Sari la conținut
Forum Roportal

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Buna ziua, as avea niste nedumeriri legate de 3 din cele 10 porunci. Mai exact, incerc sa inteleg cum Biserica explica incalcarea lor (din punctul meu de vedere cred ca Biserica Ortodoxa le incalca). As dori inainte de toate sa mentionez ca nu vreau sa critic nimic din actiunile Bisericii si nici nu vreau sa iau partea nimanui. E doar o simpla discutie.

    Stiu ca aceste porunci provin din Vechiul Testament si lucrurile au fost schimbate oarecum cu Isus, dar :

                                 1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

                                                         //Nu incalcam aceastra porunca prin toti sfintii la care ne rugram, prin oamenii care au murit si pe care i-am facut sfinti? Bine, nu sunt dumnezei, sunt sfinti, dar nu e cam tot aia?
                                 2.  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.

                                                       //Nu incalcam si aceasta porunca prin toate icoanele si semnele religioase la care ne rugam? Nu zic, ca si eu am icoane in casa, asa m-am invatat, dar parca totusi sa ma rog la icoane cu Sfantul Gheorghe etc, parca e impotriva aceste porunci.

                               6.  Sa nu ucizi.

                                                      //Da, sa nu ucizi si totusi cate si cate razboaie nu au fost in numele religiei. Si in ziua de azi preotii fac slujbe armatei care rolul ei e sa ia vieti (bine, apara unele si ia altele). Ideea e ca, se pare ca e ok ca un preot sa binecuvanteze un ostas care pleaca la razboi (eventual un razboi contra altui crestin) in ideea ca sa castige razboiul (probabil sa omoare cat mai multi din tabara cealalta... dau si eu cu presupusul).

 

Multumesc

 

 

 

         

 

  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pfff.... aici stiu pe cineva care ar fi fost foarte util pentru identificare.

@MCIC Hai sa vedem... scutur putin rugina si praful care s-au depus de cand n-am mai discutat teme religioase, si incerc eu un raspuns.

1. sa nu ai alti dumnezei in afara de mine, iar tu aduci in discutie sfintii. Daca vorbim de biserica ortodoxa, nu se pune problema ca sfintii sa fie pentru credincios un alt dumnezeu, sa fie pe picior de egalitate cu dumnezeu, ei sunt intermediari. Un fel de secretare, daca vrei, un call center care preia apeluri cu cereri si le transmite sus

2. sa nu-ti faci chip cioplit si sa nu te rogi lui. Probabil ca cele mai vechi imagini (reprezentari) ca forma de arta au aparut chiar imediat in crestinism, cele mai vechi gasite sunt de pe la anul 200 deci e rezonabil sa ne gandim ca existau dinainte. Abia in secolul 4 au devenit icoane la care se inchinau. Parerea mea este ca a fost mai usor pentru credinciosi, marea majoritate analfabeti si needucati, sa inteleaga si sa relationeze cu divinitatea printr- o imagine, decat direct cu un concept.

3. aici daca tinem asa de mult la ce scrie in VT, sa nu uitam ca indemnurile la ucidere vin direct de la boss. Indemnurile de cucerire, tot de la boss vin. Asa ca din moment ce in VT armatei israelitilor li s-a permis, ba chiar au fost indemnati sa plece la razboi si sa ucida, nu le putem imputa astazi tarilor crestine ca au armate, iar in unele, primesc si binecuvantare prin intermediul preotilor.

 

Editat de Enki
  • Like 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
44 minutes ago, MCIC said:

Buna ziua, as avea niste nedumeriri legate de 3 din cele 10 porunci. Mai exact, incerc sa inteleg cum Biserica explica incalcarea lor (din punctul meu de vedere cred ca Biserica Ortodoxa le incalca). As dori inainte de toate sa mentionez ca nu vreau sa critic nimic din actiunile Bisericii si nici nu vreau sa iau partea nimanui. E doar o simpla discutie.

