Pana atunci, Anna fusese convinsa ca stia unde se afla, unde se ducea si cum sa ajunga pana acolo, insa in acel moment intregul ei sistem de siguranta se prabusi. Isi dadu seama ca nu recunostea imprejurimile, si, oricat ar fi incercat sa se intoarca pe drumul pe care venise, degeaba. Ceea ce se intamplase era total lipsit de orice logica. Stia acele strazi... sau mai degraba le stiuse, sau avusese impresia ca le cunoaste. Strazile devenisera de nerecunoscut. Erau ca un fel de labirint, cu toate acestea insa nu ar fi putut sa se piarda asa de usor.
Nu se vedeau nici un fel de trecatori pe acolo, asa ca ii era imposibil sa intrebe pe cineva, nu putea intelege unde gresise. Afara era o vreme insorita, calda insa putin umbroasa, erau multi copaci pe acele strazi.
Anna se opri langa un gard alb al unei vile; privind prin gard care se putea zari o frumoasa gradina, cu trandafiri, si alte flori si plante pe care Anna nu le cunostea. Isi cauta telefonul mobil in geanta. Sticla ecranului ii cazuse, o gasi in geanta si o puse la loc, sperand ca telefonul inca sa-i functioneze.
Telefonul parea inca sa functioneze, insa dupa ce introduse codul, ii aparu un mesaj care spunea ca acel cod nu mai era valabil... ia data afisa un an mult indepartat, din viitor, ceva de genul 2600 sau 2860, nu-si mai amintea exact dupa ce puse la loc telefonul in geanta, constatand ca nu putea apela nici un numar.
Sa se fi stricat telefonul, acesta fusese primul gand care-i trecuse prin minte, ca sa fie proiectata in viitor era cam imposibil, aceasta doar in cazul in care nu visa, desi parea cam improbabil. Sa fi fost oare ziua aceea stralucitoare de vara care ii orbise judecata cu lumina ei puternica, iar gandirea ii amortise, atentia la fel, si asa se pierduse?... Nu mai stia ce sa creada, era in acelasi timp mirata, speriata, ingrijorata, suparata... si multe alte sentimente pe care nu le putea numi in acel moment. Primul ei gand fu sa se uite dupa un telefon public, intrebandu-se daca mai avea vreo cartela in geanta, scotocind disperata dupa una prin buzunarele gentii. Vazu un telefon public, insa isi dadu seama in curand ca era in zadar, pentru ca era stricat. Fusese distrus, ii fusesera smulse firele si statea asa acolo, amintindu-i parca Annei ca nu avea nici o cale de iesire si ca era prizoniera acolo, in situatia aceea. Nu-i ramanea altceva de facut decat sa rataceasca pe strazile care nu erau deloc cunoscute, cautand alt telefon public, unul care putea fi folosit. Un telefon... trebuia sa gaseasca un telefon... si atunci lucrurile s-ar putea lamuri un pic, ar putea afla daca intr-adevar fusese proiectata in viitor... Si daca era asa, spera sa poata stabili o conexiune telefonica cu cineva din trecut... Si daca fusese proiectata in viitor, cum a fost posibil asa ceva, si cand, fusese din cauza strazilor? Va reusi oare sa se intoarca in perioada ei, sau va ramane prizoniera aici pentru tot restul vietii? Se afla inca in labirintul acela de strazi, uitandu-se disperata dupa un telefon sau numele strazilor, care nu erau scrise nicaieri, sau ea nu le vazuse...
Ajunsese inapoi la telefonul public stricat si se uita la el fara speranta, cand auzi pe cineva in spatele ei. In sfarsit, cineva, ca in timp ce ratacise nu vazuse nici un trecator. Era un barbat brunet si imbracat in negru, proiectat in viitor ca si ea. De cat timp era el in aceasta situatie? Cine stie? Era greu sa-ti dai seama de timp. Ceasul Annei arata niste cifre ciudate. Barbatul ii spuse ca toate telefoanele publice pe care le vazuse el erau stricate. Asta fu tot. Fara prezentari formale. Fara nume.
:roll: :P 
nu merge de nicio culoare. Incearca sa-i mai luminezi putin finalul