Jump to content
Forum Roportal
Abbie3

Povesti cretine reloaded

Recommended Posts

Stiu ca deschisese NarcoGen un topic, dar nu il pot gasi nicaieri, nici macar prin search.

Oricum, uitati o poveste cretina, si cine vrea sa adauge una, you're welcome. Stiu, e naspa sa stai inchis in casa; ti se duce mintea oriunde.

 

Poveste tampita

Sa va spun si eu cum am ajuns sa merg vreo 18-19 km intr-o zi, sperand sa rezolv ceva si in final nerezolvand nimic.

A fost acum cativa ani, cand locuiam in camp si, vrand sa imi caut de lucru macar pe net, am vrut sa imi deschid cont in banca. Omului i se parea irelevant (un moft, gen) si ma tot amana de la o saptamana la alta sa ma duca in oras, la banca. Erau 5 mile (8 km si ceva) pana acolo. Vreo 10-15 minute cu masina. De mers pe jos, cca 2 ore jumate, cum imi arata pe Google.

Intr-o seara, cand ne certaseram dintr-un motiv sau altul (nici nu mai tin minte), am decis sa o iau pe strada a doua zi, si sa ma duc singura. Ciudat e ca pe hartie, 8 km nici nu suna foarte impresionant. Pentru o persoana care merge de obicei, poate nici nu ar fi mult; eu de vreo 2 ani nu mersesem mai departe de gradina, ca nu aveam unde; era pustietate. Ma mai plimbam prin padure, dar era foarte aproape.

Mi-am facut o harta pe o foaie; pe ce strazi sa o iau sa ajung la destinatie. Nu aveam bani; am gasit niste maruntis pentru toaleta publica din oras, gandind ca daca aveam sa merg atata drum, aveam sa am nevoie la un moment dat.

A doua zi de dimineata, am pus copiii in autobuz spre scoala si am plecat. Mi-am luat toate actele intr-un rucsac, plus o sticla mica de apa (mare greseala sa iau doar una). Am pus rucsacul la spinare si m-am pornit pe marginea strazii, pe langa campuri. Prima parte a calatoriei a fost usoara; parca nici nu o simteam. La un moment dat am ajuns intr-un sat si am citit ca mai sunt doar 4 mile pana in oras; m-am bucurat; la scurta vreme am realizat ca erau mile, nu kilometri.

La un moment dat, cum mergeam eu printre scaieti, a oprit o tanti si m-a intrebat daca nu am nevoie sa ma ia careva cu masina. I-am multumit frumos si am raspuns ca nu; ca mai aveam nitel si ajungeam la destinatie (mai aveam pe dracu; eram pe la jumatatea drumului). Alternativa ar fi fost sa ii povestesc cum de eram intr-o asemenea situatie. Si inca ma simteam OK.

Bun, ajung eu in oras intr-un fericit final, dupa timpul prezis pe Google; gasesc strada si ajung si la banca; le arat documentele. Mi-au zis ca au nevoie de o dovada suplimentara de adresa, gen o scrisoare cu taxa de la primarie. Imi vine, pentru doua secunde, sa o iau pe tanti de la ghiseu si sa o scutur, gandind “femeie, mi-am tocit talpile 5 mile pana aici, si imi spui ca nu poti sa-mi dai o semnatura…?”

Ma scarpin eu in barbie sin plec; se pare ca mersesem degeaba.

Vad un semn pentru toaleta publica; ma duc acolo si imi cheltui singurii 25 de centi. Ca romanca ce sunt, imi vine o idee, si la iesire, o intreb din senin pe tanti care avea in grija toaletele daca nu cumva stie de unde puteam obtine acea dovada de adresa. Fiind binevoitoare, imi raspunde ca de la libraria locala se obtine. Bine, imi zic eu, sa caut libraria. Ajung la o statie de autobuz; acolo se gaseste mereu o harta cu cladirile principale; am gasit si strada pe care era libraria, si intr-un final, plimbandu-ma pe strazi, am gasit si libraria. Era gratis sa obtii acea dovada, din fericire.

Politicosi, oamenii mi-au luat informatiile si intr-un final mi-au spus...ca mi-o trimit prin posta.

