Ce parere aveti despre psihologi?

Diferenta in acceptare si depasirea unor bariere e sa treaca dincolo de granita mentala si sa ajunga la sufletul nostru

burlan a scris:

nu generalizez deloocpot sa mai dau vreo patru cinci exemple

Sa mai amintesc si faptul ca nu ti se taie chitanta pentru serviciile prestate?

E in dreptul tau sa o ceri .

Kosmotro a scris:

autoanaliza

Am scapat de anorexo-bulimie singura, dupa ce am trecut prin 6 psihologi si psihiatri in decurs de 3 luni. Nici nu vreau sa-mi amintesc ... . Nevoia te invata, daca vrei sa traiesti sau macar sa supravietuiesti. Tocmai de aia nu-mi pun sperantele in ei, desi mi-ar placea sa nu generalizez, poate am fost eu ghinionista atunci.

Eu zic ca pentru a fi un bun psiholog trebuie sa ai pe langa pregatire si acea intelepciune si daruire . Faptul ca stii cum gandesc oameni nu te face cel mai bun dintre pamanteni

burlan a scris:

nu generalizez deloocpot sa mai dau vreo patru cinci exemple

Sa mai amintesc si faptul ca nu ti se taie chitanta pentru serviciile prestate?

Burlan, ce inseamna shodolmoaca? Nu am mai intalnit termenul, imi plac cuvintele rare. Mersi.

Rhini a scris:

Eu zic ca pentru a fi un bun psiholog trebuie sa ai pe langa pregatire si acea intelepciune si daruire . Faptul ca stii cum gandesc oameni nu te face cel mai bun dintre pamanteni

Unii repeta ca papagalii niste tampenii pe care le citesc in cartile de specialitate - iar asta e cazul fericit, cei mai multi nici macar nu-si mai amintesc ca sa repete papagaliceste ceea ce au invatat din carti . Traiasca xanax-ul , prozacul & co - daca nu ar fi gasca asta, ei ar putea sa-i puna lacatele pe cabinete. Fara empatie nu se poate face nimic. Iar daca nu poti fi empatic cu altii, macar sa fii cu tine insuti.

Sicily a scris:

Am scapat de anorexo-bulimie singura, dupa ce am trecut prin 6 psihologi si psihiatri in decurs de 3 luni. Nici nu vreau sa-mi amintesc ... . Nevoia te invata, daca vrei sa traiesti sau macar sa supravietuiesti. Tocmai de aia nu-mi pun sperantele in ei, desi mi-ar placea sa nu generalizez, poate am fost eu ghinionista atunci.

Daca nu te deranjez prea tare cu intrebarile mele insistente, cum ai reusit sa scapi de bulimie singura? Banuiesc ca au fost niste constientizari treptate, niste intelegeri tot mai profunde care te-au dus la cauzele dependentei si te-au ajutat sa iti gasesti forta de a rupe cu ele.

Stiu ca exista copii care daca nu au primit afectiune si atentie de la parinti (si avand ei nevoie de mai multa decat ceilalalti copii) tind sa isi suplineasca deficientele emotionala in viata de adult prin diferite forme: cumparaturi, mancare, bautura, drog, dependenta sporita de un partener, etc. E o forma de compensare.

Eu inca mai am o problema cu mancatul in exces, si inteleg totusi ca imi compensez carentele din copilarie (imi ofer ceva care sa ma faca sa ma simt bine).

Tu cum ai reusit?

Sicily a scris:

Unii repeta ca papagalii niste tampenii pe care le citesc in cartile de specialitate - iar asta e cazul fericit, cei mai multi nici macar nu-si mai amintesc ca sa repete papagaliceste ceea ce au invatat din carti . Traiasca xanax-ul , prozacul & co - daca nu ar fi gasca asta, ei ar putea sa-i puna lacatele pe cabinete. Fara empatie nu se poate face nimic. Iar daca nu poti fi empatic cu altii, macar sa fii cu tine insuti.

In primul rand la cabinet nu vorbesti specializat cu pacientul . Vorbesti normal , cotidian pe ce are el nevoie . Si nu sunt adepta pastilelor