    Stiu ca aceste porunci provin din Vechiul Testament si lucrurile au fost schimbate oarecum cu Isus, dar :

                                 1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

                                                         //Nu incalcam aceastra porunca prin toti sfintii la care ne rugram, prin oamenii care au murit si pe care i-am facut sfinti? Bine, nu sunt dumnezei, sunt sfinti, dar nu e cam tot aia?
                                 2.  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.

                                                       //Nu incalcam si aceasta porunca prin toate icoanele si semnele religioase la care ne rugam? Nu zic, ca si eu am icoane in casa, asa m-am invatat, dar parca totusi sa ma rog la icoane cu Sfantul Gheorghe etc, parca e impotriva aceste porunci.

                               6.  Sa nu ucizi.

                                                      //Da, sa nu ucizi si totusi cate si cate razboaie nu au fost in numele religiei. Si in ziua de azi preotii fac slujbe armatei care rolul ei e sa ia vieti (bine, apara unele si ia altele). Ideea e ca, se pare ca e ok ca un preot sa binecuvanteze un ostas care pleaca la razboi (eventual un razboi contra altui crestin) in ideea ca sa castige razboiul (probabil sa omoare cat mai multi din tabara cealalta... dau si eu cu presupusul).

 

Multumesc

 

 

 

         

 

1. Ba da. 2. Ba da. Dar biserica ortodoxă o să spună că icoanele au fost create pt a ajuta credincioșii să se apropie de divinitate. Cultul sfinților, cultul morților, practicile oculte (dezlegări etc), toate sunt adăugiri ale "sfinților părinți", alcătuiesc "sfânta tradiție" și contravin textului Bibliei.

3. nimic de comentat aici, biserica a fost autoarea unor crime de neimaginat, toate în numele dumnezeului lor.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pentru mine sunt necunoscute acele fraze in limba romana, inafara de ultima, care este foarte scurt formulat ca in toate limbile.   Prima porunca nu suna OK deloc in urechile mele.   Precis limba mai veche folosit la exprimare de cine stie cine dar nici nu ma intereseaza pana ce erau considerati sfinti si Ceausistii, din cate am auzit.  Iar cu icoane si altele confuzia era ca initiatorul nu s-a exprimat pe intelesul tuturor, se referea la animale sau alte obiecte din cer de slujit, considerat Dumnezeu si de cerut ajutorul lor in caz de necaz.   Ca in toate cazurile, si in aceste legi sint zeci de greseli ca s-au scris la betie in euforie alcoolica mai mult.   Putini mai cred in ele si asa, multi se prefac doar, merg pentru nunti in biserica doar sau alte evenimente aglomerate sa fie vazute, de presa mai ales.   Amen!

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
La 10.03.2022 la 14:49, Enki a spus:

3. aici daca tinem asa de mult la ce scrie in VT, sa nu uitam ca indemnurile la ucidere vin direct de la boss. Indemnurile de cucerire, tot de la boss vin. Asa ca din moment ce in VT armatei israelitilor li s-a permis, ba chiar au fost indemnati sa plece la razboi si sa ucida, nu le putem imputa astazi tarilor crestine ca au armate, iar in unele, primesc si binecuvantare prin intermediul preotilor.

Mda, inteleg ce vrei sa spui, si sunt de acord... Cred ca ar fii interesant (pentru mine) sa citesc "cugetari/filozofii" despre unde se  termina o crima / ucidere ilegala (din punct de vedere religios) si unde incepe o crima/ucidere legala (din punct de vedere religios).

 

Biserica crestina ce zice, daca omori intentionat, cu premeditare, te duci direct in iad? Sau te poate salva preotul prin marturisire si slubje etc.?

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 

Românii , printre cel mai curvar neam al Europei  (off topic)

Undeva prin scrisorile apostolilor scrie, "preaiubiților să vă feriți de curvie"

Muzica imorala care promoveaza curvia a ajuns generalizata în cadrul poporului român

jaleeee  mareeee:

un singur videoclip cu tarfe de lux păstorite de ...Jador a adunat 94 milioane de vizualiari (la o populatie de 18 mil de locuitori)

Vezi videoclipul Jador - Jalea (94 milioane viz.)

