Depresia - cauze, experiente

Pai nici altceva nu reiei? Du-te la psiho, daca ai nevoie... Pe mine m-a ajutat...

Nu mai iau pastile nici sa m-a omoare cineva ...voi incerca singura sa-mi rezolv aceasta problema si daca nici asa nu merge voi apela la un pshiolog. Problema mea este lipsa de concentratie si uneori nu am incredere in mine insumi ...incep sa fac mai multe lucruri in acelasi timp si nu scot nici unul la capat etc...

Janmar

janmar a scris:

Problema mea este lipsa de concentratie si uneori nu am incredere in mine insumi ...incep sa fac mai multe lucruri in acelasi timp si nu scot nici unul la capat etc...

De te-ar auzi seful meu ar zici.... "Mai stiu eu pe cineva...."

janmar a scris:

...incep sa fac mai multe lucruri in acelasi timp si nu scot nici unul la capat etc...

Janmar

Fa unul ca lumea in loc de 7 prost.

black sofiah a scris:

Buna...sunt noua pe aici dar m-am gandit sa incerc shi asta poate ma ajuta...Sufar de depresie de vreo 10 ani..s-a declansat in gimnaziu din cauza unor complexe( care mai tarziu au disparut), s-a continuat depresia dupa moartea mamei mele ( moment la care nu am putut nici macar sa plang, dar in schimb plang acum dupa 8 ani), shi se tot continua in orice conditzii de muuulti ani. Intre timp am incercat niste pastile cu alcool ( la 16 ani) din fericire, am avut un moment de luciditate intre doua spalaturi stomacale( facute de o prietena, acasa, langa buda), shi anume ca mai am doi membrii ai familiei pentru care merita sa traiesc asha sora mea in principiu a devenit punctul meu de sprijin, centrul shi motivul meu de a mai traii..shi traiesc shi nu am de gand sa mor..numai ca aparut alta problema..am depresii destul de grave cam de 5 ori pe an...timp in care in mintea mea este razboi total..shi la un moment dat pleznesc shi ma tai cat sa nu ramana urme ( asta e recenta pentru ca am cicatrice foarte urate de la cuter pe picioare shi arsuri de tigara shi alte taieturi pe maini)..shi tot ma tai pana ma linistesc..ideea este ca dupa ce imi revin nu mai stiu cum sa ma ascund de iubitul meu..care nu m-ar putea intelege nici daca ar vrea...el este absolut terorizat..( by the way) nici la treaba cu relatia nu am reushit mai multe ..am un iubit de 4 ani, stam impreuna dar suntem, doua persoane absolut incompatibile, ce este mai rau este ca nu ne putem despartii nici cum..nu stiu ce se intampla cu creierii mei...Ce vreau eu este de fapt sa nu mai ajung sa ma tai...shi eventual sa ma trezesc shi eu intr-o dimineatza sa ma simt ca toti ceilaltzi oameni absolut comuni shi pe dinafara de orice fel de probleme profunde...macar o zi.

inteleg cum te simti dar totu nu se face de pe o zii pe alta ci cu pasi marunti, acelasi lucrul il fac si eu dar sper sa trec peste, adica ma tai asa din cand in cand si am stari depresive dar am constientizat ca am nevoie de ajutor si acum cand incep sa mai inteleg cate ceva si aflu nou ceva le spun si celor din jur cam ce am invata si invat sa ma bucur de fiecare lucru nou de pe aici si din viata si sper ca si tu sa faci asta si cu timpul poate iti vei revenii

si apropo daca e depresie asa grava ai fost la un psihiatru, ca antidepresivele te vor ajuta si nu toate provoaca dependenta-ca asa credeam eu da am aflat azi ca nu e asa si ca te ajuta sa scapi de gandurile astea

Dupa ce m-am confruntat 4 ani cu atacuri de panica, anxietate si toate relele ce decurg din aceste stari imbecile, am reusit sa-mi revin aproape complect, in urma unor evenimente ce mi-au marcat viata in mod pozitiv si m-au facut sa revin pe linia de plutire. Mi-am revenit asa de bine incat am reusit sa conduc zilnic prin traficul insuportabil din Bucuresti, sa ma gandesc foarte serios sa mai am un copil, un vis vechi dar la care nu am putut renunta, si chiar sa imi reiau viata sociala, adica sa am un servici, sa reintru si eu in randul lumii, cum se spune...( in acest rastimp de 4 ani in care am avut probleme, am stat acasa). Aici se pare ca m-am impotmolit si credeti-ma nu stiu de ce??????

