Creatiile userilor - Proza

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Dogmatismul constientului si dogmatismul inconstientului

Dogmatizam?

Si inca ce mai dogmatizam, tot ceea ce s-a dovedit ulterior ca fiind eronat, a fost dogma si ar trebuie "sa ne fie invatatura de minte", sa intelegem ca si ceea ce consideram actualmente ca certitudine se poate dovedi ulterior ca a fost dogma momentului evolutiv actual (al tau sau al comunitatii, umanitatii).

Suferinta incredintarilor este insa mare si nu isi scapa prada din ghiare cu una cu doua!

Nu am recunoaste "in ruptul capului" asta, "tinem cu dintii" de propriile aberatii pana ce e prea jenant, iar dupa aia imbratisam altele intrucat suferim de atasare, apartenenta la un punct de vedere ferm, e la mare cautare, are mare trecere sa fii ferm in tot ceea ce spui sau faci; e cea mai mare labilitate sa fii sovaitor, nu?

De exemplu te duci la doctor si asta iti face radiografia o data, de doua si spune ferm ca nu ai nici o coasta rupta; ce sa mai zici?

Si dupa vreo doi ani te duci la doctor si astalalt iti spune ferm, ai avut o costa rupta (se vedea sudata)???

Sau: te duci la doctori si astia iti spun toti si ferm de la badica la opinca cale de vreo 20 de ani, "Ai ulcer"; la un momet dat cand dogma sa mai schimbat, odata cu tehnologia si aparatura tehnica, un doctor profesor iti face o endoscopie si iti zice ferm ca nu ai avut niciodata ulcer.

Ori: mai tii minte ce am invatat despre fulger? Cauta acuma sa constati diferenta!

Despre fizica e jenant sa discutam si cu atat mai mult despre inocenta viziunilor trecute si personale ale fiecaruia dintre noi atat privitor la realitatea cotidiana cat si la cea existentiala; priveste-te in fata si fi sincer cu tine in gandul tau, asa e ca nu ai vrea sa stie nimeni ce prostioare debitati candva?

Si exemplele pot continua la infinit.

Dar stiti care e culmea?

Nu numai noi constientul debitam prostioare dogmatizandu-le, si noi constientul inconstientului lucream cu prostioare, cu dogme (vezi scrierile despre algoritmi); 

Dupa ce o moda vestimentara ajunge moda, odata ce ti-ai insusit-o, iti trece treptat si automat din a fi dogma ta constienta in acesta privinta, in a fi dogma ta inconstienta si rectionezi reflex atunci cand vezi pe cineva care nu se conformeaza: "ce tampit", "uite-l si pe-asta cum e imbracat, vai de capu' lui".

Asta e valabila pentru enorm de multe aspecte de realitate, reflexul conditionat e rezultatul schemei logice functionale a constientului inconstientului, dar ea a fost dogma constienta inainte de a fi dogma (schema) inconstienta.

De fapt insasi notiunea de constient e destul de ambigua si asta nu e ceva potrivit.

Constientul: - constata si (sau) se autoconstata si asta fie intru identificare si (sau) consideratii, fie intru contemplatie pura (in uluire).

1 - In contemplatie pura e forma sub care natura realitatii (a carei sursa e posibil sa fim noi insine, altcineva, altceva sau combinatii) ne apare; e cea mai putin dogmatizata forma de prezentare a fenomenelor naturii, a actelor de realitate in extrem de vasta lor gama; dar in general nimeni nu constata vreodata ceva in acest fel, poate doar pruncii (copii foarte mici).

 De obicei noi constatam actele de realitate in forma de dogmatizare a inconstientului sau a constientului.

2 - In forma de prezentare, de dogmatizare oferita de catre inconstient (de catre constientul inconstientului), constatam realitatea identificand-o automat; de exemplu constatam un fenomen si automat il identificam ca atingere, tactilitate; daca ne-ar fi posibil sa ne oprim la constatarea fenomenului in sine fara vreo identificare, asta ar fi forma sa pura, contemplatie pura; constatarea lui ca fiind tactilitate, e forma dogmatica automata, reflexul de identificare oferit de catre  inconstient (de catre constientul inconstientului); dar datorita cui? datorita constientului ce treptat a cunoscut (si in nici un caz nu ma refer doar la cunostere intelectuala, ma refer la orice inclusiv ca senzatii), inteles, asimilat si integrat notiunile in acesta problematica pana ce ele au trecut in inconstient si au ajuns scheme logice functionale referitor la problematica in cauza.

3 - Consideratiile cu privire la fenomenul pur constatat pe care reflex l-am mai si identificat ca fiind tactilitate, sunt deja dogmatica constientului ce in lipsa dezvoltarii evolutive firesti a unei atentii veghetore intelepte deschisa si vigilenta (constient si ea desigur) la dogmatism, se balaceste in pareri ferme (prostioare), orgolii (inalta perere de sine) si interese (tradarea naturii realitatii).

Insasi identitatea de sine, e o anomalie fata de care noi am dezvoltat dogmatica corespunzatoare momentului evolutiv.

Oare ai picioare atunci cand uiti de ele? Dar organe ai, dar celulele de care habar nu ai vreodata?

Am desigur, numai ca am uitat de ele, iar daca imi fac autoanestezie si ma autodiesc o sa constat organele celulele si ce mai vrei.

Unde sunt picioarele, organele si celulele tale cand nu sunt in constient?

In sursa?

Da, in sursa realitatii, fie ca ea e o sursa externa, existenta externa (dar si interna numitului corp), lumea, universul micro si macrocosmic, asa cum e ea adoptata de catre materialismul stiintific, religios, spiritual, filozofic, cel al intregului spectru de la vulg la elite, fie ca e altceva, altcineva sau combinatii luate cate doua, trei, noua, ...