 

 

In 20 de ani  România nu va mai exista ca stat, românii tineri vor fi nomazii sexuali ai Europei (isi vor plima de lesa sotiile curve ca circarul ursul ca sa joace pe carbuni pe 2 euro)

Batranii vor crapa in propria voma si vor culege roadele educatiei de proxenet / curva pe care au dati-o in propriile progenituri.

"Doamne rasplateste-le dupa faptele mainilor lor"  - vorba profetului 

p.s. pentru cine nu stie, femeia curva este acea femeie care prin sexualitate isi exploateaza material partenerul de viata (are loc cel mai adesea in cadrul casatoriei cu binecuvantarea preotilor  Mamonei); marii curvari sunt proxenetii care mananca banii de pe aceste femei, in calitate de "prieteni", "soți", pești

Și cum dracu sa nu fie curve intr-o țară în formă de pește spune odată un filozof.....

 

 

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
On 6/26/2022 at 7:53 AM, Avalon73 said:

Românii , printre cel mai curvar neam al Europei  (off topic)

Și cum dracu sa nu fie curve intr-o țară în formă de pește spune odată un filozof.....

Am dat like din greseala.

Cat priveste "curvia" la care te referi, e un fenomen generalizat. Cine a spus sa se fereasca oamenii avea dreptate - nu de alta dar majoritatea crimelor au la baza situatii de genul asta; triunghiuri amoroase, suspiciuni ca a inselat careva samd.

Exista crime in toate combinatiile cand apare o aventura conjugala sau macar suspiciunea; oricare participant poate fi tinta sau atacatorul.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

nu am nevoie de like-uri, nici sa ma confirme vreun "rumân" (urmaș de opincar cu căciulă de astrahan, adică nepot de-al lui Gerula nespălatul)

ia uite ce zice femeia asta, nepoata a unui fost industrias român distrus de opincarii ajunși la putere dupa 1947, pe principiul ca ce-i al tău e și al meu

ea zice ca in 2009, 70% dintre români sunt disfuncționali psihic (moral)

 

(eu zic ca in 2022, procentul trece de 90%)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ce premieri a avut românia dupa 1990 dovedeste ca românii nu stau deloc bine la mansarda:  acum il avem pe Ciucanezu, incapabil de a sintaxa limbii române (ca doar deaia o fi si plagiat), fonfanitul Cîțu bețivan notoriu in US, alcoolicul Văcăroiu prin anii 90, epilatul mintal Ponta, agramata Dăncilă, si antepredecesorul ei de 3 zile cu mutra de copil al strazii (si infractor alcoolizat), acum ministru al transporturilor cu căruța electrică....(am uitat de bombo care a facut boboru "pulime")

Presedinti: un tziganez imediat dupa 1990 (Ilici Tceacovski), unu cu nume de beșină dupa 2004 de ne-a facut homosexuali 20% si găozari (acum decazut din toate drepturile prezidentiabile, saracu, a ramas pe drumuri)

Pai cu asa alesi ai neamului (care sunt ca si neamul) va rog eu sa emigrati in ce tara din UE si sa spuneti ca sunteti rumân (sa vedeti cat dispret in loc de respect veti incasa)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Dar sa revenim la religie, sa vedem cine sunt păstorii spirituali ai boborului, niste circari / mârlani, ei gireaza casatoriile din interese financiare si de statut si asa apar "nepoții" care ne conduc din parlament

https://marlani-de-romania.blogspot.com/2021/03/blog-post.html

(blogul se adreseaza evident celor cu minima cultura biblica/crestina), nu parvenitilor care au absolvit teologia (dogma, vulva aducatoare de bani a curvarilor/proxenetilor religiosi)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×