Ion Minulescu
Va fi...
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleilor deşarte,
Îmbrăţişănd pantofii tăi albi, va tresări...
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi...
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Şi-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Şi albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tăcutelor perdele,
Postum ca şi-ngropaţii de vii, într-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad şi de cinabru.
Şi-apoi...
Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri.
Va fi
O seară de octombre cu palpitări discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Şi regrete...
Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamnă pe sfârşite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -
Simbolul despărţirii...
Şi-atâta tot...
Şi-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici lună
Nici stele căzătoare...
Şi faţă de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!...
pt cea care si-a imaginat apoi a murit dupa ce a creat
Octavian Goga
Apus
Duminică. Nu-i nimeni pe alee,
Şi-n