Depresia - cauze, experiente

Cosely a scris:

Eu am probleme cu sotul care are o depresie ,am ajuns la psiholog cu problema sotului meu si pana la urma psihologul a profitat de mine,aveti grija unde va duceti.

Nu poti organiza un flagrant, sau sa il dai in judecata?

Cosely a scris:

Eu am probleme cu sotul care are o depresie ,am ajuns la psiholog cu problema sotului meu si pana la urma psihologul a profitat de mine,aveti grija unde va duceti.

Cum a profitat de tine?

http://www.realitatea.net/sinuciderea-asis...are_774493.html

http://www.realitatea.net/soprana-roxana-b...cis_774446.html

sinuciderea este rezultatul programarii parentale, si uneori a iubirii parentale conditionate

Far_above_the_clouds a scris:

http://www.realitatea.net/sinuciderea-asis...are_774493.html

http://www.realitatea.net/soprana-roxana-b...cis_774446.html

sinuciderea este rezultatul programarii parentale, si uneori a iubirii parentale conditionate

Fac niste observatii personale: Roxana a fost supusa la un efort mare. A luat lectii de pian si canto de la 6 ani.

E greu pentru un copil sa studieze teoria muzicii, sa exerseze zilnic toata dupa masa, sa studieze biografiile compozitorilor, si sa mai aiba si timp liber, joaca afara cu prietenii. E un stres mare.

A cerut Roxana la 6 ani sa faca vioara si canto? Greu de crezut. A fost dusa acolo de parinti, parerea mea.

Cine a trecut prin asta stie.

Cand a fost data afara la 39 de ani de la Opera, s-a prabusit sistemul ei de valori. Lumea ei era acolo, pe scena. Statutul ei social depindea de asta. Ea avea o gandire de genul: "Am valoare pentru ca primesc roluri, daca nu mai primesc roluri nu mai am valoare".

Nu era la prima incercare de sinucidere. A mers la doctori. Ce doctori? Psihoterapeuti?

Daca da, si-au facut prost treaba.

Nu avea copii, din cate se pare. Ea si-a sacrificat viata personala (e greu sa faci copii si sa-i cresti cand esti in turnee si canti prin tari straine, sau cu dirijori straini, repetitii, etc). Dar poate sa fi avut si o depresie din cauza neimplinirii instinctului matern. S-o fi gandit: "la urma urmei, nu am bucuria de a avea copii pentru ca am investit totul in cariera de cantareata, iar acum ma dau afara. Cu ce m-am ales?"

Roxana facea parte dintr-o categorie extrem de supusa la stres: cantaretii si cei ce apar pe scena. Tracul in fata publicului e imens. Unii au nevoie de alcool sau substante ca sa faca fata.

Roxana avea cu siguranta o vulnerabilitate la depresie. O fragilitate a Eu-lui.

Stresorii majori i-au dezechilibrat capacitatea de a face fata la stresorii minori, cotidieni.

Sursele de intarire pozitiva din viata ei ori au disparut (stima de sine a disparut ca somera) ori nu au existat deloc (copiii) ori nu au functionat optim (sotul, familia, prietenii).

Depresia ei mi se pare a fi de tipul: am pierdut totul, nu mai pot astepta nimic bun de la viata, nu voi mai fi fericita niciodata. ("Nu voi mai gusta placerea aplauzelor, c`est fini")

Din cate am vazut pe Youtube, de ex. la interpretarea in Traviata, era foarte apreciata ca interpretare si voce.

Cu atat mai mult, cand si-a pierdut postul, CONTRASTUL a fost imens. De la elogii la umilire.

Astfel de persoane, care au fost invatate de la 6 ani sa tinda spre obiective extrem de inalte (recunoastere internationala) au asteptari setate prea inalt fata de ei insisi. Pana la dezamagiri crunte mai e doar un pas.

Cred ca astfel de oameni din domeniul scenei, unde presiunea sociala e colosala, ar trebui sa fie trimisi de institutiile care ii dau afara sa faca psihoterapie pentru reintegrare sociala si pentru stima de sine. Altfel, impactul e prea brutal, prea greu de suportat.

