ai si gasesti toate resursele sa devi absolut pur.Restul tine de cele pe care le-am invatat cu totii la scoala.Interactiunea umana si nevoia de socializare.Aceleasi invataturi exterioare noua care ne indeparteaza de adevaratul tel in viata asta.Nu incerc o polemizare cu tine.Asa cum esti acum tu sau eu,putem spera cel mult sa nu fim topiti de prima lui privire.Si sa avem sansa de a mai reveni umili pe acest pamant.Sa o luam de la capat.E mai usor sa copiezi pe altii.Insa in 2000 de ani de crestinism dor 4-5 oameni au atins absolutul prin credinta crestina.Ceea ce e cam putin.Si indica clar ca aceasta cale e o fundatura.Acelasi crestinism acrediteaza socializarile si uniunile.Iar cei 4-5 mentionati mai sus au trait in singuratate.Restul au umplut burta nesatioasa a pamantului.Asa ca nu in socializare e calea!

ioanide a scris:

Cine ti-a spus ca omul e o fiinta sociala?Cei ce il baga in gheto-uri si blocuri confort IV?Ca sa ii poata controla mai usor?Aceste povesti sunt doar povesti.Tu in mijlocul fiintei tale ai si gasesti toate resursele sa devi absolut pur.Restul tine de cele pe care le-am invatat cu totii la scoala.Interactiunea umana si nevoia de socializare.Aceleasi invataturi exterioare noua care ne indeparteaza de adevaratul tel in viata asta.Nu incerc o polemizare cu tine.Asa cum esti acum tu sau eu,putem spera cel mult sa nu fim topiti de prima lui privire.Si sa avem sansa de a mai reveni umili pe acest pamant.Sa o luam de la capat.E mai usor sa copiezi pe altii.Insa in 2000 de ani de crestinism dor 4-5 oameni au atins absolutul prin credinta crestina.Ceea ce e cam putin.Si indica clar ca aceasta cale e o fundatura.Acelasi crestinism acrediteaza socializarile si uniunile.Iar cei 4-5 mentionati mai sus au trait in singuratate.Restul au umplut burta nesatioasa a pamantului.Asa ca nu in socializare e calea!

Nici eu nu polemizez. Dar nu cred ca in izolare ma perfectionez. Doar cunoscand mai multe si alegand ceea ce imi e necesar. Am incredere in mine - ca entitate - si nu-mi trebuie modele de comportament unitare sau influente puternice. Insa mi-as putea imbunatati actiunile din observarea efectelor pe care le produc altii. De ce sa iau totul de le zero si sa nu beneficiez de cunoastere examinand actiunile si parerile altora? Filtrand totul prin sistemul meu de valori pot obtine rezultate satisfacatoare pentru mine si pentru cei care, la randul lor, ar putea beneficia de experienta mea. Nu ma consider atotstiutoare, un zeu deasupra altora, dar nici un pres de care sa-si stearga altii picioarele. Daca vreau respect, incep prin a-l acorda.

Poate cand va triumfa egoismul voi alege calea pustietatii. Pana atunci voi incerca sa imbunatatesc lumea in care traiesc.

Cavaleru a scris:

Problema pe care o au multi cand pornesc pe o cale spre o destinatie este ca la un moment dat incep sa se indoiasca de cale, incep sa nu mai aiba incredere ca ACEASTA este calea cea buna. In astfel de situatii unii apeleaza la ajutorul celorlalti si se vor gasi destui care sa le intareasca credinta precum si destui care sa le-o zdruncine si mai tare.

Solutia pe care o vad eu la problema asta este descoperirea busolei. Astfel lucrurile se simplifica. Nu mai trebuie sa apelezi la altii, ajunge sa apelezi la intelepciunea ce exista in noi toti, la intuitia personala si uitandu-te la busola sa te orientezi.

Trebuie sa te intrebi ca razboinicul Yaqui "Are calea inima?" Te indrepti spre Iubire sau spre Frica? Folosesti pe calea ta metodele iubirii sau ale fricii? Ce te impinge mai departe?

Iubirea e intotdeauna raspunsul corect. Directia corecta.

Si pentru mine iubirea este foarte importanta, desi nu o vad ca pe o busola. Ar putea fi doar o conditie indispensabila sa fim mai buni si sa ne permitem sa ne dorim perfectiunea.

