Creatiile userilor - Proza

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

erata si continuare

- fraza de mai jos a ultimei scrieri e fara "ca" iar -  expresia <<acces realitate>>, e potrivit a se afla intre ghimele intrucat, reprezinta o formula explicativa ce incerca sa depaseasca barierele lingvistice partizane supuse diferitelor tipuri de intelesuri rezultate din nivelul evolutiv de pana atunci al diversilor exponenti.

"1 - Unicul "acces-realitate" ...si:

a)- o varianta: e pe deoparte "accesul realitate" de sine ca automat rezultat ca inteles de "a fi" simplu, total necompus"

In citatul urmator al aceleasi scrieri, prin expresia "armonie universala", in nici un caz nu ma refer la univers ca fiind neaparat o realitate diferita de realitatea proprie fiecarui "acces realitate constient de sine" (numitului om), nu ma refer neaparat la un posibil universul de undeva dintr-un inafara, agreaat de catre oamenii de stiinta (si nu numai) si de catre vulg.

"Acuma:

Cum s-ar zice...

...

Daca intelesurile sunt superioare real, nasc (dau acces la) iubire tot mai pura (nu ca iubira ar avea grade dar asa o intelegem noi), iar iubirea naste armonia universala."

Si apropo de a face diferenta dintre o constatare primara de realitate (vezi punct A din ultima scriere), un "acces realitate" (care de fapt si ea este automata), si o constatare automata ce implica identificare, recunoastere (vezi punctul B al scrieri precedente):

Raportandu-ne la culori; daca constati ceva si nu identifici (ma refer de exemplu la culoarea verde) si mai constati ceva si identifici  dar o faci doar la nivelul de a constata ca fiind ceva diferit (ceea ce insemna ca esti, traiesti, existi, esti constient si nu leguma) si de asta data ma refer la culoarea albastru (sa zicem), insemna ca ai avut parte de constatari primare, contemplatii primare.

Daca insa iti dai sema de prima ne-identificare ca fiind verde si de cea de a doua ca fiind albastru (ceea ce un copil suficient de mic nu ar face), deja insemna ca automatismul tau datorat acumularilor de o viata, ti-a aratat intelesul ce predomina in tine referitor la acea ne-identificare constatata, iar daca iti mai vine si intelesul ca verdele, albastru, ..., este, reprezinta, insemna ..., una, alta (punctul personal de vedere, dogma ta si a altora) deja te afli in etapa a treia "definirea", dogmatizezi la greu.

La fel e cu orice, fie orice lege a fizicii, fie prezente angelice, vidul buddhist si orice traire speciala sau cotidiana a vulgului ori a elitelor.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Intelepciunea (intelegerea intelesurilor) si sarguinta in lucrare ne pazeaste de deviatii

Dar intelesurile nu determina atasament?

Binenteles ca asta fac daca "nu esti acasa", dar un "lucrator" se testeaza permanent in aceasta privinta si in plus reinoieste intelesurile datorita deschideri spre noi intelesuri (superioare); si dupa cum ziceam, pana la urma mai bine atasat de intelesuri eliberatoare de deviatie, decat de cele deviante, distructive; pana si bucuria, fericirea pot constitui obiect al atasarii, dar nu se compara o viata plina de bucurii si fericire, cu una plina de tristete, deprimare, angoase.

Iar referitor la "inteles inalt": una e sa intelegi: "boul asta m-a impins (sau, m-a jignit)"; si alta e sa intelegi: "omul asta m-a impins (vorbim despre un act evident pentru toti ca fiind cu intentie, nu despre impresia ta ca s-ar fi comportat asa), mi-a adresat niste vorbe catalogabile drept jignire iar genul asta de vorbe si aceast comportament sunt considerate de catre oricine drept ceva ce nu se face, inadmisibil;

insa pe deoparte, eu (cel implicat) ca identitate nu sunt, nu ma recunosc, nu ma consider a fi ofensabil si ofensabilul, acest comportament si aceste expresii nu reprezinta pentru mine tabuuri de convietuire, nu sunt ofensatoare, nu dau putere in mine acestor identitati de sine si acestui posibil obiect al deviatiei algoritmice sa ma duca in emotia ofensei si a orgoliului; pe de alta parte, ma inalt in inteles vizavi de acel cetatean  si gandesc (contra-inteles, contra gandire fata de ceea e clasic se face): "bietul de el e prizonierul propriilor sai algoritmi devianti ce il inrobesc, e sclav tot asa cum si eu sunt sclav in privinta propriilor mele deviatii, atata poate el, catre asta il imping reflex din inconstient schemele sale logice functionale"; daca aceasta ultima fraza nu iti trezeste (nu iti da acces la) compasiune, iubire fata de el si daca impreuna cu intregul inteles eliberator despre care vorbesc, nu te salveaza de cadere in a reactiona deviant, inseamna ca nu esti implicat in mod potrivit in a intelege fenomenul.

Cele doua contra-intelesuri (inteles superior ce se opune intelesurilor deviante) ale unui contr-algoritm (algoritm superior ce se opune unui algoritm deviant; am tot scris la vremea potrivita) i-ti sar in ajutor in timp util si la momentul oportun direct proportional cu sarguinta, pasiunea (nu patima) cu care le-ai lucrat inainte de acea situatie.

Ca asa ceva sa iti devina reflex si sa actioneze tocmai atunci cand "arde", in cele cateva fractiuni de secunda cand inca esti in gratia pacii sufletesti, e necesar ca tu in prealabil sa fii un lucrator al acestui gen evolutiv.

Orice reflex conditionat (zis pozitiv sau zis negativ) se lucreaza in timp prin acte constiente ce fac din el un reflex, un algoritm inconstient, o mica schema logica functionala (dintre fara de numarul schemelor noastre functionale ce constituie marea schema logica functionala) ce iti determina reactia; nimic nu e intamplator, in sensul ca, orice reactie a cuiva are in inconstient o structura logica ce o determina, o structura ce a fost predeterminata, scris, insrisa pe parcursul vietii din constient tot repetand anumite comportamente de gandire, vorbire, faptice.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Sa nu stii e lucru mare

Nu e usor deloc, dar deloc, sa nu stii, ba e extrem de greu; nu ma refer desigur la inocenta naturala a aparitiei nostra in acesta lume-realitate, ma refer la iesirea din vraja lui a sti, a lui a cunoaste, a lui a intelege.

Fiecare dar mai ales unii, sunt asa e vrajiti de ceea ce stiu ei intr-o incredintare caragialeasca incat, e imposibil sa treci de platosa lor implacabila de a sti, de a cunoaste de a intelege specific; daca incredintarea, indiferent de sursa ei cauzatoare, mai e dublata si de orgoliu si (sau) interes (de orice natura, fie el si distractiv), e o mare prostie dialogul cu astfel de oameni, sunt fanatici dar nu isi dau seama (daca nu in a sti, atunci sunt fanatici in interes).

Principala conditie a ne-fanatizarii e deschiderea catre a nu sti (a nu cunoaste a nu intelege); nu ma refer desigur la a ignora sau la a face pe prostul ori chiar la a fi prost de-a binelea.

