jeniffer a scris:Cei care aleg zeul descris de evrei pentru a intelege universul, trebuie sa inteleaga ca ateii nu gasesc informatii despre realitate in aceste referinte.
Cei ce aleg sa nu creada in zei nu anuleaza existenta divina.Stiu ca necredinta nu e o lupta impotriva a ceva.Insa chiar stiinta ezita sa dea unele raspunsuri transante.Asa ca pana stiinta va ajunge sa explice clar toate penumbrele, da-ne voie sa credem ca un zeu umple golurile din stiinta.
Silentia lunae a scris:Iosafat, ca de obicei, batii campii si ai aceleasi opinii imuabile si neargumentate.
In primul rand, toti oamenii se nasc atei. Ideile si credintele religioase le sunt inoculate de obicei in copilarie, dar si mai tarziu, de familie, de cei cu care intra in contact, de lecturi etc. Tu, de exemplu, daca te nasteai in Orientul Mijlociu, azi bolboroseai citate din Coran si te rugai la ore fixe pe covoras ridicand sezutul intru slava lui Alah. 
In al doilea rand exista nenumarate exemple de indivizi care au crezut pana intr-un anume moment al vietii lor in draci, sfinti, isusi mergatori pe apa si dumnezei creatori ai lumii numai pocnind din degete dar care, deschizandu-si mintea, au realizat ca toate acestea sunt simple fabulatii, fara cap si fara coada, si au devenit atei. Iar faptul ca numai ateii au pofte animalice exista doar in mintea ta. Am mai explicat - dar se pare ca nu sunt ochi sa vada si urechi sa auda - ca diferenta intre credinciosi si atei nu e aceea intre oameni si neoameni.
La final, va rog sa ma scuzati ca am intrat pe topicul acesta plin de inchizitori purtatori de cruciade impotriva oricui are alte pareri sau alte credinte decat cele crestine ! Balacareala placuta in continuare! ;)
Nu te scuzam decat daca ne promiti ca mai revii!Insa visele din viata intrauterina carui mod de ateism se datoreaza?Si ce le-ar putea determina?Daca esti buna sa imi clarifici aceasta neclaritate.Cu tot dorul de o luna plina si linistita.
eldiez a scris:Teoria Bing_Bangului ziceai ? ;)
1.Daca mergind prin Desertul Sahara se vede la un moment dat o casa mare , o vila sa spunem pusa la punct din toate punctele de vedere , spune-mi te rog , citi oameni din 6 miliarde ar putea crede ca e acolo dintotdeauna si ca a aparut din senin fara sa o construiasca cineva ? Raspunde strict ...te rog frumos , sa nu incerci sa divaghezi subtil ...CITI OAMENI AR SPUNE ASTA ???
2.Am mai spus asta : Un mare savant a demonstrat in laboratorul sau exact cum a aparut viata pe Pamint ...gazele pe care el le a folosit reprezentind atmosfera de atunci , proportia etc ...supa organica care se spune ca era atunci ...si ea reprezentata in demonstratia sa etc .Intrebarea care se pune ...savantul pe cine reprezenta sau ce rol a avut el in acest experiment , ce era el sau , ce reprezenta sau ce rol juca el in experimentul sau .pt mine e o intrebare profunda , necesita putina atentie ...iarasi as dori un raspuns scurt .
3. Avem un ceas de mina , mai ieftin sau mai scump. Acest ceas il desafacem complet punem aboslut toate piesele care il formeaza una linga alta : adica , curea din dreapta , cea din stinga , telescopul stinga -dreapta , capacul din spate fata , limbile care indica ora etc etc etc plus absolut toate mecanismele din interiorul acestui ceas normal de mina , rotite , suruburi etc .Toate componentele sale vor fii puse intr -o sfera foarte bine realizata ...imagineaza ti ceva gen ...cum e la 6 din 49 dar practic sa se invirta acea sfera .Nu ne intereseaza din ce e realizata sfera , sa zicem ca e posibil experimentul...Daca sfera aceasta care inauntru contine toate elementele ceasului s-ar invirti timp ...nu de 10.000 ani , ci sa se roteasca timp de 100 de mii de miliarde de ani ( iti imaginezi ?) , deci 100 de mii de miliarde de ani sa se roteasca in n directii, CONTINUU...poti tu crede ca peste acest timp ceasul acela il poti gasi exact cum era inainte de a -l desface , doar sa-l pui la mina ???Adica in 100 miliarde de ani sa se uneasca piesa cu piesa .As dori un raspuns simplu : DA sau NU .
1./Depinde de pregatirea privitorului.Si cultura ar fi un factor determinant.
2.Un plagiator!Dar asta nu s-a intamplat.E o simpla supozitie.
3.E o problema de probabilitati si statistica.Numerele date de tine sunt menite sa impresioneze.Un elev anul II sau III poate rezolva problema asta.Permutari de ordinul(cate piese) luate la puterea cate piese.NOAH?ce zici?
eldiez a scris:Prietene eu din acest moment nu mai discut cu cei care l reprezinta pe Diavol , pe slugile sale fidele ...Iar in al doilea rind cind citeam eu Biblia tu te ncaltzai cu fesu ' , mergeai in picioare pe sub pat , te jucai cu greblele prin fata blocului .Pai desteptule nu a pus Dzeu in om posibilitatea de a alege intre bine si rau ? Ca daca nu o punea atunci eram niste robotzei ascultatori .
Adam si Eva nu au avut de ales intre bine si rau ?Deci El i a nzestrat ( daca i a creat ) cu aceasta posibilitate ...deci daca El i a creat tot el i a si inzestrat cu ac posibilitate...hai ca pierd timpul , sa te ajute dumnezeul tau .ps vezi ca daca ii slujesti bine vei avea si nenumarate avantaje ...trecatoare dar vei avea pina cind vei muri .
Acest post desi patetic, e cel mai tare formulat.Auzi menssana?De cand mergeai in piciore pe sub pat.HAHAHAHA!
menssana1984 a scris:ps....
stii nu e de ajuns sa citesti mai e nevoie sa si vrei sa intelegi
Raspuns pe masura!Tot nu am gasit.Te rog!Adresa la profile.
lupini a scris:Dumnezeu este intotdeauna drept , si se tine de cuvatul pe care l-a spus ! Totusi , nu l-a lasat pe om pe mana lui Satan , ci l-a trimis pe fiul Lui , Isus , pentru ca oricine crede in el sa nu piara ci sa aiba viata vesnica !!! Aici este IUBIREA lui Dumnezeu : ca si-a dat fiul sa moara pentru om , desi acesta ( omul ) nu merita !
Acesta e un scenariu prost.Si scenaristul si regizorul sunt demni de concediere!