Ceilalti ar trebui sa gaseasca o cale spre sufletul nostru ca sa ne poata zdruncina credinta. Iar eu nu cred ca i-as permite cuiva sa ajunga in adancul sufletului meu daca as simti ca poate face asta. Nu m-as lasa controlata de cineva cu intentii potrivnice. Si chiar daca si-ar ascunde intentiile, pentru ca, atunci cand s-ar simti in postura potrivita, sa incerce sa le aplice, faptul ca nu a fost sincer intotdeauna l-ar indeparta de mine cu viteza superluminica. Cu toate acestea, exista posibilitatea ca noi insine sa ne dorim sa ajungem sa impartasim toate credintele persoanei pe care o iubim, in speranta ca acest lucru ne-ar contopi intr-o singura entitate. Ce iluzie desarta :roll: . Iubirea adevarata e accea care iti permite sa-ti urmezi calea impreuna cu cel de langa tine, independent de calea lui, fara influente intentionate din partea niciunuia. Si cred ca se poate asa ceva chiar si atunci cand drumurile ar fi paralele, pentru ca semnifica acceptarea absoluta.

Soimos a scris:

De ce multumesc in ghilimele ?

Ghilimele erau un eufemism pentru ESTI OFF-TOPIC! Aici nu discut despre religie!

Fr0z3nasic3 a scris:

Iar eu nu cred ca i-as permite cuiva sa ajunga in adancul sufletului meu daca as simti ca poate face asta.

:roll: Frica.... uff.... atata frica....

Unul din lucrurile pe care le-am realizat este ca Iubirea e infinita... si... desi ne vedem de multe ori saraci... suntem atat de bogati in iubire... faza e ca trebuie sa-i intelegi mecanismul pentru a o vedea cu adevarat...

Multi sunt cei care atunci cand se ofera pe sine.... realizeaza... ca au dat.... dar nu au pierdut nimic.... si atunci unii incearca sa dea mai mult si realizeaza ca indiferent cat ofera.... tot mai ramane... iar la un moment realizeaza ca iubirea nu seaca... iubirea adevarata... e fara de sfarsit...

Cavaleru a scris:

nu te supara pe ei Fr0z3nasic3, nu se pot abtine, sunt ca tipele din reclama asta

Calea mea catre "Stapanul Divin" este DRAGOSTEA .Este singura cale pe care vreau sa o urmez..

Cavaleru a scris:

Frica.... uff.... atata frica....

Unul din lucrurile pe care le-am realizat este ca Iubirea e infinita... si... desi ne vedem de multe ori saraci... suntem atat de bogati in iubire... faza e ca trebuie sa-i intelegi mecanismul pentru a o vedea cu adevarat...

Multi sunt cei care atunci cand se ofera pe sine.... realizeaza... ca au dat.... dar nu au pierdut nimic.... si atunci unii incearca sa dea mai mult si realizeaza ca indiferent cat ofera.... tot mai ramane... iar la un moment realizeaza ca iubirea nu seaca... iubirea adevarata... e fara de sfarsit...

Nu o consider frica, ci precautie impotriva elementelor potential negative. Daca iti deschizi sufletul oricui - in stadiul in care a ajuns societatea - nu ai decat de suferit. Toti cei care nu au un simt moral vor profita de tine. E important sa spui adevarul si sa iubesti, insa deseori se simte nevoia unei armuri care sa-i tina la distanta pe toti care au rele intentii.

Exista cineva care ofera iubire la infinit? Este acea persoana un izvor de iubire? In cazul asta cred ca a depasit conditia de Om si se cheama divinitate. Oamenii sunt asa de limitati si de fragili incat daca tot ofera si nu primesc nimic in schimb isi pierd echilibrul instabil si se topesc in contradictiile lor interioare.

Eu sper ca vom ajunge toti sa emanam iubire fata de toti ceilalti. In felul acesta fiecare da si fiecare primeste, iar fluiditatea sistemului nu e intrerupta.

Fr0z3nasic3 a scris:

Exista cineva care ofera iubire la infinit? Este acea persoana un izvor de iubire? In cazul asta cred ca a depasit conditia de Om si se cheama divinitate. Oamenii sunt asa de limitati si de fragili incat daca tot ofera si nu primesc nimic in schimb isi pierd echilibrul instabil si se topesc in contradictiile lor interioare.

Evident ca sunt foarte multe persoane care fac asta. Poate nu ai vazut tu pana acum nici una.... dar asta nu inseamna ca nu exista...