De exemplu picioarele (indiferent daca ne raportam la ele ca fiind carne, materie sau ca fiind un complex de senzatii) unde sunt cand nu sunt in constient?

In realitatea externa (poate fi raspunsul clasic).

Dar tu traiesti vreodata realitatea externa daca nu esti constient de ea (fie si ca senzatii despre o presupusa realitate externa)?

Da o traiesc inconstient

Dar tu esti constient de inconstient?

Nu

Asadar intrucat nu traiesti decat propria ta realitate constienta, e o amagire o presupunere, o parere careia i-ai oferit grad de probabilitate, i-ai oferit grad de fermitate (deci grad de afectiune, emotie-sentiment), in concluzie e atasare, e o credinta de care esti convins in procent foarte mare.

Tu zici: sunt; sau zici; sunt om.

Dar traiesti tu vreodata asta in mod real?

Ca "sunt" desi te-ai trait si te traiesti deseori, nu iti dai seama intrucat sunt secvente prea scurte si nu esti atent suficient la ele, ba chiar ti-ai pierdut acesta "dexteritate" de a te trai ca "sunt".

Ca om nu te traiesti niciodata in plenitudinea a ceea ce presupune notiunea de om, niciodata nu te traiesti ca particule elementare, atomi, molecule, celule, nici cel putin ca tesuturi si organe, substante, nu te traiesti decat in simtiri banale nu functional, iar latura psihica la fel nu ai vre-un rol in buna functionare a proceselor psihice; eu, tu constientul, suntem doar un fel de copii razgaiati dar si limitati (in aproape orice) ai numitului inconstient, in fond ai sursei (surselor) realitatii.

Cand te-ai ocupat tu de industria celulara? Dar de metabolism?

Doar faci speculatii de gandire ca tu constientul esti functia unui creier-om al unei lumi materiale (de fapt nu are nici o relevanta daca noi si lumea suntem sau nu materie ci, cum functioneaza asta); faci speculatia ca sursa ta este un creier, un corp si o lume, dar habar nu ai intrucat tu esti constientul si nimic altceva, esti prizonierul constient, detinutul sursei (surselor) de realitate si ai si tu (impresia de) contributie oarecare acolo (poate reala sau poate doar impresie).

Inainte de a fi tu o functie a ceva, inainte de a fi tu constientul un efect, ai grija ca esti de fapt cauza a orice intrucat, numai si numai prin faptul ca tu esti (si nu o spun in sens de autoidentitificare de sine sau de obiect, o spun in sens opus dezintegrarii totala si iremediabila, absoluta; a nu se interpreta eronat tipic buddhist, cum ca tocmai asta ar trebui pentru eliberare; eu ma refer aici la o dezintegrare ultima dincolo de orice inteles fie el si buddhist), ai parte de vreo realitate de orice fel, fie si de contemplatie pura.

Marea realizare ar fi sa intelegem referitor la intrebarea "Cine sunt?": "acces realitate", dar nu ca raspuns la o asemenea intrebare ci ca nonsensul unei asemenea intrebari; asta tradus ar insemna: reprezint accesul realitate contemplatie pura si pot cobori din asta in cunoastere "identificationala", adica in cea in care ma identifica ca cineva au ceva ori identific pe cineva sau ceva (de orice fel inclusiv senzoriala, afectiva, speciala) cat vreau fara a ma pierde in ea fara sa vreau.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Perversitatea sursei (surselor) realitatii

Fara sa fim intrebati (desigur ne e posibil sa ne entuziasmam in interpretarea fenomenelor si sa facem consideratia ca am fi hotarat chiar noi sau ca am fost intebati; se poate pune si intrebarea: Cum sa fii intrebat daca nu erai de nici un fel, daca nu "existai"? Statut de posibil "avorton"?) ne-am constatat o realitate proprie ce consuma o realitate generala (proprie si ea pana la proba contrarie).

Ne constatam in libertatea de a avea totusi o realitate nu? Era mai bine sa nu fim, deloc?

Dar de ce asa de incatusati in limitari si obligativitati?

Poate intrucat asa (doar asa) e posibil, acum!

Suntem obligati a ne constata in necesitati incepand de la necesitatea constatarii starii de "a respira" si a celei de corporalitate fizica si psihica (in ansamblul lor sau in particularitati, constituenti) si pana la starile numite necesitati clasice.

Suntem obligati sa simtim atractia enorma (pofta, dorinta) a placerilor si suntem pe de alata parte "pedepsiti" cu durere pentru accces la placere, tot asa cum suntem "pedepsiti" cu durere si chiar posibilitatea extinctiei daca nu satisfacem cerintele necesitatilor evidentiate.

Daca sursa (sursele) realitatii ar fi constienta de ea insasi, ar fi posibil a o numi perversa intrucat, cu o mana ne ofera si cu alta ne jecmaneste; ne-a oferit libertatea de a fi si totodata ne cere tribut greu sub amenintarea durerilor (necazuri, boli si chiar insasi starea de durere fizica).

Care e tributul?

Abstinenta.

Al dracului troc:" i-ti dau voie sa vezi (sa constasti), dar nu sa te-"nfrupti" pe saturate", te dotez la greu cu atractie si te tentez puternic dar te pedepsesc daca dai curs.

Parca suntem intrun joc al pedepsei pentru orice, parca pisica se joaca cu soricelul.