Am multumit frumos si m-am tirat; era clar ca nu rezolv nimic in acea zi, dar ca facusem un pas si puteam reveni ulterior. Ma consolam cu gandul asta, ca sa nu injur ca imi tocisem talpile degeaba.

Deja ma dureau picioarele cand am luat-o spre iesirea din oras, stiind ca ma asteaptau cele 5 mile inapoi. Dar am zis hai; am ajuns pana aici; ajung si inapoi . Stiam ca omul avea sa ajunga acasa inaintea mea oricum, asa ca nu era problema sa nu fie nimeni cand se intorceau copiii acasa cu autobuzul.

Si m-am pornit eu inapoi pe drum. Curand mi-am dat seama ca ramaneam fara apa. Cu maxima idiotenie, uitasem sa umplu sticla de la o chiuveta cand fusesem la toaleta publica. Asa ca o beam cu economie, numai cand mi se usca gura prea tare. A inceput sa ma bata soarele in cap, plus ca ma dureau talpile ca dracu’.

Am mers si am mers; la un moment dat am ramas complet fara apa; as fi furat daca aveam de unde. Ma batea gandul sa bat la o usa, sa intreb daca pot umple sticla aia, dar mi-a fost rusine si nu am facut-o; ce fel de idiot ar fi fost in situatia asta? La un moment dat simteam ca o sa lesin la marginea drumului; parcursesem ¾, gen. Ma dureau talpile de era nevoie sa ma asez a marginea drumului si sa ma odihnesc cateva minute, desi stiam ca era mult mai rau cand ma ridicam.

La un moment dat, am auzit ceva extraordinar: am auzit curgand o apa. M-am grabit in acea directie si am vazut ca nu era niciun gard; era un izvor undeva. Foarte posibil pe proprietatea cuiva, dar m-a durut fix in cur; era aproape de strada. Gasisem apa. Era o panta pana acolo si a trebuit sa merg prin apa pana am gasit sursa; m-am udat pana la genunchi. Presupun ca era potabila; nu stiu sigur; curgea printr-o teava. Avea gust bun; am presupus ca era un izvor. Am baut eu pe saturate si am umplut sticla; aveam o incredere reinnoita cum ca nu aveam sa lesin la marginea drumului. M-a invigorat fantastic gandul asta.

Am luat-o in sus pe drum; ma dureau taliple ingrozitor; cred ca mergeam ca o pasare. La un moment dat a oprit alta tanti si m-a intrebat daca eram OK. Am zambit si am raspuns ca da, si ca aproape ajunsesem acasa. Ajunsesem pe dracu. Dar mi-a fost rusine, desi ma simteam pe jumatate moarta. In gandul meu, acum aveam apa, deci nu erau sanse sa lesin pe undeva, asa ca eram OK.

Intr-un final am ajuns si acasa, dupa o “plimbare” suplimentara ce necesita asezatul la marginea santului din 5 in 5 minute. M-am injurat in gand ca nu mersesem cu ultima tanti, sau cu prima, sau cu amandoua. Aveam ghetele facute prastie si m-au durut picioarele cateva zile.

Omul imi zice contrariat “de ce nu mi-ai cerut sa te duc cu masina…?”

In final, nu am rezolvat nimic concret. In schimb, mi-am demonstrat ca daca imi pun ambitia, sunt capabila de lucruri improbabile.

Si sugerez oricui ca atunci cand se afla in dificultate si i se ofera ajutor, in conditii sigure, sa il accepte si sa nu il respinga de jena. Mie mi-ar fi fost mult mai usor daca as fi acceptat. De fapt, imi dau seama ca as fi putut cu usurinta sa fac autostopul de la bun inceput, pana la destinatie si inapoi. Dar n-am facut-o.

 

  • Like 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu n-as fi pornit pe jos nici daca era 1 km era de parcurs!!!  La 482 metri un drum/o directie este Aprozarul BIO de la mine, dar numai o singura data m-am dus pe jos si mi-a fost frica pe trotoar de masinile care veneau cu toata viteza pe strada pe langa mine!!!   Asa aventura n-as fi facut.   

Cateodata caut si eu un topic si nu-l gasesc nici in "cautare" 

  • Like 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×