Început de qusay, Mie 18 oct 2006 · 95 răspunsuri · 17.548 vizualizări
Tristan a scris:Stiti ce e curios.....sunt multe femei care stau cu barbati care le mai trag o cafteala, si culmea chestia asta inclin sa cred ca le place.A fost un caz si pe aici.Spunea ca o bate,dar il iubeste de moare si nu poate sta fara el
este posibil dar ce tampenie nu?cum sa te bata si sa-l iubesti?ati innebunit? este prea slaba de inger! 
Daca vorbim de violenta (verbala, atitudinala, mentala, emotionala) atunci haideti sa vedem de cand si de unde este ea deprinsa si de ce ramanem cantonati in ea.
Conform legii rezonantei sau atractiei rezulta ca nimic din ce se petrece in viat ata nu este intamplator si ca evenimentele sau intalnirile le atragio. Inclusiv violenta, desi nu-ti place. Cum poti atrage ceva ce nu doresti sa existe in viata ta? Nimeni nu vre aun partener infidel dar nis eintampla. Nimeni nu vrea o partenera cheltuitoare si spuerficiala/egoista dar are parte. Nimeni nu doreste un partener doar pt sex dar pana la urma doar la asta ajungel la concluzia, ca serveste relatia. De ce? Avem senzatia ca viata este violenta cu noi, ca ne trage suturi dupa suturi, ca relatiile noastre ajung in final de tipul vinator-vanat.
Nu vreau sa vb doar de violenta fizica sau de cea din familie. Ci si de cea de pe strada - de la atitudine agresiva la gesturi ce ranesc, la sonoritati ce agreseaza.
Nu vorbesc doar de bata ci si de cuvant/ atitudini agresive. Ce face un om sa ridice mana? Ce il face pe Cain sa se ridice impotriva lui Abel. Cred ca sentimentul amenintarii. Frica.
O sa spuneti - bine dar ce frica au adolescentii in tramvai cand vorbesc porcos sau jignesc o persoana in varsta? Pai are pentru ca este foaret posibil ca atitudinea lor fata de viata sa fie de genul - ia cat poti, lupta pentru ce-i al tau, da pe altul la o parte pt a-ti fi bine. Si asa se naste insolenta. Dintr-o atuitudine de lupta ce le-a fost cultivata. De la bataile din scara blocului pe car elocuiesc, de la dialogul dintre parinti pana la luptele pt putere si succes din gastile lor.
Ia ce-i al tau si ceva pe deasupra! ACesta apre sa fie dictonul aplicat inclusiv in relatiile personale. Dar ce este al tau cu adevarat si cum poti sa iei ce-ti apartine de drept fara osteneala cotului in gura? Chiar totul trebuie obtinut prin lupta violenta? Voi aveti sentimentul ca ce ati obtinut in viata cu adevarat valoros a venit prin lupta? Sau prin efort - ceea ce este cu totul altceva.
Eu nici macar odata nu am putut sa inteleg o femeie care sta langa un barbat ce o agreseaza fizic sau verbal. :airkiss: Cert e ca starea de frica pe care o poate mosteni in urma unei violente poate induce si stari afective motivate de frica. Mai exact : Nu pot sa-l parasesc ca tin la el si oricum daca-l parasesc asta ma omoara in bataie.
Exista si partea a 2-a : Nu m-a atins niciodata , cred ca nu e suficient de barbat. Il ia de fraier.
io tind sa cred ca prin violenta verbala ( si io o folosesc deci :airkiss: rusine sa imi fie ) este un fel de principiu al apararii . Ne aparam Eul nostru , ne aparam orgoliul , instintul de a domina ... Vrem sa stim ca noi suntem cei care domina , si cand realizam ca nu e asa ne impunem cu "forta" adica cu "vorbe de bine"
J0 a scris:io tind sa cred ca prin violenta verbala ( si io o folosesc deci :airkiss: rusine sa imi fie ) este un fel de principiu al apararii . Ne aparam Eul nostru , ne aparam orgoliul , instintul de a domina ...
Excelent punctat! Asa este! Ne aparam. Dar de ce anume? Constituie ceva o amenintare reala? Te simti slab cand nu crezi ca poti face fata situatiei (nici macar prin fuga). Dar cand esti slab cu adevarat? Si ce iti ofera cu adevarat putere?
Pentru ca este o diferenta intre a fi slab si a te simti slab. Daca ai putere dar nu ti-o simti, nu ti-o constientizezi (putere mentala, emotionala, verbala, fizica, genetica, financiara, sociala etc) atunci te poti simti fals-slab. Si prin slabiciune interpretezi un gest ca agresandu-se cand de fapt prin prisma puterii tale poti sa-l interpretezi ca pur stimul si atat, fara sa-si dai semnificatia de agresiune. Oare nu iluzia slabiciunii naostre a vulnerabiliotatii noastre ne face sa ne aparam in permanenta, sa privim viata de pe pozitii defensive (si atacul poate fi un gest defensiv)?
