Sa scriem in comun

Ok, ideea este simpla. Scrieti ce va trece prin cap. Cerinta mea umila ar fi sa scrieti mai mult, cate un paragraf sau chiar doua. Nu conteaza unde ajungem cu povestea, dar va rog sa nu iesiti in genuri ca SF sau romante tampite, ok? O linie cat de cat serioasa, si putin discernamant. Eu incep.

Era o zi torida de vara. La umbra unui cires, stateam si citeam. Vezi tu, asta se vrea biografia unui orasel de provincie, si poate biografia mea.. Poate e doar incercarea patetica sa uit umbrele trecutului, tenebros si negru, sau poate dorinta de a anima o viata stearpa. Crestem intre oameni ce vor a ne fi modele, si ajungem ca ei, uitand in timp de calatoria mirifica ce incepe in tinerete, si nu ar trebui sa se sfarseasca niciodata.. Pe-atunci zburam pe culmi nebanuite ale spiritului, citind pre Kant si Noica, visand la constructii nebanuite, si mai ales descoperind lumea pe fragmente, pe calupuri, mai dintr-un ziar mincinos, mai de la un radio batut de vremi, mai de la vecini.. Nu, niciodata n-oi uita zilele alea.

(ok, aici inchei eu. Voi continuati. Pentru curiosi, NU este autobiografia mea. Rugaminte: treceti la persoana a treia, sa naram ceva, eu doar am dat localizarea in timp si spatiu. Ne auzim. Faceti personajul sa creasca.)

o idee excelenta... intotdeauna mi-au placut puzzle-urile, mai ales cele de felul acesta (sau mai bine zis, basmele in bucatele... pour les connaisseurs!). So, here goes...

<Lectura si filosofia nu erau singurele mele preocupari la vremea aceea. Imi descoperisem de curand pasiuni de detectiv (doar cei ce nu s-au simtit niciodata anonimi intr-un orasel de provincie nu-mi vor intelege pornirile) si imi urmaream vecinii din pozitia privilegiata a mansardei umbrite, nevazut, un sclav al propriei mele fantezii.

Peste drum locuia un personaj pe care l-am catalogat ca fiind de departe cel mai bizar - de fapt, sursa mea primordiala de inspiratie. Pasare de noapte, lup singuratic, spuneti-i cum vreti. Plecarile si sosirile lui la orele cele mai stranii au fost primele care mi-au dat de gandit. Iata cum a inceput totul...>

Mingea la fileu!

Atat mai vroiau razele arzatoare sa imi dea dureri de cap,sau eventual sa ma alunge de unde eram,dar mie imi era atat de bine. Umbra ciresului si nemaipomenita carte imi erau companiile cele mai dragi pe atunci.

Traiam pe atunci mai mult cu nasul in carti. Iubeam tot ceea ce ma tinea departe de adevarata lume,rece si stearpa.Oameni stersi in jurul meu,fara culoare si fara pic de personalitate...iubitori de stat pe garduri,nefacand nimic,necautand nimic,neintrebamd nimic.

Si exact cand imi era lumea mai draga ,se trezea cineva sa vina dupa mine . De departe aud strigandu-ma pe nume.

(Va las pe voi sa alegeti un nume,ca eu nu's fana numelor romanesti !!

ah:Madalinooo ,omu' statea sub cires,nu in mansarda!! Si nu te supi )

(uf, ati mers in paralel. eu dupa care sa ma iau? o prefer pe Anna )

Era vecinu-meu. Un ciudat, dupa cum ziceam, dar simpatic tipul. In viata lui de zi cu zi, era absolut normal, se comporta exact ca orice persoana comuna si insipida pe care o cunosc. Si totusi, noptile, parca intra in priza. In casa lui se stingeau luminile si se aprindeau, de parca era Revelionul! Nu doar atat, pleca in lungi plimbari, doar spre a reveni dimineata acasa. Nu avea familie, foarte rar coresponda, nu avea comp sau alte utilitati care noi le numim indispensabile... La mai putin de 45 de ani, omul devenise o enigma. Si cum printre lecturile-mi disparate ii aveam la bord pe Freud si Jung, construiam sisteme care mai de care mai fanteziste spre a explica pornirile vecinului meu.