Lucrez de trei luni de zile dar ma confrunt cu o stare care ma face sa-mi pun din nou intrebari legate de increderea mea in mine. M-am trezit deodata ca timpul meu liber care alta data era chiar prea mult, nu mai este, ca ziua trece si nu mai inteleg nimic din ea, chiar daca sunt obosita sau racita sau mai stiu eu cum, trebuie sa plec dimineata si sa ma intorc seara cu sacosile de gat, iar cand intru in casa sa nu stiu pe ce sa pun mana mai repede. Veti spune pe buna dreptate ca asa face toata lumea, si care-i problema? asa este! asta ma macina si pe mine! Ma intreb oare nu mai pot sa fiu un om ca toti ceilalti? De ce nu ma mai pot integra si adapta la ritmul asta? Am trei luni de cand merg la servici...nu a fost timp suficient de acomodare? Dimineata imi vine sa urlu cand trebuie sa ies pe usa si imi este rusine, rusine de copilul meu care merge si el zilnic la scoala, de sotul meu care m-a inteles atata timp si care munceste si el tare mult, mi-e groaza sa ma plang cuiva pt. ca realizez cat de ridicola sunt, dar credeti-ma, pt mine este o PROBLEMA. am din nou stari de anxietate, ma intreb cat voi rezista sa am programul asta zilnic, ma uit la lumea de langa mine zilnic si ma intreb ce-i motiveaza asa de puternic incat sa fie fres in fiecare dimineata, chiar daca stiu ca vor zace la servici pana seara, in fiecare zi, chiar si sambata, iar duminica sa nu sti ce sa faci mai intai, sa te odihnesti, sau sa faci toata treaba care sta si te asteapta din toata saptamana in urma, caci in alta zi oricum nu ai cand sa o faci, caci urmeaza luni si tot asa...simt ca nu am energie, ca nu mai am din nou chef sa ma bucur cu adevarat de viata, imi vine sa plang, chiar duminica am niste accese de plans in hohote. Imi este frica sa nu o iau de la cap, NU MAI VREAU!!!!Am iarasi depresie? plus ca am teama sa nu inebunesc. Ce sa fac? De-abea ma regasisem....Stie cineva sa-mi dea vreun sfat?

Schimba-ti atitudinea. Gandeste pozitiv cand iti vine sa gandesti negativ. In timp...o sa devine un obicei. Dar nu in cateva zile ci in timp, in luni. Nu are gres metoda si nu exista "nu am putut" ci numai "nu am vrut". Bafta!

Traiul asta normal este insuficient de satisfacator pentru tine. De ce? Pe directia asta ai putea cauta un raspuns si un motiv pentru starea ta. Lumea traieste asa cum ai descris pentru ca obtine mai multa satisfactie (in multe forme) in modul asta decat dezavantaje (de orice fel).

Asa e. Si apoi, toti oamenii aceia pe care-i vezi tu ca o iau de la capat in fiecare zi "fresh" , au un tel, un ideal.....Unul vrea sa-si ia un credit, altul spera sa-si intalneasca perechea, altul e pasionat de munca lui......Toti trebuie sa avem pentru ce lupta in viata asta....tu ai un sot si un copilas....O casa si masina din cate am inteles. Un loc de munca. Nu-ti place ceea ce lucrezi? Cauta altceva. Nu ai vorbit de mult cu prietenele? Cauta-le......Cauta-ti un ideal, treci pe la biserica daca simti nevoia, cumparati-va ceva nou in casa, mergeti de Revelion intr-un loc frumos. Iti doresti o familie fericita? Gaseste in tine resurse sa-i faci fericiti pe cei din jur.....

Fi recunoscatoare pentru ceea ce ai , du-te si fa voluntariat sambata de exemplu intr-un centru pentru persoane cu nevoi speciale sau intr-un azil de batrani. Vei vedea ca "sarcinile" noastre sunt impartine inechitabil si ca viata e blanda cu tine. Si da......gandeste pozitiv. Ca si cum gandurile tale s-ar putea materializa in orice moment.Lupta......

Bla bla bla bla....

Ai doua posibilitati: ori intri in turma, ori iti bagi picioare si incepi sa traiesti! ?

Chestiile psihologice, cum ar fi "depresiile", sunt simple "cioace" ale sistemului ce te subjuga pururea....