un timp am fost atât de apropiaţi amândoi
încât îmi aminteam episoade din copilăria ta
şi visam visele tale
Mircea Cartarescu
Metafore
Început de Darha_Neith_Nekorrim, Sâm 20 ian 2007 · 299 răspunsuri · 75.090 vizualizări
Nu ştiu unde îşi au cuibul pescăruşii,
unde îşi găsesc ei pacea.
Eu sunt asemenea lor,
într-un zbor continuu.
Viaţa o ating
precum aceştia, apa la prinderea hranei.
Şi, asemenea lor, iubesc liniştea,
imensa linişte marină,
dar destinul meu este să trăiesc
dansând printre furtuni.
Vincenzo Cardarelli
Ce străin respir ce senin auzi
Carnea vălurită norii o încearcă
Două iuţi ninsori pe un munte stând
Unul înspre deci altul înspre parcă
Doar aici deasupra ne ferim de pripă
Cerul meu e gheară cerul tău e blând
Două iuţi ninsori pe un munte stând
Unul a troiene altul a risipă
Gabriel Berceanu
De ce să te zorești
când încă ai cafea în cești?
Respiră adânc și ascultă-ți viața.
Simfonia tăcerii, dis de dimineața.
(Imagine: Quint Buchholz, "Slowest Movement")
Există și în cer un ceas de melancolie.
Oră dificilă, când pătrunde în suflete îndoiala.
De ce am făcut lumea? Se întreabă Dumnezeu
Și își răspunde: Nu știu.
Îngerii îl privesc cu reproș,
Li se pleoștesc aripile.
Toate ipotezele: precum grația, eternitatea, iubirea
cad, ca penele.
Iată o altă aripă, cerul se deschide.
Atât de blând, nici un tunet nu semnaleaza
Momentul dintre tot și nimic,
Altfel spus, tristețea lui Dumnezeu.
Carlos Drummond de Andrade
Editat Mar 3 sep 2013 20:05
"ţi-am spus să te fereşti de dimineţi,
soarele lor crud nu e pentru noi.
iar soarele închis şi greu al lumii noastre
abia mai abureşte orizontul. suntem
la începuturile altei lumi şi altor sori.
ai rămas singur. e bine. ai tot trecutul la îndemână.
ai văzut răul cu ochi mari şi te vei vindeca.
într-o zi ai să-nţelegi că tot ce străluceşte
îţi aduce moartea mai aproape.
serile, în schimb, aici or să-ţi placă:
eşti în vremea lumilor livide,
jumătate umbră, jumătate necunoscut.
fii binevenit, aici viitorul
aproape-a trecut."
(Ioan Es. Pop - Lumile livide)
cum se dezleagă auzul de înţeles
„ce simplu ochii se dezleagă de privire, auzul de înţeles."
o singură imagine, deci - ea ridicându-şi capul
şi privindu-mă deodată atât de reală
încât nici nu-i mai aud vorbele - şi cât o privesc
veşnicia se face lumină - şi lumina de afară
care se varsă prin fereastra înaltă, de iarnă,
îi face ochii altfel decât mi-i imaginam eu
când creiam în închipuire o scenă ca asta.
ea îmi vorbeşte, eu o privesc - ce mult a trecut
de cârd jucam jocul acesta, cu zâmbet, ştiind
că e o poză într-o carte pe care s-o scriu
cu încheiere deplină a detaliilor (şi acuma, fireşte,
e o poză de carte - numai că nu mai pot
să stăpânesc eu detaliile) - ea îmi vorbeşte,
să spunem - însă privindu-mă cu uriaşă deschidere a luminii,
şi pe urmă lumina se întunecă şi îi e faţa îmbătrânită -
şi nu mai pot aşeza urmarea jocului - şi ea
vorbeşte înainte - fără s-o mai pot auzi
acum, altă dată -
„ce simplu ochii se dezleagă de privire, auzul de înţeles."
o singură imagine, deci - ea ridicându-şi capul
şi privindu-mă deodată atât de reală
încât nici nu-i mai aud vorbele - şi cât o privesc
veşnicia se face lumină - şi lumina de afară
care se varsă prin fereastra înaltă, de iarnă,
îi face ochii altfel decât mi-i imaginam eu
când creiam în închipuire o scenă ca asta.
ea îmi vorbeşte, eu o privesc - ce mult a trecut
de cârd jucam jocul acesta, cu zâmbet, ştiind
că e o poză într-o carte pe care s-o scriu
cu încheiere deplină a detaliilor (şi acuma, fireşte,
e o poză de carte - numai că nu mai pot
să stăpânesc eu detaliile) - ea îmi vorbeşte,
să spunem - însă privindu-mă cu uriaşă deschidere a luminii,
şi pe urmă lumina se întunecă şi îi e faţa îmbătrânită -
şi nu mai pot aşeza urmarea jocului - şi ea
vorbeşte înainte - fără s-o mai pot auzi
acum, altă dată -
Nichita Stănescu- Pentru că înot și zbor în sus
Pentru că înot și zbor în sus,
abia mă mai ajung din urmă
amintirile
ca niște bule de aer, undele
mișcătoare.
Globuri străvezii, globuri reci,
luminate și întunecate,
azvârlindu-mi pe grumaz
câte un trup de-al meu neîmplinit,
rămas din adolescentă...
Pentru că înot și zbor în sus,
voi îmbrățișa luna
sau poate un trup de-al meu viitor.
Când fac mișcarea înotului,
înapoia mea se revarsă ondulând
oceanul cu pești,
dar înoată din mine doar tălpile,
gleznele.
Când gestul aripei îl fac,
se prăbușesc înapoia mea
coloane de aer amestecate cu vulturi,
dar numai pălmile-mi sunt în zbor,
numai linia vieții.
Pentru că înot și zbor în sus,
mi-e tâmpla-mpodobită de speranțe
ca ramură de frunze,
și fruntea mea se află mereu
în ceea ce va fi,
iar trupul în ceea ce există.
Pentru că înot și zbor în sus,
voi îmbrățișa luna
sau poate un trup de-al meu viitor,
căruia-i sunt
amintire, urcând și arzând.
mai ții minte când am oprit pământul
ca să ne putem urca și noi?
eram atât de tineri
încât priveam bătrânețea cu milă,
ca pe o altă persoană;
atât de sinceri
că dacă ceasurile ar fi arătat adevărul,
am fi locuit în greenwich, în centru;
atât de naivi
încât chiar am crezut că pământul se va opri;
și atât de îndrăgostiți
încât pământul chiar s-a oprit, un pic.