Sei Shonagon a scris:....... Era mai bine daca ne vorbeam?
Mi s-a intamplat ceva asemanator. Si atunci am pledat si eu pentru un zambet si atat. Credeam ca sentimentele s-au sters dar tot am avut o emotie. Mai mult emotia de a ma reinvia pe mine cea care eram cu multi ani in urma, cand iubeam acea persoana.
Si bineinteles ca am fost abulica cateva zile. Dar mi-a trecut. Asta mi-a spus multe despre "taria" pe care credeam ca o am. Asta a fost o ocazie.
Alta data s-a intamplat altceva, cu altcineva - iubirea platonica din liceu. Ne-am revazut dupa 20 de ani, eram maritata si fericita. Ne-a fost musafir, intr-o circumstanta teribil de amuzanta si dramatica in acelasi timp. Sotul meu stia despre cine este vorba si s-a imprietenit imediat si sincer cu "personajul". Ziceai ca se cunosc de o mie de ani. Iar eu nu mai puteam respira. Acolo a fost mai mult de un zambet, am facut conversatie, ne-am distrat. Dar emotiile inimii tot n-ai cum sa le explici, sa le transmiti. Timpul se asterne diferit peste suflete. Unele lucruri raman doar in sufletul tau pt vesnicie. Ele sunt barometrul tau si nu ai cum sa le impartasesti.
Alta data reintalnirea cu un "fost" a rezultat searbada desi aveam tot timpul si spatiul din lume sa ne spunem ce nu ne-am spus. Degeaba. Nu eram straini dar eram pe carari diferite...
Si iarasi fluviile sufletului n-au putut ajunge-n mare. Si uneori asa trebuie sa fie. Nu e sigur ca un salut si doua vorbe ar fi neutralizat trecutul. Poate doar ar fi echilibrat emotia prezenta. Dar te-ai fi gandit si ai fi analizat toate micile gesturi facute in conversatie.
Dar.. aceste reintalniri ne arata cat de vie ne este inima. Ca de fapt nici un trecut nu poate fi ingropat. Poate fi alinat, luminat, transcens, uitat/reamintit. Si ca toate parastasele sentimentale ajung sa faca din cimitir un teren arabil, numai bun de cultivat alte sentimente....!! Doamne, ce metaforica sunt!
