Copile, între mine şi tine diferenţa e doar o tăcere
Teodor Dume
Să fii într-o zi ceea ce nu ai fost
îţi trebuie timp,
mult timp,
ca să poţi să priveşti prin oameni
dar să nu te rătăceşti
prin respiraţia lor.
Si când vei înţelege
toate lucrurile interzise,
desenează cercuri şi să nu
îndrăzneşti să te abaţi
de la semne,
(întotdeauna
drumurile duc înspre Nord)
ca o promisiune.
eu voi exista (şi te voi aştepta)
în tăcerea de dincolo.
V. Contemplare
Se arată fulgerător o lume
mai repede decît chiar timpul literei A.
Eu ştiam atît: că ea există,
deşi văzul dinapoia frunzelor nici n-o vedea.
Recădeam în starea de om
atît de iute, că mă loveam
de propriul meu trup, cu durere,
mirîndu-mă foarte că-l am.
Îmi lungeam sufletul într-o parte, şi-ntr-alta,
ca să-mi umplu ţevile braţelor cu el.
La fel şi globul de peste umăi
şi celelalte-nfăţişări, la fel.
Astfel mă încordam să-mi aduc aminte
lumea pe care-am înţeles-o fulgerător,
şi care m-a pedepsit zvîrlindu-mă-n trupul
acesta, lent vorbitor.
Dar nu-mi puteam aminti nimic.
Doar atît-că am atins
pe Alceva, pe Altcineva, pe Altunde,
care, ştiindu-mă, m-au respins.
Gravitaţie a inimii mele,
toate-nţelesurile rechemîndu-le
mereu înapoi. Chiar şi pe tine,
rob al magneţilor, gîndule.
(Nichita Stanescu)