E plina lumea de cei ce stiu (cunosc, inteleg; fie pe domeniul educational, cultural, politic, financiar, economic, bancar, stiintific, spiritual, religios, filozofic, psihologic sau cotidian fiecaruia etc.) si? suferinta psihica si fizica, neajunsurile, fanatismul (mascat sau nu), manipularea, sarlatania (pe fata sau la vedere, brutala sau delicata, cu acte sau la negru) sunt la ele acasa pe planeta Pamant.

De ce?

Intrucat "cei ce stiu" (sau au pretentia a sti), sunt indivizii care au reusit sa impuna conditiile conform carora se face adaptarea la mediul ralitate umana.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Reusita, o amagire  periculoasa?

Dezamagirea e o deziluzie, adica dovada ca te-ai aflat intr-o amagire, intr-o iluzie intrucat, daca nu te amageai, nu era posibil sa te dezamagesti.

Cum se amageste cineva?

Insusindu-si anumite intelesuri drept adevaruri si acordandu-le suficienta importanta cat sa isi creeze algoritmul amagirii.

Amagirea e deci un atasament ce insemna ca ai dezvoltat o tot mai puternica afectiune de indragire fata de acele intelesuri si fata de insasi emotia amagirii.

Intrucat, si daca consideri ca iubesti pe cineva (inclusiv ruda), o faci tot datorita unor intelesuri referitor la acea persoana, te atasezi de consideratiile tale (proprii sau insusite de la altii) privitor la ea indiferent daca ele tin de imaginea vizuala, auditiva, tactila, ... sau de gandire (e asa, e pe dincolo, arata, stie, poate, are, este..., nu este... etc.)

De ce ne dezamagesc nereusitele, nerealizarile, esecurile mici si mari din viata cotidiana (sau esecurile vietii) de ce ne duc in tristete si deprimare, ba chiar in disperare?

Datorita algoritmilor pe care fara sa ne dam sema de ceeea ce facem, i-am tot lucrat si astfel s-au inscris in inconstient, datorita importantei date in general fara de voie si in necunostinta de cauza asupra efectelor, unor intelesuri privitor la actul respectiv de realitate, la persona respectiva, ...; ne-am atasat de acele intelesuri referitor la actul de realitate sau referitor la persoana si am trait in dulcea emotie a amagirii.

Concret: un idivid face ceva, lucreaza si dupa efortul depus constata ca nu i-a reusit; in functie de taria de caracter, poate ramane echilibrat sau poate trai o dezamagire.

Daca ramane nemiscat in starea sa de spirit e ok, dar daca se duce in dezamagire (tristete, suparare, enervare) insemna ca s-a amagit in vreun fel.

Si cum poate fi cineva amagit de lucrarea sa intelectuala sau fizica?

In general dezamagirea vine de la amagirea ca el ar fi trebuit sa reuseasca; nereusind cade din aceastas amagire, in dezamagirea nereusitei.

Inseamna ca s-a pornit gresit de la inceput, s-a pornit de la o premisa falsa, reusita.

Si de la ce premisa era potrivit sa se porneasca?

Scopul, targetul nu e potrivit a fi reusita, scopul e sa faci tot ce poti in privinta lucrarii respective; deci, nu in privinta reusitei ci, in privinta lucrului bine facut atata cat iti e tie cu putinta (fara insa ca prin asta sa iti produce tie si altora mai mult rau, deviatie, distructiva, decat valorea beneficiilor reusitei!).

Ce daca nu resusesti, nu pentru a reusi te-ai zbatut; atentie mare!!! Te-ai zbatut pentru a face ce trebuie asa cum trebuie.

Pentru asta insa e necesara o anumita stare de spirit si daca nu o ai de la natura realitatii, daca nu asa ti-e felul, e necesara lucrare de reconversie.

Si in ce consta ea?

In reinoirea intelesurilor conform carora functionezi in acesta privinta.

De ce ar fi un scop in sine lucrul bine facut chiar daca in final nu se soldeaza cu reusita?

Pentru ca spre deosebire de a avea reusita drept scop, acesta e un inteles mai inalt, nu dezamageste decat daca nu reusesti din alte considerente de functionare personala, de algoritmi devianti (asa cum ar fi comoditatea, lenea, dezinteresul, lehamite, interese contrare etc.)

Acordand importanta cuvenita lucrului bine facut pe cat ti--a fost tie cu putinta (chiar daca finalul e o nereusita) iti da satisfactie, nu tristete si deprimare, nu dezamagire (e o satisfactie ce poate fi numita pozitiva); esti impacat cu tine intrucat stii ca ai facut tot ce depindea de tine si asta e cheia linistii sufletesti.

Noi in orice mod de functionare ne-am afla, rulam anumiti algoritmi, ne aflam ar fi posibil a spune, intr-o evlavie vizavi de anumite intelesuri si chair fata de anumite emotii/sentimente, trairi (noi nu suntem roboti ca sa reusim o functionare fara emotii si sentimente, mai ales unele mai putin evidente, care au o lucrare mai subtila, in orice inteles; in orice gand, senzatie, rationament, inteles, e impletita cel putin o stare afectiva).

De exemplu in cadrul amagirii reusitei, fara sa ne dam seama am lucrat de-a lungul vietii algoritmul (amagirii) reusitei si "ne-a intrat la suflet", am prins evlavie fata e ea, am indragit, am dezvoltat o tot mai puternica afectiue fata de intelesul deviant al reusitei dar si fata de emotia amagirii reusitei (permanent la un anumit nivel ne-am aflat si am savurat emotia acestei amagiri a reusitei catre care tindem, traim cu ea, ne insotim cu ea in lucrarea respectiva pe care o executam.

Graba, e un alt algoritm ce consta in indragire (deci atasare) unor intelesuri deviante si a emotiei grabei si consta desigur si din celelalte doua componente ale oricarui algoritm, anume comanda (comenzile) si posibila angoasa daca nu dam curs comportamentului specific grabei, comportament impus de forta la care a ajuns atasamentul pana la acel moment al vietii, forta impusa de indragirea intelesurilor cu privire la graba si de indragirea emotiei grabei.

Cum am prins evlavie vizavi de deviatiile "a reusi" si de "graba", se cade a lucra intelesurile superioare intru evlavie : "lucrul bine facut" si "masura" (echilibrul).

E evident ca in  aceasta scriere merg pe un nivel oarecare, intermediar, mai accesibil, intrucat, nu am starea de a dezvolta scrierea respectiva la cel mai inalt nivel atins de mine; de exemplu aceasta scriere era posibil de dezvoltat din perspectiva intelesului-referential "lipsa existentei de orice fel, intelesul acela in care fac referire la singularitatile ce permit realitatea fara temporalitate sau dimensiune spatiala; sau din perspectiva unui referential "realitatea e doar in creier"; ori din referentialul "omul din omul univers"; precum si alte posibilitati pe care le-am exprimat la momentul respectiv.

Si apropo de altele (comoditate, lene, ...) ce pot periclita "lucrul bine facut"; si acestea sunt algoritmi si pana nu dezvoltam (contra)algoritmi (algoritmi superiori) o sa tot fim prizonierii lor.