Dar asta e realitatea fie orice si oricine sursa ei (fie chiar ea insasi sursa ei, de la simplu la complex), nu ai pe umerii cui sa pui responsabilitatea, e ca un dat.

Poti desigur sa faci ceea ce ziceam, sa ti-o asumi in intregime presupunand ca intr-o forma inconstienta chiar tu ai decis, decizi ceea ce esti si traiesti (iar in cadrul algoritmilor am evidentiat cum anumite intelesuri chiar ajung din constient in ceea ce numim inconstient); tot asa poti inventa si un dumnezeu, extraterestri, ghizi spirituali, poti sa o consideri natura universala micro si macrocosmica exterioara precum si constituienta unui corp fizic propriu, .. si sa le atribui responsabilitatea; din nefericire, eu, tu si oricine (probabil) suntem doar un amarat de constient care face speculatii proprii prin interpretarea fenomenelor pure posibile lui, interpretare reflex (automata, inconstienta) sau interpretare, consideratii elaborate.

Daca ne limitam la ceea ce efectiv constatam, e posibil a considera ca suntem co-creatori de realitate in oarce masura, sa consideram a avea oarece liber arbitru; iata-ma, tocmai ce creez realitate scriind.

Vine fiecare si reprezentanti de grupuri, tagme, institutii, comunitati si isi prezinta opinia vorbita, scrisa ori in imagini sugestive referitor la fenomene (la acte de realitate pura) dar acela sunt doar interpretarile lor referitor la fenomenul in sine.

1 - Materia nu e un fenomen, materia  e o interpretare de fenomen complex constatat de catre cel in cauza sau, daca materia e un fenomen, atunci interpretarea e foarte posibil sa fie eronata, am tot scris. (hai totusi sa tinem cont de evolutia urmatoare a intelesurilor umanitatii!!! Trecutul urla la noi: Uite cat de prosti erati!!!).

2 - Dumnezeu nu e un fenomen, Dumnezeu e o interpretare de fenomen constatat ce catre constatator sau, daca Dumnezeu este un fenomen, atunci interpretarea e foarte probabil sa fie eronata (Prea multi dumnezei, e fiecare cu Dumnezeu al lui specific).

3 - Rencarnarea nu e un fenomen, reancarnarea e o interpretare de fenomen constatat de catre cel in cauza caruia el si ceilalti i-au oferit si reflex dar si elaborat interpretarea de rencarnare sau, daca rencarnarea chiar e un fenomen, atunci interpretarea e foarte posibil sa fie eronata (pe acelesi considerente, prostia umana a momentului evolutiv).

4 - Ghidul spiritual, e o constatare a "aspirantului" si a "indrumatorului uman"; daca insa el chiar e un fenomen (act de realitate pur) sau e o interpretare de fenomen, la fel e greu de spus, chit e ca fara interventia indrumatorului (in general ascunsa aspirantului), nimeni nu se procopseste cu un ghid; cel mai probabil e o forma de "constiinta" creata de indrumator, poate chiar si cu participarea aspirantului (inconstienta) sau, cel putin mijlocita de indrumator.

La fel orice fenomen constatat, simplu sau complex si referitor la care rectionam reflex ca identificare sau chiar elaborm consideratii.

apa curgatoare a scris:

E sigur ca tot timpul ne omoara si-atunci iubirea, amanare chioara.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Gaura la fluier

Zice: "Am crezut in rencarnare intrucat acela mi-a spus lucruri pe care nu avea de unde sa le stie, ceva ce numai eu stiam."

Hai lasa-ma! Si asta e motiv sa dai statut de rencarnare fenomenului?

Dar daca e telepatie sau efectiv citirea memoriei tale de catre acea persoana (ori a altei posibile memorii, poate comuna), realizata voluntar sau involuntar? Daca e sarlatanie de care nu ai idee? Daca e alt fenomen despre care tie nu-ti trece prin capsor la acest nesemnificativ moment evolutiv?

Sau: "Cred in Iisus intrucat s-a implint rugandu-ma lui."

Esti copil? Ai uitat ca asa se implinea si in privinta darurilor de la Mosu'? Si nu era Mosu', era taticu' (mamica) tau si al lui; fi mai atent si o sa observi mijlocitorul, fie el de natura umana (initiat atipic, preot, maestru spiritual, psiholog, ...), fie intamplarea (indiferent de natura sa).

Cand coincidentele nu sunt doar intamplari si nici paranoia ci, devin ceea ce se numeste "sincronicitati", atunci 99% dintre ele se datoreaza mijlocirii, in general neafisata, a unui initiat atipic ca tu cel in cauza sa ai acces la asa ceva, ti s-a deschis accesul pe o perioada scurta sau mai lunga la "coincidente", e o practica a maestrilor din toate religiile, cultele, spiritualitatile, psihologie si buddhism, ca sa ii atraga si mobilizeze pe aspiranti.

Atentie mare, daca vrei sa ajungi vreodata initiat atipic intr-una sau mai multe aspecte ale vastei game respective, nu vei spune niciodata maestrilor initiati atipic ceea ce eu scriu acum, aici sau daca o spui vei fi de acord cu ei ca e o prostie; numai astfel iti vor da acces, zicand ca ei (si facand ca tine daca mai poti, intrucat zombi-luirea e asa de mare incat sistemul nu te mai scapa din gheare, te metamorfozeaza si te santajeaza, ajungi prizonier pe toate nivelurile); daca el spune ca dumnezeu, ingerul, ghidul, karma, extraterestrul, ..., nu cumva tu sa spui ca de fapt el a facut asta, e omerta pe acesta tema, nimeni nu te va initia vreodata si nu te va mai ajuta, daca nu ii daruiesti increderea ta referitor la prostiile debitate de el pe amaratul lui nivel evolutiv; dar nu ai ce face, el are acces la puterile atipic initiatice si tu nu, el poate sa iti dea tie acces, nu tu lui; el la randu-i a primit acces de la un alt initiat atipic poate ceva mai prost ca el, dar care avea acces la asa ceva si tot asa.

