Epilepsie

Bun venit Mamialex! Nici eu nu sunt prea veche pe aici dupa cum ai vazut in mesaje, dar pot spune ca gasesc mereu un pic de liniste si intelegere de la cei care-mi raspund pe acest forum.

In ceea ce priveste boala asta, este urata, dar cum spun si altii care traiesc de atat timp cu ea trebuie sa invatam sa mergem mai departe. Nu stiu cum este relatia ta cu Alex in legatura cu epi, dar in cazul meu parintii sotului nu au avut nicio reactie si nici nu l-au ajutat prea mult. Trebuie sa invete si sa spere ca va fi totul bine. Ai spus ca ai citit toate mesajele, deci stii ce ni s-a intamplat noua, cauza?Sunt foarte multe, dar cred ca si lipsa de neincredere a sotului meu a dus la aparitia acestei crize, eram la final si dintr-o dat ne-am trezit la inceput. Alex trebuie sa inteleaga ca nu are voie sa-i fie frica, viata merge inainte cu sau fara pastile. E un lucru bun ca din septembrie nu mai luati e totusi o luna si ceva nu?am inteles bine?deci daca a trecut atata timp poate sa mai treaca inca pe atat si tot asa. si cine stie cu ajutorul lui Dumnezeu ne vei spune ca a trecut si anul fara tratament si fara criza.

Eu acum ma lup sa-l conving pe sotul meu sa mergem si in alta parte decat la noi in vl., unde e dezastru(parerea mea).As dori sa merg la Cluj, dar sa sper ca pana la vara il voi convinge.

Sa nu-ti mai pui intrebarea de ce copilul tau! Nu are niciun rost! Poate asa a vrut Dumnezeu, si caile lui sunt atat de intortochiate................ stie el ce sa fac cu noi!

Sotul meu nu are nicio reactie la febra, nu stiu daca am mai spus, dar in ianuarie a facut pneumonie, avea febra 40, 4 zile a stat cu febra de 39-40, cand crestea un grad cand scadea un grad.Nu a facut criza atunci, dar a facut fara tratament.............. Ai dreptate cu doctorul tau, nu sti la ce sa te astepti de la boala asta, cand zici gata, apare din nou. Cum spune Mamiandu poate in lumea in care traim si cu tehnologia asta moderna poate in curnd va aparea ceva care va schimba viata celor bolnavi de epi.

Cu altceva nu am cu ce sa te ajut, crizele sotului meu sunt foarte diferite de ale copilului tau! Cunostinta si-o pierde? Sotul meu da!

Pana mai vb. numai bine si sanatate multa!

miky80 a scris:

Bun venit Mamialex! Nici eu nu sunt prea veche pe aici dupa cum ai vazut in mesaje, dar pot spune ca gasesc mereu un pic de liniste si intelegere de la cei care-mi raspund pe acest forum.

In ceea ce priveste boala asta, este urata, dar cum spun si altii care traiesc de atat timp cu ea trebuie sa invatam sa mergem mai departe. Nu stiu cum este relatia ta cu Alex in legatura cu epi, dar in cazul meu parintii sotului nu au avut nicio reactie si nici nu l-au ajutat prea mult. Trebuie sa invete si sa spere ca va fi totul bine. Ai spus ca ai citit toate mesajele, deci stii ce ni s-a intamplat noua, cauza?Sunt foarte multe, dar cred ca si lipsa de neincredere a sotului meu a dus la aparitia acestei crize, eram la final si dintr-o dat ne-am trezit la inceput. Alex trebuie sa inteleaga ca nu are voie sa-i fie frica, viata merge inainte cu sau fara pastile. E un lucru bun ca din septembrie nu mai luati e totusi o luna si ceva nu?am inteles bine?deci daca a trecut atata timp poate sa mai treaca inca pe atat si tot asa. si cine stie cu ajutorul lui Dumnezeu ne vei spune ca a trecut si anul fara tratament si fara criza.

