Terapia si Dezvoltarea Personala

"Sunt situatii cred eu cand este nevoie de tratament la nevrotic, mai ales cand acesta vine la terapie doar pt ca a auzit ca si altii au fost"

Himera, mersi mult, cred ca ai dreptate. Scrisese cineva un banc mai demult pe forum:

"de cati psihologi e nevoie ca sa schimbe un bec?"

Raspuns: depinde daca becul vrea sa se schimbe...

Foarte haios, dar si cu un sambure de adevar. Decizia de a lua sau nu medicamente apartine persoanei care sufera de o tulburare de anxietate. Daca nu vrea sa faca terapie (nu are incredere in asta, considera ca e o prostie, ca nu il ajuta cu nimic), nu poti sa il obligi - dar nici sa il lasi sa sufere in continuare. Asa ca ii dai medicamente (sau il trimiti la un psihiatru care sa ii recomande tratamentul). Sunt de altfel si persoane care nu au acces la terapie (din diverse motive); cu ele ce facem? Desigur ca ii dai persoanei informatiile necesare pentru a lua cea mai adecvata decizie (avantaje si dezavantaje in tratamentul medicamentos, rezultate, informatii despre terapie, etc), insa pana la urma decizia ii apartine.

Kriemhild, daca imi ceri parerea personala, nu sunt nici eu de acord cu tratamentul medicamentos, atunci cand se poate interveni cu psihoterapie; de altfel tratamentul medicamentos este considerat un comportament de evitare.

Insa exista situatii in care tratamentul cu medicamente este necesar, cel putin la inceput. O sa dau un exemplu: in cazul unei persoane cu un episod depresiv si cu atacuri de panica (sau anxietate generalizata), care are ganduri de suicid, prima optiune este tratamentul cu medicamente - pentru ca primul obiectiv este sa ii salvezi viata.

Chestia cu DSM-ul nu a fost o ironie; daca mi-as fi imaginat ca nu stii, as fi explicat (ceea ce nu am facut).

"Si parerea mea este ca orice terapie in afara ortodoxismului nu are valoare."

Dupa cum spuneam, este o diferenta intre a afirma "parerea mea este ca..." si "terapia x este lipsita de valoare". Ai dreptate, parerile nu pot fi impartite in bune sau rele; de altfel nici nu am judecat sau criticat parerea ta, iar daca ai fi precizat de la inceput ca este parerea ta, nu am mai fi avut aceasta discutie (infantila, dupa parerea mea - la care imi asum responsabilitatea).

Pe de alta parte, sincer, imi face deosebita placere sa vad ca cineva isi exprima opiniile, indiferent daca sunt sau nu de acord cu ele; si daca am o alta opinie, cu atat mai bine - inseamna ca avem despre ce sa vorbim!

Am sa ma limitez in continuare la a explica ceea ce stiu despre terapie sau tulburarile de natura psihica, fara a face vreo critica la adresa altor terapii; de altfel cred ca fiecarei persoane i se potriveste alta forma de terapie - unii reactioneaza poate la psihanaliza, altii la somatoterapie, altii la cognitiv-comportamentala. Daca noi reusim sa le explicam corect oamenilor ce presupun aceste terapii, probabil ca ii vom ajuta sa faca alegerea potrivita pentru nevoile lor.

Mersi Himera pentru urare! E foarte interesanta ideea cu frica de abandon pe care ai propus-o.

Fetelor, daca ati terminat paruiala mai mult sau mai putin stiintifica, putem sa ne intoarcem la subiectul topicului? Cum acest subiect este "Terapia si dezv personala", hai sa nu pornim de la premisa ca am avea defectiuni la mansarda. Suntem niste oameni normali, care vor sa isi dezvolte mai mult capacitatile. As propune sa discutam cu ce ne poate ajuta o terapie pentru a fi mai performanti in viata profesionala, personala etc.

Cu titlul "Parerea mea este" :P eu cred ca terapia si dezvoltarea personala merg mana in mana. Nu am considerat niciodata ca la terapie merg bolnavii si tot asa, nu am considerat niciodata ca exista oameni sanatosi. Toti avem momente in viata cand avem nevoie de terapie si avem si momente de bine cand ne putem dezvolta. Atat terapia cat si dezvoltarea personala asigura individului o crestere (spirituala).

kriemhild a scris:

Cu titlul "Parerea mea este" eu cred ca terapia si dezvoltarea personala merg mana in mana. Nu am considerat niciodata ca la terapie merg bolnavii si tot asa, nu am considerat niciodata ca exista oameni sanatosi. Toti avem momente in viata cand avem nevoie de terapie si avem si momente de bine cand ne putem dezvolta. Atat terapia cat si dezvoltarea personala asigura individului o crestere (spirituala).

