Stiti cum se zice: un nebun arunca o piatra si o gramada de intelepti incearca sa explice ce-a vrut sa faca. Asa si cu gesturile ei. Majoritatea celor care cunosc acest caz incearca sa-mi explice ca si eu am partea mea de vina.
Poate partea mea de vina e ca acum 2 ani si ceva nu am citit suficient de mult despre bolile psihice.
Dar ia ganditi-va ca la ora aia aveam la randul meu servici si un copilas de 3 luni de crescut, care la randul lui cerea mult timp si multe cheltuieli din partea mea. Am avut de-a face cu un om care a reusit sa fie externat din spital pe raspunderea mea. Numai asa medicii au fost de acord. Poate asta a fost partea mea de vina, ca am facut acest lucru. Poate daca citeam un pic la ora aia despre bolile psihice si despre comportamentul periculos al bolnavilor psihici nu faceam acest lucru.
Am fost de acord atunci sa deschid cutia pandorei si rau am facut.
Dar oare de ce pana la oara aia marii specialisti in ale psihologiei nu aveau nicaieri (pe internet sau in librarii) lucrari mai "pentru tonti" ca mine in care sa se spuna cate ceva despre aceste boli? Dupa razboi multi viteji se arata.
Avand un copil mic de 3 luni la ora aia nu mi-am permis "sa-i raman alaturi" ei, sa o las cu copilul si sa ma duc sa-mi vad de treaba la servici. Am cantarit mult atunci pentru a alege intre sanatatea baietelului meu si a incerca sa inteleg mai multe despre bolile psihice. Nu au fost prea multe argumente contra alegerii mele.
Apropo de aceste evenimente care s-au intamplat atunci. Baietelul meu are un handicap neurologic din nastere, greu de depistat la la copilasi la varste fragede, in situatii normale, de catre parinti. Eu am observat acest lucru cand baietelul avea 6-7 luni (exact cand s-a externat ea din spitalul Obregia) si am cerut medicului pediatru al lui sa il consulte mai bine, inclusiv prin investigatii de specialitate. Am fost trimis cu baietelul la tot felul de spitale pentru a fi diagnosticat de catre medici specialisti. Credeti ca daca eu "ii eram alaturi" mai aveam timp de baietel?
Imi reprosez ca n-am observat aceste probleme ale copilului mai devreme, dar medicii m-au felicitat ca am observat acestea la aceasta varsta. Drept urmare, dupa ce a fost diagnosticat cu hemipareza spastica, s-a recomandat inceperea unui tratament de recuperare prin gimnastica si medicamente. Iar a trebuit sa aleg intre a intelege bolile psihice si a incepe tratamentul de recuperare zilnica cu baietelul meu, care deja facuse 8 luni. Am ales gresit? (la ora aia deja ma confruntam cu procesele de divort - alti bani, alta "distractie" - in loc sa fiu ajutat).
Cam astea au fost, in putine cuvinte, premisele care au dus la alegerea mea. Este absolut uimitor ( sa nu zic socant) ca marea majoritate a oamenilor care au cunoscut acest caz au lasat la spate problemele baietelului meu (si necesitatea ca el sa fie tratat) si au sarit sa gaseasca vinovatul pentru problemele psihice destul de grave ale fostei mele sotii (ca si cand ar exista un vinovat).
Chiar asa, se poate face o paralela intre, sa zicem, un accident de masina, in care exista un vinovat din culpa si o "imbolnavire" psihica? In acest al doilea caz exista un vinovat din culpa?
PS Sunt in situatia de a deschide proces de reincredintare a minorului, mai ales ca starea lui de sanatate este pusa in pericol.
tudorel666 a scris:Se pare ca inca refuzi sa intelegi ca ai si tu partea ta de vina in tot ceea ce se intampla. Sotia ta nu a plecat in padure si nici nu s-a spanzurat, ci a ales sa traiasca cu parintii in loc sa ramana cu tine, deci nu e chiar asa de asociala cum o descrii tu. Faptul ca ea a cerut divortul, inseamna ca ceva era putred intre voi si nu neaparat numai din cauza ei. Daca ar fi gasit dragoste si intelegere din partea ta, sigur nu alegea sa scape de tine. Pana nu vei pricepe ce anume gresesti fata de ea, nu vei reusi sa afli nici comportamentul potrivit pentru a te intelege cu ea.
Si inca ceva, cand am zis ca ai parasit-o nu m-a interesat cine a intentat proces de divort, ci afirmatia ta ca ar fi bolnava si nu ar fi capabila sa ia o hotarare bine motivata. In acest caz, orice ar fi facut, trebuia sa-i ramai in continuare alaturi.
Recitind aceste randuri imi dau seama ca nu iei in considerare faptul ca nu eu afirm ca este bolnava psihica, ci diagnosticele si doua expertize psihiatrice medico-legale. Am observat, oricum, ca nimeni nu da 2 bani pe niste documente medicale de acest tip. Mie oricum mi-era de ajuns comportamentul ei violent si decaderile prin care a trecut si trece chiar si in momentele astea, dar acum mi le explic dupa ce am reusit sa gasesc si sa citesc niste documentatie de specialitate (de ex. "Psihiatrie in practica medicala" de Catalina si Florin Tudose).