Eu acum ma lup sa-l conving pe sotul meu sa mergem si in alta parte decat la noi in vl., unde e dezastru(parerea mea).As dori sa merg la Cluj, dar sa sper ca pana la vara il voi convinge.

Sa nu-ti mai pui intrebarea de ce copilul tau! Nu are niciun rost! Poate asa a vrut Dumnezeu, si caile lui sunt atat de intortochiate................ stie el ce sa fac cu noi!

Sotul meu nu are nicio reactie la febra, nu stiu daca am mai spus, dar in ianuarie a facut pneumonie, avea febra 40, 4 zile a stat cu febra de 39-40, cand crestea un grad cand scadea un grad.Nu a facut criza atunci, dar a facut fara tratament.............. Ai dreptate cu doctorul tau, nu sti la ce sa te astepti de la boala asta, cand zici gata, apare din nou. Cum spune Mamiandu poate in lumea in care traim si cu tehnologia asta moderna poate in curnd va aparea ceva care va schimba viata celor bolnavi de epi.

Cu altceva nu am cu ce sa te ajut, crizele sotului meu sunt foarte diferite de ale copilului tau! Cunostinta si-o pierde? Sotul meu da!

Pana mai vb. numai bine si sanatate multa!

Buna si tie micki80,

Eram nerabdatoare sa-mi scrie cineva.Relatia cu fiul meu este exceptionala,asi putea spune ca sunt prietena lui cea mai buna.Dar el nu stie ce boala are,i-am ascuns tot timpul numele ei.Nici profesorul nu i-a zis pe nume in fata lui.E un copil super sensibil,iubitor de tot ce-i frumos,bun la invatatura,cu multe vise pentru viitorul lui.Stie referitor la boala lui doar ca acolo undeva exista o hiba care atunci cand are temperatura ii genereaza vise urate.Ma intrebai daca isi pierde cunostiinta,nu.Atunci cand dormea, brusc se trezea din somn tipand,dadea sa fuga din pat,i se parea ca toti monstrii,sau sifonierul vine spre el.Incercam sa-l linistesc,il luam in brate,aprindeam lumina,ii vobeam incontinuu.Dupa cateva minute se linistea,adormea dar dimineata nu mai stia nimic din ce visase.

Despre boala lui stim eu,sotul si parintii mei.Sunt f constienta ca aceasta boala este una ca si oricare boala,dar ma tem de reactia oamenilor vizavi de puiul meu.Cred ca gresesc ascunzandu-i numele ei.Imi este ingrozitor de frica,mi-am pus intodeauna problema, daca nu va scapa de boala, cum va privi el adevarul,cum se va descurca,cum isi va face o familie cine o sa-l accepte!Pe tine te felicit din tot sufletul ca esti alaturi de sotul tau.