Si ca sa nu ramana arta moderna; degeaba faci fluier daca nu resusesti sa il gauresti longitudinal si asta e cel mai dificil, gaurirea longitudinala a fluierului, aici e toata esenta si intotdeauna la esential e cel mai dificil de ajuns.

Tot lucrez la acest fluier dar: Cum oare sa dau gaura la fluier?

Stai sa vezi daca reusesc, ce dilema urmeaza: "Cum se canta din fluier?"

Coincident, m-agat cu dintii ca sa cunosc mai mult prezent, patesc adesea decadent, un accident in incident, dar tot departe, sunt ardent.

apa curgatoare a scris:

Majoritari, ne informam numai despre ce se intampla;  minoritari, masuram de doua ori si taiem o data dar cand ne este frica sau mila, contemplam, in fine...

apa curgatoare a scris:

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Perversitatea sursei (surselor) realitatii

Ne constatam in libertatea de a avea totusi o realitate nu? Era mai bine sa nu fim, deloc?

Dar de ce asa de incatusati in limitari si obligativitati?

Poate intrucat asa (doar asa) e posibil, acum!

Suntem obligati a ne constata in necesitati incepand de la necesitatea constatarii starii de "a respira" si a celei de corporalitate fizica si psihica (in ansamblul lor sau in particularitati, constituenti) si pana la starile numite necesitati clasice.

Suntem obligati sa simtim atractia enorma (pofta, dorinta) a placerilor si suntem pe de alata parte "pedepsiti" cu durere pentru accces la placere, tot asa cum suntem "pedepsiti" cu durere si chiar posibilitatea extinctiei daca nu satisfacem cerintele necesitatilor evidentiate.

Daca sursa (sursele) realitatii ar fi constienta de ea insasi, ar fi posibil a o numi perversa intrucat, cu o mana ne ofera si cu alta ne jecmaneste; ne-a oferit libertatea de a fi si totodata ne cere tribut greu sub amenintarea durerilor (necazuri, boli si chiar insasi starea de durere fizica).

Care e tributul?

Abstinenta.

Al dracului troc:" i-ti dau voie sa vezi (sa constasti), dar nu sa te-"nfrupti" pe saturate", te dotez la greu cu atractie si te tentez puternic dar te pedepsesc daca dai curs.

Parca suntem intrun joc al pedepsei pentru orice, parca pisica se joaca cu soricelul.

Dar asta e realitatea fie orice si oricine sursa ei (fie chiar ea insasi sursa ei, de la simplu la complex), nu ai pe umerii cui sa pui responsabilitatea, e ca un dat.

La fel orice fenomen constatat, simplu sau complex si referitor la care rectionam reflex ca identificare sau chiar elaborm consideratii.

Apa curgatoare, esti limpede si ai curent puternic, bafta in continuare, un cucernic.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Roboteala gauririi fluierului – antiiluzionare a intelesurilor

Prin insasi natura realitatii constatate suntem influentati catre patimire si patimire emotionala.

Dar, tot asa cum invatam sa nu mai patimim neputinta de a vorbi, tot prin educatia din copilarie ne-ar fi posibil sa nu mai patimim emotional intrucat, una e sa patimesti emotia (sentimentul) si alta e sa le experimentezi cu masura afalndu-te permanent in libertatea de a iesi din experimentul afectiv respectiv.

Emotia (sentimentul) nu e ceva negativ neaparat, dar e "sora de sange" a afectiunii "atasament-ale" (a afectiunii ce te ataseaza) iar atasarea e cel mai mare strateg sistemic, e mana dreapta a despotului ce ne intemniteaza, ce ne rapeste libertatea inocentei in schimbul unei deviatii si nimic mai mult.

Inocenta oricum e musai sa o pierdem altfel am ramane "legume", dar sa o pierdem catre ceva ce nu ne distruge.

Adormirea e asa de mare incat ceea ce scriu eu pare absurd aproape oricui; cum adica sa nu ma atasez?

Atasamentul inclusiv atasamentul fata de emotii si sentimente, deci dezvoltarea unei tot mai puternice afectiuni (punctul 3 al oricarui algoritm) fata de ceva si in cazul exemplificat fata de emotii si sentimente (punctul 4 al oricarui algoritm) vizavi de persoane, animale, obiecte, situatii, intelesuri... a ajuns in cultura umana actuala a fi confundat cu iubirea.

Nu e usor de "luptat" cu insasi natura realitati, dar sa nu uitam ca prin toata auto-educatia si educatia in general (si ma refer la orice forma educationala, nu neaparat la cea institutioalizata; cand de exemplu privesti sau te joci cu pisica, constati si invet; cand ai experimentat mersul sau mersul pe bicicleta ai invatati, ...).

Sa inveti nepatimirea, e o arta care nu prea are maestri si e al dracului de dificil sa o inveti singur, doar prin intermediul acestui flux intuitiv ce ma ajuta sa scriu.

Daca exista maestri nepatimitori (inclusiv si mai ales ideologic) care sa indrume copiii, acestia pot ajunge in situatia de a nu mai fi necesar sa invete nepatimirea intrucat nu ajung niciodata patimitori asa cum noi toti suntem (ca sa dau un exemplu dur, una e sa constati durerea si alta e sa o patimesti).