Care e temelia unui contra-algoritm (de altfel a orice algoritm)?

Intelesul.

Asadar e necesar un inteles superior opus intelesului ce ne duce in comoditate (de exemplu).

Si in ce ar fi posibil a consta?

De exemplu in constientizarea ca pana si comoditatea "ucide caprioara" (vezi scrierea respectiva), e o "dulceata" intru distructiva (proprie sau inter-relationala), daca incepe a ne deveni stapan; una e necesitatea odihnei din motiv de obosela sau neputinte de sanatate (fizice sau psihice), una e starea de liniste, pace, tacere "lucrativa" si alta e comoditatea.

cred ca interesul unui astfel de forum anihileaza valoarea ta suprema de mic scriitor.Totusi fa un rezumat pentru muritorii de rand.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Aprofundare a perspectivei unei realitati de tip singularitate-acces realitate

Referitor la scrierea aceasta care nu e de fapt prima in care tratez problematica singularitatii atemporale si "aspatiale":

http://www.roportal.ro/discutii/topic/2079-creatiile-userilor-proza/?p=1061193534

De ce e ea cea mai reusita varianta de a prezenta realitatea?

Intrucat e atot-salvatoare, te salveaza de tine insuti, marele creator sistemic, marele despot.

Tot ca am scris eu si tot ce apare ca fiind exprimat vreodata de umanitate, adica orice forma de valorizare ce de fapt e o incatusare a libertatii, se disipeaza prin aceasta perspectiva.

Daca nu "existi", toate problemele tale sunt inexistente.

Si totusi "exist", pot spune sau poate spune cineva.

Sa reclarificam: "a exista" si nu numai, sunt termeni acaparati de doctrina materialista si de toti cei ce sunt convinsi ca au existenta, materialitate (nu ca nu ar fi posibil) si impusi drept tabu; a exista nu e tot una cu "a fi" si cu atat mai putin cu "a reprezenta acces realitate", iar "a reprezenta acces realitate" e doar o formula de a pune in cuvinte gandite, spuse sau scrise a ceva ce nu poate fi exprimat in cuvinte intrucat cuvantul nu poate cuprinde orice, nu o poate cuprinde nici pe acesta asa cum nu poate cuprinde nici afectivitatea (cuvintele nu sunt emotie sau sentiment).

Da, "existi" (sa zicem asa desi e gresit) numai ca asa zis-a ta "existenta" e atemporala si aspatiala, reprezinti o parte infima din singularitatea prezent atemporala si aspatiala (daca e sa ne raportam la o perspectiva asemanatoare intrucatva cu modul actual al umanitatii de a percepe realitatea; mai putin aspectele ei de temporalitate si spatialitate).

Acesta perspectiva poate fi inteleasa ma bine daca ne amintim tipul de proiectie a filemelor la cinematograf; ruland imagini fixe cu o anumita viteza ai impresia de realitate film.

Ceea ce ruleaza sunt singularitati (deci ceva atemporal si aspatial.

Rulajul in sine eu l-am numit poate nepotrivit explozii, adica fiecare cadru, secventa, singularitate de realitate, "e" acces realitate (exista, sa zicem asa utilizand o exprimare gresita dar mai pe intelesul nostru obisnuit) doar atat cat sa nu reprezinte o temporalitate sau, astfel incat sa nu reprezinte temporalitate (si spatiaitate).

Cum ar fi posibil asa ceva?

Asta e explicabila tot asa cum e explicabila atemporalitatea singularitatii stiintifice sau a lui Dumnezeu.

Nu ruleaza nici cel putin doua singularitati deodata, astfel incat sa de-a nastere unui raport observator-observat si astfel sa se creeze precedent de temporalitate.

Si care e marea realizare prin insusirea unei asemenea viziuni?

Asa cum am explicat, toata lipsa de libertate si nu numai, provin de la intelesurile noastre indiferent de sursa lor (fie din sursele numite senzatii/perceptii, fie din reprezentari, din imaginile vizuale de care avem parte, din cele auditive, din cele tactilotermice, organice, proprioceptive, chinestezice, olfactive, de gandire, afective, de imaginatie, de vointa, aptitudinale, de memorie/amintiri, intelectuale, spirituale etc,), toata viata noastra e plina de intelesurile referitor la ea, traim mai mult intelesurile, nu insasi viata.

Viata consta in intrinsecitatile de care avem parte, nu in intelesuri despre intrinsecitati.

Si intrinsecitatile fara ajutorul intelesurilor nu sunt si ele inrobitoare de libertate?

Ba da intrucat (de exemplu) poti sa ai acces la ceea ce numim atac de cord, daca traiesti (ai acces) intrinsec (la) o sperietura suficient de puternica, (indiferent daca are baza reala sau parut reala).

Deci si intelesurile au rostul lor, nu doar intrinsecitatile!

Da, asa cum am mai zis, atentia vigilenta a intelepciunii deschise mereu catre noi intelesuri, catre inteleptire continua, e veghetorul ce se cade cultivat (a nu se da intelepciunii sensul derizoriu dat de adeptii spiritualitatii moderne, de buddhisti, eu il utilizez in sensul pe care ei il dau intelesurilor).

Dar sa revenim; Iata acuma ma doare un dinte; ce presupune asta, ce ascunde, prin ce ma conditioneaza, prin ce imi rapeste libertatea?

Multe; ca sa fiu mai scurt, presupune acceptarea ca eu as fi (si) un corp ce are dinti (nu ca nu ar fi posibil) si daca esti acestea e normal sa suferi cand ai ajuns a avea probleme dentare.

Ce presupune din viziunea pe care o abordez azi?

Sufar de durere?

Da.

Cine?

Nu stiu intrucat nu sunt un "cine(va)" care sa sufere, nu am identitate, doar reprezint acces realitate si in cadrul sau e inclusa si durerea, tot asa cum in cadrul sau, sunt incluse si impresiile numite senzatii si care impreuna tind a ma face sa ma cred un corp si un psihic (suflet, spirit, ... eventual) aflat intr-o lume.

Deci nu eu sufar?

Conform acestei viziuni.

Nu.

Insasi notiunea de "eu" e nula, dar imi e extrem de dificil sa dezvolt o exprimare noua.

Doar ai acces (cel ce incerca sa inteleaga cele despre care scriu) la durere in cadrul accesului la senzatiile ce dau impresia de corp cu dinti.

Dar pe tine (mine) nu te (ma) doare nimic, nu gandesti, nu mananci, nu tie foame, nu dormi, nu esti treaz, nu mergi si nici nu stai, nu vazi si nu esti nevazator, te "afli" in afara lui "suferir/nu suferi, nu esti bolnav sau sanatos, nu esti corp sau imaterial, ...

Doar te afli in situatia de acces complex realitate in tot ce ai impresia ca te constati a fi si in tot ce ai impresia a fi o lume, un univers in care tu te constati a fi.

"Esti" singularitatea de a fi (reprezinti acces realitate) in cadrul singularitatii totale acces realitate, in cadrul fiecarei singularitati totale ce "ruleaza ca film-realitate".