A durat vreo 5 ani, dar am avut norocul ca atunci cand aveam vreo 45 kg ( la 1,72m) mi s-a acrit. A inceput cu o carte pe care am citit-o complet accidental ( Hotii de frumusete, de Pascal Bruckner, ti-o recomand) , apoi s-a declansat la mine probabil criza aia pe care o traiesc, in mod normal , adolescentii ( banuiesc ca este inutil sa precizez ca am fost copilul perfect, model, dat exemplu de toti parintii, profesorii si, prin urmare, urat in secret de colegi :( ). Deci eu n-am patit nimic, numai ca m-am trezit ca nu mai pot, ca nu mai vreau. M-am dus acasa si i-am zis mamei ce vreau (mama fiind medic si organismul meu tragand multe semnale de alarma pe chestia asta, insa evident ca nu a vazut nici dracu). Apoi a inceput periplul prin medici si psihologi, care mai decat mai vestit (dap 8) ) si cu niste chestii... de toata jena. Dupa vara aia am hotarat ca plec de acasa. Nu stiu, cert este ca la un moment dat ti se acreste : ti se acreste sa numeri calorii, sa stai cu toate proastele la sala, sa vomiti, sa nu poti manca ca tot omul normal pentru ca tu vrei sa fii bright &shiny. Ti se acreste sa te trateze toti ca pe o imagine frumoasa atunci cand stii ca esti mai mult. Ti se acreste sa te ascunzi tot timpul dupa o imagine. La mine asa a fost. Asa ca mi-am bagat piciorusele in absolut orice si am inceput sa mananc fara sa mai teoretizez actul asta. De atunci am o greutate absolut normala , nu m-am mai ingrasat, nu am mai slabit. Apoi am primit si ovatiuni care au intarit schimbarea - e prostesc, stiu, dar la inceput ajuta.

Poate ca am avut norocul ca s-a suprapus totul cu o revolutie interioara. Cat despre intelegerea a ceea ce se intampla in subconstientul meu, asta a venit cu timpul si am mai citit si cateva carti care m-au ajutat. Anorexia, bulimia, au niste cauze profunde, dar o data ce incepi sa citesti ceea ce au scris strainii despre asta, n-ai cum sa nu le identifici pe ale tale.

Si mai e si chestia cu cuiul care scoate alt cui. Daca-ti merge putin mintea si esti constient de puterile tale poti sa-ti gasesti alte preocupari, mult mai palpitante si mai datatoare de satisfactii decat cultivarea unei imagini (care nici macar nu era grozava, brrrr ).

Am scris chestia asta care este totusi ceva personal pentru mine pentru ca stiu ca exista multe sclave ale propriei imagini in lumea asta, le miros si le recunosc de la o posta, chit ca au anorexie, bulimie, dismorfofobie sau nu. Sper sa fie de ajutor vreodata, cuiva. Tu, daca vrei detalii mai profunde, ma gasesti pe pm. Si musai sa citesti cartea lui Bruckner, sigur o sa ti se acreasca de tine si o sa vrei sa scapi.

Leonking a scris:

am un copil

maica-sa e psiholog, cu licenta luata la ff, (la distanta cum se zice acum)

maica-sa lucreaza la scoala...

in afara de faptul ca i-a bagat in cap copilului ca a crescut fara tata din vina tatalui, n-a reusit sa faca vreun progres in a-si linisti propriul copil...

si ce i-a bagat in cap, i-am dezamorsat cu 2 fraze, pe loc, in drum spre baile felix (precizez ca 15 ani copilul a crezut ce a zis maica-sa, cum ca tatal e vinovat de tot raul din lume)

acum, copilul a cerut sa se mute la mine, si nu mai vorbeste deloc cu maica-sa si nici cu bunicii, care i-au alimentat informatiile primite de la mama...

despre ce psihologi vorbim?

apropo, copilul s-a dus si la cabinetul scolar la psiholog, la liceu, unde nu mai lucra mama, si a fost tratata doar ca fiica mamei, psihologul de la liceu fiind coleg cu mama copilului...

deci, despre ce psihologi vorbim?

una dintre relatiile mele anterioare a fost cu un psiholog (femeie, dar asa zice dexul ca se spune corect), care acum e pe la un DGAS de capitala, mare sefa... m-am tampit si mai rau, pentru ca nu puteam macar sa avem o discutie despre orice, fara sa apara un stereotip din "vasta" literatura de specialitate in discutiile dintre noi... desigur, acum tot singura si suferind dupa mine este... ba chiar ma asalteaza cu n corespondente siropoase...

asadar, mergeti daca vreti opinii despre psihologi prin centrele de plasament (am fost in prea multe prin tara, la un moment dat am avut in contract cu directia nationala de protectia copilului si adoptii) si va spun eu, veti alege sa va tratati acasa, sau sa nu va trimiteti copiii nici macar la cabinetul scolar, de teama sa nu va vina acasa cu vreo buba sub caciulita...

avem profesori exceptionali - mie imi place enorm de Petre Bieltz - teoreticieni de exceptie... dar ce ne facem doar cu teoria?

Ce caz complex sunteti dvs

1 Daca esti psiholog nu inseamna ca vei atribui poveri ce nu sunt ale copilului . Stimabila in cauza a avut o problema de a isi alege partenerul in primul rand

2. Pericolul prin care trec toti e sa isi aduca meseria acasa . Eu de exemplu am fost cuplata cu unul care vroia si terapeuta si iubita . Nu se face asa ceva .

3 . De orfelinate nu ma pronunt . Cand ma voi duce pe acolo o sa vad c um sta treaba

Faptul ca ai legat o relatie din care a reiesit un copil nu inseamna ca toti psihologii ( psiholoagele vor face la fel ). La tine a vazut o nevoie ce si-a putut sa si-o satisfaca