Ce parere aveti despre psihologi?

Nu prea sunt eficienti. Plus ca tot oameni sunt.

Sicily a scris:

Daca esti cal cu ochelari, il iei pe NU in brate si ti-e lene sa faci ceva in sensul asta, normal ca se ajunge greu. Sigur, e mai usor daca arati cat de cat, dar asta nu-i deloc o regula - am vazut atatia frumosi sclavi si atatia urati on top, incat chiar nu conteaza. La urma urmelor, e o alegere personala. Cine se complace in situatia de carpa, n-are decat sa ramana carpa.

Nuanta face diferenta . Carpa e si ea un stadiu . Daca o vezi pe ceva respingator inseamna ca nu ai depasit-o . Sa nu arunci cu rosii dupa mine .

Ce detesti face parte din tine . Ce ai depasit ai privit la momentul sau cu influenta de rigoare . Stiu ca poate parea utopic ce zic eu aici

Sicily a scris:

Nu arunc deloc, acum depinde si la ce fel de siguranta te referi sau in ce fel de momente se manifesta siguranta ori nesiguranta asta. Iti dai seama ca nu a simt queen of the world , dar... .

Tocmai ca nu la siguranta m-am referit . La sensul de securitate . Ci la detasare / acceptare

Nu arunc deloc, acum depinde si la ce fel de siguranta te referi sau in ce fel de momente se manifesta siguranta ori nesiguranta asta. Iti dai seama ca nu a simt queen of the world , dar... .

Pana cand o sa ajung eu la detasare o sa mai curga multa apa pe albia Buzaului. Asta-i alta mancare de peste. 8)

La detasare ajung oamenii cu adevarat inteligenti si perseverenti. Mie inca imi mai place sa ma distrez cu noroiul, dar poate o sa cresc si eu mare intr-o zi :( .

Sicily a scris:

Carente emotionale am avut si eu, numai ca nu alea au fost predominante. Daca ai probleme cu increderea in tine, aia se rezolva cel mai usor. La strugurii astia se ajunge usor . Nu-mi mai interzice nimic la mancare, nu te mai simti vinovat atunci cand mananci. Nu te face pe tine un blid cu mancare. Si inlocuieste viciul asta cu altul mai palpitant. Curaj, se poate! :(

Daca era atat de simplu nu ar fi existat tulburari de alimentatie.

Te felicit pt performantele pe care le-ai avut dar trebui sa stii ca astfel de cazuri, in care te poti vindeca singur, sunt rare.

E imposibil sa nu te simti vinovat dupa un atac de binge, tocmai pt ca asta il si caracterizeaza, sentimentul de vinovatie care vine dupa episodul de mancat compulsiv.

Un viciu nu se va inlocui niciodata cu un alt viciu pt ca iti dresezi creierul sa fie dependent de altceva in situatia in care intalnesti triggerii:x, y, z, or asta nu este sanatos, sanatos este sa intelegi natura triggerilor, sa stii cum sa faci fata emotiilor si sa nu cauti din exterior metode de suprimare a emotiilor, (pt ca asta face o dependenta,nu te lasa sa traiesti si sa constientizezi respectiva emotie) deoarece emotiile respective nu dispar pur si simplu ci le dai mai multa putere daca nu le constientizezi, solutia este sa inveti aceste emotii, de ce apar ele, cum te fac sa te simti, etc.

Kosmotro, te inteleg f bine, ma regasesc atat in descrierea ta cat si in descrierea Sicilyei.

Am cautat si eu sa imi rezolv tulburarea de alimentatie, fara succes, la noi, ce sa zic, ca nimeni nici macar nu auzise de binge eating...

Ce pot sa iti spun, din experienta mea, ca TA nu e o boala in sine ci apare pe fondul altei boli, de cele mai multe ori o tulburare de personalitate, concluzia fiind ca terapia trebuie sa fie indreptata catre boala care provoaca TA, insomnie, hipersomnie, etc.

Pot sa iti spun ca motivatia care te impinge sa mananci dispare cand gasesti o persoana care iti e alaturi, o persoana empatica care te asculta fara sa fie critica, fara sa fie afectata de ceea ce ii povestesti.

De cand am inceput terapia nu am facut nici macar o sedinta dedicata TA, dar azi, la multe luni dupa inceperea terapiei, nu mai am TA atat de violenta cum era in trecut, de fapt pot spune ca progresul este f mare, nu as fi crezut niciodata ca e posibil sa traiesti asa.

Sicily a scris:

Pana cand o sa ajung eu la detasare o sa mai curga multa apa pe albia Buzaului. Asta-i alta mancare de peste. 8)

La detasare ajung oamenii cu adevarat inteligenti si perseverenti. Mie inca imi mai place sa ma distrez cu noroiul, dar poate o sa cresc si eu mare intr-o zi :( .

Esti mare deja 8)

Alter_ego a scris:

Nu e simplu, dar am scris atat cat pot scrie despre asta pe un forum. Nu ma pot apuca sa imi spun toata povestea si sunt sigura ca s-ar si plictisi lumea sa citeasca asa ceva.

Poate ca la mine diferenta a fost faptul ca eu mi-am dat seama singura de ce am si singura am ajuns sa vreau sa ma vindec. Sunt sigura ca acele tulburari de alimentatie devenisera, un ultimul timp, un semnal de alarma pe care vroiam sa il trag parintilor mei. Printre altele, aia era si o forma de protest - numai ca ea aveam amenoree de un an si ceva, mama era medic si nici dracu' nu s-a gandit ca poate eu am ceva.

De ce zic diferenta? Pentru ca stiu ca , de cele mai multe ori , anorexicul/ bulimicul nu vrea sa se vindece, il descopera familia si il duce cu forta pe la medici. La mine a fost invers, familia mea imi zicea ca sunt "perfecta" , ca nu-mi lipseste nimic si ca mi s-a acrit cu binele .

Pippo a scris:

Da

Poti inlocui un rahatoi mare cu un rahatel mai mic, nu? Daca in loc sa droghezi papilele gustative cu zahar ( de exemplu) si sa ai jde mii se senzatii de vinovatie dupa aia alegi, sa faci plimbari lungi in aer liber sau prin nu stiu ce colturi ale lumii e mai bine, nu?

Alter_ego a scris:

Un viciu nu se va inlocui niciodata cu un alt viciu pt ca iti dresezi creierul sa fie dependent de altceva in situatia in care intalnesti triggerii:x, y, z, or asta nu este sanatos, sanatos este sa intelegi natura triggerilor, sa stii cum sa faci fata emotiilor si sa nu cauti din exterior metode de suprimare a emotiilor, (pt ca asta face o dependenta,nu te lasa sa traiesti si sa constientizezi respectiva emotie) deoarece emotiile respective nu dispar pur si simplu ci le dai mai multa putere daca nu le constientizezi, solutia este sa inveti aceste emotii, de ce apar ele, cum te fac sa te simti, etc.

Da