Buna seara tuturor! Mamialex cred ca gresesti ascunzandu-i numele ei si tot ceea ce inseamna aceasta boala, nu cred ca ti-ai dori sa ajungi in postura de soacra si sa auzi cum nora te invinovateste de lipsa de comunicare pe aceasta tema. Eu ma inteleg super cu socrii mei, dar totul pana la boala, sunt atat de reticenti in ceea ce priveste epilepsia incat nu-i inteleg. De ce? Eu cum m-am "abijnuit" cu situatia si ei nu? Sotul meu traieste de 15 ani cu aceasta boala, cum ei nu pot? Trebuie sa vb. mai mult cu copilul tau si trebuie sa-l inveti sa traiasca cu ea, e singura solutie. Stiu ca speri sa ase faca bine si sa nu mai urmeze niciun tratament si poate asa va fi, dar cum ai spus si tu daca recidiveaza? Nu asa este de fapt aceasta boala? Atunci ce se va intampla? Poate este bine acum si va fi bine si peste vativa ani, va intalni o persoana cu care se va intelege chiar casatori si dintr-o data totul se naruie din cauza unei crize, crede-ma nu este bine. Ai citit mesajele mele, sotul meu nu mi-a spus, si ce crezi ca s-a intamplat cand a facut cu mine, m-am speriat de moarte, si din amintiri si din tot ce mai auzisem de boala asta l-am muscat de deget de mi s-a umplut gura cu sange. Iti dai seama cat de rau l-am muscat? Nici nu vreau sa-mi aduc aminte! Ca sa nu mai spun ca l-am chinuit de pe o parte pe alta pana si-a revenit si cand si-a revenit l-am luat la intrebari de a mai facut o criza. Asta vrei sa se intample? Nu cred! Nu te supara pe mine ca sunt asa de dura, dar din proprie experienta iti spun vb. cu el de boala, la fel si medicul, nu are dreptul sa-i ascunda asta. Poate daca stiam de la inceput stiam cum sa ma port cu el in criza si ce trebuie sa fac, chiar daca nu am invatat nici atunci, cum bine stii 4 ani nu a mai facut si eram convinsa ca s-a vindecat, dar nu a fost asa, si a facut din nou si tot nu am stiut ce sa fac, dar nu am mai fost asa salbatica, l-am linistit cu vorba nu cu fapta. Nici eu nu sunt de acord sa plec cu trambita in gura si sa vestesc boala sotului meu, dar cu cei mai apropiati si mai ales cu parintii trebuie vorbit. Nu trebuie sa-ti fie frica trebuie sa fi puternica pentru el. Convingel ca totul va fi bine si arata-i acest forum. Sa citeasca ce ai citit si tu sa vb. cum vb. si tu si cred ca va fi altfel. Eu incerc sa-l fac pe sotul meu sa vb. despre boala lui pe acest forum, dar nu stiu cat voi reusi. Daca va intra aici si va citi mesajele mele isi va da seama fara sa-i spun cine este Miky80 si stiu ca in prima faza se va supara, dar nu conteaza. Trebuie sa stie ca si copilul tau ca nu e singurul in aceasta lupta cu epilepsia.

Eu nu pot sa dau sfaturi decat din experienta mea si din postura mea ca luptatoare alaturi de un om bolnav nu ca multi de aici care au epi si stiu mult mai mult decat mine si stiu cum sa incurajeze un om bolnav, cu ei ar trebui sa vb. sotul meu si copilul tau, cu ei ca sa vada cati sunt ca ei si totusi lupta!

Numai bine si mult curaj!Dumnezeu nu ne da cat putem duce!

Buna seara miki

Stiu ca ai perfecta dreptate,dar abia mai pot eu lupta cu gandul si durerea din suflet.Mereu ma incurajez si-mi ridic singura de jos moralulu.Astept o minune,sa se faca bine si sa uit anii acestia cand ma asezam langa el noaptea si-i pandeam rasuflarea si orice tresarire.Azi cand am citit acest forum m-am cam prabusit.Nimeni fericit si vindecat,tocmai persoane multe la cre a recidivat boala.Prima doctorita ne-a spus ca dupa vreo 5 ani de tratament va fi ok(fiul meu avea atunci 5 ani),nu a fost asa dearece nu i-a mers grozav,EGG nu era "reusit", a foua doctorita la care am ajuns din intamplare,eram cu puiul meu in spital,avea 9 ani,se taiase la picior,facuse acolo in spital intr-o zi 2 crize(acele tipete prin somn de spaima).ne- a schimbat tratamentul.Nici asa nu prea a fost bine.Am ajuns la recomandarea unei farmaciste la prof. Milea la Bucuresti.Au trecut 7 ani de atunci.Profesorul ne-a zis adevarul ca foarte multi raman cu tratament toata viata.Sotul tau de cand are boala,a luat tot timpul medicamente,l-a scos cineva din tratament? Scuza-ma daca pe forum ai mai spus!

Multumesc din suflet ca mi-ai raspuns

Buna dimineata Mamialex!