Nu esti ceva sau cineva, nu existi ci, cand te raportezi la tine te raportezi ca la acces-realitate.

Si asa obisnuindu-te incepi sa iti dai seama de lipsa legilor imuabile impuse de cineva sau ceva.

Ai parte de realitatea de care ai parte, dar cine e vinovatul, responsabilul daca e sa stai cu demnitate si realist in fata optiunilor?

Nu stii, doar ai adoptat intelesurile altora si chiar ale tale, fara insa o viziune ampla asupra intelesurilor.

Intrucat nu ai pe cine invinovati si responsabiliza, poate e potrivit sa te responsabilizezi pe "tine" acces realitate "ce esti" (am pus termenii intre ghilimele intrucat sunt niste termeni deficitari materialitatii si psihismului precum si identitatilor de sine; dar altfel nu s-ar mai intelege absolut nimic).

Ca "aces realite" pe cine vei (voi) da vina de faptul ca ma identific ca "cel care e suparat" (de exemplu)?

In cadrul acestei viziuni in care singurul element pe care il pot constata ca fiind constient sunt "eu" (sau tu, daca si tu te constati pe tine in vreun fel; de fapt partea asta e valabila cam in toate tipurile de perspective privitor la realitate), nu am pe cine decat pe mine.

Deci daca e sa speculezi mai putin, proiectand asupra a altceva, altcineva, responsabilitatea tipului de realitate de care ai parte, ar trebui sa ti-o asumi, chiar daca nu esti constient ca tu sa iti fi provocat accesul de a fi (fie si ca senzatii ced iti dau impresia de fizicitate si psihism) sau sa iti fi provocat accesul realitate de tip accident, boala, bucurie, tristete, disperare, ... 

Asta presupune ca sunt (esti) insasi provocatorul singularitatilor totale a caror constituient te afli, nu de alta cum zicem, dar nu ai pe cine a vina intrucat nu "traiesti" pe altcineva ca fiind constient de el insusi, te "traiesti" doar pe tine.

Si asa stand lucrurile, e tot asa mai putin speculativ a presupune ca sunt (esti) insasi singularitatile totale ce ruleaza ca realitate totala, esti creatorul propriei realitati (si fiecare isi traieste doar propria ralitate indiferent cat de asemanatoare e in multe aspecte ale ei cu realitatea celorlalti).

Reamintesc ca impresia de continuum atribuita din alte perspective temporalitatii, spatialitatii, entropiei, (functiei) constiintei, sunt doar amintiri ale singularitatilor ce au rulat deja (asta ca sa nu ma raportez la o perspectiva in cadrul careia consideram ca universul, lumea, realitatea, e doar o singularitate si deci nu este temoralitate si spatialitate).

Da, a rula presupune temporalitate, dar in singularitate si in sursa lor, nu este temporalitate, o spuneti voi toti, fie ca sunteti adepti ai singularitatii stiintei actuale, fie ca sunteti adepti ai unui creator divin deci, ruleaza atemporal, a rula e doar un termen utilizat din lipsa altuia edificator.

In concluzie, daca nu sunt, nu exist (nu esti, nu existi), nimic nu e imposibil si nimic nu e posibil, totul e paradox, orice, e posibil-imposibil, practic colapsare in posibil sau in imposibil e posibil-imposibila dar ne constatam in efecte ale alegerii, asa ca e potrivit sa ii dam creditul de a fi "orice posibil", fara insa a iesi dintr-o vigilenta inteleapta si inteleptibila.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Realitatea de tip singularitate-acces realitate - continuare

Dar daca nu existi, cum poti fi constient de tine?

Aceasta intrebare e fireasca intrucat suntem obisnuiti a da termenului "a exista", mai multe intelesuri, incepand de la existenta materiala si pana la existenta totala sub orice forma de manifestare s-ar prezenta ea.

Intrucat "a exista" e confundat in general cu intelesul materialist sub forma actuala in care adeptii materialitatii inteleg asta, incerc sa il evit in aceasta viziune intrucat e neavenit.

Altfel spus, aceasta e o viziune in care "existi", dar nu in intelesul dat termenului in viziunea materialistilor sau a altora, e o alta viziune, tocmai de aceea in loc de "exist" i-am zis "acces realitate".

E aproape imposibil (nu ca asa ar fi tocmai usor) de inteles la ce anume ma refer, daca utilizez direct termenul "a exista" intrucat, suntem obisnuiti a i-l asocia cu entropia (miscarea, schimbarea, transformarea), iar pe aceasta cu necesitatea spatialitati si temporalitatii.

Pe cat e de greu sau usor de inteles singularitatea stiintifica, cea care a produs entropia, spatiul, timpul, precum si constituientii, sau, pe cat de greu ori usor e de inteles un "creator divin" (sau de alta factura) care a produs entropia, spatiul timpul si constituientii, tot pe atata e de greu sau usor de inteles si ceea ce spun eu in acesta scriere.

Singularitatea stiintifica sau creatorul, existau inainte de aparitia existentei, a universului?

Intrebarea e aberanta nu? Si e asa intrucat adeptii acestor perspective sustin ca singularitatea sau cratorul ar fi creat insasi existenta; tot asa se pune problema si in aceasta viziune a mea.

Care e termenul prin care sa exprimam ceea ce "era" singularitatea stiintifica sau creatorul inainte de aparitia lumii?

Nu poti nici sa spui ca "era ceva”, intrucat acesti doi termeni includ temporalitate si existenta; toata exprimarea noastra e construita pe considerente ale viziunii temporalitate- spatialitate-entropie-constituienti de natura materialist/psihica (si spiritual/filozofica).

Cum poate fi ceva, candva in afara lui a fi ceva, candva?

Si in cadrul spiritualitatii, se vorbeste intotdeauna de "ceva" care "este", "a fost", "va fi", deci despre existenta si temporalitate.

Revin; daca nu existi cum poti fi constient de tine in cadrul unei asemenea viziuni?

E posibil prin a scoate si termenul "constient" din canoanele dogmatismului materialitatii (clasice) noastre si a lumii.

Cum a fost posibil ca din ceva inexistent si indescriptibil practic (singularitatea stiintifica), sa apara starea de constienta?

A fost singularitatea un potential de univers, de existenta?

Da.

Inseamna ca a fost si un potential de stare constienta, adica exact ceea e ne constatam noi, constienta care face cercetarea intelesurilor provenite din surse numite senzitive (ma refer la senzatii si perceptii si, nu doar la cele numite ca fiind cele 5 simturi, senzatiile ce impreuna dau impresia de corp propriu si de respiratie, necesitati, miscare, simtire fizica; ma refer si la toata latura psihica ca fiind de natura senzitiva, senzatii: senzatia de a gandi, de a avea liber arbitru ...) le da acestora valoare de lume materiala; singularitatea a fost un potential de a fi (ceea ce impropriu numim) om (impropriu intrucat termenul e legat si confundat cu clasica materialitate a noastra si a lumii).

In cadrul acestei viziuni esti constient de tine, dar nu in sensurile expuse in alte viziuni.