Patimirea e atasare?

Da.

Si daca e sa intram foarte adanc in spiritul problemei, in chintesenta ei, orice patimire este o afectiune puternia, tot mai puternica pe care o dezvoltam treptat fata de un inteles (punctul 2 al oricarui algoritm) referitor la ceea ce e denumit "obiectul atasarii", intrucat da, te atasezi de o persoana dar numai si numai prin consideratii, intelesuri vizavi de ea; intelesuri ce trec din nivelul constient in cel inconstient si devin reflexe conditonate pana ce ajungi sa iubesti persoana fara sa mai stii de ce (constientul inconstientul insa nu uita de ce)

Exemplu: Consideri ca iubesti pe cineva, dar de fapt tu te-ai atasat (ai dezvoltat treptat o afectiune tot mai puternca; punctul 3 algoritmic) fata de acea persoana, dar cum?

Pe baza unuia sau mai multor considerente (intelesuri; punctul 2 al oricarui algoritm; intrucat ea, persoana este ... si asta in cultura ta insemna ..., intrucat e asa si stie, si poate, are, reprezinta, ...) referitor la ea.

Si asta nu e tot; intrucat ai dezvoltat acele consideratii ti s-a deschis accesul la emotia/sentimentul "iubirie patimasa, de tip atasament-al" (puctul 4 al oricarui algoritm; nu spun ca "iubirea devianta" e punctul 4 al oricarui algoritm, spun ca emotia/sentimentul oricare ar fi, e punctul 4 algoritmic).

E destul de dificil de asimilat acest gen de algoritm, daca insa intelegi mecanismul algoritm-ilor (am tot scris; si nu desigur nu ma refer la termenul algoritm definit in DEX.) e posibil a il intelege si pe acesta

Sunt implicate doua emotii/sentimete foarte asemanatoare dar diferite in acesta patimire, cea a "iubirii deviante" (i orice algoritm sunt implicate doua emotii/sentimente diferite), dar aici e mai dificil intrucat e foarte usor de confundat punctul 3 (afectiunea care ataseaza) cu punctul 4 din algoritm (iubirea devianta, cea care impreuna cu punctul 2, adica consideratiile vizavi de o persoana, reprezinta "obiectul' fata de care se dezvolta atasarea).

Si acuma iar, e iubirea de mai multe feluri?

Teoretic nu, practic insa fiecare intelege ce il taie capul.

Eu in acesta scriere am denumit-o atasament, iubire devianta; de ce?

Intrucat asta e in mentaltatea oamenilor, ei au anumite simtiri si ele trebuiesc incadrate cumva; ei le numesc iubire, dar eu spun ca e o iubire devianta, daca o numim tot iubire si pe acesta; omul practi simte iubire fata de anumite simtiri deiubire, iubeste (pct. 3 algoritmic) iubirea (pct. 4 algoritmic) si consideratiile (pct. 2 algoritmic) vizavi de cineva sau ceva (parte a punctului 2), dar prima iubire e de fapt o afectiune ce ataseaza iar a doua e o "iubire devianta"

Dar constat ca m-am indepartat de la patimirea generala si am interferat cu patimirea de "iubire".

Insasi algoritmul (im)patimirii (atasarii):

Trecem direct la punctul 2; cum de am ajuns impatimiti?

Intrucat am cunoscut (prin toate mijloacele posibile inclusiv senzatii), inteles, asimilat, integrat intelesuri vizavi de situatii, fenomene, persoane, animale, obiecte, si intelesuri chiar fata de alte intelesuri, emotii/sentimente, trairi (mi-a scapat ceva?), ...si asta a condus la propria "cultura admirativ atasamentala",” idolatrie” devenita la randu-I reflex conditionat (o increngatura de algoritmi devenita si ea o complexa schema logica functionala reflex).

Increngatura asta e cauza a ceea ce in ultimele scrieri am denumit: interpretare reflex a fenomenului (identificarea automata a fenomenelor, cea cu care aproape toti oamenii confunda insasi fenomenul pur).

De aceea vezi rosul ca fiind rosu, datorita acestei culturi ajunsa in “tezaurul inconstient”, altfel ai “vedea” doar ceva fara a te afla in posibilitatea identificarii sau consideratiilor, te-ai afla in contemplatia pura a fenomenului pur, nu in contemplatia unor intelesuri ajunse in inconstient ca scheme logice “identificationale” (de recunostere, de identificare) automata, reflex, sau mai deviant, intr-o contemplatie a consideratiilor actuale constiente, poate chiar deductiva sau deviant intuitiva).

Nu am stiut ce facem, dar am lucrat impatimirea vizavi de intelesuri referitor la fenomene, la acte de realitate de orice fel, intelesuri referitor la ceea ce numim oameni, animale si obiecte, referitor la situatii, evenimente, intamplari, fenomene ale naturii, trairi etc.

Iar acesta lucrare de impatimire, de atasare a trecut treptat in ceea ce numim inconstient si de acolo ne lucreaza ea pe noi acuma, ne-a (ne-am) rapit libertatea de a contempla fenomenul (actul pur de realitate) ne face sa trecem direct la identificare automata, reflex, de sine si de orice altceva, dar acesta nu e fenomenul, e propria noastra constructie intrata in tezaurul propriu cultural din inconstient.

Nu am stiut dar noi am inteles si integrat in inconstient o deviatie vizavi de cine suntem noi insine ca fenomen in sine si vizavi de orice alt fenomen al realitatii, ba chiar o atasare cenzor permanent vizavi de felurite intelesuri referitor la identitatea de sine si de orice (o permaneta adormire, amagire, iluzionare prin intelesuri, a identitatii de sine si vizavi de orice altceva).