Stiu cat de greu iti este si eu patesc la fel cu sotul meu, la fiecare trasarire noaptea ma trezesc si-l pazesc pana dimineata, dar nu-i spun nimic a doua zi chiar daca sunt foarte obosita. E greu, dar gandestete cat de greu le este lor, eu mai vb. cu sotul din cand in cand si se mai descarca spunandu-mi ca de foarte multe ori ii este teama sa nu faca criza la birou sau la facultate. Gandestete la ei si prin ce trec ei, nu le este usor, dar merg mai departe!

De vindecare ce pot sa-ti spun si eu am crezut intr-o minune, si inca mai cred dar nu cu aceeasi intensitate ca acum o saptamana. Sotul meu a urmat un tratament cu fenobarbital de la varsta de 12 ani cand a inceput totul si pana la varsta de 16 ani cand din proprie initiativa l-a intrerupt dorind sa traiasca la fel ca prietenii lui (discoteci, petreceri si altele), nu stiu la ce perioada a facut o noua criza, dar a facut. A fost foarte dezamagit si nu a mai vrut tratament, crizele le avea la perioade mari de timp cam 1 la 3 luni, apoi pe la varsta de 20 de ani nu a mai facut nicio criza fara niciun tratament timp de un an de zile, si apoi cosmarul. A inceput cu crize rare cum am mai spus 1 la 3 luni, iar un an de zile 1 in fiecare luna si apoi a inceput un nou tratament care a durat 4 ani. Dupa 4 ani fara nicio criza doctorul neurolog a inceput sa-l scoata treptat din tratament si la 1 noiembrie a treminat definitiv tratamentul iti dai seama ce fericire! Sotul nu a fost prea incantat si a avut dreptate 10 zile a durat totul si a facut o noua criza, si apoi a inceput din nou tratamentul, cat va dura? Cine stie? Eu stiu doar ca vreau sa mergem si la alti doctori de specialitate (am mai facut-o, dar nu am ajuns la dr. Rogozea de la Baltasar am auzit ca este foarte bun) si as mai dori sa ajung si la Cluj la noua clinica de epilepsie.

Oricum la noi este doar un caz, Alex poate sa reactioneze altfel si poate chiar sa nu mai faca, de ce sa nu crezi? Si eu am pus multe intrebari pe forum, la doctor, si nu am primit raspuns cum as putea sa-i previn crizele fara tratament, dar acum nu mai am cum, ne-am intors de unde am plecat. Daca va fi sa ia toata viata tratament nu ar fi o problema, dar sa fie bine si sa nu faca crize si mai ales acele medicamente sa nu-i cauzeze alte probleme si boli.

Nu te-am ajutat prea mult poate te-am speriat mai mult, dar nu uita sotul meu este doar un caz, Alex altul si poate la el va fi bine!

Credinta trebuie sa fie mereu prezenta in sufletul nostru si al lor! Dumnezeu sa va dea putere si sanatate!

Neata Miki,

Multam mult ptr incurajari.Stiu de la profesor referitor la aceasta boala,ca un tratament nimerit ,chiar daca este pe toata viata, opreste crizele.O medicamentatie buna ar trebui sa opreasca crizele.Cand am fost internata cu puiul meu am vazut f multe cazuri copii erau sub un tratament,li se facea tot timpul EEG,se urmarea influenta medicamentelor asupra traseului(EEG).Mai bine zis erau cu totii mici cobai,dar cam asa se putea nimeri un tratament corespunzator fiecarui gen de criza.

Tratamentul se intrerupe numai la recomandarea doctorilor,cu toate ca stiu un baietel a carei mamica(tipa e farmacista) i l-a intrerupt ea dupa 4 ani.Copilul este acum ok,inca nu i-a recidivat boala.Dupa ce am citit toate cazurile de pe forum nu mai sunt chiar asa de optimsta,cu toate ca ,tot de la profesor stiu, in cazul aparitiei bolii la copii mici sunt mai mari sansele de vindecare comparativ cu aparitia crizelor in perioada adulta.

Oricum Doamne ajuta ptr toti.

Iti urez o zi buna!