Raman la concluzia mea ca o terapie cognitiv-comportamentala i-ar fi identificat gandirea irationala si ar fi corectat-o, ar fi pus-o pe drumul bun. Daca a facut terapie, aceasta a fost facuta amatoriceste ori superficial.

de multe ori am avut impresia ca ma sufoc si ca viata nu mai are rost simt ca devin tot mai gol ca nimic nu ma mai incinta si nimic nu ma mai bucura am multe intrebari si putine raspunsuri am 26 de ani am nevasta si copil am un servici nu prea bun dar cistig bine dar promele astea nu sint de acuma sint mai de mult de cind eram mic si mie frica de necunoscut de mine si de viitoru care o sa ma urmeze am senzati cind totul nu mai are sens culorile nu mai sint vi cerul nu mai e albastru mincarea nu mai are gust ma simt fara rost fata mea e singura care mai ma tine cu picioarele pa pamint

Adrian-ana a scris:

de multe ori am avut impresia ca ma sufoc si ca viata nu mai are rost simt ca devin tot mai gol ca nimic nu ma mai incinta si nimic nu ma mai bucura am multe intrebari si putine raspunsuri am 26 de ani am nevasta si copil am un servici nu prea bun dar cistig bine dar promele astea nu sint de acuma sint mai de mult de cind eram mic si mie frica de necunoscut de mine si de viitoru care o sa ma urmeze am senzati cind totul nu mai are sens culorile nu mai sint vi cerul nu mai e albastru mincarea nu mai are gust ma simt fara rost fata mea e singura care mai ma tine cu picioarele pa pamint

Stiu cum este, am trecut si eu prin asa ceva. Am schimbat facultatea, orasul, crezand ca ele sunt problema. Cand am ajuns intr-un alt oras, alta facultate, problemele erau tot acolo, nimic nu imi placea. In primul rand trebuie sa iti rezolvi problemele interioare, sa te regasesti in tot ce faci, pentru ca daca ai responsabilitati (familie, serviciu), iti este cu mult mai greu sa le faci fata. Nu stiu ce sa iti spun, dar cred ca ar trebui sa ai un program cu tine insuti care sa te scoata din letargie. Fetita ta e un sprijin enorm, dar ea nu poate suplini ceea ce numai tu poti face pentru tine, la un moment dat sa nu aluneci in a transfera pe umerii ei responsabilitatea pe care o ai pentru tine ca om, pentru ca o sa aiba ea de suferit.

Ai mare grija de tine, si schimba ce nu te satisface (serviciul de exemplu sau ce altceva exista). Schimbarea sa fie pas cu pas, nu transformari peste noapte sau decizii primpite. Invata sa iti redobandesti increderea in tine, ca poti sa iei in maini viata ta si sa fii fericit cu ce ai si cu ce esti.

Ceva mai concret nu iti pot spune pentru ca nu sunt psiholog sau terapeut, nici macar alte specialitati conexe.

Eu cand am simtit nevoia sa schimb ceva la mine, mi-am schimbat si scrisul de mai multe ori, pana am ajuns sa imi placa de mine. Solutii exista intotdeauna, numai sa le cauti si sa nu te dai batut.

Am avut si eu o perioada mai neagra din viata in care ma simteam inutila, trista, singura si plangeam in fiecare zi. Motivul era ca nu aveam nici un prieten cu care sa pot discuta.Acum am o prietena foarte buna cu care vorbesc doar ca , acum, ea e cea cu probleme. Sufera de depresie 2 ani , de cand a inceput facultatea. A fost la medic si a primit diagnosticul asta, iar eu simt nevoia sa o ajut... Incerc sa o inveselesc si ii ofer ajutorul meu dar ea ma refuza si nu e genul de persoana care se deschide oricui. Cu mine vorbeste dar nu foarte mult. Facultatea o solicita ingrozitor si nu mai vede nici o bucurie in a trai. As vrea foarte mult sa o ajut numai ca nu stiu cum. Pentru activitati nu prea are timp. Reusesc sa o scot din casa destul de rar. Ma puteti ajuta?

Pai, tu nu poti face mai multe decat ai spus. De ea depinde sa isi gaseasca o motivatie pentru a iesi in starea in care a intrat, mai ales ca deja primeste suport din afara din doua directii: persoane care incearca sa o scoata din stare si probabil o idee de tratament in partea medicului la care a fost.

Afla care sunt acele lucruri care ii fac placere si incearca sa o sustii in a le face, poti eventual sa propui tu sa faceti ceva ce stii ca ii place.

Ce faci tu e agresiune , si asa e simtita de depresiv si nu o ajuti cu nimic incercand sa o inveselesti creand o stare de spirit fortata.Daca tu esti ok cu tine si veselia iti vine din suflet se va molispi si ea fara sa io impui tu.Insa ceva imi spune ca tu nu esti departe de ea , esti la fel de trista insa vrei sa faci pe salvatoarea.