Suntem prizonierii propriilor intelesuri integrate ca scheme logice reflex functionale!!!

Ce intelesuri am integrat in inconstient vizavi de impatimire?

Intelesul ca avem o realitate proprie si ca avem potentialul de a ne atasa; acesta nu a fost un inteles clar pentru noi (de fapt in general mai nimic in acesta privinta nu a fost clar, lucrat in cunostinta e cauza, intrucat nimeni nu ne-a tras atentia vreodata ca am lucra o deviatie ce ne va controla viata), a fost un inteles obscur lucrat in necunostinta de cauza (habar nu aveam in ceea am trait atunci ca ne identificam ca fiind asta); “sunt un potential patimitor si intrucat pot si e ceva de dorit, normal, firesc, lucrez asta (si patimesc, intrucat lucrare de impatimire odata declansata lucreaza si ea la randu-i odata cu noile aporturi constiente de impatimire mai profunda, in procentaje tot mai mari)”.

De fapt punctul 2 in sine consta doar in intelesul (intelesurile) vizavi de fenomenul rspectiv de realitate “impatimirea” (ceea ce e in paragraful de mai sus intre ghilimele; intelesuri ale identificarii de sine si identificarii de “obiect fata de care facem anumite consideratii-intelesuri).

Punctul 3 este afectiunea care ataseaza, cea careia prin intelesuri i-am dat tot mai mult acces a ne reprezenta o realitate proprie, acces a fi o componenta a unui algoritm propriu, am dezvotat-o (cum se zice; dar nu ca intrinsecitate de a fi ci, ca efect asupra nostra) treptat si tot mai puternica fata de intelesurile vizavi de “obiectul atasarii”, intelesuri ce ne-au deschis accesul la punctul 4 emotia/sentimentul insusi al patimirii.

Acesta afectiune e un dat al realitatii, e un potential multilateral disponibil, e suficient sa ai acces la realitate in vreu fel si ea te “ataca”, te invaluie, “ti se prezinta la datorie” imendiat, nimic nu-i scapa daca nu te-ai dezvoltat ca o atentie competenta si vigilenta, “te inrobeste facandu-si doar datoria” (daca ar fi sa o personalizam), prin ceea ce face nu face decat sa isi manifeste intrinsecitatea de a fi.

Punctul 4 e insasi emotia/sentimentul impatimirii;  acesta emotie/sentiment si orice emotie/sentiment ce face obiectul punctului 4 algoritm-ic, e si ea la fel ca si afectiunea atasarii (pct. 3) un dat al naturii realitatii.

De ce ne atasam?

Iata ca am ajuns in miezul problemei!

Daca in alte cazuri de algoritmi ne e posibil a considera acesta emotie/sentiment de la punctul 4 ca si acces esential ce permite atasarea, fara de care nici o convingere, incredintare, adevar nu ar fi posibil si poate chiar nici un atasament intrucat nu ar exista atractia; iata ca acum ne aflam in fata aceleasi dileme ce domina incercarile de a afla inceputul in multe alte problematici: “oul sau gaina?”.

Care e emotia/sentimentul ce reprezinta atractia (tentatia si satisfactia; vezi satisfactia oricarui sentiment al adevarului inclusiv pe domeniul rationamentelor, logicii) si datorita careia intelesurile vizavi de “obiectul” atasarii devin magnet al afectiunii atasament-ale?

De data asta insasi afectiunea atasamentala e si punctul 3 si punctul 4 al algoritmului, ea e mama accesului la existenta a unui punct 4 algoritm-ic, e mama accesului la realitate (la existenta cum se obisnuieste a spune) al intrinsecitatilor emotional sentimentale deviante de orice fel (nu a iubirii pure si a nici unei emotii sau sentiment pur); pentru ca, si in domeniul emotional sentimental comitem aceeasi eroare specifica acestei etape evolutive a speciei umane, nu suntem capabil a gusta emotia si sentimentul insusi, nu suntem capabili de contemlatie pura-viata, trecem imediat, fara sa stim, la pasul doi, identificarea automata si devianta totodata, reflex, inconstienta, a fenomenului respectiv, identificarea cu ceea ce pe parcursul vietii am adunat in tezaurul cultural inconstient, in simbolistica inconstienta a identificarii reflex a fenomenelor de realitate ca fiind …(una, alta); aceasta identificarea automata e pasul 2, asa cum zicem in scrierile precedente, e posibil si pasul 3, consideratiile actuale constiente vizavi de fenomen.

Nici despre punctele 5 si 6 ale acestui algoritm nu are sens sa scriu acum.

Nu uit nimic, avand respect, eu m-am facut mai mic, m-ascund dupa un cos, ca intr-un plic.  

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Senzorii realitatii – hai sa ne mai “desteptam” un pic

In lumea moderna in care traim, termenul "senzor" a dobandit o definire partizana, in conformitate du filozofia generala ce domina acesta lume, filozofia materialista.

Dar, dincolo de orice conceptie despre lume si viata, fie ea si de natura materialista de la cea a vulgului la cea a elitelor, care sunt domnule senzorii realitatii?

Unicul senzor evident sunt eu insumi constientul (tu sau oricine e constient vreodata); si nu dragule, nu ma refer la ego-ul despre care buddhistii si adeptii noilor (vechi) spiritualitati considera ca e potrivit a fi eliminat.

Daca simti ceva in timp ce (zicem noi ca si viziune materialista) dormi, esti constient de acel fenomen (de acel act de realitate) intrucat deaia o simti, o traiesti mental, emotional, senzorial sau cum o traiesti, pentru ca nu esti inconstient vizavi de el, de fenomen.

