La inceput a fost frumos ca in orice relatie, insa pe parcurs am inceput sa simt ca se "stinge" iubirea din partea ei. I-am fost tot timpul alaturi, am inteles-o, am facut compromisuri de toate tipurile, am iubit-o neconditionat si am trecut cu vederea peste foarte multe lucruri.
Stand cu ea si cu parintii ei am vazut cum a inceput sa ma ignore, sa ma desconsidere, sa trateze orice idee/nevoie/dorinta de-a mea cu raceala, absolut totul raportandu-se la dorintele ei si la viata parintilor ei.
Am ajuns intr-un punct in care relatia intima a devenit un vis mult prea indepartat. Nu mai tin minte cand am facut dragoste ultima data (probabil cu vreo 5-6 luni in urma), ea spunand in mod frecvent ca nu simte nevoia sa faca asa ceva, ca ea poate sa traiasca si fara. Gesturile de afectiune nu mai exista din partea ei, absolut totul venind exclusiv din partea mea: vorbe frumoase, imbratisari, sarutari etc.
Colac peste pupaza, a inceput de ceva vreme sa puna presiune pe mine cu casatoria, motivand ca pana la varsta x vrea sa se casatoreasca, iar pana la varsta y vrea sa faca un copil. Este nemultimita de faptul ca este intrebata des de catre rude sau vecini "cand se casatoreste".
Am considerat ca relatia cu parintii ei este una toxica, in sensul ca depinde foarte mult de ei, ii pune pe primul plan, face absolut totul pentru ei, este influentata de ei, ba chiar mi-a spus ca ar dori sa traiasca alaturi de ei, sa o ajute sa creasca viitorul copil etc. Eu am incercat sa o fac sa se "maturizeze", am insistat sa ne mutam singuri cu chirie, cum o fi, insa a refuzat de fiecare data, invocand diverse motive puerile (nu are bani si nu vrea sa suport doar eu cheltuielile, cine gateste, e greu sa stai singur, de ce sa dai bani la chirie etc etc etc). La un moment dat vorbisem si de posibilitatea de a achizitiona un apartament (credit), insa dorinta ei era ca acel apartament sa fie langa parintii ei (ca isi doreste sa ii aiba aproape).
Sunt foarte multe lucruri pe care as putea sa le detaliez, dar probabil ca as fi nevoit sa stau 10 ore ca sa scriu.
Ideea e ca relatia este extrem de disfunctionala, iar din cauza aceasta am avut tot timpul retineri si nu am putut avansa cu nimic. Eu am impresia (si nu cred ca-i doar o impresie) ca fac foarte multe, iar ea absolut nimic. Totodata, ca pretentiile ei sunt undeva foarte sus, iar ale mele sunt foarte jos. Ea, in schimb, parca nu vede realitatea si nu baga de seama ceea ce ii spun.
Nu stiu cat voi mai putea continua in acest mod si nu stiu ce sa fac. Cumva, inca o mai iubesc, imi pasa de ea, o vreau langa mine, o vreau pe femeia de care m-am indragostit, insa nu-mi dau seama daca atitudinea ei este rezultatul disparitiei iubirii sau pur si simplu rezultatul relatiei bolnavicioase pe care o are cu parintii.
Sincer, nici nu stiu de ce am deschis topicul asta. Simteam nevoia sa ma descarc, probabil.