Omul are NECESITATEA de A-L VEDEA pe Dumnezeu. In VT, Dumnezeu era NEVAZUT, caci dupa cum i-a zis Dumnezeu lui Moise , "nu e om sa Ma vada si sa fie viu". In NT, Dumnezeu s-a intrupat, s-a facut VAZUT.
P. SAVATIE BASTOVOI
"Cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit", zice David (Ps. 142), deplangandu-si intr-un fel neputinta de a nu putea vedea pe Dumnezeu, despre care Insusi Hristos va marturisi mai tarziu: "Multi prooroci si drepti au dorit sa vada cele ce priviti voi, si n-au vazut (Mt. 13-17)".
Prin Iisus Hristos, acest dor de a vedea pe Dumnezeu s-a implinit. Dumnezeu Cel nevazut S-a facut vazut, deci a avut o prezenta istorica. Si deoarece (si numai pentru ca) Dumnezeu S-a facut vazut, noi Il putem reprezenta in icoane. Iata de ce icoana nu este chip cioplit (Ies. 20, 4), caci nu este asemanare "nici a celor ce sunt in cer - sus, nici a celor ce sunt pe pamant - jos", ci chip (eicon) al Insusi Facatorului, Care "n-a defaimat nici n-a lepadat ruga saracului, nici n-a intors fata Lui de la El si cand a strigat catre Dansul l-a auzit" (Ps. 21, 27-28).
A refuza posibilitatea reprezentarii lui DUmnezeu in icoane inseamna a tagadui intruparea lui Dumnezeu. Deoarece, ceea ce este cuvantul in Evanghelia scrisa, aceea este culoarea si linia in Evanghelia pictata. Ce a vestit Evanghelia si nu a vestit icoana, sau daca vreti, ce a invatat icoana impotriva si in contradictoriu cu Evanghelia? Icoana nu este altceva decat o teologie in culori.
Savatie Bastovoi, Idol sau icoana?, ed. Marineasa, Timisoara, 2000
P. DUMITRU STANILOAE
"Icoana il ajuta pe inchinator sa implineasca actul unei transcendente a naturii. Icoana nu identifica planul naturii cu planul divin, ci le deosebeste cu desavarsire. Inchinatorul icoanei se refera intotdeauna la o realitate de dincolo de icoana. Idolul, pe de alta parte, e o reprezentare confectionata a fortelor imanente ale naturii; concluzia religioasa a cenceptiei panteiste, careia Spinoza i-a dat expresia cea mai pregnanta in formula: Deus sive natura. Pentru inchinatorii la idoli, natura este divinul si divinul este natura. Acesta este motivul pentru care paganii aduc jertfe si nu inalta rugaciuni. Ei vad in zeii lor partea distrugatoare a naturii si cer de la ei ajutor pe plan natural (roade imbelsugate, birunita in razboaie).
Icoana propune un alt mesaj: Deus este super natura. Inchinarea adusa icoanei, "trece" la prototipul zugravit in ea, intr-un alt plan: cel spiritual, cel mai presus de natura. Icoana reda realitatea dumnezeiasca, care este spirituala, cerand referirea inchinatorului la prototipul dumnezeiesc sau la Sfantul plin de dumnezeiasca transcendenta, negraita, tainica, nesesizabila prin simturi. Idolul este un zid care inchide lumea aceasta, in timp ce icoana, nefiind un chip al fortelor sesizabile ale naturii, se foloseste pentru a sugera pe Dumnezeu Cel spiritual si transcendent naturii si prezenta lui coborata la noi, nu de orice chip, ci cu deosebire de cel uman.
La baza icoanei sta mai intai o alta conceptie despre om decat cea de la baza idolului. Este o conceptie care vede pe om in relatie cu Dumnezeu mai presus de natura, Cel cu adevarat infinit. Si daca Hristos a restabilit fata umana in capacitatea ei de chip transparent al lui Dumnezeu, toti cei care se alipesc de El prin credinta si printr-o imitare totala, umplandu-se de infinitatea Lui dumnezeiasca, devenind adica sfinti, fac sa se vada aceasta infinitate si prin fetele si deci si prin icoanele lor. Prin icoana fiecarui sfant, vedem pe Hristos sau umanitatea Lui indumnezeita, fara sa-i identificam, ca persoane, cu El. El se vede imprimat in toti, dar intr-un mod personal al lor de a fi.
Mai multe aici: http://eresulcatolic.50webs.com/iconoclasm.html