Este un aspect frumos care apare in procesul terapeutic. Anume momentul in care, desi omul a venit cu o problema exacta la terapeut, a rezolvat-o in mare masura, doreste sa continue sesiunile pe analiza si dezvoltare personala pentru a se descoperi tot mai mult si pentru a aprofunda si alte probleme existentiale, care, desi nu constituie in prezent un element de conflict si de tensiune interioara mare, sunt elemente importante in evolutie.

Ametist a scris:

Este un aspect frumos care apare in procesul terapeutic. Anume momentul in care, desi omul a venit cu o problema exacta la terapeut, a rezolvat-o in mare masura, doreste sa continue sesiunile pe analiza si dezvoltare personala pentru a se descoperi tot mai mult si pentru a aprofunda si alte probleme existentiale, care, desi nu constituie in prezent un element de conflict si de tensiune interioara mare, sunt elemente importante in evolutie.

Exact in situatia asta ma aflu eu. Mi-am rezolvat problema pentru care m-am dus, insa am descoperit ca e foarte interesant si benefic sa te descoperi tot mai mult si ca avem cu adevarat resurse nebanuite. Pentru mine deja terapia este ca o carte buna, mereu sunt curioasa sa descopar ceva nou, sa mai imbunatatesc cate ceva. Iar evolutia mea pe toate planurile este vizibila si sentimentul este fantastic.

kriemhild a scris:

Uite, eu cu asta nu sunt de acord, mai ales daca persoana ar vrea sa faca si terapie. Eu consider ca medicamentele nu fac altceva decat sa ascunda trairea omului si atunci terapia nu mai are rost. Eu nu primesc in terapie persoane care iau medicamente, pentru ca nu ar fi corect fata de ele, ar insemna sa le iau banii degeaba.

Ai luat in considerare si faptul ca unele persoane sunt indrumate gresit spre psihiatru si se "aleg" cu o serie de pastile , care ajung deseori sa provoace dependenta, iar in momentul in care ajung la tine sub diferite circumstante, ele sunt deja dependente, si poate ca, chiar tu esti acea persoana care le poate ajuta in primul rand sa renunte la tratamentul medicamentos si apoi sa isi trateze problema? Nu e vina lor ca au fost indrumati gresit, insa sistemul medical din pacate este prost gestionat....iar din punctul meu de vedere cred ca ai avea o atitudine un pic exclusivita daca i-ai refuza...

kriemhild a scris:

Cauzele anxietatii sunt de fapt una, este o singura cauza a anxietatii, primara, profunda si aceeasi pentru fiecare dintre noi: frica de moarte. Bun, si cu ce il ajuta asta pe un anxios? Cu nimic, garantat. In schimb, daca el merge la psihoterapie si exproma un pic de emotie, anxietatea se reduce. E ca o supapa, daca fasaie putin se reduce tensiunea.

Va dau exemplul unui client al meu, barbat, cu atacuri severe de panica. In primele sedinte imi vorbea despre serviciu, era foarte furios.Am lucrat cu el corporal, l-am pus sa loveasca in niste saltele cu o racheta de tenis. A batut saltele acelea de le-a mers fulgii si dupa vreo 3 sedinte mi-a spus ca se simte foarte bine, ca nu mai are atacuri depanica si ca vrea sa intrerupa. ok, nu il puteam tine cu forta. s-a intors dupa 6 luni cand atacurile reaparusera. I-am explicat ca trebuie exprimata emotia incepand cu emotiile mai recente pana la emotii adanc ascunse in noi, mergand pe sistemul verzei, foaie cu foaie, pana la miez. Dupa un an de zile omul acesta a ajuns sa se confrunte cu frica lui de abandon traita ca o frica de moarte. A inceput sa gestioneze aceasta frica, iar acum este vindecat pentru totdeauna de atacurile de panica.

Cat despre relatia cu Dumnezeu., daca pacientul este ateu, i se poate arata o cale de urmat, nu il poti obliga dar macar sa-l indrumi pe calea cea buna eu zic ca e datoria fiecaruia, ca om, nu neaparat ca psihoterapeut.

