Ptiu..ptiu! Ti-arde capu' ca rahatu' (aici e vb de cacat, nu turkish delight)
Si-n gura mai ai vreo patru.
Cin' te-a deochiat pe tine,
Sa ma pupe-n dos pe mine!
Ptiu...ptiu!
Dedicaţii...poetice
Început de arana, Lun 16 oct 2006 · 632 răspunsuri · 79.249 vizualizări
Nu-mi pasă ce spun calendarele mayaşe şi aztece
Nici ce declamă toţi prezicătorii şi guru
Dragostea mea nu ţine cont de religii şi secole,
Ea străbate lumea de la un capăt la altul
De sine stătătoare şi pe deplin răzbătoare
Nu-i pasă de revoluţii, războaie şi armistiţii
Nici măcar de erupţii, tsunami sau cataclisme
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,
N-am adunat provizii şi nici ghiduri de supravieţuire,
N-am săpat tuneluri, n-am planurile nu ştiu căror catacombe,
Iubirea mea nu trebuie să iasă la suprafaţă pentru a supravieţui,
Ea trăieşte în tine şi în mine,
Ea respiră în tine şi în mine
Oriunde ne-am afla în lume,
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,
Indiferent de fusuri orare şi aurore boreale
De eclipse de lună sau de soare,
Parţiale sau totale, de fluxuri şi refluxuri de mare
Aşa se întâmplă când sentimentele străbat vremurile
Fără să ne pese de minus şi plus infinit
Dragostea noastră stă într-un singur punct.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,
Prin sufletele noastre trăieşte adormita Atlantidă
Tresărim uşor când prin dreptul ferestrei
Trec nepăsătoare şi reci erele glaciare,
Dar noi, supravieţuitori şi tandri,
Privim orizonturile, depărtările, nesfârşiturile
Fără să ne fie teamă, şi tocmai de aceea
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Cu rugămintea să fie dat ceasul cu o oră înainte
Iar dacă nu se poate, nu poţi să te joci cu evenimentele planetare,
Măcar întâmplarea să aibă loc în anul ăla care are o secundă în plus.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii...
Pozezi in sfanta, tu te pretinzi a fi
Neprihinita si-n slujba inimii
Declarativ slujesti tot ce-i frumos
Tu esti femeia lui Christos
De adevar tu fugi ca dracu' de tamaie
Pe cel ce il rosteste l-ai pironii in cuie
Fugind nebuna de propriul tenebros
Tu morti i-ai vrea pe cei ce te cunosc
Dar la sfarsit de drum voi sta razand a gluma
Sa-ti spun c-ai fost in viata si proasta si nebuna
Mai mult decat atat, iti voi marturisi
C-ai fost curva oricui dar nu a inimii
Si-acum putin si sec sa ne imaginam
O groapa, un cadavru si negru ca purtam
Si-n timp ce tu cobori crestina-n vara dulce
Raman eu, pacatos, razand-plangand... pe a ta cruce
Editat Sâm 17 aug 2013 01:19
misto
mie
Încă nu s-a inventat o imagine cu o ea în parc și el plecând într-o carte. Că așa se sfârșesc toate iubirile.
Pentru Ea. 
Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.
Rabindranath Tagore
pt zåbelea si toamna lui efemera :rot:
Melissa Rebecca a scris:Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.
Rabindranath Tagore
Aici, în locul acesta
se afla un poem: s-a pierdut.
Poate că-n brusca îndrăgostire pătimașă
a fost luat
de acel vârtej al aerului, pe care îl socotim vînt,
dar tăinuind cele mai pământene fantome,
și acum se joacă cu el. Poate
avea prea multă înțelepciune
ca să poată
viețui.
Hans Andreus
mie
într-o limbă vorbită numai de noi doi
dar vezi
nu știu cum să te fac să evadezi din oglindă...
Yigru Zeltil
lui
M.M.
Liniile din palma mea stîngă
seamănă uimitor cu cele din palma mea dreaptă.
Nu ştiu ce înseamnă pentru chiromanţi asta.
E ca şi cum aş fi venit pe lume în rugăciune.
Mariana Marin
Melissa
Editat Mar 10 sep 2013 06:57
altora sau unora, unora sau altora
Da… nebun Ion Luca CaragiaDespreţuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-aşa nimicuri sunt sătul!
Să nu-mi azvârle-atotputinţii
Nici o favoare… Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minţii;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!
Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, unnume
Acestui imbecil popor!
Să linguşesc telurici patemi?
Reptilă eu?… Prea mândru sunt!…
Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.
Mulţime brută şi ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viaţă-mi să te mişc o dată…
Şi-odat’… o să-mi ridici statui.
“A! eşti nebun!” mi-au zis mişeii.
“Da, sunt nebun!” răspuns-am eu…
Ca voi strigau şi fariseii
Crucificând un Dumnezeu!
Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Şi din cântarea mea o marfă!
Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire…
Poeţii… nu ne umilim!
Buruiana:
LA DONNA É PERPETUUM MOBILE
Big-bang-ul n-a existat!
şi nici universul n-are formă cilindrică…
el are o stare de spirit clepsidrică.
Într-o parte - nu căutaţi,
că nu scrie-n nici o carte! -
la un moment dat
se află antimateria
- neagră şi deasă ca peria! -
care, apoi,
venind spre noi,
trece printr-o gaură neagră
- se-nţelege că şi ea, precum capra
culoare‚ ocrotită-i de lege! -
devenind materie şi invers
în întregul univers
(ăsta, da, vers!!!)
Prin urmare, materia şi antimateria
nu se pot întâlni
şi nici ciocni,ele fiind,
de facto, una
- cosmică simplicitate pe care-o
reflectă cu faţa-i ascunsă
chiar Luna
Trecerea antimateriei prin gaura neagră
dă impresia de atom primordial care explodează
- teorie care, cel puţin fonic, deranjează! -
dar, de fapt – mai e nevoie să explic?! -
nu explodează nimeni şi, mai ales, nimic!
...iar universul nu-i pulsatoriu
- cum susţinea, până mai azi, un savant notoriu -
ci clepsidric!
A cui e, atunci, mâna care întoarce
universala clepsidră?! – ar toarce întrebarea
cineva hotărât să mă prindă.
Păi, hai să vă spun ce văzui:
Mâna aceea e a nimănui!
Clepsidra se întoarce singură, cu o mişcare sigură
din dorinţa-i, deloc păgână,de a da naştere
la o mână.
Şi, uite-aşa, cum fără nici un fel de pile
îşi trăieşte infinitul relativ restrâns
domnul / doamna
Perpetuum Mobile.
Editat Lun 14 oct 2013 19:59