Da, asa e cobai de foarte multe ori sunt pacientii lor, dar si aceasta boala este atat de ciudata, parca la niciun bolnav nu e la fel ca la celalalt. Eu una nu am citit pe forum sa aiba aceleasi reactii cum le are sotul meu si alta persoana. In legatura cu farmacista, este un caz fericit si sa dea Dumnezeu asa sa ramana. Vezi aveai singura raspunsul cu vindecarea!

O zi buna si tie!

Buna, am si eu un baietel de 7 luni jumate si de doua saptamani face cu capul cum descri tu. Eu ii dau orfiril 3 ml pe zi si tanakan crizele s au rarit dar nu au disparut. fetita ta cum se simte acum si ce tratament ii dai.

multumesc mult si sper sa imi raspunzi

mamialex a scris:

Prima oara avea 4 ani si febra f mare.In timpul somnului s-a trezit brusc, a inceput sa tipe,intindea mainile in fata sa se apere de ceve numai de el stiut.Cam asa ii se manifesta crizele.

Buna seara! Prima oara cand am citit aceasta descriere a crizelor, gandul mi-a sarit la filmul de pe HBO "Un caz de exorcizare". Este vorba despre o fatuca, cu epi, ale carei crize incepeau cu astfel de vedenii, dar culminau cu crize totale, in care corpul se contorsiona intr-un mod inimaginabil si poate irealizabil daca fata ar fi fost constienta. Actiunea se petrece pe la inceputul anilor '70, din ce am inteles din film, cam la inceputurile descoperirii medicatiei pentru aceasta boala (medicatie care sa aiba cata de cat efect). Numai ca parintii, ca si fata, erau cam bisericosi si au interpretat aceste crize, datorita vedeniilor (demoni si diavoli, asta m-a surprins extraordinar, de ce neaparat diavoli, adica vedenii cu tenta religioasa, de ce boala asta, hiba fetei s-a legat de aspectul asta religios), ca fiind vorba de posedare. Si au mai dat si peste un preot "binevoitor" care a sfatuit-o pe fata sa renunte la medicatie, ca o "vindeca" el si, bineinteles, intr-un final, in urma procedurilor de exorcizare, fata a murit. La un moment dat a fost si la noi un scandal asemanator cu un asa zis preot a carei enoriasa a murit in urma exorcizarii. La fel, m-am gandit daca fata nu suferea de vreo boala asemanatoare...

Ceea ce n-am inteles, baiatul tau este constient in momentul crizelor? Daca acestea nu devin generale, adica corpul nu se ridigidizeaza, adica sa fie ceea ce intelege toata lumea prin epi, tot epilepsie se numeste? Nu stiu, eu sunt cam confuza la acest aspect. Sau poate nu am inteles eu prea bine modul de manifestare al crizelor? As spune ca la el crizele au inceput pe fond febril, de la o sperietura, cauzata, probabil, de un cosmar? Pare a fi modul de manifestare al unui cosmar. Se zbate pentru ca viseaza urat. Si asta este tot epilepsie? Imi aduc aminte cand eram mica sora mea a visat ca a fost atacata de un rechin si se zbatea atat de tare si tipa atat de tare, incat era gata sa ma dea jos din pat. Numai zic ce vanatai am capatat...

Baiatul tau e constient in timpul crizelor? Vorbeste cu tine? Nu se rigidizeaza in nici un fel? Nici o parte a corpului?

Despre celalalt aspect si eu sunt de acord cu Miki. Ar trebui sa-i spui. Bineinteles, fiind atat de sensibil, cu foarte mare gentilete. Te-ai gandit ca exista si reversul medaliei: sa te condamne ca i-ai ascuns asa ceva? Mai ales ca este la varsta critica, varsta teribilismului, cand poate, desi acum este foarte cuminte, poate ii va veni cheful de "viata". Cum ai sa-l feresti de bautura? Sau ce-i spui daca vrea sa bea cola sau sa manance o ciocolata? Cand va fi student si va pierde nopti invatand si se va imbuiba cu cafea? Nu stiu, mi se pare prea riscant din punctul asta de vedere.

