Suflete pereche

ironic a scris:

Ei bine, in realitate oamenii maturi se indragostesc incet si traiesc relatia din plin abia dupa ce isi marturisesc dragostea si ajung sa isi dezvolte reciproc sentimentele.Pot trece ani buni pana sa ajungi sa cunosti cu adevarat persoana de langa tine sau sa nu reusesti niciodata s-o cunosti. Cadoul pe care il primim ca oameni este complexitatea. Sau poate, pentru unii, acesta este blestemul naturii de om.

Sunt foarte de acord cu tine, desi nu prea poti sa dai verdicte cum se indragosteste cineva in functie de cat de matur e. Dar cunoasterea asta este un proces activ, care iti antreneaza intreaga fiinta: pornesti in cautarea celuilalt, il incurajezi sa se deschida, sa se exprime autentic pe sine, ii imbratisezi complexitatea, care este o sursa extraordinara de reigorare a relatiei, insa toate astea pentru a fi bine facute si sa aiba rezultatele scontate trebuie sa aiba la baza niste instrumente, iar instrumentele se perfectioneaza in timp. Ideea este ca pentru o relatie sa mearga, trebuie sa faci ceva, chit ca e vorba de o actiune, sau doar de dezvoltarea de sine astfel incat sa intelegi mai bine partenerul.

Ametist a scris:

Sunt foarte de acord cu tine, desi nu prea poti sa dai verdicte cum se indragosteste cineva in functie de cat de matur e. Dar cunoasterea asta este un proces activ, care iti antreneaza intreaga fiinta: pornesti in cautarea celuilalt, il incurajezi sa se deschida, sa se exprime autentic pe sine, ii imbratisezi complexitatea, care este o sursa extraordinara de reigorare a relatiei, insa toate astea pentru a fi bine facute si sa aiba rezultatele scontate trebuie sa aiba la baza niste instrumente, iar instrumentele se perfectioneaza in timp. Ideea este ca pentru o relatie sa mearga, trebuie sa faci ceva, chit ca e vorba de o actiune, sau doar de dezvoltarea de sine astfel incat sa intelegi mai bine partenerul.

Si totusi, se intampla ca o data in viata sa iti intalnesti sufletul pereche si sa-ti imaginezi ca iti apartine numai pentru ca asa trebuie sa fie.

Ametist a scris:

Ideea este ca pentru o relatie sa mearga, trebuie sa faci ceva, chit ca e vorba de o actiune, sau doar de dezvoltarea de sine astfel incat sa intelegi mai bine partenerul.

Ok, dar ce faci daca in momentul in care intelegi partenerul descoperi ca anumite caracteristici ale lui/ei sunt in direct conflict cu anumite caracteristici personale?

Cavaleru a scris:

Ok, dar ce faci daca in momentul in care intelegi partenerul descoperi ca anumite caracteristici ale lui/ei sunt in direct conflict cu anumite caracteristici personale?

Nu se poate ajunge la conflict direct cand vine vorba de maturitate. Intr-un anumit stadiu de evolutie, conflictele se transforma in complexitatea intelegerii reciproce.

Nu uita ca in noi insine sunt stari conflictuale. Daca reusim sa rezolvam starile conflictuale personale, nu ne vom mai lovi in exterior de asa ceva.

Cavaleru a scris:

Ok, dar ce faci daca in momentul in care intelegi partenerul descoperi ca anumite caracteristici ale lui/ei sunt in direct conflict cu anumite caracteristici personale?

Depinde la ce nivel apare acest conflict. De exemplu, daca iti imaginezi sistemul uman ca un sistem de cercuri concentrice, poti stabili domeniile sufletesti- cu credintele si conceptiile aferente- de la cel mai superficial (sa spunem mediul) pana la cel mai intim (spiritualitatea). Cu cat conflictul se afla mai in profunzime, cu atat el va fi resimtit mai mult ca pe un atac la propriul sistem de valori, principii, conceptii. Evident, mai conteaza si cat de multa atentie dau si cat de importante sunt nivelurile respective pentru mine. Pentru ca daca sunt un om care traieste prin intermediul relatiilor sociale, la nivel interpersonal, si mai putin la nivel spiritual, nu voi resimti in nici un fel conflictul izvorat la acel nivel, sau poate il voi resimti la o intensitate mai scazuta.

Ce e de facut? Dezvoltarea tolerantei, empatiei, si a unei bune comunicari, asta daca discrepanta respectiva este un lucru ce poate fi gestionat.

Ar fi multe de zis... foarte multe..

ironic a scris:

Nu se poate ajunge la conflict direct cand vine vorba de maturitate. Intr-un anumit stadiu de evolutie, conflictele se transforma in complexitatea intelegerii reciproce.

Nu uita ca in noi insine sunt stari conflictuale. Daca reusim sa rezolvam starile conflictuale personale, nu ne vom mai lovi in exterior de asa ceva.

Maturizarea sufleteasca e un proces continuu, si de multe ori cadrul propice e tocmai relatia de cuplu.

ironic a scris:

Nu se poate ajunge la conflict direct cand vine vorba de maturitate. Intr-un anumit stadiu de evolutie, conflictele se transforma in complexitatea intelegerii reciproce.

Personal cred ca ce ai spus e putin utopic... sau poate cine stie... nu-s eu suficient de matur.

nightwish a scris:

N-am pus nici "sau", nici "si" intre cele doua afirmatii. Doar ti le-am interpretat.

