Suflete pereche

buzdugan a scris:

Miss Take din ce aluat esti tu facuta ? Indiferent ca nu crezi sau crezi in sufletul pereche , ca esti bogat sau nevoias, ca esti poet sau nu , ca esti matematician sau nu, dragostea nu te intreaba cand vine.. Iar atunci cand vine dragostea peste tine tot universul este al tau. Daca ramane este ok, vei avea o existenta normala presarata cu momente de fericire.

Daca se intampla sa plece ( se poate si asta ) totul se naruie , suferim, ne revenim si o luam de la capat...

Buzdugan,nu vreau o existenta normala,iar dragostea,desi nu te intreaba cand vine,o poti opri daca nu vrei sa intre in tine.Eu am exersat acest "talent" de multe ori.

Azi mi-am modelat o idee referitoare la sufletul pereche.Am spus intr-un alt post ca daca gasesti sufletul pereche si il pierzi,inseamna ca nu era El alesul. In urma unei discutii cu o persoana care,crede ca si mine in existenta jumatatii,am inteles ca desi poti gasi la un moment dat sufletul pereche,la fel de bine il si poti pierde. Am intrebat:"de ce sa-l pierzi daca iti e destinat?" ,si mi s-a raspuns:"pentru ca nu-l meriti." Poti trece pe langa el pe strada,poti sa-l gasesti intr-un prieten apropiat sau intr-un om in care nu sperai...Il poti gasi,si il poti pierde. Ma doare ca afirm asta,dar lumea mea s-a zdruncinat odata cu acceptarea acestui crud adevar.Intr-adevar,exista factori exteriori care nu depind de noi,traim intr-o lume pe care e necesar s-o acceptam. Cu toate astea,stiu ca prefer ca el sa fi existat macar pentru o clipa in viata mea,si apoi sa-l pierd,decat sa nu fi existat niciodata si sa traiesc inutil tot restul vietii. Am fost eronata si recunosc asta. E posibil ca pe masura ce mai trece un timp sa realizez si alte aspecte ale "sufletului pereche". E posibil sa ma doara prea tare fiindca studiez ,analizez,caut...Pierderea sufletului pereche,dupa gasirea lui,m-ar nenoroci ca om,ca fiinta.

"Fiindca nu-l meriti,fiindca nu toti meritam sa-l avem mereu langa noi,iar unii nu merita sa-l gaseasca niciodata..." Cred ca n-o sa uit curand vorbele astea...

Miss Take a scris:

Am intrebat:"de ce sa-l pierzi daca iti e destinat?" ,si mi s-a raspuns:"pentru ca nu-l meriti."

Heh, daca pun vreodata mana pe vreun nemernic care sa-mi spuna mie ce merit si ce nu merit... :D

Cata aroganta, cata vanitate, cata ipocrizie, cata lasitate!!!!

Lasa-ma sa ghicesc: personajul feminin din povestea asta cu "meritul" ii spune personajului masculin ca il iubeste, iar el, cu o fina superioritate demiurgica, ii raspunde ca nu poate fi impreuna cu ea, pentru ca ea nu-l merita (!!!!!). Ei bine, daca am ghicit bine (whack me, kick me, poke my eye) - atunci aceasta scuza tocmai a urcat pe locul doi in lista mea de cele mai jalnice scuze de a zice "nu".

Si chiar daca am ghicit prost, si cineva neutru, vreun "intelept" a nascut aceasta nestemata - haide om bun, esti o persoana coerenta, cu o avere investita in cultura si in libertate in gandire: CATI OAMENI DIN LUMEA ASTA POT SA-TI SPUNA CA NU-I MERITI????

Lily Anne a scris:

DA , dar eu ma gandeam la Rebreanu :D .

Nu cred in suflete pereche dar cartea lui Rebreanu (care am primit-o cadou de la dirigintele meu care era si prof de limba rom

Deroude a scris:

Si chiar daca am ghicit prost, si cineva neutru, vreun "intelept" a nascut aceasta nestemata - haide om bun, esti o persoana coerenta, cu o avere investita in cultura si in libertate in gandire: CATI OAMENI DIN LUMEA ASTA POT SA-TI SPUNA CA NU-I MERITI????

Ai inteles prost. Persoana cu pricina vorbea la general,si e vorba de sora mea.

Nu vorbea despre meritele mele,ci despre ceea ce crede ea despre meritele oamenilor,in general,despre al ei,de exemplu...era o viziune,atat.

Miss Take a scris:

Ai inteles prost. Persoana cu pricina vorbea la general,si e vorba de sora mea.