Si mai este un aspect, spui ca baiatul tau are deja 17 ani. Ia de atatia ani medicamente. Crezi ca el nu stie in adancul sufletului lui ceva? Dar, asa cum spuneti voi, aveti un secret, un subiect tabu, pe care fiecare il stiti, dar preferati sa nu vorbiti despre el. Baiatul tau nu a fost curios niciodata sa citeasca prospectele la medicamentele pe care le ia? Nu s-a intrebat niciodata de ce nu se mai termina tratamentul? Nu cred! Eu cred ca stie, banuie ceva. E imposibil ca la varsta lui sa nu se revolte pentru ca trebuie sa se poarte altfel decat prietenii lui. Dar tace pentru ca stie ca, nerespectand regulile, se poate intampla ceva rau. Nu stiu, banuiesc. Ma gandesc cum am fost eu la varsta lui, mai mult sau mai putin o rebela. Si ma gandesc cum va fi baiatul meu la 17 ani. Cred ca este varsta de care imi este cel mai teama, varsta teribilismului...

Iar despre tratament eu va urez numai bine. Este fantastic ca de 7 ani practic are o viata normala, fara crize. Dar despre intreruperea tratamentului sunt putin reticenta. Si asta datorita faptului ca boala a aparut la 4 ani. De regula, cand epi apare dupa 2-3 ani, ramane. Oricum, este fantastic ca este controlata. Iar din cate am inteles, aveti un medic foarte responsabil si cu multa experienta si care il urmareste indeaproape si va lua decizia cea mai buna in cazul vostru. Sunt sigura de asta. Din punctul meu de vedere, atat timp cat nu mai face crize, chiar daca ia niste buline (pot fi considerate ca efervescentele acelea cu vitamine cu care strainii se imbuiba pentru mai multa energie) toata viata, este ca si vindecat!

Si celalalt aspect este, cum a spus Miki, cu nora. Nici macar sotul meu nu a stiut ca a avut crize febrile cand era bebe, adica pana la un an. Dar la copilul meu aceasta sensibilitate la febra s-a mostenit si poate chiar mai mult, s-a agravat. Acum ma intreb daca si copilul meu se nastea la inceputul anilor 80, era diagnosticat simplu cu crize febrile si lasat in pace, fara medicatie, ca sotul, sau ar fi fost ca acum diagnosticat tot cu epilepsie. Desi in cartile de specialitate nu se pune acest diagnostic la copiii pana in 3 ani, li se spune convulsii febrile. Daca copilul meu, va avea sansa tatalui lui, si se va face bine, orice ar fi, eu ii voi spune viitoarei lui sotii. Nu vreau sa treaca prin framantarile prin care am trecut eu. Si prin ancheta pe care i-am facut-o eu soacrei mele. Nici acum nu sunt convinsa ca mi-a spus tot adevarul, ca mi-a spus tot. Si, in plus, in 30 ani, e normal sa fi uitat unele aspecte. A fost, mai mult ca sigur un episod traumatizant si pentru ea, e normal sa fi vrut sa ingroape, sa uite anumite lucruri care poate pe mine m-ar fi ajutat acum. De aceea tot ce observ la Andrei eu notez in caietelul lui. Tot: medicatie, comportament, modul de manifestare al crizelor, periodicitate etc. E posibil ca aceste notite sa ajute candva, cuiva... Sper ca nu nepotului meu, dar poate vreunui medic pentru cercetari...

Miki, imi pare rau ca nu te pot lamuri cu setul de analize genetice pentru ca nu am ajuns atat de departe. Eu mi-am propus doar ca la urmatorul copil, daca va fi, sa fac aceste analize genetice. Dar nu stiu care sunt. Doar ca mi-as dori sa merg la doctorul genetician care tot apare la Romantica, la emisiunea "Supravietuitorii".