Si atunci poate ar fi bien sa vorbim de putere interioara. Despre ce ne-ar putea face atat de puternici incat sa nu en mai temem de agresiune si sa nu mai interpretam gesturile celor din jur ca fiind agresive.
qusay a scris:Excelent punctat! Asa este! Ne aparam. Dar de ce anume? Constituie ceva o amenintare reala?
Aici este o chestie de "subconstient" , in momentul in care noi nu acceptam o "replica" la un moment dat de la partener 
la inceput trecem cu vederea , il iertam , apoi acele "replici" se aduna , ele nu dispar deloc din subconstient, ci ies mai tarziu la iveala , sub forma unor "manifestari violente"
Binenteles ca este o amenintare a eului inconstinet ;
qusay a scris:Te simti slab cand nu crezi ca poti face fata situatiei (nici macar prin fuga). Dar cand esti slab cu adevarat? Si ce iti ofera cu adevarat putere?Pentru ca este o diferenta intre a fi slab si a te simti slab. Daca ai putere dar nu ti-o simti, nu ti-o constientizezi (putere mentala, emotionala, verbala, fizica, genetica, financiara, sociala etc) atunci te poti simti fals-slab. Si prin slabiciune interpretezi un gest ca agresandu-se cand de fapt prin prisma puterii tale poti sa-l interpretezi ca pur stimul si atat, fara sa-si dai semnificatia de agresiune. Oare nu iluzia slabiciunii naostre a vulnerabiliotatii noastre ne face sa ne aparam in permanenta, sa privim viata de pe pozitii defensive (si atacul poate fi un gest defensiv)?
Si atunci poate ar fi bien sa vorbim de putere interioara. Despre ce ne-ar putea face atat de puternici incat sa nu en mai temem de agresiune si sa nu mai interpretam gesturile celor din jur ca fiind agresive.
Doar pronuntand cuvantul slab automat "eul " nostru refuza ideea de a fi slab! Fiecare om se vede pe sine ca fiind ceva "unic" , fiecare om se iubeste , nu vrea sa fie slab .
De ce te legi atat de mult de "slabiciune" crezi ca atunci cand decezi in cearta esti slab??? Fiecare isi are asa zisele "slabiciuni" care pot fi in final completate de altceva. Dar e adevarat te simtit slab si dezamagit cand realizezi ca pierzi din defensiva .O relatie pt multi inseamna un umar care sa iti fie alaturi si sa te plangi lui ca tu ai dreptate si restul nu , iar cand acest umar nu este alaturi de tine , este impotriva ta 
daca esti sado-masochist ii buna si bataia! am vazut ca, tipii si tipele de genul asta, se dau in vant dupa (astfel) de batai!
J0 a scris:De ce te legi atat de mult de "slabiciune" crezi ca atunci cand decezi in cearta esti slab???
Deloc! Cedarea, acceptarea, iertarea, toleranta - sunt cele mai mari dovezi de putere interioara.
Vroiam sa spun prin slabiciune sentimentul ca nu poti administra corect ce vine de la partener. Daca tolerandu-l e ok pt tine e cel mai mare castig al relatiei.
Si apoi, e normal sa vrei o relatie functionala, un partener care sa-ti corespunda. Daca insa nu-l ai asa cum te simti bine sa fi intr-o relatie dar ai puterea sa accepti (tu decizi cat) ce este el, asa cum este, mi se pare deja prometeic. Dar daca formulezi plangeri (si asta ani de zile) si nemultumiri si continui sa stai acolo sperand ca se schimba, eroismul devine slabiciune. Pentru ca plangerea te slabeste - iar toleranta devine suportare.
asta da tema...bravo G
cu pliciul de muste
qusay a scris:Deloc! Cedarea, acceptarea, iertarea, toleranta - sunt cele mai mari dovezi de putere interioara.Vroiam sa spun prin slabiciune sentimentul ca nu poti administra corect ce vine de la partener. Daca tolerandu-l e ok pt tine e cel mai mare castig al relatiei.
Si apoi, e normal sa vrei o relatie functionala, un partener care sa-ti corespunda. Daca insa nu-l ai asa cum te simti bine sa fi intr-o relatie dar ai puterea sa accepti (tu decizi cat) ce este el, asa cum este, mi se pare deja prometeic. Dar daca formulezi plangeri (si asta ani de zile) si nemultumiri si continui sa stai acolo sperand ca se schimba, eroismul devine slabiciune. Pentru ca plangerea te slabeste - iar toleranta devine suportare.
am citit intr-o carte ca un cuplu perfect este atunci cand unul din ei este masochist si celalat sadic , acum din proprie experienta, nu prea accept ce scrie in acea carte.
Putem tolera o situatie neplacuta , dar ideea interesanta este : pana cand? :) si anume ce "toleram" :D
