Sa scriem in comun

oameni buni,mi-ar place daca tot faceti...facem ceva ...sa faceti/facem mai asa...cu cap :) 1) Cititi inainte de a posta ceva ca sa nu iasa chestii de genul... Silvian in loc de SILVAN :) , Anton in loc se ANTONIU...si altele de astea.

2)Daca e dimineata nu e si seara in acelasi timp,si daca l-a lasat cineva dormind...nu-l duceti in padure,va rog io frumos !!

3) Si vorba lui [deamon]...mai slabut cu fantagorisme,personaje de genu Maytrei si Pustiu si cai verzi pe pereti

Dati-i cu spor...voi mai reveni si eu...

P.S. Pot sa imi atribui rolul de critic literar?!??!!??!? :roll:

AnnaCondor a scris:

oameni buni,mi-ar place daca tot faceti...facem ceva ...sa faceti/facem mai asa...cu cap :) 1) Cititi inainte de a posta ceva ca sa nu iasa chestii de genul... Silvian in loc de SILVAN :) , Anton in loc se ANTONIU...si altele de astea.

2)Daca e dimineata nu e si seara in acelasi timp,si daca l-a lasat cineva dormind...nu-l duceti in padure,va rog io frumos !!

3) Si vorba lui [deamon]...mai slabut cu fantagorisme,personaje de genu Maytrei si Pustiu si cai verzi pe pereti

Dati-i cu spor...voi mai reveni si eu...

P.S. Pot sa imi atribui rolul de critic literar?!??!!??!? :roll:

De acord! Cred ca ar trebui sa adunam textele care se leaga si raman ca nu mai intelegi nimic din atata imprastiere de randuri. Trebuie sa dai pagini inapoi ca sa fii sigur ca n-ai omis ceva. Asta e, textul a devenit prea stufos si diluat. Si in fond la atatea maini si creiere inspirate se mai imprastie geniul.

Qusay

1*)

daemon a scris:

atentie, Silvan e cel cu trairile, el e personaj principal. just4me,

Ahaaaa !

Sa inteleg ca in nuvela asta

Wooww.Ai analizat ceva textul .Numa ca nu ai cu cine ...hi hi .

just4me a scris:

Dupa cum observi , vazand ca oscilezi

Ce facem bre' pana la urma..il lasam pe Silvan sa'l mance lupii? Sau asteptam sa vina lumea de prin cele vacante...si reluam de unde am ramas :)

.

Nu imi aintesc foarte bine unde am vazut cele doua ceasuri, poate in casa vecinilor, poate la bunica-mea. Dar stiu sigur ca erau doua si ca unul din ele era stricat, al meu. Partea inferioara era din lemn, as putea-o desena oricand, ca o talpa, maronie, neroasa de carii, atat de neteda. Imi placea sa o ating, sa imi plimb degetele pe ea, si cand terminam de mangaiat ceasul meu, fixam ora, ora mea. Era 11? Ceasul meu arata 17; partea buna este ca puteam fixa si secundele. Pentru cateva minute continua sa mearga, il auzeam ticaind, intai repede, apoi din ce in ce mai incet, pana se oprea. Il ridicam, era greu, il zgaltaim si incercam sa il fac sa mearga iar. Era cel mai frumos timp, acela, pana cand se oprea, era exact ca si cum as fi putut retrai orice moment, orice idee, orice vis. Dar dura asa de putin, si timpul se grabea, il simteam cum aluneca pe langa corpul meu, si inima mea speriata incerca la inceput sa tina pasul, si lovea si ea coastele, repede, repede, mai repede. Apoi se linistea, momentul se apropia de sfarsit, ochiii se deschideau larg pentru a se inchide, trupul se lasa moale, puteam simti vantul iar, puteam auzi iar vocile reale, puteam sa merg, daca vroiam, puteam sa vorbesc....si nu mai batea ca atunci. Uneori ma incurajam: ai putea muri retraind un moment frumos, te-ai putea opri ca ceasul tau stricat si nu te-ar mai intoarce nimeni, ai ramane intr-o bucata de lemn, necariata, lucioasa si plana, asemenea celei mai perfecte scaduri ce au existat in lume.

Ceasul real arata ora 11. Deasupra lui plana o musca mare, imi si imagnam ca are o trompa imensa, care ii impiedica aterizarea. Il auzeam de pe pat, cum numara moracanos, stilat poate in limbajul lui. In curte bunica-miu injura o gaina. Cum l-am auzit am sarit si am inceput sa tip:" fa-mi o casa din caramizile astea 3". Cica era treaba grea asta, nu se putea face pe loc, trebuia gandita. "Pai fa-mi"am mai tipat o data, si am izbit cu putere cu piciorul in pietris, sandalele mele rosii erau pline de praf acum, si era numai vina lui!Cum o sa ma spal mai repede cu atat o sa ma linistesc mai bine, dar nu era apa. De asta aveam nevoie de casa mea, unde sa am de toate cand vroiam eu. Asteptandu-l mi-am strans picioarele sub mine si am inceput sa le izbesc una de alta, puternic, sa indepartez firele albe."Lasa ca stiu eu ca nu stii sa imi faci, fluturi nu mi-ai prins, ai preferat sa izbesti cu palaria dupa ei. Vroiai sa mi-i dai morti, si eu ii vroiam vii, dulci si umezi." Uneori ma privea doar fara sa zica nimic, alteori pleca si ma lasa vorbind. Acum insa lua cele 3 caramizi si puse doua la baza, usor departate si una peste ele." Tine casa".

