Suflete pereche

Cavaleru a scris:

Foarte adevarat... pacat ca majoritatea se distreaza in party-ul asta legati la ochi... prea putini incearca sa inteleaga... cei mai multi chiar REFUZA sa inteleaga eventual debitand si ceva gen... "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea mea tainele"... pentru ca dupa ce party-ul se termina, uneori destul de brusc, sa ajunga sa se intrebe "De ce eu? De ce mi se intampla mie toate astea? Cu ce am gresit..."

Somnambuli prin viata... asta suntem toti...

Din acest motiv am zis mai pe la inceputul topicului ca ideea cu suflete pereche mi se pare intr-o anumita masura si dezadaptativa, pentru ca incurajeaza o atitudine pasiva in fata vietii si a implicarii in relatie. Cele mai multe persoane pe care le-am cunoscut si cred in teoria asta la modul foarte serios, erau oameni destul de dezorientati, care in momentul cand se intampla sa aiba un "esec" intr-o relatie (ei asa considerau, esec) picau de foarte de sus, si cu greu se ridicau de jos. Mai aveau si atitudinea asta fatalista "N-a fost sa fie", "Nu era el/ea", etc., si in loc sa inteleaga ce s-a intamplat in relatia aceea, se multumeau cu "Lasa ca pana la urma il/o voi intalni, si totul va merge perfect, ca si cand universul este de vina pentru destramarea relatiei, ca nu le-a scos in cale a"devaratul suflet pereche". Pentru ca atunci cand partenerul e sufletul tau pereche, nu poate merge nimic gresit". Cat de eronat...

In fine, nu spun ca asa sunt toti oamenii care cred in asta, am dat un posibil exemplu extras din ce am vazut in jurul meu. Nu am avut un esantion relevant din punct de vedere statistic si nu pot extrapola rezultatele la intreaga populatie, e doar o mica analiza.

nightwish a scris:

Sa inteleg ca pentru tine, cele doua se exclud? (daca cumva au placeri diferite.. nu se pot sustine psihic?)

Pai nu se exclud deloc, tu ai pus "SAU" intre asemanare si completare, eu am pus "SI" adica amandoua. "SAU" (adica una din ele) e doar pentru o prietenie obisnuita, "SI" e pentru suflete pereche.

Alegerea partenerului se face in baza similitudinii sau a complementaritatii (nu, nu pentru o relatie de prietenie, ci pentru o relatie de cuplu), adica, asta e startul. Normal ca pe parcurs, pentru ca relatia sa evolueze, cei care s-au ales in baza similitudinii descopera lucruri ce ii individualizeaza, iar cei in baza complementaritatii creeaza punti de legatura si terenuri comune. Si/Si-ul ala apare in timp, construind relatia, ca daca o iei si o lasi asa cum a fost la inceput, nu faci mare lucru, oricat de frumoase sunt inceputurile.

(PS: ideea de similitudine si complementaritate sunt doua concepte teoretice (!) menite doar sa orieteneze cunoasterea relatiilor de cuplu. Ele nu se gasesc decat rar in formele lor absolute, "brute").

Ametist a scris:

Pentru ca atunci cand partenerul e sufletul tau pereche, nu poate merge nimic gresit. Cat de eronat...

Chiar si cu cea mai compatibila persoana tot ajungi la certuri uneori pentru ca nu avem un tonus mental constant. Uneori suntem mai depresivi si vedem viata in negru alteori suntem mai veseli si vedem totul in roz.

In stari negative e foarte usor sa ajungi sa te certi si cu cele mai dragi persoane DAR conteaza enorm ca cel de langa tine sa te inteleaga, sa te cunoasca si sa te respecte asa cum esti.

Intr-o compatibilitate functionala lucrul asta e mai usor de realizat. Asta e parerea mea.

E o prostie sa cauti perfectiunea, sa vrei sa se schimbe lumea in loc sa te schimbi tu DAR e o prostie aproape la fel de mare sa ignori predispozitia pe care o are interactiunea dintre tine si persoana care e langa tine.

Doi oameni inteligenti si deschisi la discutie pot transforma si o relatie cu predispozitie abuziva in ceva functional DAR vor avea de lucru nu gluma. La fel cum doua persoane pot transforma o relatie cu predispozitie ideal intr-un calvar.

abandonatul a scris:

Pai hotaraste-te ori se aseamana, ori nu se aseamana?

Oricum nu ma refeream la aspectul fizic, ci doar iti dadeam un exemplu.

Prin asemanare inteleg ca amandoi sa se bucure in aceleasi feluri si impreuna. Nu ea sa zica, ma duc sa ma distrez la disco, iar el, ma duc sa ma distrez la un biliard (poker etc). Trebuie sa aibe moduri de distractie comune pentru a putea petrece impreuna cat mai mult timp, restul depinde de toleranta reciproca.

Prin completare reciproca inteleg incurajare la greu, unul sa faca ceea ce celuilalt i se pare greu.

abandonatul a scris:

Pai nu se exclud deloc, tu ai pus "SAU" intre asemanare si completare, eu am pus "SI" adica amandoua. "SAU" (adica una din ele) e doar pentru o prietenie obisnuita, "SI" e pentru suflete pereche.

N-am pus nici "sau", nici "si" intre cele doua afirmatii. Doar ti le-am interpretat.

A zis mai sus ella, sufetul pereche nu tine de aspectul celor doi (desi sunt cupluri in care cei doi seamana ca doua picaturi de apa).. ci de spirit. Noi suntem niste spirite, in fapt.. trupul e doar transportul catre viata urmatoare.