Cand ceilalti te constata pe tine dormind sau inconstient, aceea e realitatea lor, nu a ta, iar tu nu esti vreodata constient de tine in realitatea lor ci, in realitatea ta, asadar nu poti decat prin credinta sa te consideri viu, real, daca nu esti constient.

Pai si ce sunt mort, nu exist atunci?

Care atunci (ar fi posibil a intreba mai ales intrucat am aratat in perspectiva de tip "rulaj (acces realitate) singularitati" cum realitatea poate exista si fara posibila dimensiune de temporalitate)?

Cand dorm sau cand sunt anesteziat, inconstient.

Nu stie nimeni daca esti si cum esti tu in realitatea ta, dar in realitatea acelora ce te constata pe tine (in acea realitate proprie a fiecaruia dintre ei) nu apari ca avand manifestarile tipic constiente.

Poate e un gol de realitate pentru tine sau poate e o bucla suplimetara de realitate pentru ei, in care realitate a lor, a fiecaruia in parte tu, nu "existi" ca manifestari constiente ci, ca manifestare inconstienta (nu am spus constient, am spus manifestari constiente intrucat ca si constient nimeni nu te traieste pe tine vreodata si nici tu pe altii; fac abstractie de empatii si trairi speciale, e alta discutie).

Insa, in cadrul senzorului "constientul", apar o multitudine de senzori posibil constituenti

Practic fiecare element ce pare a ne constitui realitatea-constient, se comporta ca un senzor, ne sesizeaza si reactioneaza specific la tipul nostru de manifestare.

Nu stim desigur in ce consta realitatea lor, nu ii traim intrinsec (e posibil insa ca ei sa nu aiba alta intrinsecitate de fi decat ca si constient al nostru al fiecaruia dintre cei ce beneficieaza de a fi constienti; daca beneficeaza cineva in afara de cel in cauza ce se constata constient!) dar in realitatea fiecaruia ei au o manifestare specifica la fiecare actiune a nostra (chiar si la actiunea de a-i privi).

Un foarte important senzor ce pare a ne constitui realitatea proprie (a celui ce e constient in vreun fel de el insusi si de o relitate viata, lume, univers), e senzorul uman (ceilalti oameni).

Intrucat fiecare nu isi traieste (acceseaza, constata, consuma) decat propria realitate, inclusiv realitatea sa de a fi, totul e constientul sau cu posibilitatea desigur ca orice element al acestui constient ce e el, sa aiba la randu-i o realitate proprie, constient(a) sau nu de sine.

Datorita materialitatii ce ne-a invadat ca intelesuri, noi consideram deducand din anumite manifestari ca pietrele nu sunt constiente de sine in timp ce oamenii sunt constienti de sine, astea sunt insa doar pareri ferme, adica patimirea de obiectivitate, e sentiment al adevarului, patima probabilitatii dictata de afectiune atasament-ala si nimic mai mult (e posibil si asa desigur, dar e posibil si altfel, dupa cum spuneam).

Viata noastra constienta sociala in general e foarte influentata de activitatea senzorului (senzorilor) oameni, nu ai cum sa desfasori o viata sociala fara a tine cont de senzoriul de tip uman (de senzorii umani, de senzorii oameni), ar fi un calvar si sinucidere.

Nici de senzorii animale, de viu sau neviu, nu ai cum sa faci abstractie decat daca ai trai in “vid” (ceea ce pana si buddhisti recunosc a nu fi posibil decat pe perioade scurte.

Fiecare in parte (dintre cei ce beneficiemn de constient) interferam permanet in cadrul realitatii acesteia constient, cu actele proprii de constient pe care le numim oameni (si cu celelalte) si “parerea, reactia” lor conteaza foarte mult, ne poate chiar ucide.

Dar cum oare un act propriu de constient (om) sa te poata ucide pe tine constientul?

Asa e natura realitatii.

Deci constientul e si poate tot ceea ce in doctrina materialista poate materia?

Da, de fapt materia e constient propriu, dar exista posibilitatea ca ea chiar sa aiba o realitate proprie a ei, o intrinsecitate de sine dincolo de constientul ce esti si te traiesti insa, asta e o presupunere bazata pe probabilitatea data de impresia ta de adevar, de real.

Daca educatia umana nu admitea cu atata lejeritate ca recunosterea in oglinda sa fie o identificare de sine si astfel fiecare sa uite de el insusi si sa se considere, sa se creada un corp, altfel gandeam noi acuma despre realitatea de a fi si a trai o viata intr-o lume.

Constientul e de natura materiala sau e imaterial?

Astea sunt doar copilarii ale etapelor evolutive primitive ale constientului (constientelor, “constienturilor”), nu are nici o relevanta, constientul e constient si atat.

Are relevanta intrucat daca un munte e doar un gand, e una, dar daca e materie, e cu totul altceva.

Prostii; un munte e constient (act de constient) al celui ce il constata in propria sa realitate (constienta), daca el are si o realitate proprie e irelevant.

Bine dar una e sa-ti cada o piatra in cap si alta e sa ai doar aceasta impresie.

Asta e o dovada de ignoranta voluntara sau involuntara; termenul “impresie” ca de altfel orice alt termen a primit definire raportata la viziunea materialista ceea ce e despotism, inchizitie materialista; sa nu confundam o impresie specific materialista cu o impresie specifica acestei viziuni despre care scriu chiar acum; in cadrul acestei viziuni, impresia poate chiar sa te ucida, clar? Are absolut toate proprietatile pe care le atribuim materiei; desigur exista si falsa impresie (e fals ca un ragnet de la tv, e al unui leu gata sa te sfasie, dar e reala sperietura ta inainte a de a afla ca e doar televizorul).

