Iubirea trece prin stomac spun unii. Altii sunt de parere ca ea trece uneori prin palme si nuia coborata direct din rai. Uneori oamenii pe care ii iubim ridica mana asupra noastra. Cei mai multi invata ca iubire aparintilor se mentine proaspata cu articularea catorva scatoalce zdravene. Si invatam la randul nostru sa ne aparam opiniile cu bata. Direct sau mai subtil, verbal sau pe terenul vietii, in pluna razmerita a firilor. Nimanui nu-i place bataia, de nici un fel, si totusi declaratiiel de dragoste trec de multe ori prin ringul de box. Parintii apeleaza la lovituri prin critica, profii se apara uneori prin palme aruncate in capul elevilor, elevii trag suturi profilor (direct sau prin atitudine). Batausii spun ca asa corecteaza caractere, impun ordinea de drept, readuc la linia de plutire firea unor rebeli.
Cumva invatam bataia cu vorba, cu contondentele, cu privirea, cu gesturile. Gasim radicalitatea loviturii ca fiind solutia ultima coercitiva, capabila sa ne scoata din haos. Inca o data, nu vorbesc doar de bataia propriu zisa - ea fiind o extindere a unei atitudini violente. Vorbesc despre loviturile de orice fel pe care le aplicam celor din jur. Cand invatam sa facem asta, de ce continuam s-o facem, cum putem sa comunicam fara sa lovim in celalalt, de ce ne temem?