Faptul ca mie imi place sa merg la teatru si lui sa se uite la un meci la tv, nu inseamna ca n-am sa pot sa-l sustin atunci cand da de greu. (valabila si reciproca) Ori, din mesajul tau de mai sus, exact asta inteleg.

Ametist a scris:

Mai aveau si atitudinea asta fatalista "N-a fost sa fie", "Nu era el/ea", etc., si in loc sa inteleaga ce s-a intamplat in relatia aceea, se multumeau cu "Lasa ca pana la urma il/o voi intalni, si totul va merge perfect, ca si cand universul este de vina pentru destramarea relatiei, ca nu le-a scos in cale a"devaratul suflet pereche". Pentru ca atunci cand partenerul e sufletul tau pereche, nu poate merge nimic gresit". Cat de eronat...

In fine, nu spun ca asa sunt toti oamenii care cred in asta, am dat un posibil exemplu extras din ce am vazut in jurul meu.

De la atitudinea fatalista de care ziceai nu mai este decat un pas ce duce la destramarea relatiilor(trecute si viitoare) datorita complotului universului.Si crede-ma, acest complot poate fi cat se poate de real.

Nu cred ca exista persoane pasive in ce priveste sufletul pereche, din contra, orice "suflet" nou aparut, este indata identificat ca fiind chiar sufletul pereche mult cautat. De aici si dezorientarea. Conceptia de suflet pereche are aspecte mult mai profunde...

Ametist a scris:

Alegerea partenerului se face in baza similitudinii sau a complementaritatii (nu, nu pentru o relatie de prietenie, ci pentru o relatie de cuplu), adica, asta e startul. Normal ca pe parcurs, pentru ca relatia sa evolueze, cei care s-au ales in baza similitudinii descopera lucruri ce ii individualizeaza, iar cei in baza complementaritatii creeaza punti de legatura si terenuri comune. Si/Si-ul ala apare in timp, construind relatia, ca daca o iei si o lasi asa cum a fost la inceput, nu faci mare lucru, oricat de frumoase sunt inceputurile.

De acord, nimic nu sta pe loc, totul evolueaza si daca nu se acorda atentie pentru a ghida procesul asta de evolutie lucrurile e posibil sa involueze. O relatie care incepe foarte frumos e ridicol de usor de intretinut DAR trebuie depus efort activ sa fie intretinut focul asta. Poate nu o sa mai fie ca la inceput (mai devreme sau mai tarziu oricum apare adaptarea) DAR e o diferenta enorma intre "ceva placut" si "nimic" sau "ceva neplacut".

Cand intalnesti pentru prima data o persoana pe care vei ajunge in timp sa o consideri sufletul tau pereche, nu vor fi semne deosebite care sa te faca sa-ti dai seama ca l-ai gasit. Vei sti numai in timp, printr-o usoara atingere sufleteasca pe care o vei putea percepe la un moment dat.De aceea, in loc sa cauti semne magice si potriviri extraordinare, asculta bataile inimii si incearca sa construiesti o prietenie curata, fara sa te astepti la mai mult. In timp, pe masura ce relatia se va dezvolta, cand amandoi va veti spune unul altuia adevaratele simtiri, atunci vei stii.

ironic a scris:

De la atitudinea fatalista de care ziceai nu mai este decat un pas ce duce la destramarea relatiilor(trecute si viitoare) datorita complotului universului.Si crede-ma, acest complot poate fi cat se poate de real.

Nu cred ca exista persoane pasive in ce priveste sufletul pereche, din contra, orice "suflet" nou aparut, este indata identificat ca fiind chiar sufletul pereche mult cautat. De aici si dezorientarea. Conceptia de suflet pereche are aspecte mult mai profunde...

Fatalismul te impiedica sa iti insusesti lectiile de viata, pentru ca atunci cand crezi ca "Universul este de vina" este ca si cum ai spune "Imi iau mainile de pa relatia asta, pentru ca oricum stiu ca nu pot face mai mult din ea decat este dat".

Pai atunci nu mai e suflet pereche, pentru ca acela e doar Unul. Cel putin asta presupune "teoria".

Bineinteles ca este mai profunda. Putem intra in arhetipuri, anima si animus, putem intra in filosofie orientala, putem intra in multe domenii interesante, dar totusi, sa pastram contactul cu concretul, pentru ca el face o relatie sa mearga sau nu, adica noi.

ironic a scris:

Cand intalnesti pentru prima data o persoana pe care vei ajunge in timp sa o consideri sufletul tau pereche, nu vor fi semne deosebite care sa te faca sa-ti dai seama ca l-ai gasit. Vei sti numai in timp, printr-o usoara atingere sufleteasca pe care o vei putea percepe la un moment dat.De aceea, in loc sa cauti semne magice si potriviri extraordinare, asculta bataile inimii si incearca sa construiesti o prietenie curata, fara sa te astepti la mai mult. In timp, pe masura ce relatia se va dezvolta, cand amandoi va veti spune unul altuia adevaratele simtiri, atunci vei stii.

Timpul iti spune ca e sufletul pereche? Dar timpului pentrecut in relatie tu ii dai calitate, si nimic altceva.

Ametist a scris:

Timpul iti spune ca e sufletul pereche? Dar timpului pentrecut in relatie tu ii dai calitate, si nimic altceva.

Ei bine, in realitate oamenii maturi se indragostesc incet si traiesc relatia din plin abia dupa ce isi marturisesc dragostea si ajung sa isi dezvolte reciproc sentimentele.Pot trece ani buni pana sa ajungi sa cunosti cu adevarat persoana de langa tine sau sa nu reusesti niciodata s-o cunosti. Cadoul pe care il primim ca oameni este complexitatea. Sau poate, pentru unii, acesta este blestemul naturii de om.