Ieri (din Pataniile lui Haplea de Nicolae Batzaria):
Doctor Haplea
Sărăcise bietul Haplea
Șide foame să nu piară,
Lasă totul, satul, casa,
Ș-o pornește razna-n țară.
Tot gândind ce să-nvârtească:
Bravo neică! S-afăcut!
Doctor Haplea, eu sunt doctor,
Pentru asta-s „priceput”
Și cum intră într-o cumună,
Strigă Haplea-n gură mare:
“Eu sunt doctor, iar bolnavii,
Chiar de moarte au scapare.”
Iată vine o femeie,
Domnu doctor, ian-poftește,
Căci bărbatu-mi, vai de mine!
Rău de tot se chinuiește.
Merge Haplea și-l întreabă,
Cum îi vine, unde-l doare,
Iar femeii îi șoptește:
“-Fii pe pace că nu moare!”
Numai dați-mi niște pâine,
Vin un litru, carne, ouă,
Ca săfac o doctorie
Și să-lscap într-o zi, două.
Cum ajunge Haplea acasă,
Dă-i cu vin, dă-i cu mâncare,
Bea, mănâncă și-și urează:
„Hai noroc și la mai mare!”
Dar bolnavul peste noapte,
`Nchise ochii pe vecie.
“Ce mai doctor fuși, măi Hapleo,
Și ce fu cea doctorie?”
A murit, să-l ierte Domnul,
Dar pe unul l-am scăpat.
M-am scăpat pe mine însumi
Căci de foame aș fi crăpat.
Astăzi:
..doctorii Haplea au migrat, de la sat la oras, cu aceeasi mentalitate...