Gelozie & minciuna

Tomaso a scris:

Este normal comportamentul.   Dacă nu se uită după altele,  fugi că-i psihopat.   Mai devreme sau mai târziu o să te gușoaie.  

Te povățuiesc cum să scapi de gelozie.   Pe bune,  fără glumă.   Dacă el simte că-l iubești cu adevărat, se va uita,  dar nu va atinge.   Nu te mai uita în telefonul lui,  lasă-i loc să respire,  nu-l spiona,  fii o lady și va fi al tău forever. 

Am realizat sau incerc sa realizez ca e normal comportamentul lui cu uitatul. Peste ce nu am trecut inca si inca ma gandesc, e felul in care m-a mintit zile intregi ca nu a cautat-o pe prietena mea pe fb, desi l-am implorat să recunoască și era conștient că știu adevarul. Asta cumva inca doare, minciuna lui și faptul că nu a vrut să recunoască. 

Cât despre gelozia mea... mă chinui cu ea și incerc din răsputeri să scap. nu aduce nimic bun...

tamita a scris:

Am realizat sau incerc sa realizez ca e normal comportamentul lui cu uitatul.

Uitatul este una si actionatul este alta...

Daca "uitatul" lui se rezuma doar la atat, atunci este in ordine, daca actioneaza, atunci" ii bai la shtrec", cum se zice pe la noi si trebuie sa te gandesti serios la ce fel de relatie iti doresti!

tamita a scris:

Peste ce nu am trecut inca si inca ma gandesc, e felul in care m-a mintit zile intregi ca nu a cautat-o pe prietena mea pe fb, desi l-am implorat să recunoască și era conștient că știu adevarul. Asta cumva inca doare, minciuna lui și faptul că nu a vrut să recunoască.

Când cineva te minte și afli,  vei rămâne cu resentimente.

Oamenii nu știu să gestioneze asemenea situații.   Au reacții de evaziune,  încercând să scape de explicații prin negare,  sau prin minciună.  Apoi se complică și mai mult,  încercând să dreagă minciuna cu alte miniciuni.    La oamenii superficiali este modul lor de a fi.     Evită să discute despre probleme, crezând că acestea dispar.  

În mod normal rezolvarea ar fi fost extrem de simplă.   Dacă îl întrebai,  răspunsul lui CORECT ar fi trebuit să sune cam așa   ”Draga mea,  așa este,  am căutat-o să văd ce mai învârte,  sunt curios și mai mă interesez de ea, dar asta nu înseamnă nimic în plus de satisfacerea unei simple curiozități”.    Cred că te-ar fi mulțumit acest răspuns și el ar fi rămas cu onoarea intactă.

Din păcate,  înțelepciunea vine prea târziu,  mai spre bătrânețe.   Oamenii se comportă prostește și fac greșeli pentru care trag.   Uneori rănesc atât de grav încât trauma suferită de partener va deveni o rană veșnic supurând.   

Din ceea ce spui nu cred că ai motive serioase să fii geloasă,  dar în clipa când vei avea motive reale,  vei ști.   O să simți.

Tomaso a scris:

Când cineva te minte și afli,  vei rămâne cu resentimente.

Da, dar adevarul iese intotdeauna la suprafata si daca trec zeci de ani.... Niciodata nu este prea tarziu pentru aflarea adevarului si, cum "in tat raul este si un bine", oricat de dureroasa a fost perioada de "traire in neadevar" (care ar fi putut fi produsul  mai multor neintelegeri , coroborate cu anumite situatii  de viata "musai de experimentat"..., sunt multe de discutat pe aceasta tema), toate acele resentimente dispar si fac locul unei iubiri adevarate, autentice si curate.

Doamne ajuta!

Zici că resentimentele dispar?

Tomaso a scris:

Zici că resentimentele dispar?

Da, dispar cu totul.

Am niște dubii,  cred că depinde de la om la om.    Unii sunt mai iertători,  alții nu pot ierta minciuna și trădarea câte zile au pe lume.  

Tomaso a scris:

Am niște dubii,  cred că depinde de la om la om.    Unii sunt mai iertători,  alții nu pot ierta minciuna și trădarea câte zile au pe lume.  

Absolut tot ceea ce s-a petrecut a avut un rost si experienta a adus intelepciune si a adus momentul de acum si aici...

Ok, dar cum rămâne cu încrederea pierdută?    Să zicem că poți ierta,  scuza,  dar mai poți avea încredere în cineva care a mințit într-o situație unde adevărul ar fi fost mult mai simplu de spus?   Odată pierdută încrederea,  e dusă,  nu mai poate fi ca înainte.    Așa văd eu lucrurile și nu pretind că am dreptate,  doar că nu văd alternativa.   Eu,  de exemplu,  mă necăjesc foarte tare atunci când văd că cineva mă minte fără niciun rost logic,  doar din comoditate,  ca să evite o explicație oarecare.   

Da, referitor la incredere, așa sunt și eu acum. Sa zicem ca l-am iertat, dar nu pot sa zic ca e aceeași incredere, având în vedere că zile întregi l-am rugat sa recunoasca și el se plimba dintr-o minciuna în altă. A recunoscut cu greu ca a cautat-o, apoi a început cu minciunile de felul ca am cautat-o ca sa vad cum e in tara in care traieste, la care l-am întrebat dacă google nu exista pentru asta, pentru ca tipa nu pune poze cu locațiile propriu-zise, ci cu ea. Si mai apoi a recunoscut că da, a cautat-o sa se uite la pozele cu ea, nu pentru altceva, doar ca nu a simțit nimic. Si aici îl cred, cu simțitul.  Încă mi-e greu să trec peste minciuna, îmi amintesc și am resentimente și tind sa ii reproșez (recunosc, l-am facut să se simtă mai vinovat decat ar fi trebuit probabil). 

Acum ce fac e sa incerc sa lupt cu gelozia asta și cu faptul că asta e, m-a mintit, nu am ce sa schimb. Totusi, ar fi fost ceva mai usor daca ar fi recunoscut din prima.