M-am uitat peste o ora la ea. Era asa de mica. Ma intreb si acum cum ai vrea sa intru in ea, cand nici ceasul meu stricat nu incapea acolo. Asa ca am lovit-o cu piciorul, si nu m-a durut atunci. Au cazut cu zgomot!? Nu era nici pe departe ca si cum ai da cu un cutit in piatra.

http://jokershare.com/songs/play/770773c18...suite_en_re.mp3

Bunica-miu a murit acum 4 ani. Era toamna.

In ziua in care l-au adus la spital s-a asezat in mijlocul gradinii si a inceput sa planga, privea fiecare colt cu sete, i

se citea o pasiune trista in ochii infundati. In jurul lui pamantul spintecat si vantul.

[Varul meu imi spune: " e la metastaza", exact astea sunt vorbele lui. Eu ii cer iar si iar sa repete cuvantul, apoi intreb:

"ce e aia metastaza". Nu reusesc sa fac nicio legatura intre cuvant si el. ]

L-au adus la noi, abia merge, maica-mea fumeaza si nu ii mai pasa ca o vede. Eu rad fara sa pot sa ma opresc, nici macar in

przenta lui, e evident ca il obosesc; pOvestesc la intamplare tot ce imi trece prin cap, ii pun muzica, il oblig sa o

asculte, sa ma asculte. Cand ies se intoarce cu spatele , apasand cu mana in stomac, vad ca are ochii stransi, si apasa

puternic, din ce in ce mai puternic. Odata m-a pus sa pun si eu palma, e ceva tare, ca o piatra. Il cer sa manance, sa ia

pastile, il oblig sa intinda mana sa ii perforez venele ce ii ies parca prin piele. Si el nu vrea, nu il doare chiar nimic, e

doar putin deprimat de la vreme, si poate si de la anii de i-a implinit de curand:"Nu e inca vremea sa mor"si trage aer in

piept prelung"Inca nu e vremea".

Apoi l-au dus acasa.

Si au inceput pregatirile pentru inmormantare cu el in pat. Bunica-mea tipa la el: "uite, ti-au adus baietii costum, ia sa

te vad cum iti sta". Si l-a obligat sa se ridice si sa se imbrace, sa isi puna palaria pe cap, si sa se uite in oglinda

mare. "Nu iti sade rau, sa ti se aduca si bastonul." Si eu sun mereu:"Ai sa te faci bine cat de curand".

Casa era gri, pamantul era gri, iarba era gri. Ai mei erau negri. Am intrat in casa, el era pe masa cu mainile incrucisate

pe piept pe o cruce de ceara. Degetele ii erau botite si ochii inca ii sclipeau, ai fi zis ca ne priveste pe sub gene.

Mirosea a mort si a tamaie, dar trageam mirosul ala cu toata taria in nari; era dulceag, inca il mai caut la alte

inmormantari. Maica-mea imi zicea sa pun bani in sicriu impreuna cu cele cateva flori ce le adusesem, si eu ii ceream ei. Pe

masa asta am mirosit cei mai frumosi crini, intr-o vaza de sticla transparenta. Parfumul lor ce se intindea in toata camera

vara, masa de lemn si geamul in care imi placea sa stau, perdeaua de se juca in vant, icoana la care ma rugam, si imensa

oglinda acum acoperita cu o bucata mare de panza neagra. As da-o jos sa intre sufletul , apoi sa ma uit in ea mereu.

Ma uitam din usa la el, traind mirosul acela. Auzeam prin spate vorbe:" ce s-a lungit, abia incape, si-a dat drumul la

articulatii" sau "ultimul lui cuvant a fost <<apa>>" sau " ascunde actele alea" sau " uite, asta mica nu plange deloc si pe

ea cica a iubit-o cel mai mult". Am iesit si totul era asa de gri, asa de rece, si niste icoane adunate pe jos, si niste

coroane de m-am impiedicat in ele. Iar in spatele casei m-am intalnit cu varul meu si am inceput sa radem, eu impingandu-mi

baticul in gura, ca un pumn. Copacii batrani aveau coaja crapata si dura, niste femei faceau mancare si un fum gros ne

imbratisa pe toti, nu trist, cu greu, doar alb si lung. Ma uitam in zare si imi aminteam cand am vazut pe vecinii nostri

ingropandu-si copilul nascut mort in gradina, cum mergeau in sir indian unul dupa altul, unul dup altul, unul dupa altul.

