Salutare, tuturor! sper ca sunteti bine cu totii, la fel si puiutii vostrii si mai sper sa pot scrie acest mesaj, sa gasesc forta necesara, asta pentru ca nu va fi un mesaj tocmai vesel, sper sa nu va intristez, insa macar atat ii datorez puiului meu pentru momentele de fericire pe care mi le-a daruit. Vorbesc la trecut pentru ca de aseara baietelul meu nu mai este printre noi, a murit.... :) nu va pot descrie in cuvinte durerea pe care o simt, cum am stat neputincioasa in fata mortii. Atat de mult s-a chinuit, iar eu n-am avut nicio putere. Stiu foarte bine ca perusii sunt sensibili - am inteles-o inca o data pentru ca duminica a fost sanatos, voios, chiar reusisem sa-i fac doua filmulete - desi duminica a fost ok, ieri dimineata s-a trezit fara sa scoata un sunet, asa ca l-am dus la medic, dar in zadar. Poate ca nu l-am ingrijit cum trebuie, nu stiu ce sa mai zic, nu credeam sa se termine asa de curand. Am tot sperat ca ziua aceasta va intarzia sa apara. Dar daca tot mi-am facut curaj sa va vorbesc pentru ultima oara despre puiul meu, cred ca-i datorez un mesaj vesel asa cum a fost el, veselia casei si printzisorul familiei (casa e tare goala fara el).
Povestea puiului meu a inceput acum trei ani si jumatate in prag de Craciun, parca in perioada asta nu are cum sa nu aiba loc povesti frumoase. In casa mea a intrat o piticanie de perus, galben cu verde, foarte speriat. Imi amintesc ca nu stia nici sa manance, iar cand a invatat ca-i tin farfurioara cu mancare s-a smecherit (era un mafiot si jumatate) juca teatru: inchidea ochii si se facea ca doarme si pe furis lua cate o bobita. Mi-a trebuit multa rabdare cu el (va sfatuiesc sa aveti multa rabdare cu ei si veti avea mari surprize) era un salbatic, era tare speriat. Dar a meritat pentru ca atat de mult se invatase cu mine incat nu mai scapam de el, era permanent la mine cand eram acasa. Acum cand scriu imi dau seama ca daca ar fi in viata, locul lui ar fi pe mana mea dreapta, iar eu m-as fi chinuit sa scriu cu stanga sau eventual cu un picior pe ochelarii mei, cu unul pe mana si cu capusorul lui uitandu-se in lentila de la ochelari. Nu va pot descrie in cuvinte cat de dulce era privirea lui, ochisorii lui mari si vioi, care aseara s-au stins. Si pentru ca povestea sa fie cu adevarat frumoasa de aproape un an puiul meu a inceput sa vorbeasca, nu-i voi uita niciodata vocea cand spunea ,,mami" sau ,,Vasicutza" sau ,,tataie", nu-i voi uita niciodata nazdravaniile, nu voi uita niciodata momentele cand citeam si el statea cu ciocul lipit de buzele mele, cu ochisorii inchisi parca incercand sa memoreze totul. Ar fi atat de multe de spus, fiecare coltzisor imi aminteste de el si parca nu ma pot opri din plans. Stiu c-a fost doar un papagal, dar era puiul meu si voi mai bine ca oricine ma intelegeti. Va multumesc anticipat pentru cuvintele si incurajarile voastre, nu cred ca voi mai avea putere sa va scriu. Imi permit sa va dau un sfat: aveti mare grija de puii vostii! multa sanatate le doresc! O sa va atasez ultima poza a puiului meu, e tot langa iconitza lui favorita, sper ca acum sa ma priveasca de Acolo de Sus....
toti imi spun c-a fost doar un perus, insa nu e atat de usor, el inca traieste in inima mea! Nu vreau sa va intristez, incetul cu incetul ma voi aduna! Multumesc inca o data!