Enki a scris:Hm.
Pentru mine cel mai usor de inteles este analogia cu un balon care se umfla. Tot ce inseamna materie, spatiu si timp se afla in interiorul lui. Spatiul este creat prin expansiune in interiorul balonului. Prin crearea spatiului, se mareste si distanta dintre obiectele din interior. Dar obiectele nu sunt chiar statice, se misca intr-un areal al lor, in interiorul galaxiilor, si nici nu sunt permanente, dispar unele, apar unele noi.
O mică precizare.
În acest caz, conform acestei analogii cu interiorul balonului, am putea vorbi și de centrul balonului sau al universului, nu-i așa? Care-i centrul universului? 
Această analogie, cu balonul care se umfă, a fost folosită în scop explicativ de Eddington și mai apoi de Fred Hoyle. Numai că ei nu s-au referit la interiorul balonului, ci la suprafața sa exterioară! Adică, au zis că un mod de a vizualiza expansiunea universului ar fi să comparăm universul tri-dimensional cu suprafața bi-dimensională a unui balon. Astfel, dacă am picta câteva puncte pe balon și am umfla balonul, distanța dintre aceste puncte ar crește într-un mod asemănător creșterii distanței dintre galaxii. Și este important de precizat că aici universul și spațiul tridimensional au fost comparate cu suprafața bidimensională a balonului și nu cu interiorul balonului. Interiorul unui balon induce automat ideea logică de centru al balonului. Pe când suprafața acestuia este omogenă, fără niciun punct care să fie ales ca centru, astfel încât potrivit acestei analogii nu putem vorbi de „centrul universului”.