Bunica-mea, langa mine, scoatea niste sunete ciudate. Ma uitam fix la ea, cum isi inchide nasturii la bluza, ii observam

fata, cum deschide buzele,cum avea sprancenele, cum isi prinde baticul. Ii crescusera in barba 2 fire albe, si imi venea sa i

le smulg sa o doara, sa tipe! Iar la usa o pisica isi lingea blana.

Pe drum a inceput sa ii curga sange din gura. Rosu.Ii tamponez, nu ma uit, dar mi-l imaginez ca un clei. Am consolat o femeie

care plangea, i-am sters lacrimile cu batista mea nefolosita; si ii picurau din ochi, si curgeau si pe ea, dar si pe mine.

Si apoi a inceput sa coboare. Prea repede, nu indeajuns de adanc, si am aruncat o mana de pamant peste. Unde se grabea popa

ala, unde se grabeau toti? Si nu m-am mai intors niciodata.

http://jokershare.com/songs/play/bb93fda77...aro_de_luna.mp3

[Parul avea coaja groasa si uscata, crengile ii incepeau de undeva din josul tulpinii, iar frunzele ii erau impletite in panze groase de paianjeni. In jurul lui, pamantul era mai negru decat in alte parti, mai putin crapat ; la radacina Lily sapa des o groapa pe care o considera o fantana, o umplea cu apa, o transforma adesea intr-un mal bun de framantat cu mainile.Pamantul avea noduri care trebuiau bine frecate intre degete, si viermi sau rame vinete, care erau indepartate prin miscari repezi.Galetusa in care era tinuta apa, rosie, acoperita cu pete de pamant proaspat, avea o toarta inventata dintr-o sarma portocalie, ce putea fi cu usurinta tocita cu lovituri de ciocan. Putea aduce cu galetusa apa din fantana in care scuipase doua saptamani la rand, pana cand fusese surprinsa de bunici, Ce ii placea la fantana erau pietrele pline de muschi. Negre, undeva la lumina se prinsese chiar o papadie. Izbea intentionat galeata de pietre pentru a uda muschii si apoi cand era sus, ii facea vant in adanc, pe jumatate plina. De la fantana se vedea drumul, iar prin vale privea, mancand pere dulci si zemoase , cu miezul maro, trecand copiii.Acolo traia familia numeroasa a unei vaduve singure, ce isi obliga pruncii in fiecare seara sa adoarma intr-o anumita pozitie. Murdari, zdrentarosi si desculti chiar si pe zapada, veneau adesea sub gardul Lilianei si isi taiau cu lama pielea din jurul venelor. Ea privea nevazuta prin gard sangele rosu ce se scurgea pe mana murdara in iarba, lovind trifoiul. Plecau apoi veseli si mandri.

In parc era un castel frumos, pe care si-a propus sa il distruga pentru a-l face al ei. Pentru a avea un lucru nu este neaparat sa il si distrugi, ar spune finii observatori, dar lucrurile sunt mult mai complicate atunci cand te lupti sa iti construiesti o identitate... diferita fata de asteptarile celorlalti. ]

Prietena mea Larisa, o fetita cu un an mai mica ca mine, ce statea mereu cu gura deschisa, lasand sa ii curga saliva pe la colturi. Ma uitam fix cum facea bule, mai ales cand manca ; am vomat in farfurie , atunci a fost pentru prima data cand s-a sters cu maneca bluzei, hotarat, scurt, uitandu-se in ochii mei. O privire tampita, mereu murdara de ciocolata si mereu fara chiloti. Asa ii placea ei sa sara gardul si chiar si sa stea pe el, sa alerge, sau sa se invarta pt ca fusta sa i faca cercuri. Jocul meu preferat :ascunsa, jocul ei preferat : de-a mama si de-a ...mama. Luam cainele si ziceam ca e copilul nostru, il infasam si il puneam in leagan.

A murit . Nu se stie prea bine cand.Unii spuneau ca parca l-ar fi auzit acum cateva zile, dar nu cred ; de ani intregi ziarele din ferestrele opace de mizerie nu se mai deschisesera.

Mi-aduc aminte cat imi placea mantaua verde pe care o avea. Ma uitam cand trebuia sa trec peste el ca sa intru in scara la gradele de pe umeri, fascinat de toate povestile pe care mi le imaginam in spatele lor. Cred ca a vandut-o la un moment dat , findca nu am mai vazut-o de ani de zile.

Mi-am scormonit amintirile dupa o vorba oarecare; in douazeci de ani nu cred ca l-am auzit spunand ceva vreodata. Un om , o fiinta langa care am existat si din care nu-mi aduc aminte decat parul de un galben pal, ca si colastrul vacilor , fata de pergament cu ceva luciri maronii si ochii de un albastru atat de spalacit incat treceai peste ei ; o privire care nu avea nimic de vazut , nimic de spus.

Ma intreb cine l'o fi gasit. Cine il mai cauta. Babele spuneau , cu mana la gura , molfaind usor din maxilar in fata scarii , ca isi vanduse tot din casa , inclusiv scaunul de la toaleta...

Dormea pe o patura jegoasa si chircita intr-un colt. Cred ca a murit de foame fara ca macar sa traiasca o zi din ultimii multi ani.