Ne-am obisnuit a ne insusi tabuuri, dogma; daca spui unui materialist (vulg sau cu pretentii) ca prin numita moarte e posibil sa nu dispari din realitatea ta ci, doar din realitatea altora, dogma lui algoritmica din inconstient (schema logica functionala proprie) il monteaza imediat sa-ti rada in nas.

La fel daca spui unui credincios ceva opus dogmelor sale (ca nu exista dumnezeul lui sau ca nu exista viata dupa moarte etc.)

Si asa e cu oricare dintre noi in dogmatica proprie a punctului personal de vedere, suntem cu totii caracterizati de o mare inflexibilitate, de o mare lipsa de deschidere.

De under stii tu ca cel ce constati tu in realitatea ta ca moare si ca a murit, dispare total si iremediabil din propria sa realitate?

Nu ai de unde sti, doar "te umfli in muschi" (orgoliu de infumurat).

Tot asa e si cu starea de constienta; necunoscuta e asa de mare incat pana si celei mai apropiate "fiinte" (am pus intre ghilimele deoarece terminal e explicat in DEX. Dintr-o perspectiva materialista, din perspectiva entropie, temporalitate, spatialitate, constituienti material-psihici si spiritual-filozofici), nu e posibil ca "eu cel constient de mine insumi" sa ii atribui stare de constienta decat prin credinta rezultata din ceea ce constat  si din ceea ce imi spune, dar nu am cum sa ii traiesc stare ei de constienta ca sa ma asigur ca e constienta in vreun fel de ea insasi.

De unde stim noi ca singularitatea stiintifica (nu mai zic si de alt gen de creator) nu a fost constienta de ea insasi?

Oricum nu conteaza, ideea e,de unde stim noi ca starea de constienta ar fi imposibila in cadrul unei singularitati (sub orice forma vizionara s-ar prezenta ea)?

Nu stim, doar plesnim de importanta pe care ne-o dam.

In cadrul acestei viziuni eu imi permit sa nu fiu fanatic si expun o posibilitate inedita, doar atat; nu ma intereseaza probabilitatea ei din perspectiva altcuiva intrucat nu o impun cuiva nici daca as fi in dialog cu cineva.

Bun, sa ne intoarcem la viziunea in sine.

Acesta perspectiva ne salveaza de tot ceea ce stim deviant si care ne-a ajuns scheme logice functionale inconstient operabile; nu e desigur singura varianta si depinde numai si numai de cele cu care rezoneaza fiecare, metoda e a ta, construieste-o dupa chipul si asemanarea ta, eu iti dau doar o vasta game de posibilitati intru alegere si modelare.

Dar apropo de inconstient, in cadrul singularitatii despre care scriu (asta daca ne raportam la perspectiva in care noi si lumea suntem o singularitate) sau a singularitatilor (daca vorbim despre perspectiva in care o enormitate de singularitati asigura filmul realitate), e inclus un inconstient propriu?

Valoarea sa e ca si cea a constientei, nu au valoarea din doctrinele cunoscute, acestea sunt intelesuri proprii pe care le expun acum.

In cadrul acestei perspective nu esti (nu sunt) un cineva care e constient de el insusi si care are un psihic ce include inconstient, nici vorba dar, reprezinti acces realitate in cadrul caruia te constati constient de tine (sub formele in care te constati) si constati posibilitatea de acces si la alte stari ce in viziuniea psihista erau numite ca provenind dinspre un inconstient propriu; nu stii care e sursa realitatii a carei parte esti sau pe care de fapt o constitui (cum s-ar zice tu esti realitatea toata; depinde de referentialul ales).

Nu esti pur si simplu intrucat nu esti supus temporalitatii si spatialitatii esti singularitatea (singularitatile; atemporale si a-spatiale) sau in alta variant, esti constituient al singularitatii (singularitatilor) si intrucat momentan o sa ma raportez doar la o realitate de tip singularitati ce ruleaza in fluxul (filmul) numit realitate,  esti doar flash-ul fiecarei singularitati ce contribuie la ceea e numim realitate.

Exista mai multe variante de rulaj (cea la care m-am referit si in scrierea trecuta, cea in care fiecare element constitutive al realitatii e un acces realitate al unui flux de singularitati ce ruleaza numai pentru al sustine pe el ca si constituient in a fi acces realitate etc.)

Si exista desigura variant in care realitatea e complet o singularitarte, nu un rulaj.

Pe langa asta, intrucat nu ai cum sa constati pe altcineva constient de sine decat pe tine, e o declinare de competana a considera responsabil (sau vinovat) pe altcineva decat pe tine (desigur poti sa spui, “stai domnule ca e de vina X, Y, altcineva sau altceva) dar odata pentru totdeauna, tu (oricine), nu iti “traiesti” decat propria ta realitate indiferent daca constituientii realitatii tale au sau nu o realitate proprie sau daca exista sau nu o realitate comuna la care ne raportam.

Asadar: “unde se afla” X-ulescu care e vinovat ca a facut aia si ailalta?

“In realitatea ta, e parte din tine” ca acces realitate atemporal si aspatial (pe care acum in acest nou referential, in acesta perspective diferita, nu o vom mai considera nici cel putin ca fiind constiinta ta sau ca avand loc de fapt in neuro-sinapsele tale; desi ar fi posibil ca si el sa aiba propria-i realitate , tot asa cum ar fi posibila o realitate numita exterioara voua); dar realitatea ta e atemporala si aspatiala, nu existi nici tu si nici el si totusi tu ai parte de realitate in care reprezinti un acces realitate de a fi si de a consuma o realitate oarecare proprie tie.

Nu ai trecut si viitor ci doar present in care e prezenta si ceea ce numim amintire (memorie) ce da senzatia de continuu, nu esti ceva sau cineva si nici X-ulescu nu e si nimeni si nimic altceva.

Determini tu un tunami si universal?

Unde se afla ele?

Raspund ca si mai sus, intrebarea e improprie acestei perspective asupra realitatii, fara spatialitate si temporalitate nu se afla undeva, candva, sunt acces realitate, asadar raspunsul ar fi: ele reprezinta acces realitate a accesului realitate ce te constati, esti responsabil de ele ca unicul ce te constati real constient in aceasta realitate acces.

Dar nu sunt constient sa fi provocat eu universul, nu sunt creatorul lui sau al unui tunami ori multe altele din accesul realitate de care am parte, deci?

Dar in varianta materialista/religioasa/spiritual/filozofica a lumii (de la vulg, la elite) nu se sutine ca tu esti un corp si un psihic (suflet, corpuri astral, …spirit, …) si ca ai un inconstient sau un sistem ce mentine functionarea ta, fara ca tu cel constient sa ai vreo contributie; te-a interest vreodata cum sa iti determini celula sa isi faca treaba ei de celula? Cum sa iti determine inima sa bata sau creierul sa functioneze?

Asa e si in aceasta perspective esti sursa realitatii si beneficiezi de acces constient si inconstient.

Poti sustine ca nu esti tu sursa dar, esti singurul ce e constient si reprezinta declinare de competent a atribui responsabilitatea unor forte ale naturii, unui Dumnezeu, altor oameni etc.