Cu spunea cineva "Uitati-va ce a facut Maica Tereza, ce a reusit o persoana care aparent nu avea nici un fel de resurse. La inmormantarea ei sefi de stat din peste 100 de state au zburat mii de kilometri pentru a-si prezenta respectul." (citat aproximativ)

Ce descrii tu, chiar daca nu vrei sa recunosti ca e frica.... e totusi frica.... ti-e frica de o anumita limita a iubirii pe care o poti oferi. "Daca astia, profitori, iau tot.... ce mai ramane de dat?" Aici e baiu.... iubirea nu functioneaza asa... de ce dai de ce gasesti mai mult de dat...

Multi au poate experienta unei relatii esuate unde au investit mult suflet si au primit un sut in fund.... ei bine.... acolo alta e situatia.... pentru ca daca ar fi fost iubirea aia adevarata.... aia care consuma sufletul... daca ar fi fost agape.... persoana ar fi fost recunoscatoare pentru timpul petrecut in iubirea respectiva.... DAR, din pacate de multe ori... nu e iubire veritabila... ci un fel de eros combinat cu egoism si cu dorinta de reciprocitate... mai mult dorinta de a fi recunoscut decat dorinta de a recunoaste.

Cavaleru a scris:

Evident ca sunt foarte multe persoane care fac asta. Poate nu ai vazut tu pana acum nici una.... dar asta nu inseamna ca nu exista...

Cu spunea cineva "Uitati-va ce a facut Maica Tereza, ce a reusit o persoana care aparent nu avea nici un fel de resurse. La inmormantarea ei sefi de stat din peste 100 de state au zburat mii de kilometri pentru a-si prezenta respectul." (citat aproximativ)

Ce descrii tu, chiar daca nu vrei sa recunosti ca e frica.... e totusi frica.... ti-e frica de o anumita limita a iubirii pe care o poti oferi. "Daca astia, profitori, iau tot.... ce mai ramane de dat?" Aici e baiu.... iubirea nu functioneaza asa... de ce dai de ce gasesti mai mult de dat...

Multi au poate experienta unei relatii esuate unde au investit mult suflet si au primit un sut in fund.... ei bine.... acolo alta e situatia.... pentru ca daca ar fi fost iubirea aia adevarata.... aia care consuma sufletul... daca ar fi fost agape.... persoana ar fi fost recunoscatoare pentru timpul petrecut in iubirea respectiva.... DAR, din pacate de multe ori... nu e iubire veritabila... ci un fel de eros combinat cu egoism si cu dorinta de reciprocitate... mai mult dorinta de a fi recunoscut decat dorinta de a recunoaste.

Cu cata intelepciune vorbesti.Pacat ca cele pe care le vehiculezi nu sunt realitati ci sperante.Daca vrei sa fie perfect va fi perfect?Iar iubirea care topeste rautati este o idee frumoasa dar neviabila.De multe ori citesc atent ceea ce spui.Chiar ma impresioneaza.Insa in lumea reala nu functioneaza.Aici se bazeaza totul pe forta.Iubirea e o forta.Insa intensitatea ei e diferita de la o persoana la alta.Asta face ca cele mai multe relatii bazate pe iubire sa nu functioneze.Dozajul diferit al sentimentelor.Unul din doi realizeaza ca da prea mult si i se pare frustant.Asa ca trece la urmatoarea posibila relatie pentru a gasi ceva sensibil egal cu sentimentul lui.

ioanide a scris:

Insa in lumea reala nu functioneaza.Aici se bazeaza totul pe forta.Iubirea e o forta.Insa intensitatea ei e diferita de la o persoana la alta.Asta face ca cele mai multe relatii bazate pe iubire sa nu functioneze.Dozajul diferit al sentimentelor.Unul din doi realizeaza ca da prea mult si i se pare frustant.Asa ca trece la urmatoarea posibila relatie pentru a gasi ceva sensibil egal cu sentimentul lui.

Bineinteles ca o relatie nu se poate baza numai pe iubire. Incepe printr-o pasiune fierbinte, apoi temperatura se stabilizeaza in asa fel incat nici unul din parteneri sa nu se arda, apoi dragostea dobandeste o dimensiune mai profunda decat atractia initiala.

Care este solutia ta? Cum se poate echilibra "prea mult"-ul unuia cu "prea putin"-ul celuilalt? Cum realizezi compromisul, sacrificiul fara ca acesta sa deterioreze relatia?