Parerea mea e ca iti faci asa ca sa scapi de tensiunea acumulata de la cearta, iti recomand sa citesti despre automutilare pentru a intelege mai bine fenomenul si sa mergi la un psiholog.
Cum recunoastem si prevenim o boala psihica
Început de Cleric Prest, Mie 6 dec 2006 · 232 răspunsuri · 168.109 vizualizări
Problema mea pe scurt
De cand ma stiu am fost foarte introvertita. Din ce imi amintesc chiar de pe la 10 ani.
Pe de o parte imi placea sa "socializez" sa ma joc, dar ma suparam destul de repede.
Cand ma suparam parca ma inchideam intr-o lume a mea, imi spuneam ca nu am nevoie de nimeni
si aveam o tendinta exagerata de a ma izola.
Treptat pe la 14-15 ani s-a instalat depresia. Ma izolam tot mai mult, vorbeam tot mai putin, aveam
din ce in ce mai putin chef pt orice activitate.
Au urmat probleme cu atentia si memoria, apoi chiar sa "ma misc in reluare"(am citit ca unii depresivi au aceste simptome).
Acum am 28 de ani si nu am reusit decat sa ameliorez situatia : nu ma mai misc in reluare, nu ma supar din orice prostie (problema e ca atunci cand ma supara ceva am tendinta de izolare, de a privi in gol si ma pierd in gandurile mele). Dar in continuare nu am chef de nimic, probleme cu atentia, sunt mereu cu capul in nori, si scriu , tastez mai incet decat normal.
(nu tastez ca babele de la posta care folosesc un singur deget ... dar mai incet decat as putea )
Ar trebui sa apelez si la psihiatru (sa iau pastile o perioada pt a ma aduce pe linia de plutire) + psihoterapie ... sau sa incerc varianta fara pastile ?
Mie nu prea imi vine a crede ca pot iesi din aceasta stare de "semi-betie" doar cu psihoterapie.
PS Pana acum nu am fost la psiholog sau psihiatru
Pai daca nu ai fost niciodata, de unde stii ca nu te pot ajuta?
Nu esti niciodata bucuroasa? -sau fericita...entuziasmata,incantata de ceva...nu ai fost vreodata asa?
Newkeyboard a scris:PS Pana acum nu am fost la psiholog sau psihiatru
Hey. E mai bine sa incerci aceasta varianta. Numai in cazul in care nu merge cu psihoterapia apeleaza la un tratament medicam.
Este foarte important pasul pe care te-ai decis sa il faci si este unul benefic pentru tine.
Prima si prima data este necesar sa mergi la un psihoterapeut. In cazul in care el considera ca depresia ta este una "grava" sa ii spunem te va indruma catre un psihiatru pentru a-ti prescrie niste medicamente.
La fel de important este sa te tii de ambele, in cazul in care ai nevoie si de medicamente, pentru ca se sustin reciproc.
Si inca ceva de final: atata timp cat nu ti-a pus nimeni diagnosticul de "deprimare" nu o face nici tu 
nightwish a scris:Pai daca nu ai fost niciodata, de unde stii ca nu te pot ajuta?
Era o parere bazata pe faptul ca mereu ma simt ca si cand as fi 20% "beata" 
Sunt mereu cu capul in nori.
Adica mi se pare ca e ceva la nivel fizic.
Este exact ca in filmele de pe youtube unde arata ca "neuronii nu comunica bine intre ei".
Ar fi logic ca asa cum din cauze emotionale apar simptome la nivel fizic, tot asa sa mearga si procesul invers. Dar din pacate nu este intotdeauna asa. Un om poate avea un soc emotional si sa ii albeasca parul in cateva zile. Procesul invers e mai greu sa se intample.
Newkeyboard a scris:
uite o intrebare pentru tine: ce se intampla in viata ta cand ai observat ca apare aceasta "deprimare" ?
Arcangelo a scris:Nu esti niciodata bucuroasa? -sau fericita...entuziasmata,incantata de ceva...nu ai fost vreodata asa?
Ba da. Nu sunt intr-o stare atat de grava Imi plac multe lucruri. Dar ma simt mereu ca si cand as fi 20% beata. Si atunci nu ma pot bucura pe deplin.
Ma simt ca un om normal care a stat pe o insula pustie pt mult timp si atunci a devenit salbatic, se simte strain de lumea reala. E ca in filmul cu Tom Hanks "Cast away". Exact ca in film eu izolandu-ma emotional de cei din jur chiar de cand eram mica am ajuns ca de multe ori sa imi imaginez discutii pe care le-as avea cu mama, tata, sora etc. Exact cum fac babele pe la tara cand sunt suparate pe cineva si bombane singure ca si cand persoana ar fi de fata
Asa cum Tom Hanks si-a pictat o persoana cu care sa discute, tot asa si eu imi imaginam diverse discutii pe care vroiam sa le port dar nu aveam cu cine sau stiam ca nu ar fi avut nici un rezultat.
Dupa parerea mea hiba mea principala e ca inca de mica atunci cand aveam o problema prima reactie era sa ma izolez, sa ma gandesc ca nu am nevoie de nimeni. Parca as fi fost un fel de capitanul Nemo care isi creeza o lumea a lui si se izoleaza in adancuri. Chiar si atunci cand ma intalnesc cu parintii, cu prietenii parca eu sunt in submarinul meu si vorbim prin teleconferinta. Cu cat e mai multa lume prezenta cu atat parca e mai greu.
Alta problema e ca eram mereu mult prea "rationala" si prea "spartana". Daca citeam ca prea multa ciocolata nu e buna eu nu mai mancam deloc. Daca imi puneam in minte sa alerg 2 ore fara oprire alergam pana "muream". Chiar daca vedeam ca nu mai pot sa respir eu tot alergam. Eram foarte mandra de vointa mea si nu realizam ca nu e bine sa imi refuz si micile placeri. Nu realizam ca omul are si parte emotionala care este ca o oala sub presiune ce are nevoie de niste supape. Nu realizam ca nu e bine ca prin vointa sa incerci sa astupi aceste supape.
cred ca la tine este vorba de increderea in tine, daca reusesti sa o ridici pe asta atunci totul se va schimba pe plus