Unde sunt acele forte, …?

Doar in realitatea ta sit tu faci speculatii cum ca ele in realitatea ta fiind ar avea un corespondent dincolo de realitate proprie, intr-o lume exterioara (ba mai mult, s-a ajuns pana acolo incat s-a inversat total scara naturii firesti a lucrurilor si se afirma ca zisa functie a creierului, constiinta, e corespondentul realitatii exterioare si a celei a corpului propriu).

Dar in plus, realitatea ta, in acesta perspective a scrierii actuale, e una atemporala si aspatiala.

Daca unii sustin adevarul unui anumit tip de dumnezeu, altii rad de ei, daca altii sutin alt tip, rad ceilalti de ei, daca unii sustin inexistenta vreunui dumnezeu de orice fel, sunt destui care rad de ei ca si de cei ce nu isi pun in nici un fel problema unui dumnezeu sau a extraterestrilor etc.

Dar cine e cel ce rade sau cine, ce e un fenomen al naturii?

Doar componente ale accesului realitate ce te constati si, drept e, nu te constati determinand toata realitatea ta da,r e cea mai nemistificata forma in a considera aceasta problematica adica, sa te consideri ca “inconstient”, responsabil de intreaga realitate care de fapt e una si aceesi cu propria-ti realitate.

In ceea ce te priveste (de fapt in ceea ce ma priveste, deoarece eu la randu-mi fac o speculatie considerand ca si constient de el pe altcineva decat pe mine) realitatea altcuiva sau o realitate comuna (zis-a realitate exterioara), sunt doar speculatii, nu ai cum sa constati asa ceva decat prin constituientii propriei realitati, propriului acces realitate, adica in intelesul dat in viziunea materialista senzatiilor si perceptiilor (chiar si cei ce atipic initatic au impresia ca traiesc anumite aspecte de realitate ale altora, fie empatic sau altfel, ei consuma doar propria realitate in care au niste trairi pe care ceilalti le confirma ca fiind cele pe care ei la randu-le le-au avut, dar nu sunt insasi trairile acelora sunt corespondenul initiatului referitor la trairea aceluia, initiatul nu are cum sa traiasca decat propria sa realitate, altfel e posedare, zombi-luire).

Acuma se pune firesc intrbarea: “Domnule, eu am omorat toti oamenii ce mor accidental (daca realitatea e doar a mea si sunt responsabil de ea in intregul ei)? sau vine o informatie ori cineva care vorbeste despre un cetatean care a murit; oare acela nu a murit intrucat eu nu lam constatat murind in realitatea mea sau acela si cel ce a adus vestea, nu are realitate proprie?

Binenteles ca e posibil sa aiba si ei realitatea proprie, dar nu am eu (tu sau oricine e constient de el) cum sa constat asta indubitabil; binenteles ca e posibila o realitate comuna dar iarasi, nu am cum sa constat asta indubitabil; indubitabil ma constat constient doar pe mine (cel ce se constata constient) si implicit imi asum toata responsabilitatea realitati proprii, unica si singura realitate certa, in loc sa inventez entitati constiente de sine sau nu, ce determina ceva, orice in realitatea mea.

Ma voi invinovati de ceea ce determin “inconstient” (inconstient in spiritual viziunii actuale nu in alta)?

Nu, dar ma voi responsabiliza incercand sa evoluez ca si “constiinta etica” (sa ii zicem asa desi e cu trimiteri la notiuni primitive in ceea ce priveste constiinta si etica).

Cum sa evoluez daca nu am existent, temporalitate, spatialitate, constituienta?

Asa e insa, accesul realitate ce ma constat, vine de exemplu si cu constatarea de durere, ori de cate ori vine cu constatarea ca ma gandesc sa imi musc limba (accesul realitate simplu sau complex pe care il constat ca limba proprpie) si efectiv acced la realitatea ca fac asta, imi musc limba (vedeti cat e de dificil sa exprimi o viziune total diferita fata de tot cee a ce obisnuim a face?).

Deci?

Acceul realitate ce ma constat implica si constatara de liber arbitru in privinta componetelor ce ma constituie* ca realitate-univers, de acces-realitate propriu (intrucat asa cum am zis e imposibil de a constata altceva decat propria realitate, echivalent al propriului univers si aceeasi cu insasi realitatea, universul).

Adica tu esti universal, dumnezeu?

Tare asta.

Da.

Tu (eu) sau oricine e constient de el, e universul, dumnezeul realitatii sale, unica realitate posibila noua fiecaruia in parte indiferent cat de mult da impresia ca are parti commune cu realitatea altora.

Si de ce nu sunt constient de asta?

Intrucat cele de care esti prea constient iti par banalitati (dar ia sa nu fi avut acces niciodata la ceea ce numim vedere, sa intelegi atunci cand prima data ai fi avut acces, ce minunatie iti parea vederea, si asa se pot da o infinitate de exemple; ia sa te constati neputincios ca o rama, sa vezi suferinte pe capul tau).

Dar desigur intrebare are si nuanta cuvenita; nu esti constient intrucat aspectul tau inconstient detine o parte din acces, el e sursa “restului” de acces de care nu esti constient.

Si de ce as face acesta consideratie ca acces ralitate ce ma constat?

Intrucat esti singurul constient de tine si nu ai pe cine sa consideri responsabil decat pe tine si intrucat nu esti constient sa fi determinat cele pe care nu le-ai determinat, ce iti mai ramane?

Sa inventezi dumnezei, extraterestri, o natura exterioara, fiinite constiente de ele insele?

Primul pas nu e sa te consideri responsabil tot pe tine cel constient, dar la un nivel mai subtil (inconstient)?

Iata de exemplu algoritmii despre care atata am scris incat doar cine nu vrea nu intelege; cum ajung ei sa fie operabili ca scheme logice functionale inconstiente, ca reflexe conditionate?

Prin lucrarea in constient intial ele ajung in inconstient, ca legaturi cauzatoare de reactii reflex, da?

Daca situatia e cu mult mai complexa decat atat?

Oare am descoperit tot ce se poate descoperi?

Nimic nu e neaparat tabuu decat in intelesurile in care noi le dam.

Si daca cineva intelege ca moarte nu e extintia totala, nu dispare real din propria sa realitate ci doar din a altora (daca presupunem ca aceia ar avea propria lor realitate)?

Asta iar e o speculatie tot asa cum speculatie e si aceea ca ar diparea neaparat prin moartea zis fizica; posibil da, posibil nu, nu ne ramane decat deschiderea pentru orice va fi fiind a constata intr-o asemenea situatie.

Am inconstient si constient?

Nu am, nu ai (intrucat nu esti ceva sau cineva care sa mai si aiba anumite capacitati, caracteristici, componenta) ci, reprezint (reprezinti) acces realitate constient si inconstient (asta pe considerentele de a specula cat mai putin posibilitatile, a alege prima cea mai apropiata, cea mai probabila optiune).

Cum pot sa ma supar daca nu sunt nimic?

Un om se poate supara intrucat are psihic, dar accesul realitate e atemporal, aspatial si neconstituit din ceva deci?