Nu vorbea despre meritele mele,ci despre ceea ce crede ea despre meritele oamenilor,in general,despre al ei,de exemplu...era o viziune,atat.

Pai si de ce am inteles prost? Tu ai aplicat "teoria meritelor" la topicul acesta - la ideea de suflet pereche. Mai precis, ai motivat ca cineva poate sa piarda o mare iubire (spune-i cum vrei) pentru ca nu merita sa o aiba.

E mai putin relevant cine a expus aceasta teorie (imi scuzi tonul ironic utilizat - nu era, fireste, personal). De asemenea nu ma refeream specific la meritele tale, pentru ca nu te cunosc (din pacate, indraznesc sa zic) deci nu am cum sa le judec sau sa le evaluez.

Foarte relevanta insa a fost deznadejdea cu care ai primit tu "teoria meritelor". De aceea te-am intrebat direct daca TU crezi sa existe persoana pe care sa nu o meriti. Si nu mi-ai raspuns.

Lumea ta s-a zdruncinat de la aceasta viziune? Vezi in asta marea TA eroare?

Deroude a scris:

Pai si de ce am inteles prost? Tu ai aplicat "teoria meritelor" la topicul acesta - la ideea de suflet pereche. Mai precis, ai motivat ca cineva poate sa piarda o mare iubire (spune-i cum vrei) pentru ca nu merita sa o aiba.

E mai putin relevant cine a expus aceasta teorie (imi scuzi tonul ironic utilizat - nu era, fireste, personal). De asemenea nu ma refeream specific la meritele tale, pentru ca nu te cunosc (din pacate, indraznesc sa zic) deci nu am cum sa le judec sau sa le evaluez.

Foarte relevanta insa a fost deznadejdea cu care ai primit tu "teoria meritelor". De aceea te-am intrebat direct daca TU crezi sa existe persoana pe care sa nu o meriti. Si nu mi-ai raspuns.

Lumea ta s-a zdruncinat de la aceasta viziune? Vezi in asta marea TA eroare?

Da,am aplicat "teoria meritelor". Da,cred ca exista persoana pe care sa nu o meriti,sa nu fii demn de ea,sa nu fii cladit asa cum este ea,sa fie pur si simplu mult prea buna sau chiar sa fie perfecta(bine,aproape perfecta).Fiindca din momentul in care ne nastem incepe un alt proces,si nu mai suntem egali. Ne diferentiem prin ceva.Unii se dezvolta frumos,altii in sensul rau.Da,repet,poate fi o persoana pe care sa nu o merit,iar daca e vorba de sufletul meu pereche,cu atat mai grav,dar exista si acest caz. (din pacate,desigur) .Am mai afirmat,cred ca nu pot iubi decat o fiinta perfecta.Dar si de-as iubi-o intr-o zi,cred ca sunt un om prea obisnuit pentru a fi acceptat de ea.

Acum cred ca ti-am raspuns.

Lumea mea da,s-a zdruncinat,te-ai exprimat cat se poate de corect,eu sunt zdruncinata acum.Este marea mea eroare,Deroude. Si mai grav e ca nu mi-o pot asuma,nu sunt destul de demna.Sper sa reusesc s-o fac intr-o buna zi.

Este o atitudine nobila, crestina, desigur. Ar fi si mai nobila si crestina daca nu ar fi insotita de aceeasi umbra de deznadejde (si nu ignor cauzalitatea intre acestea).

Pai - e adevarat, mi-ai raspuns.

Mai zi-mi un lucru totusi: cum se face ca eu, care nu cred in suflete pereche, sau in destin in general, nu pot inghiti teoria asta cu meritul sub nici o forma, iar tu, pe de alta parte, care crezi in toate acestea, te grabesti sa-ti testezi prin intermediul ei limitele disperarii? Explica-mi psihologia sau logica din spatele acestei dileme! Fa-ma sa inteleg de ce nu e absurd!

Miss Take a scris:

Cat de frumos ai spus!Si nu doar sufletul tau nu mai este complet,ci intreaga ta fiinta. E ca si cum ar trebui sa te nasti din nou,fiindca fara el,nu mai poti trai.Dintr-o data am foarte multe curiozitati...mica_curioasa(ca tot vorbeam de asta), a fost acel "click" inca de la inceput,ma intreb? A fost magia despre care vorbeam? Si...undeva,candva,s-a mai intamplat,v-ati mai intalnit,nu-i asa?Asta trebuie sa fie :evil: Mi-am dezlegat un mister.

a fost ceva de la inceput, ceva instantaneu, o mare simpatie, empatie si potrivire... restul depinde de fiecare, de temperament, de asteptari si de dorinte. pt. fiecare e altfel. nu se compara experienta mea cu a altcuiva si invers. nu exista tipare.poate candva ne-am mai intalnit, la un alt nivel, undeva poate gandurile si trairile noastre s-au intersectat. poate l-am simtit dintotdeauna si n-am stiut despre ce e vorba...poate...poate...

