Rugaciunea

Ce vedem atunci cand privim la un om care se roaga?

Un om care vorbeste singur, care se umileste ingenunchind sau luand o pozitie smerita, sau unul care realizeaza acest gest asigurandu-se ca nu il vede nimeni, de teama ridicolului situatiei?

Am auzit ca uneori poate fi practicata doar in cazurile disperate,cand oamenii nu mai au nici o incredere in superioritatea lor de 'Hommo Sapiens' conducatori si stapani peste tot ce misca...iar alteori,ea este cea mai puternica arma a credinciosului,impotriva lumii 'nevazute' .

Ce inseamna pentru voi rugaciunea,si cata valoare au oamenii care practica acest lucru zi de zi?

Iar cei care s-au rugat lui Dumnezeu,macar odata in viata,cum isi amintesc acea experienta ?

Cam atat ...deocamdata! ;)

Pot să zic eu?

Ce este rugăciunea pentru mine... este cel mai direct mod de a discuta cu Dumnezeu.. Este un act foarte intim, cu Persoana care mă cunoaşte mai bine dec

O mica parabola:

O legendă veche spune că pe o insulă din

AnnaCondor a scris:

Ce vedem atunci cand privim la un om care se roaga?

Un om care vorbeste singur, care se umileste ingenunchind sau luand o pozitie smerita, sau unul care realizeaza acest gest asigurandu-se ca nu il vede nimeni, de teama ridicolului situatiei?

vedem niste oameni slabi care nu pot sa traiasca prin fortiile proprii si au nevoie de ceva care sa ii ghideze in viata, un fel de asigurare falsa care sa le garanteze ca nu sunt complet singuri si ca exista viata si dupa moarte, nevoia persistenta de un univers logic si coerent este adanc inradacinata in oameni, numai ca universul este mereu cu un pas inainte...rugaciunea este arma fricosilor si oricum lumea este plina de lasi si fricosi, oameni la care nu au nici cea mai mica idee de ce inseamna demnitate si mandrie, dar a avut grija religia cu misionarii ei sifilitici sa sadeasca in constiinta umana samburele indoielii...frica cea mai dominanta caracteristica a omului

hi hi

Este si asa cum spui tu, dar nu numai asa. La inceput, avem un orizont in fata, universul. Apoi incepem si ne inchistam in ideile noastre despre demnitate, curaj si altele. Intr-adevar, avem nenumarate drepturi sa ne consideram superiori, sa fim multumiti ca avem judecata.. Insa as spune ca ceva lipseste: orizontul larg de la inceput se ingusteaza pana ajunge un punct, "punctul MEU de vedere". Si atunci, cand ai ajuns sa nu mai faci nimic, sa nu te mai intereseze nimic pentru ca ai o explicatie perfecta si rotunda despre aproape tot, esti mort spiritual.

Rugaciunea este, in primul rand, recunoasterea faptului ca ceva ne transcende - este un fapt, nu o supozitie. Si incerci o legatura directa cu acel ceva. Lucru perfect normal, si cu adanci valente, as spune ;)

AnnaCondor a scris:

Ce vedem atunci cand privim la un om care se roaga?

Un om care vorbeste singur, care se umileste ingenunchind sau luand o pozitie smerita, sau unul care realizeaza acest gest asigurandu-se ca nu il vede nimeni, de teama ridicolului situatiei?

Am auzit ca uneori poate fi practicata doar in cazurile disperate,cand oamenii nu mai au nici o incredere in superioritatea lor de 'Hommo Sapiens' conducatori si stapani peste tot ce misca...iar alteori,ea este cea mai puternica arma a credinciosului,impotriva lumii 'nevazute' .

Ce inseamna pentru voi rugaciunea,si cata valoare au oamenii care practica acest lucru zi de zi?

Iar cei care s-au rugat lui Dumnezeu,macar odata in viata,cum isi amintesc acea experienta ?

Cam atat ...deocamdata!

Spunea cineva ca rugaciunea este respiratia sufletului!

Pentru mine rugaciunea inseamna starea de vorba cu Dumnezeu, inchinare inaintea Creeatorului, pace, umplere cu Duhul Sfant, comunicare cu Dumnezeu, relatie cu Tatal meu din Ceruri ectc

[cioanas], mi-ai luat vorba din gura, cum se spune.

eu am observat ceva curios. cand ma rog, nu pot sa formulez un gand...sa-i spunem coerent. nu pot sa ma rog pentru ceva anume. pur si simplu ma gandesc la divinitate si... mai departe stie Dumnezeu cum e bine sa fie.

rugaciunea ?

daca stau sa ma gandesc relatia mea cu divinitatea nu cuprinde acatiste, condace , etc... este o relatie sa-i spun de "intimitate divina" , intre mine -pacatosul si El .

... cuvintele-mi tasnesc in mod inconstient, uneori ma suprind... parca nu-mi apartin, insa sufletului meu cu siguranta da !

ma rog rar pentru mine si atunci las la aprecierea Lui daca merit sau nu , acel ceva ... ; ma rog insa pentru cei cunoscuti .... pentru cei dragi , dar ma opresc cate-o data cand vad vreun om mai nacajit si atunci... pentru voi nu ar avea mare relevanta aceste aspecte.

AnnaCondor a scris:

de ce ne rugam ?...asta-i alta mancare de peste

din neputinta, din miicimea noastra , datorita faptului ca nu avem incredere , etc... insa rugaciunea este un ritual foarte puternic, poate cel mai puternic .

rugaciunea este un ritual foarte puternic, poate cel mai puternic

ai dreptate,si nu "poate"

este calea cea mai simpla spre Dumnezeu!

si asta asteapta cel mai mult de la noi:sa ne rugam!!

rugati-va fratilor chiar si pt un simplu flecustetz,si veti constata ca toate merg spre bine;degeaba ne lasam dupa capul nostru,crezand ca le putem face pe toate ok,dar de multe ori ne inselam foarte!!

ione a scris:

rugati-va fratilor chiar si pt un simplu flecustetz

ai grija ce-ti doresti...s-ar putea sa se indeplineasca ! eu cand ma rog, ma rog sa fie bine, nu sa iasa cum vreau eu in momentul ala, pentru ca s-ar putea ca pe termen lung dorinta mea de acum sa nu fie tocmai ok.