Si mergand pe ideea ca la baza oricarei nevroze se afla frica de moarte, cum oare mai bine decat cladind o sanatoasa relatie cu Dumnezeu, poate fi vindecata nevroza?

Cum poti sa tratezi o frica de abandon, daca nu prin relatia cu Divinitatea?

Preotul are rolul lui, insa psihoterapia daca nu e ortodoxa nu are nici o valoare. In primul rand tu, ca terapeut, nu poti face absolut nimic fara ajutorul lui Dumnezeu. Parerea mea.

Buun, si cum sa-mi dau eu seama daca, ducandu-ma la terapeut,daca sunt pe calea cea buna sau nu?

Inca mai fac panica slava domnului! imbunatatirea starii mele consta in faptul ca imi cunosc starile destul de bine,si am invatat sa vorbesc cu mine, sa le tin in frau, sa gandesc pozitiv cu alte variante teoretice si logice la gandurile mele tampite.

Terapie am facut doua luni, am intrerupt si am reinceput de trei sapt.

Cum e? Trebuie sa mai am rabdare?

Broscuta_Fermecata a scris:

Exact in situatia asta ma aflu eu. Mi-am rezolvat problema pentru care m-am dus, insa am descoperit ca e foarte interesant si benefic sa te descoperi tot mai mult si ca avem cu adevarat resurse nebanuite. Pentru mine deja terapia este ca o carte buna, mereu sunt curioasa sa descopar ceva nou, sa mai imbunatatesc cate ceva. Iar evolutia mea pe toate planurile este vizibila si sentimentul este fantastic.

Ce pot sa spun, felicitari si mult succes in aceasta calatorie! :roll:

Multumesc, Ametist. As vrea insa sa fac o magie daca se poate pentru ca toti cei care sufera de anxietate, panica, nevroze sau depresie sa realizeze si sa interiorizeze faptul ca totul, dar absolut totul sta chiar in mintea lor. Si ca mintea omului, asa cum o ia ea razna uneori, este de-a dreptul miraculoasa, are puteri fantastice. Nici un terapeut si nici un psihiatru nu ia anx cu mana, ci te tine de mana in calatoria spre autocunoastere. Doar asta ne poate ajuta. Problema pana la urma este de ce ajungem sa pornim pe drumul autocunoasterii doar cand ne izbeste un ciocan in cap? Stari proaste au si oamenii fara probleme psihologice, am mai avut zile fara chef sau momente in care simt ca mi se ineaca corabiile si am facut cateva teste. Daca mintea mea si-a propus sa se scuture bine si sa se bucure a gasit intotdeauna resurse si motive de bucurie. De cand fac terapie atitudinea fata de mine si de altii este complet diferita si asta mi-a adus numai beneficii pe plan personal si profesional.

Sunt atat de convinsa de importanta dezvoltarii personale incat, desi am o firma mica, mi-am angrenat angajatii intr-un grup realizat de psihologul meu care sa ne ajute pe toti sa realizam ceea ce se cheama dezv personala. Stiu sigur ca isi vor descoperi valente noi, pe care poate nici nu le banuie acum si sper sa iesim din asta si o echipa mai bine sudata. Dar nu stiu cati angajatori au asemenea preocupari, in afara firmelor foarte mari, eu inca n-am cunoscut nici unul.

Cum s-a mai spus, depinde de terapie si de terapeut. Sunt doua fatete ale aceleiasi terapii, sau mai degraba doua cai care te conduc la acelasi scop. Pentru a rezolva o problema e nevoie sa o vezi din toate unghiurile ca sa o poti analiza complet si recomanda un remediu. Avand in vedere ca nimeni nu e omniprezent, e nevoie ca punctele de vedere sa vina si din interior dar si din exterior pentru ca, contributia sa fie pozitiva.

Cum poti vedea mai bine o situatie? Daca esti in mijlocul circumstantelor, in mijlocul multimii de unde poti privi orice indeaproape, sau daca te afl la inaltime de unde poti vedea totul? Pacientul este cel care are o viziune mai buna in interior, pe cand terapeutul vede starea generala. In cazul pacientului rezolvarea problemei pe fond individual este mai grea avand in vedere ca nu poate vedea decat o latura a situatiei. In cazul terapeutului rezolvarea poate veni mai usor, dar numai daca distanta dintre pozitia lui si 'solul' pe care il analizeaza nu face nimic ca sa modifice perceptia.