Mi-a venit o idee nebuneasca: as vrea sa-i fac o promisiune lui Dumnezeu pentru a-l face bine pe Andrei. Credeti in asa ceva? Am auzit de un astfel de caz si mi s-a intiparit in minte. Cred ca deja stiu ce sa promit....

Va urez la toti multa sanatate si numai bine!

Mie mi se intampla ceva extraordinar: desi Andrei nu a facut crize decat de vreo 10 zile, am o stare sufleteasca de parca urmeaza sa intrerupem tratamentul. Nu stiu de ce imi simt sufletul atat de usor. Poate din cauza ca exact inainte de ultimele crize am observat la el progrese. Nu stiu daca vreun parinte de bebe a mai observat asa ceva: exact cand imi spun ce bine ii merge, ce progrese vizibile face, exact a doua zi trebuie sa faca criza. Nu stiu de ce. Si de fiecare data dupa criza ma intreb daca va pierde ceea ce a acumulat, ce a achizitionat pana in momentul crizei. Dar se pare ca nu. Pana cum Andrei nu a dat inapoi niciodata dupa crize. Am intrebat doctorul daca este vreo legatura intre aceste achizitii inteletuale si crize, dar mi-a spus ca nu. Desi eu nu cred pentru ca nu este prima oara cand se intampla... A mai patit vreun parinte asa ceva?

Multumsc Mamiandu pentru raspuns, sa spun drept dorinta de a avea un bebe a cam disparut, am avut atat de multe probleme in ultimul timp incat nu stiu daca m-am mai gandit la asa ceva. Dupa criza sotului meu s-a schimbat totul, a murit speranta (mai ales a lui),a murit increderea in tratamente si in medici, sincer nu mia stiu ce sa fac. Toata lumea imi spune ca trebuie sa-l inteleg si sa fiu alaturi de el, dar in ultimul timp nu mai stiu cum. Nu mai vrea sa auda de nimic, nu mai are chef de nimic, totul s-a schimbat............. Si cand ma gandesc cat de departe ajunsesem inainte de criza..............

Am urmarit pe OTV emisiunea Taifasuri unde vine destul de des doctorul Rogozea, parca m-am simtit mult mai bine dupa ce am auzit ca 80% din cazurile care au fost la dansul s-au vindecat, 15% au ramas cu tratament toata viata, dar fara crize si doar 5% nu au avut rezolvare. O sa urmaresc sambata viitoare continuare emisiunii, sa inteleg mai bine ceea ce am neclar. O sa fac tot posibilul sa ajung cu sotul meu la dansul, dar asta trebuie sa se intample cand sotul meu ar dori asta. NU mai vrea sa auda de medici, de spitale,de tratament, de nimic........... Poate reusesc sa-l conving ca sa ajung cat mai repede la Bucuresti la doctorul Rogozea. Nu stiu, poate si eu trec prin aceleasi sentimente ca si tine Mamiandu, cred din tot sufletul ca doctorul Rogozea o sa-mi ajute foarte mult sotul............ eu cred ca se poate vindeca daca ajungem la dansul............... poate ma insel, dar asta simt cand il urmaresc............ simt ca trebuie sa ajungem la dansul...............

Mamialex trebuie sa vb deschis cu baiatul tau, trebuie sa stie mult mai multe..................... Iti spun este foarte greu sa te afli si in situatia mea ca sotie, nu mai stiu ce sa fac...................... Cu ce sa mai lupt, cum sa-l fac sa se bucure de viata? Poate daca ar fi vb de boala lui de la varsta de 14 ani cand a aparut, cand era destul de mare sa afle adevarul, poate acum ar fi fost mai curajos, ar fi vazut altfel viata...........

Eu oricum nu-mi pierd speranta si cred ca Dumnezeu ma va ajuta sa trec si prin asta si mai ales ne va ajuta sa fie bine, sa ducem o viata de famile fara probleme, si daca EL va vrea sotul meu se va vindeca............. Sper........

Multa sanatate va doresc si mult curaj!