Tocmai asta e marea, uimitoarea posibilitatea a acestei perspective, te lasa sa iti dai seama ca nu tu esti cel ce se supara intrucat accesul realitate nu are cum sa se…nimic, nu are cum sa se supere, sa se bucure, sa sufere, sa faca, sa nu faca, …, deoarece “nu exista” doar constata acces realitate de tip zis “senzatii” ce dau impresia de corp material-psihic si senzatii de suparare, bucurie, facere, …

Nimic din cele ce ai impresia ca esti, nu esti; nimic din cele ce ai impresia a faci, nu faci, doar constati ca ai fi si ai face intrucat asa iti impui in aspectul acces-realitate  inconstient.

Problematica nu e simpla deloc (ba e cea mai dificila intalnita vreodata, mai dificila decat cea a traumei educationale-autoeducationale si a algoritmilor, deocamdata o mai las la decantat, poate aspectul inconstient va face lumina in constient asa cum a facut si in cazul atator alte perspective despre care am scris in ultimii ani.

* "Ma constituie", in sensul atemporal, a-spatial, adica nu am o "constituenţa" proprie in acceptiunea clasica a lui "a fi constituit" ci, doar in flash-ul acces-realitate prezent, a-spatial fara entropia specifica (ce implica) temporalitati si spatiaitate dimensional materiala.

E singularitatea sau accesul realitate singularitate, de natura imateriala?

Poate da sau poate nu am inteles noi inca suficient ce anume este materia!

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Realitatea de tip singularitate-acces realitate - continuare

"Nu am ce sa fac intrucat sunt o constituire spatiala, un corp fizic cu proprieteti psihice."

Tocmai asta iti spun, nu esti neaparat, acestea sunt doar intelesuri primitive din lungul drum al evolutiei accesului-realitate pe care oricine e constient il reprezinta.

Daca maimuta gaseste un iPhone oare ce inteles ii va da?

Asa e si cu ceea ce se gaseste fiecare dintre noi pe el insusi si toata realitatea.

Datorita acestor intelesuri materialist psihiste si religios spirituale precum si filozofice (buddhism inclus), nu avem acces la o realitate a unei multitudini de posibilitati ce par de domeniul SF.

Si asta intrucat nu suntem recunoscuti de natura realitatii (de inconstientul acces realitate despre are scriam in scrierea precedenta cand, am considerat potrivita asumarea necunoscutului, inconstientului, totului) deoarece ne pierdem in identificari de sine ce nu ne dau voie sa reprezentam ceea ce ar fi posibil si nu ne dau voie sa oferim altora acces din motive de mentalitate primitiva (dogmatica, indiferent de domeniul la care ne referim).

Daca consideri ceva ca imposibil, e o aberatie a unor intelesuri asimilate.

Daca consideri orice posibil si foarte probabil, e o aberatie a lipsei intelepciunii si chiar mai mult.

De exemplu un catel; ce face cand vrea el ceva (sa se duca la poarta intrucat a auzit el pe ceilalti latrand fara el)?

Vine la tine, si te priveste, se manifesta "fizic" in fel si chip, ba chiar te impinge si se freaca de tine; daca il refuzi se retage putin in functie de modul in care a fost refuzat (si de dresaj) dar apoi o ia de la capat mereu si mereu; e nebun? Nu, persistent in ale lui dar nu nebun, nu paranoic, nu schizofrenic, nu atipic (deviant), e doar normal, natural, catel; asa si noi se cade a fi, deschisi la posibilitati dar nu devianti (unul a pus mainile la ochii soferului de la ambulata spitalului de nebuni ce venise sa-l ia, ca sa ii (le) dovedeasca ca nu se intampla nimic intrucat nimic nu e real la modul in care o intelegem noi in mod obisnuit!!!).

Asa e, avem, reprezentam fiecare ce e constient, un acces realitate ce include o impresie de spatialitate fizic corporala in cadrul careia localizam asa zis spatial diferite accesuri realitate mai simple sau mai complexe (si chiar combinate) gen: durere, intepatura, tactilitate, organicitate, simtire, ... (de cap, de dinte, de stomac, de picior, inima, membre, ...)

Insa la ce avem acces de fapt care e realitatea fara inteles, prima?

Ne consideram acesta spatialitate corporala intrucat asa a inlesnit educatia in cadrul mediului social ce ne-a fost leagan cultural in numita copilarie primitiva pe care am cam avut-o noi si in cadrul careia am asimilat (impresiile gen senzatii) corporalitatea cu care de fapt ne-am si identificat (vezi experimentul recunosterii accesului-realitate in oglinda ca fiind un corp fizic), fiecare eram doar acces-realitate, dar am invatat sa ne consideram (senzatiile ce ne fac sa ne credem) corpuri si am facut asta tot asa cum un mediu inapoiat slaveste analfabetismul, lipsa igenei si evolutiei de orice fel, adica intrucat acesta ne era si era nivelul nostru si al mediului social.

Cand convingerile tale pornesc de la intelesuri asa de imuabile precum genetica, esti ratat complet in privinta accesului la "special", la ceea ce popimea a mistificat (foarte probabil) ca miracol, nu te lasa convingerile sa iesi din tipare decat daca un initiat atipic, un specialist (se milostiveste sau se supara ori e platit prin servicii ori material si iti) inlesneste o experienta total inedita si de neuitat.

Daca tu esti convins ca esti un corp fizic si te constati (ba te mai incredinteaza si un doctor, doi) intr-o forma de suferinta a lui (a ta) sau consideri ca esti asa cum te consideri a fi intrucat e ceva de natura genetica, "nici dracu nu te mai dezeaga" (vorba vine).

Care genetica frate?

A cui?

Genetica unui corp fizic?

Care corp?

Impresiile de fizicitate ale accesului de realitate ce esti, impresii numite senzatii?

Ca acces realitate (pe care il numim "eu", "psihic", "suflet", "spirit" sau cum l-om mai fi numind fiecare), constatam doar impresii pe care le-am numit senzatii ale unui corp fizic si am rasturnat complet scara privindu-le invers exact cum face "tiganul" in piata: fura marfa taranului si daca e prins striga din toti "ficatii", "hotul, hotul" aratand catre taran.

Avem acces la impresii, le-am numit senzatii si am extrapolat, am inversat lucrurile considerand ca ne aflam dincolo de noi insine intr-o lume exterioara constatarii de impresii zise senzatii si de acolo (dar si dintr-un acolo interior numitei corporalitati) noi ca sursa receptoare de semnal a semnalelor altor surse de semnal (zise externe dar si interne) si ca emitatoari  totodata (de semnal primar decodat prin ceea ce numim receptori si simturi), ne trimitem noua insine (zis electrochimic) semnale redecodabile in ceea e numim senzatii si perceptii de fizicitate si psihism.

Si toate constatarile fizice ce au dus la cunoasterea si intelegerea geneticii sau stiintelor in general?

Accesul realitate e posibil intr-o mare varietate, stiintele (stiinta) a apucat pe calea ei, religiile fiecare pe a ei, spiritualitatea (spiritualitatile) la fel, filozofiile idem, punctul de vedere personal al fiecaruia tot asa; dar, avem acces doar la impresii, ..., asa cum ziceam mai sus.

