Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)
Dogmatismul constientului si dogmatismul inconstientului
Dogmatizam?
Si inca ce mai dogmatizam, tot ceea ce s-a dovedit ulterior ca fiind eronat, a fost dogma si ar trebuie "sa ne fie invatatura de minte", sa intelegem ca si ceea ce consideram actualmente ca certitudine se poate dovedi ulterior ca a fost dogma momentului evolutiv actual (al tau sau al comunitatii, umanitatii).
Suferinta incredintarilor este insa mare si nu isi scapa prada din ghiare cu una cu doua!
Nu am recunoaste "in ruptul capului" asta, "tinem cu dintii" de propriile aberatii pana ce e prea jenant, iar dupa aia imbratisam altele intrucat suferim de atasare, apartenenta la un punct de vedere ferm, e la mare cautare, are mare trecere sa fii ferm in tot ceea ce spui sau faci; e cea mai mare labilitate sa fii sovaitor, nu?
De exemplu te duci la doctor si asta iti face radiografia o data, de doua si spune ferm ca nu ai nici o coasta rupta; ce sa mai zici?
Si dupa vreo doi ani te duci la doctor si astalalt iti spune ferm, ai avut o costa rupta (se vedea sudata)???
Sau: te duci la doctori si astia iti spun toti si ferm de la badica la opinca cale de vreo 20 de ani, "Ai ulcer"; la un momet dat cand dogma sa mai schimbat, odata cu tehnologia si aparatura tehnica, un doctor profesor iti face o endoscopie si iti zice ferm ca nu ai avut niciodata ulcer.
Ori: mai tii minte ce am invatat despre fulger? Cauta acuma sa constati diferenta!
Despre fizica e jenant sa discutam si cu atat mai mult despre inocenta viziunilor trecute si personale ale fiecaruia dintre noi atat privitor la realitatea cotidiana cat si la cea existentiala; priveste-te in fata si fi sincer cu tine in gandul tau, asa e ca nu ai vrea sa stie nimeni ce prostioare debitati candva?
Si exemplele pot continua la infinit.
Dar stiti care e culmea?
Nu numai noi constientul debitam prostioare dogmatizandu-le, si noi constientul inconstientului lucream cu prostioare, cu dogme (vezi scrierile despre algoritmi);
Dupa ce o moda vestimentara ajunge moda, odata ce ti-ai insusit-o, iti trece treptat si automat din a fi dogma ta constienta in acesta privinta, in a fi dogma ta inconstienta si rectionezi reflex atunci cand vezi pe cineva care nu se conformeaza: "ce tampit", "uite-l si pe-asta cum e imbracat, vai de capu' lui".
Asta e valabila pentru enorm de multe aspecte de realitate, reflexul conditionat e rezultatul schemei logice functionale a constientului inconstientului, dar ea a fost dogma constienta inainte de a fi dogma (schema) inconstienta.
De fapt insasi notiunea de constient e destul de ambigua si asta nu e ceva potrivit.
Constientul: - constata si (sau) se autoconstata si asta fie intru identificare si (sau) consideratii, fie intru contemplatie pura (in uluire).
1 - In contemplatie pura e forma sub care natura realitatii (a carei sursa e posibil sa fim noi insine, altcineva, altceva sau combinatii) ne apare; e cea mai putin dogmatizata forma de prezentare a fenomenelor naturii, a actelor de realitate in extrem de vasta lor gama; dar in general nimeni nu constata vreodata ceva in acest fel, poate doar pruncii (copii foarte mici).
De obicei noi constatam actele de realitate in forma de dogmatizare a inconstientului sau a constientului.
2 - In forma de prezentare, de dogmatizare oferita de catre inconstient (de catre constientul inconstientului), constatam realitatea identificand-o automat; de exemplu constatam un fenomen si automat il identificam ca atingere, tactilitate; daca ne-ar fi posibil sa ne oprim la constatarea fenomenului in sine fara vreo identificare, asta ar fi forma sa pura, contemplatie pura; constatarea lui ca fiind tactilitate, e forma dogmatica automata, reflexul de identificare oferit de catre inconstient (de catre constientul inconstientului); dar datorita cui? datorita constientului ce treptat a cunoscut (si in nici un caz nu ma refer doar la cunostere intelectuala, ma refer la orice inclusiv ca senzatii), inteles, asimilat si integrat notiunile in acesta problematica pana ce ele au trecut in inconstient si au ajuns scheme logice functionale referitor la problematica in cauza.