A zis mai sus ella, sufetul pereche nu tine de aspectul celor doi (desi sunt cupluri in care cei doi seamana ca doua picaturi de apa).. ci de spirit. Noi suntem niste spirite, in fapt.. trupul e doar transportul catre viata urmatoare.

Faptul ca mie imi place sa merg la teatru si lui sa se uite la un meci la tv, nu inseamna ca n-am sa pot sa-l sustin atunci cand da de greu. (valabila si reciproca) Ori, din mesajul tau de mai sus, exact asta inteleg.

Eu discutam de sufletul pereche, adica relatia perfecta, legatura unica, iubirea maxima, pe care eu asa o vad. Cu cat iubesti pe cineva mai mult nu vrei sa stai tot timpul, sau cat mai mult, cu persoana iubita? Nu-i zici, eu ma duc la teatru iar tu du-te la meci, aici deja vorbim de o relatie oarecare in care iubirea voastra nu mai primeaza ci este pe locul doi, in spatele propriilor placeri. Deci ce ai spus tu este valabil dar nu in cazul sufletului pereche.

Cu ce se deosebeste sufletul tau pereche de altul oarecare daca nu prin asemanare si completare reciproca?

Si era vorba de suflete pereche, nu spirite pereche, iar sufletul inseamna simtire, adica iubire, bucurii (care sunt masurate de asemanare) si necazuri (masurate de completare).

Fiecare intelege sufletul pereche in felul lui, in functie de propriile aspiratii si de principiile personale, eu unul asa vad sufletul meu pereche si respect viziunea fiecaruia asupra sufletului sau pereche.

Ametist a scris:

Depinde la ce nivel apare acest conflict. De exemplu, daca iti imaginezi sistemul uman ca un sistem de cercuri concentrice, poti stabili domeniile sufletesti- cu credintele si conceptiile aferente- de la cel mai superficial (sa spunem mediul) pana la cel mai intim (spiritualitatea). Cu cat conflictul se afla mai in profunzime, cu atat el va fi resimtit mai mult ca pe un atac la propriul sistem de valori, principii, conceptii.

Desi ceea ce spui este perfect valid nu cred ca se intalneste in realitate atat de des. Din experienta personala nu a fost niciodata un conflict clar cu ceva ce e foarte intim. Nu zic ca nu se poate intampla si asta DAR nu e chiar atat de des intalnit.

Personal sunt de acord cu teoria socionica a PoLR (Place of Least Resistance) care pe scurt spune ca fiecare persoana are anumite teme "dureroase". Relatiile sunt distruse datorita unor descarcari involuntare de informatie negativa in astfel de zone dureroase.

Partea cu adevarat trista e ca daca nu exista o intelegere functionala reactia negativa a partenerului nici macar nu are sens. Cealalta persoana nu intelege cu ce a gresit atat de tare. In tipurile de relatie cu predispozitie negativa, feeback-ul partenerului are forma unei descarcari negative pe PoLR si asta nu pentru ca partenerul ar vrea sa ne raneasca ci pentru ca pur si simplu asa e felul lui de a fi. O alta persoana poate ar fi motivata de un astfel de feedback, ar privi un asfel de feedback ca pe ceva pozitiv, ca pe un ajutor.

Cavaleru a scris:

Desi ceea ce spui este perfect valid nu cred ca se intalneste in realitate atat de des. Din experienta personala nu a fost niciodata un conflict clar cu ceva ce e foarte intim. Nu zic ca nu se poate intampla si asta DAR nu e chiar atat de des intalnit.

Personal sunt de acord cu teoria socionica a PoLR (Place of Least Resistance) care pe scurt spune ca fiecare persoana are anumite teme "dureroase". Relatiile sunt distruse datorita unor descarcari involuntare de informatie negativa in astfel de zone dureroase.

Partea cu adevarat trista e ca daca nu exista o intelegere functionala reactia negativa a partenerului nici macar nu are sens. Cealalta persoana nu intelege cu ce a gresit atat de tare. In tipurile de relatie cu predispozitie negativa, feeback-ul partenerului are forma unei descarcari negative pe PoLR si asta nu pentru ca partenerul ar vrea sa ne raneasca ci pentru ca pur si simplu asa e felul lui de a fi. O alta persoana poate ar fi motivata de un astfel de feedback, ar privi un asfel de feedback ca pe ceva pozitiv, ca pe un ajutor.

Iti dau un exemplu de conflict la nivel intim: un am o anumita profesie profund umanista, in decursul careia eu invat sa privesc intr-un anumit fel oamenii, ma invita sa ii inteleg, sa ii descopar. Daca partenerul meu considera aceasta profesie o inutilitate, automat ataca un element intim al fiintei mele, pentru ca eu sunt ceea ce sunt prin prisma profesiei pe care o am (asta e natura profesiei, te transforma, cresti odata ce inveti si te perfectionezi in ea). Normal, acest tip de conflict nu este evident de la inceput, dar cand incepi sa cunosti omul, in mai multe situatii, el singur iti dezvaluie principiile.

Foarte interesanta teoria, si acele "teme dureroase" pot fi interpretate prin prisma mai multor sisteme de referinta umane.

There's no such thing as the perfect soulmate. Your soulmate is the person who pushes all ur bottons, pisses u off on regular basis, and makes u face your shit. And most important...he/she makes u think. That's my definition of true love...