nicnic3 a scris:Si acel ceva, venit poate cu intarziere din punctul meu de vedere a fost...
credinta.
De cand am inceput sa cred cu si mai mare ardoare in Dumnezeu, de cand am inceput sa am o viata cu adevarat crestina (atat cat poate un om, sa nu uitam ca avem niste limite autoimpuse) am invatat sa TRAIESC, sa ma bucur, sa fiu eu, sa ma redescopar. De atunci viata mea s-a schimbat radical. Sunt multi ani de cand depresia, cuvant familiar candva pt mine, a disparut din toata fiinta mea, fara medicatie, fara interventia altora, fara oameni scoliti si cu carte, special conceputi pt cei care dau asa zise semne de 'tulburare'.
De atunci durerile mele de cap, vesnicele mele dureri, au disparut si acum le mai am doar cand si cand.
Depresia e numai un termen existent si in limba romana. Il inteleg, pot intelege ca si altii trec printr-o depresie, dar nu-l mai pot trai.La momentul respectiv, probabil am facut un mare pas ce m-a schimbat in mod ireversibil.
Felicitari!
Sunt multi care inca se mai chinuie fara Dumnezeu si incearca sa nege tristetea, depresia, golul...
Justine_ a scris:Pot trai cu asta, cu conditia sa nu ma compar cu nimeni.
Asta e buba la tine, asta e si la mine. Tot ca tine si nicnic3 am fost si eu in copilarie. Un copil linistit si meditativ.
Eu stiu ca vine din felul in care parintii mei incercau sa ma motiveze. Intotdeauna imi aratau cat muncesc alti copii ca sa aiba rezultate bune si ca trebuie sa fac si eu ca ei (culmea e ca nu aveam rezultate mai rele, doar ca altii munceau mai mult pt ele si alor mei li s-a parut ciudat asta, probabil).
Desi sunt o fire f sensibila, in acelasi timp am si o forta interioara care ma ajuta sa nu las lucrurile sa degenereze prea mult. Intr-un cuvant, ma mentine pe linia de plutire. Am avut momente proaste, un atac frumos de panica ce m-a ingrozit. Am trecut peste. Am si momente frumoase, in care ma bucur de viata cu cei la care tin.
Sunt constienta acum ca sunt mult mai inteligenta decat multi cu care vin in contact, dar comparatia asta din copilaria mea, e mereu prezenta. Nu fac nimic pana nu ma gandesc "oare si cutare ar face asa?" sau "oare cutare cum ar face in locul meu?", chiar daca sunt constienta ca acel "cutare" e sub nivelul meu! Nu am ce face, insa. Stiu ca n-o sa pot scapa vreodata de asta si uneori, chiar daca imi constientizez valoarea, nu ma pot abtine sa nu fac acea comparatie.
Parintii mei n-au inteles niciodata si nici nu vor intelege ce efect negativ poate avea asta asupra unui copil.
Cu toate asta, poate e mai bine un pic mai nefericit dar cu un sistem de valori sanatos, decat fericit si ignorant.
Asta e firea mea, si e bine sa mi-o accept. Trairile mele interioare sunt in salturi. Chiar daca azi totul pare fara rost, stiu ca maine il voi regasi.
Justine_ a scris:ahab, mi-ai dat o tema interesanta de gandire.
te-ai gandit vreodata ca poate tocmai faptul ca gandesti prea mult, ca diseci prea mult toate lucrurile, ar fi cauza nemultumirii si depresiei tale?
Ia lucrurile asa cum vin, asa cum sunt.
temporar a scris:
Incertitudinea e de preferat suferintei si nefericirii certe, gandesc eu. Nu crezi?
Mi-a atras atentia cand ai scris "pot trai cu asta, cu conditia sa nu ma compar cu altii", e foarte important ca ai realizat asta. Oricine te compara cu altii, oricat de subtil, sau sugereaza ca nu esti destul de importanta sau demna de atentie sau ca altcineva are "prioritate" inaintea ta sau ca este mai demn de iunire, atentie decat tine, iti ataca stima de sine si dreptul la existenta, iti este dusman, o prezenta otravita care trebuie pusa la punct fara menajamente si evitata.
Pe forumul asta e foarte putina compasiune si multe judecati si violenta verbala, ai incredere in tine si in ceea ce simti si cauta ajutorul de care ai nevoie.
mare dreptate ai... pana nu trecem de teama de incertitudine, n-o sa fim liberi cu adevarat.
Cavalerul_Jedi a scris:Minte umana nu poate tine 2 ganduri in acelasi timp in prim plan. Daca schimbi directia in care te gandesti... daca inlocuiesti gandurile urate cu ganduri la ceva pozitiv... pur si simplu... gandurile negative nu mai reusesc sa ramana in prim plan suficient timp pentru a iti crea o reactie emotionala negativa (nu gandurile negative deranjeaza ci modul in care te fac sa te simti).
da, e valabil. am incercat asta si am reusit. dar cred ca de multe ori nu vrem sa facem asta. cred ca sunt momente cand simtim nevoia sa ne autoflagelam...