Deroude a scris:

@Dragon: Am citit-o. E interesanta, dar nu face decat sa prezinte aceeasi drama, care, departe de a fi lipsita de valoare artistica, nu mi se pare un deziderat de urmarit in viata. In contrapartida, iti recomand sa citesti "Dragoste in vremea holerei" de Marquez, daca nu ai citit-o deja.Nu pot sa nu fiu de acord cu ce spui ca ar trebui sa se intample odata gasita acea iubire (potrivire, atractie, completare, etc.) ideala. Problema e cum ii tratezi pe cei care se apropie de tine pana atunci. Adica traiesti toata viata cu ideea ca exista un suflet pereche pentru tine si pana atunci ii filtrezi cu exigenta pe toti dupa acest criteriu; apoi, cand te indragostesti foarte tare de o persoana, ii pretinzi sa-si asume rolul de suflet pereche si esti devastat daca el/ea refuza si se desparte de tine, traind cu impresia ca niciodata nu vei mai gasi iubirea adevarata?In alta ordine de idei - ce apare mai intai: A. credinta ca exista pentru tine un suflet pereche, sau B. aparitia efectiva a acestuia? Pentru ca oricare ar fi ordinea, cele doua sunt legate cauzal: daca A->B, atunci e rau si cei implicati cel mai adesea vor suferi mult in urma acestei situatii. Daca B->A, atunci toate sunt bune si frumoase, insa se poate foarte bine si fara A

nu trebuie sa crezi nimic. nu e nevoie... pur si simplu exista sau nu exista. realitatea e diferita pt fiecare.

Miss Take a scris:

El crede ca eu sunt sufletul pereche si eu nu cred asa ceva? Nu exista. Nu se poate sa te inseli in ceea ce priveste existenta sufletului pereche.Nu poti fi eronat,doar daca ai intiparit conceptul cat se poate de fals. Cand il intalnesti,sentimentul vine din partea ambilor. Acel "click" despre care vorbeam. Este o dubla reactie.Nu poate reprezenta el pentru mine "the one" iar eu pentru el doar un simplu om.Inseamna din start ca nu e sufletul meu pereche,deci nu poate fi "the one and only one". Eu asa vad lucrurile.Intr-adevar,exista iubiri care nu se concretizeaza,probabil ca tu despre ele vorbesti,dar eu am mai spus,conceptul de suflet pereche nu inseamna doar iubire,ci e dincolo de ea,este noroc,credinta,apropiere de Dumnezeu,toate combinate.Nu poti visa si astepta un om care nu te asteapta pe tine.

subscriu!nu stiu daca s-a gandit cineva la adevaratul sens al acestor cuvinte "suflet pereche"! de ce nu se spune fiinte pereche? pt. ca nu exista! suflet pereche e numai suflet pereche. pt. unii poate fi si mai mult: trupuri care se potrivesc perfect, ganduri care merg in aceeasi directie... si totusi, dincolo de acestea, singurul care supravietuieste e sufletul. de aceea i se spune "suflet pereche".

Deroude a scris:

1. Ba se poate sa te inseli. Imi cer scuze, de obicei nu practic contrazicerea directa a unui argument, pentru ca e impotriva regulilor discutiei filosofice. Dar aici pur si simplu nu ai dreptate. Cu sau fara "click", cu conceptul intiparit corect sau gresit - la sfarsitul zilei esti doar o fiinta indragostita orbeste care vrea sa creada ca celalalt este perechea predestinata. Daca el iti spune ca-ti impartaseste credinta, asta e tot ce ai nevoie ca sa crezi. Ba chiar uneori te fortezi sa crezi si fara sa-ti spuna.2. Poate e mai bine sa nu ai "intiparit conceptul" deloc. Revin la pariul meu: chiar daca tu ai dreptate si nu se poate sa nu recunosti corect sufletul pereche atunci cand l-ai gasit, la ce-ti foloseste sa fi crezut in el de la inceput? Oricum se va intampla "click"-ul si veti trai fericiti pana la adanci batraneti. Dar daca eu am dreptate, si se poate, ba chiar e foarte probabil, sa gresesti, atunci "conceptul" nu-ti va face decat rau.Nu, nu inteleg. Eu inteleg ca imi voi sfarsi viata (sper peste mult timp) pastrand in suflet cu egala dragoste si placere toate "perechile" care mi-au impartit din viata lor de-a lungul timpului. Chiar daca va exista o pereche cu care imi voi petrece mult timp si voi imparti mai multe, chiar daca unele dintre perechi ma vor iubi mai mult sau mai putin, chiar daca ne va desparti dorinta noastra sau a Celui de Sus. In consecinta, nu imi doresc sa gasesc sufletul pereche si nu am nici o indoiala in acest sens. In ce ma priveste, e foarte posibil ca, daca in constructia universala ar exista predestinarea sufletelor pereche, eu sa-l gasesc pe al meu si dupa o vreme sa ne despartim, pastrandu-ne desigur sentimentele cele mai frumoase unul fata de celalalt.