Si atunci, daca fiecare nu traim altceva decat propriul constient, decat propria impresie (in acceptiunea acestei viziuni) e posibil ca sa ne manifestam ca si creatori totali de realitate?

Poate da, poate nu, dupa cum se poate lesne observa in cadrul constientului ce suntem, senzori de toate tipurile se manifesta si independent de vointa noastra.

Noi avem niste definiri asimilate si chiar integrate (in ceea clasic numim inconstient) ca tabuuri si din acest motiv e dificil a intelege o perspectiva diferit in grad asa de mare; o viata intreaga am fost educati si ne-am autoeducat intr-un mod specific privitor la cine si ce suntem, ce e viata, realitatea, natura, universul, totul, constientul, inconstientul, fizicul, psihicul, spiritul, suntem obisnuiti si chiar obligati de inconstient sa vedem lucrurile asa cum am fost “adormiti” a o face.

Nu sa invatam o noua adormire trimit, trimit sa intelegem mecanismul adormirii de orice fel; trezirea nu consta in a renega o viziune sau alta, un inteles sau altul ci, in a invata deschiderea spre a constata fiecare viziune, fiecare inteles in parte si a ramane impartiali.

Bun, sa insistam putin asupra a unul sau cativa senzori (portaluri de acces la realitate), facand abstractie* deocamadata de faptul ca in mod evident tu (eu sau oricine e constient) esti unicul senzor (portal de acces) general complex!

Senzorul (portalul de acces) uman, senzorul om (altul decat tu insuti; daca si tu te identifici ca om), ce acces catre realitate ofera prin prezenta sa?

In primul rand, in general senzorul uman ne ofera acces la o realitate vizuala mai simpla sau ma complexa a sa, il vedem*, daca ne apropiem (consumam accesul de ralitate apropiere sau zoom), el ne poate oferi acces mai simplu sau mai complex si la ceea ce numim tactilitate-termicitate, ba chiar organicitate daca contacul e de o natura “penetranta”, dura, ne ofera acces la o realitate auditiva (la fel, de la simplu la complex) etc.

Ce e de fapt sensorul uman si orice alt senzor constituent al senzorului constient ce e fiecare dintre cei ce sunt constienti?

E acces la realitate de tipul respectiv, acces la realitatea om respectiva, cu tot ce poate oferi in manifestare de a fi si a se desfasura ca activitate.

Ce e senzorul (portalul de acces la realitate) univers (lume)?

**Un senzor ce ne da acces la o realitate vizuala, tactilo-termica, organica, auditiva, precum si proprioceptiva, chinestezica, psihica, spirituala specifica intr-o vasta gama manifestationala ce include si oamenii si orice altceva (ceilalti senzori, celelalte portaluri de acces).

**Era gata sa comit o eroare (sau poate sa comit din nou aceeasi eroare); in cadrul acestei viziuni asupra realitatii nu universul ne cuprinde pe noi pe fiecre dintre cei constienti ci, noi fiecare dintre cei constienti includem universul asadar, universul ne include pe noi insine doar pana la nivelul de a fi constienti (constientei de sine) dar dincolo de asta, nivelul constient e cel ce include universul (realitatea proprie) intrucat, univers sau realitate proprie e acelasi lucru (si nu traim dect propria realitate, propriul univers); desigur in alta viziune e posibil (si asa s-a procedat si acceptat ca tabuu) a considera ca universul e material si ne include pe noi sub orice forma a noastra de a fi (materiali fiind); asta insa asa cum am afirmat de nenumartate ori, e doar o credinta nu o constatare; noi nu avem cum sa constatam asa ceva, doar a ne constata constienti si a constata o realitate de constienta proprie (de a fi; si pe care impropriu o numim lume materiala; precum si corporalitate-psihicitate proprie), e ceva concret.

Asadar doar prin noi insine constientul avem acces la realitatea de a fi si la cea generala (ambele proprii) dar in cadrul constientului general beneficiem de o multitudine de senzori mai simpli sau mai complecsi prin care accesul ne este permis.

Si daca noi insine, tu insuti, eu insumi suntem fiecare constientul ce e el (fiecare in parte deci) si prin constietul ce suntem avem acces la realitatea asta complexa si personala, cum de nu ne constatam decidenti in orice maifestare contatata in aceasta ralitate?

Asta e, ne constatam receptori dar nu in toate privintele (sau de fapt in cele mai multe, nu) ne constatam cauzatori, creatori.

Ce rezulta de aici?

Esti constientul si fara tine nimic nu e, dar nu beneficiezi decat partial de decizionalul acestui constient (tot asa cum in viziunea materialista esti complexitatea corp si complexitatea psihic dar nu tu te ingrijesti de crearea si functionarea lor, esti doar un administrator ce pare a fi dependent de ele).

Ce e o mare sau un ocean?

Un portal de acces la el insusi, la ceea ce poate el oferi, e un senzor (ar fi posibil sa le numim si sub-senzori ai senzorului general constientul) ce iti da acces la o realitate specifica si foarte complexa, ce la randu-I contine subsenzori (sub-portaluri) si sub-sub-senzori (sub-sub-portaluri) si tot asa.

La fel  si ceea e numim corp propriu sau orice corp numit organic sau anorganic, sunt sub-senzori, sub-portaluri; stim cu totii dinspre stiintele exacte, ce diversitate de sub-sub-senzori consituie sub-senzorul “corp fizic”, consituient la randu-i al “senzorului constientul”.