3 - Consideratiile cu privire la fenomenul pur constatat pe care reflex l-am mai si identificat ca fiind tactilitate, sunt deja dogmatica constientului ce in lipsa dezvoltarii evolutive firesti a unei atentii veghetore intelepte deschisa si vigilenta (constient si ea desigur) la dogmatism, se balaceste in pareri ferme (prostioare), orgolii (inalta perere de sine) si interese (tradarea naturii realitatii).
Insasi identitatea de sine, e o anomalie fata de care noi am dezvoltat dogmatica corespunzatoare momentului evolutiv.
Oare ai picioare atunci cand uiti de ele? Dar organe ai, dar celulele de care habar nu ai vreodata?
Am desigur, numai ca am uitat de ele, iar daca imi fac autoanestezie si ma autodiesc o sa constat organele celulele si ce mai vrei.
Unde sunt picioarele, organele si celulele tale cand nu sunt in constient?
In sursa?
Da, in sursa realitatii, fie ca ea e o sursa externa, existenta externa (dar si interna numitului corp), lumea, universul micro si macrocosmic, asa cum e ea adoptata de catre materialismul stiintific, religios, spiritual, filozofic, cel al intregului spectru de la vulg la elite, fie ca e altceva, altcineva sau combinatii luate cate doua, trei, noua, ...
De exemplu picioarele (indiferent daca ne raportam la ele ca fiind carne, materie sau ca fiind un complex de senzatii) unde sunt cand nu sunt in constient?
In realitatea externa (poate fi raspunsul clasic).
Dar tu traiesti vreodata realitatea externa daca nu esti constient de ea (fie si ca senzatii despre o presupusa realitate externa)?
Da o traiesc inconstient
Dar tu esti constient de inconstient?
Nu
Asadar intrucat nu traiesti decat propria ta realitate constienta, e o amagire o presupunere, o parere careia i-ai oferit grad de probabilitate, i-ai oferit grad de fermitate (deci grad de afectiune, emotie-sentiment), in concluzie e atasare, e o credinta de care esti convins in procent foarte mare.
Tu zici: sunt; sau zici; sunt om.
Dar traiesti tu vreodata asta in mod real?
Ca "sunt" desi te-ai trait si te traiesti deseori, nu iti dai seama intrucat sunt secvente prea scurte si nu esti atent suficient la ele, ba chiar ti-ai pierdut acesta "dexteritate" de a te trai ca "sunt".
Ca om nu te traiesti niciodata in plenitudinea a ceea ce presupune notiunea de om, niciodata nu te traiesti ca particule elementare, atomi, molecule, celule, nici cel putin ca tesuturi si organe, substante, nu te traiesti decat in simtiri banale nu functional, iar latura psihica la fel nu ai vre-un rol in buna functionare a proceselor psihice; eu, tu constientul, suntem doar un fel de copii razgaiati dar si limitati (in aproape orice) ai numitului inconstient, in fond ai sursei (surselor) realitatii.
Cand te-ai ocupat tu de industria celulara? Dar de metabolism?
Doar faci speculatii de gandire ca tu constientul esti functia unui creier-om al unei lumi materiale (de fapt nu are nici o relevanta daca noi si lumea suntem sau nu materie ci, cum functioneaza asta); faci speculatia ca sursa ta este un creier, un corp si o lume, dar habar nu ai intrucat tu esti constientul si nimic altceva, esti prizonierul constient, detinutul sursei (surselor) de realitate si ai si tu (impresia de) contributie oarecare acolo (poate reala sau poate doar impresie).
Inainte de a fi tu o functie a ceva, inainte de a fi tu constientul un efect, ai grija ca esti de fapt cauza a orice intrucat, numai si numai prin faptul ca tu esti (si nu o spun in sens de autoidentitificare de sine sau de obiect, o spun in sens opus dezintegrarii totala si iremediabila, absoluta; a nu se interpreta eronat tipic buddhist, cum ca tocmai asta ar trebui pentru eliberare; eu ma refer aici la o dezintegrare ultima dincolo de orice inteles fie el si buddhist), ai parte de vreo realitate de orice fel, fie si de contemplatie pura.
Marea realizare ar fi sa intelegem referitor la intrebarea "Cine sunt?": "acces realitate", dar nu ca raspuns la o asemenea intrebare ci ca nonsensul unei asemenea intrebari; asta tradus ar insemna: reprezint accesul realitate contemplatie pura si pot cobori din asta in cunoastere "identificationala", adica in cea in care ma identifica ca cineva au ceva ori identific pe cineva sau ceva (de orice fel inclusiv senzoriala, afectiva, speciala) cat vreau fara a ma pierde in ea fara sa vreau.