tot ceea ce spui mi se pare superficial... e pus in noi de dumnezeu sentimentul ca pt fiecare exista unul singur, pt. ca asa e si normal. eu sunt una, el e unul. iubirea e de multe feluri, dar numai una e a cuplului adevarat, a sufletului care ne da substanta.

anaid63 a scris:

SUFLET PERECHE?--HMMM!!---greu de acceptat ,in viata de zi cu zi.--asa da: in literatura ,flozofie ....dar in nici un caz acum!!! -sa o tii numai intr-o dragoste ar insemna sa te pierzi in detalii si sa uiti de ce ai aparut pe acest Pamant : sa lupti ,sa te zbati pentru ziua de maine,sa te sacrifici pentru cei din jur,sa uiti de multe ori ca existi tu ca persoana.--NU , nu exista acel suflet!!!--Asta ar insemna sa traim intr-un plictis general si definitiv. Hmmm poate ca mi-ar place!!!

de ce trebuie neaparat cand se vorbeste de suflet pereche sa ne gandim imediat la dragoste? dragostea trece. azi e, maine nu. iubirea insa nu moare niciodata. iubirea este adevarata traire a sufletului. dragostea tine si de trup si ca si trupul, mai devreme sau mai tarziu moare. nu si iubirea in toate formele ei.

Just_Ana a scris:

Anticii credeau ca zeii au zamislit cate doua suflete intr-o sfera, unul de femeie, celalalt de barbat. Apoi sferele au fost despartite in doua, si lasate sa rataceasca prin univers. Cand cele doua bucati se regasesc, devin din nou una, esenta iubirii, dragostea perfecta. Singuratatea accentueza, din nefericire, starile de sensibilitatea sufleteasca. Cand vei iubi cu adevarat si ti se va raspunde in acelasi fel, vei simti cu siguranta daca ti-ai gasit jumatatea.

sufletele n-au sex! esenta nu are sex!

diclona a scris:

Simpla antiteza!Tu ai vorbit de lupta, eu ti-am aratat ca se poate trai si intr-o maniera usuratica, aproape frivola.Ai pomenit de zbatere, eu de unduiri.Sacrificiu? Eu ti-am adus zarnacadele.Uitarea de sine? Nu uita ca tu ai uzitat-o! Eu, dimpotriva, ti-am daruit trecutu' prin ROMANTELE de odinioara.Ai viata pe care-o ai pt ca doar atat ii ceri tu lui Dumnezeu!Nu ai cum sa ne ameninti, nu realizezi ca fiecare-i stapan pe propriul sau destin?Amenintarea cuiva, chiar si blestemul, e o picatura-ntr-un ocean atunci cand credinta in reusita mea e ajunsa deja-n "urechile" lui dumnezeu!Fiecare-si merita destinul pe care si-l faureste!

ce frumos! parca e poezie!!!nu m-am putut abtine sa nu comentez asta.

anaid63 a scris:

Degeaba,imi evoci romantele de odinioara,cu flori de zarzari picand in parul fluviu!!! ----ca REALITATEA, este alta!!! SI CHIAR NU POT SA MAI VISEZ LA FETI FRUMOSI SI SUFLETE PERECHE !!!!! ----cind viata vine ,tavalug ,----probabil , discutam de o cu totul alta abordare si /sau o cu totul alta ancorare .

realitatea ta nu e realitatea tuturor. poti sa crezi asta?

Dark_Dragon a scris:

.Nu exista o cale pe care sa mergi...TU iti alegi drumul,tu iti fauresti destinul si viitorul.Totul tine de alegerile pe care le faci.

offin mod ciudat ambele tale afirmatii sunt corecte in acelasi timp.e drept ca fiecare ne alegem drumul si ne faurim destinul dar, undeva, dincolo de timp si spatiu calea pe care o vei apuca e deja stabilita... ai urmat-o deja, ai facut alegerea. nu exista o cale anume pe care sa o apuci, dar exista una pe care ai apuca-to deja, doar una, o singura alegere din atatea optiuni...