Oricum, ziua aia a fost revelatorie pentru mine. Nu prea vorbisem cu tipul, abia daca ne salutam pe strada cand ne intalneam, ca deh, eram vecini. Si mare-mi fu deci mirarea cand il auzii ca ma striga. Ce voia?

(asta aflati de la urmatorul postant )

mansarda era un context general, ciresul era doar "in ziua aceea" - doar nu-si petrecea omul toata viata sub cires? si la urma urmei, poate ca mansarda era umbrita taman de crengile ciresului...

Deocamdata n-am inspiratie pentru altceva, mi se pare ca se cam amesteca stilurile... inevitabil?

Promit sa revin!

Ajunse in sfarsit langa ciresul meu ,si ma privi jucaus.

-Pai ce faci dom'le ,tot cu cititiul? Nu te plictisisi de atata citit?

I'am raspuns scurt si rece:

-Nu.Ai vreo treaba cu mine? si in timp ce spuneam asta ma uitam la el.Fata prelunga si palida de la prea multe nopti nedormite ,ii era acoperita de stropi de sudoare.Ochii lui albastri priveau in jos la mine,si nu puteam citi pic de dispret in ochii lui...ceva totusi obisnuit ptr el.Cei care se ridicau mai presus de el,erau mereu dispretuiti-cumva-ptr ca el nu avea curajul sa se ridice la acel nivel,sau mai presus.Tind sa cred insa...ca undeva in inima lui dispretul era mai degraba admiratie! Fuma totusi prea mult ...ptr calmul pe care il afisa mai mereu .Statea in fata mea si ma privea linistit,cu privirea lui jucausa...mut ca un peste.

-Ei,ma repet,ai treaba cu mine? Sunt cam ocupat!

(inca nu stiu ce nume i s-ar potrivi,ptr un orasel de provincie ii trebuie un nume simplu,dar nici prea simplu...ce-ar fi Silviu? :) )

- Am observat că mă urmăreşti noaptea de sus, de la mansardă, spuse omul făc

G

Ma uitam la el cum se indeparta .Poc ..pac..poc ...pac se auzea lovind asfaltul bastonul lui ."Eh, mi-am zis in gandul meu , inca unu ce ascunde o idee."

Ma indreptam spre casa ...gandurile imi zburau la copilaria mea.Avusesem 4 pisici pe care uneori ii bateam cu capatana de pietre ...nu stiu de ce mi-am amintit momentul asta ."Poc ..pac..poc ...pac "inca se mai zvarcolea in mintea mea...imi imaginam pisicii cum ii loveam :poc ..pac..poc ...pac .unul mi-a scapat din mana ..s-a uitat la mine de dupa un gard .L-am chemat inapoi , ma indreptam incet spre el ..eram si eu la panda, era o jucarie a mea.

Avusesem papusi (ale Adinei ), imi amintesc mai bine de una fara par...cu ochii sfidatori .Vroiam sa ii scot de fiecare data , sa ii arunc in mijlocul unui rau ce il stiam eu departe de casa.Cu anii am uitat si de ochii papusii si de pisici si de Adina mea.

Poc ..pac..poc ...pac ..enervant om ....Misterul asta ma facea sa ma simt tensionat ...capata ceva din romanele politiste ...."Nu ma duc "mi-am zis atunci in gand .Si am plecat in cautare .

De fapt, ce cautam? Cautam un colt de lume, in care sa fiu eu insumi, in care sa pot sa ma desfasor in voie. In care sa nu fiu nevoit sa raspund curiozitatii mele bolnave care ma impinsese sa-mi studiez vecinul. Care ma facuse sa citesc; citisem mult, si citisem sterp. Viata mea se putea insira zi cu zi pe un fir de ata, si numara evenimentele importante. Mai o aniversare, mai moartea vreunui bunic constipat de ani.. nu multumesc, domnilor! E timpul sa scot nasul la aer!

Si totusi, ma rodea gandul ca nu putusem sa duc pana la capat promisiunea. Am lasat un biletel pe usa, ce zicea cam asa: "Nu ma intereseaza slujba. Orice ar fi fost.". Si pasii m-au purtat spre malul raului.

(Lily, ai dreptate cu romanul politist. Daca o lasam asa, aparea imediat si un cadavru :flowers: Totusi, undeva trebuie sa inceapa actiunea.)