Bine domnule dar omul de stiinta sta aplecat asupra tesutului si cerceteaza pana descopera genele, nu e asta ceva cat se poate de real?

E real dar ce anume e real?

Materialitatea e reala, dar ca impresii pe care tot ei, oamenii de stiinta le numesc senzatii si care senzatii/impresii sunt rezultat al ce? Al accesului realitate pe care ne-am invatat sa il numim decodare a semnalelor receptate (desi noi constatam impresii ce e posibil sa aiba un corespondent intr-un undeva numit afara sau intern corporal, am inversat asta, considrand ca impresiile sunt corespondentul realitatii interioare si exteriore; dar e imposibil de constata ceva fizic intrucat noi reprezenta doar acces-realitate (impresionare) de a fi si acces realitate viata (impresionare); asa cum am zis de nenumarate ori, cum constata creierul lumea de afara? doar isi face pareri rezultate din semnalele primite, dar el de fapt habar nu are de la ce si de la cine le primeste, se increde in decodarea proprie a continutului zis electrochimic al acestor semnale (se auto impresioneaza, traieste propria-i fantasma), ce pana la urma sunt "droguri" sau poate chiar sunt de natura electromagnetica (unde), ori...

Semnale ale cui?

Ale surselor de semnal.

Care sunt?

Din senzatii/impresii tragem concluzia ca ele ar fi existente interne si externe presupusei noastre corporalitatii si corporalitatii constituientilor realitatii.

Asa ca omul de stiinta cerceteaza senzatii/impresii la care are acces accesend micro/acces-realitate (tinzand catre microcosmos); tot asa e si cu macro.

Cercetarea duce inevitabil tot "acolo unde" duce si calea speciala pe care eu incerc a o strabate si tot "acolo unde" duce si calea initiatic atipica.

Dar, stiintific, drumul e infinit de lung; atipic initiatic, presupune subordonare sistemica, dogmatica; asa ca mi-a ramas calea mea.

Nu pot deoarece.

Ce nu poti deoarece, cand orice e posibil intrucat nu esti, nu existi ca ceva imuabil? doar reprezinti prezentul acces realitate, un acces si atat, nu un corp bolnav, nu un psihic asa si pe dincolo, nu o personalitate, un caracter, o mentalitate, nu ai obisnuinte, conditionari, dependente, nu ai nimic si nu esti nimic, permite-ti doar sa reprezinti un prezent liber de toate astea intrucat reprezinti acces realitate prezent si atat.

Normal ca ma axez pe deviatia zis negativa, cine s-e plange de prea multa fericire?

Si totusi ma doare, si totusi doresc, si totusi sufar si totusi ma constat corp, si totusi constat ca nu pot, si totusi, o multitudine de "si totusi", deci?

De cand te constasti tu o realitate, cat anume din ea te-ai considerat ceea ce spun eu?

Niciodata sau mai deloc.

Cand vei inversa scara valorilor mai vorbim (nu ca nu ar fi posibile si exceptii).

Orice e posibil dar sa nu dam in paranoia!!!

proprieteti psihice; retage putin; ambulata spitalului; accesuri-realitate; ne era si era nivelul; popimea > bigotii; si iti) inlesneste; "nici dracu nu > nimeni; te mai dezeaga" ; (vorba vine)> e inutil.

"tiganul"> gainarul; am extrapolat, am inversat > am extrapolat, inversand; emitatoari totodata; (zis electrochimic)> electrochimic; Si toate > Si atunci toate;

stiintele (stiinta)> invers; spiritualitatea (spiritualitatile)> invers;

rezultat al ce? Al accesului realitate > rezultat al cui ? Al accesului-realitate; ce e posibil > care sunt posibile; cu macro > macrocosmosul; prezentul acces realitate; asa si pe dincolo > labil;

considrand ca; si exteriore; de constata ceva; noi reprezenta doar; si acces realitate viata; auto impresioneaza; accesend micro; acces realitate;

zis negativa > asa zis-negativa; s-e plange; constasti > constati;

Uneori, labilul-emotional are o plasticitate salvatoare. Mi-a facut placere sa corectez.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Realitatea de tip singularitate-acces realitate - continuare

Pana ce, ca aspect acces-realitate constient, nu te convingi pe tine in aspectul acces-realitate inconstient, nu iti vei da voie sa modifici realitatea in multe dintre aspectele la care nu ai acum acces a le modifica.

Cum sa o faci?

Prin orice metoda, lucrare, dintre cele enumerate de mine in scrieri mai vechi sau mai noi sau prin cele explicate de altii ori inventate de tine; nici una insa nu va avea efectul scontat daca nu te reprezinta, daca nu rezonezi cu ea profund si (sau) daca nu te straduiesti; exceptand varianta in care un initiat atipic iti faciliteaza reusita (fie ca tu stii sau nu despre interventa lui mijlocitoare).

Reusita e direct proportionala cu profunzimea celor ce le dai de inteles accesului realitate inconstient, cu sarguinta in lucrare si cu rezonanta ta cu privire la cele pe care le intreprinzi in scopul cu pricina si cu insasi scopul in sine.

Iata de exemplu: iti dai voie in accesul-realitate gandire sa faci ceea ce unii numesc autosugestie; iti dai voie in accesul-realitate imaginatie sa vezi imagini in spiritul modificarii realitatii as cum vrei tu; o lucrare de tip Nativindi; o lucrare de tip constientizare dintre cele despre care am scris, asa cum ar fi problematica algoritmilor, ...

In cadrul acestei perspective despre care scriu in ultimele zile (si despre care am mai scris si cu alte ocazii, superficial sau chiar in detaliu, toate (probabil) metodele despre care am scris sunt valide, e necesara doar modelarea conform acestei perspective in care, doar reprezinti acces realitate fara fi ceva anume; modificarea nu vrei sa aiba loc intr-un undeva spatio-temporal ci, doar in accesul realitate prezent.

In cadrul acestei perspective, tu esti sursa si constatatorul totului iar totul e doar realitatea ta; nu are cine sa faca joctiunea dintre aspectul acces-realitate constient si aspectul acces-realitate inconstient, adica cele doua jumatati ale sursei realitatii, decat tu accesul realitate constient (exceptand mijlocira posibila a aspectelor acces-realitate numite oameni initiai atipic); numai ca si ei sunt in aceasta perspectiva, cretia aspectului tau acces-realitate inconstient (intrucat constient nu iti dai seama ca i-ai fi creat).

Dar oare o asemenea abordare nu duce catre iresponsabilitate vizavi de ceilalti, nu cumva ne face sa ii consideram creatia proprie si deci inlaturabili?

Nu, daca esti responsbil fata de tine acces-realitate, deschiderea intelepciunii nu te lasa sa consideri ca ei nu au la randul lor stare de constienta ca si tine, ca nu sunt ca si tine in toate, tu te raportezi doar la realitatea ta (singura de care ai parte), nu ai pretentia vreodata ca in realitatea lor posibila aceia sa patimeasca ceva din cauza ta!!!