Deroude a scris:

O singura intrebare: consideri ca ideea de destin sustine sau ajuta cu ceva ideea de suflet pereche? Sau altfel spus, este o deductie valida: "exista destin"=>"exista suflete pereche" ?Pentru ca, dupa judecata mea, daca exista destin, acesta poate sa te poarte prin mai multe relatii fara ca una sa fie in realitate "the one". Iar acest destin, exprimat in cuvinte, sa sune cam asa: "X va avea relatie in viata lui cu A, B si C. Va ramane cu C si va fi convins ca C este sufletul pereche. C va avea relatie in viata ei cu W, Y, Z si X, si va fi convinsa ca Y, care moare intr-un accident de masina, a fost sufletul ei pereche". Cu alte cuvinte, fiecare om (ca si in argumentatiile de pana acum) poate avea o convingere ca a gasit sufletul pereche, fara ca acesta sa existe efectiv.Invers, sufletele pereche ar putea sa existe foarte bine fara a exista destin - mai ales ca, asa cum sustine tabara voastra, nu e obligatoriu, ba chiar e relativ rar, sa-ti gasesti sufletul pereche. Pur si simplu, in aceeasi comunitate, zona geografica - se nasc doua persoane care biologic sunt extrem de compatibile si manifesta o atractie foarte puternica una fata de cealalta (biologic insemnand ca si fiinte intregi, nu doar fizic, sexual). Sau se nasc trei persoane. Sau patru. Sau aceasta coincidenta genetica nu se intampla deloc. Pentru fiecare cod genetic exista astfel o probabilitate sa apara o astfel de persoana cu compatibilitate crescuta. Cu cat probabilitatea e mai mare, cu atat apar mai multe (statistic vorbind). Ergo - e posibil ca pentru fiecare dintre noi sa existe un numar relativ mare de suflete pereche (sute, poate mii) din care noi ne oprim (sau nu) la unul. "Don't put your trust in destiny. Put your trust in mathematics"

mintea si sufletul sunt "chestii" diferite...la fel si logica si iubirea.poti sa rationezi o mie de ani, poti sa pui totul sub lupa logicii, dar numai traind vei cunoaste adevarul (adevarul tau cel putin). unul si cu unul fac doi... nu unul si cu altul si cu altul...

mica_curioasa a scris:

a fost ceva de la inceput, ceva instantaneu, o mare simpatie, empatie si potrivire... etc. nu are sens sa citez tot, ca e la fel

Meh, tu citezi si iti exprimi opinii. Ti le respect, desigur. Ma vad insa in imposibilitatea de a-ti raspunde, pentru ca, in "superficialitatea" mea, nu am identificat nici un argument la care sa nu fi raspuns deja.

Si crede-ma, erau atat de putine incat nu avea cum sa-mi scape vreunul (nu m-am putut abtine sa nu comentez asta )

mica_curioasa a scris:

offin mod ciudat ambele tale afirmatii sunt corecte in acelasi timp.e drept ca fiecare ne alegem drumul si ne faurim destinul dar, undeva, dincolo de timp si spatiu calea pe care o vei apuca e deja stabilita... ai urmat-o deja, ai facut alegerea. nu exista o cale anume pe care sa o apuci, dar exista una pe care ai apuca-to deja, doar una, o singura alegere din atatea optiuni...

Deci,ceea ce reiese din ce spui tu:noi alegem o singura cale,dar respectiva cale a fost dinainte stabilita;adica alegerea pe care o faci era si ea trecuta in cartea vietii.

In concluzie,toti criminalii care omoara pe cineva o fac datorita faptului ca asa era scris in cartea vietii de forta divina,cel care violeaza un copil ia aceasta decizie,nu ptr ca asa vrea el,ci ptr ca asa era scris dinainte,cel care decide sa se sinucida...decizia era dinainte stabilita...O please...

In nici un caz nu am sa cred asta vreodata.Nu exista nici o dovada ca asa este (si bineinteles nici ca nu este)

Cel mai probabil pot sa cred ca Dumnezeu ne poate pune la dispozitie o multime de drumuri/cai,dar in final noi suntem cei care facem alegerile,noi suntem cei care decid ce,cand si cum.Nu este nimic scris dinainte.Ma indoiesc ca suntem doar niste simple marionete,manipulate de un destin prestabilit..