Nu pot avea sentimente.

Julianne09 a scris:

Adal..nu cred ca are de a face cu el,in momentul de fata nu sunt curioasa de persoana lui.Stiu ca mi-a facut rau si il tratez cu indiferenta.Am analizat bine situația,sunt conștienta si stiu ce vorbesc,crede ma ca nici macar ura nu pot sa simt,nimic,fata de el,sunt total indiferenta.Ma simt capabilă sa imi cresc singura copilul,fara ajutorul lui,cu toate ca normal ar fi sa aibe si tata,dar daca nu se poate...încerc sa ma descurc cum pot.

Cand am pus postul ala, inca nu pusesesi ultimul post, care m-a ingrozit. Ai ditamai bagajul, Julianne, ce ai sa faci cu el? o sa-l cari toata viata dupa tine?

Cine crezi ca te poate ajuta? Doar tu poti sa te ajuti. Poti? Sau macar incerci? o sa traiesti mereu in trecut?

Abbie M.Nu cunosc definita iubirii,dar da..fara fetita mea,asi fi pierdută.De cand am ramas însărcinată,auzeam femei cat e de frumos,sa fii gravida..mie nu mi sa părut nimic frumos,aveam grija de mine,da ..nu mai eram eu singura,m am lasat si de fumat,dupa ce am nascut asteptam sa ma îndrăgostesc,ceea ce nu mi sa întâmplat nici pana acuma,dar am grija si ma preocup pt ea,mi mult decat orice altceva pe lume.Cum ziceam,sunt o pers foarte responsabila,totusi alinuturile,atenția..câteodată mi se par mecanice,câteodată sunt sincere,câteodată simt nevoia doar de ceva timp doar pt mine,stiu..egoist din partea mea,totusi...

Asi da orice sa ma eliberez de acest bagaj.Asi da orice sa pot iubi,sa imi pot îmbrățișă sora sincer,cu iubire,nu mecanic.Incerc sa imi îngrop amintirile,dar trăiesc cu frica,tresar la orice zgomot cat de mic..orice imi amintește de trecut,pana si o usa închisă mai tare.

Toate astea tin de cum te vezi tu pe tine, nu de dedicatia pe care o ai sau nu fata de ea. Doar faci pentru ea tot ce e necesar, pentru ca asa simti, nu din obligatie sau altceva.

Poate iti e teama de acest sentiment si consideri ca nu l-ai avut pana acum; simti nevoia sa intruneasca anumite criterii, poate descrise de altii.

Poate ti-a fost indusa in timpul sarcinii ideea asta, ca "nu simti destul". Asta se spune in reviste, ca e ceva absolut minunat, nu neaparat greturi si alte alea. Ca daca nu esti intr-o fericire plutitoare constant... Insa viata nu e asa.

Simti prin traire si experienta proprie.

Ti se par asa pentru ca le analizezi mult prea atent, in loc sa le traiesti si sa te bucuri de ele. 

Evident ca simti nevoia de timp pentru tine, doar nu esti o alta persoana peste noapte; esti aceeasi persoana intr-o situatie diferita si inca te adaptezi.

Vax iti multumesc sincer.Din putinele cuvinte ce mi le-ai scris,ai reușit sa ma îmbărbătezi.Voi încerca sa am mai mult respect fata de mine..si sa fiu mai pozitivă.Am trecut prin multe chestii urate,am sa reusesc cumva sa uit,de iertat am facut o deja de mult.Totusi voi devora fiecare moment petrecut cu fetita mea si niciodata nu o voi lasa cu străini,nu permit ca ea sa aibe soarta pe care am avut o eu.

Multumesc tuturor.Ma simt mult mai ușurata,am tinut in mine,prea mult timp.Cred ca totusi voi vedea din nou un psiholog..poate ma va ajuta cumva.

Julianne09 a scris:

Asi da orice sa pot iubi,sa imi pot îmbrățișă sora sincer,cu iubire,nu mecanic.Incerc sa imi îngrop amintirile,dar trăiesc cu frica,tresar la orice zgomot cat de mic..orice imi amintește de trecut,pana si o usa închisă mai tare.

Cand ai copil mic, tresari si la respiratia iregulara al copilului, feeling care nu prea trece cu timpul.   Femeia se schimba dupa nastere, prioritatile devin altele decat inainte iar acele imbratisari sincere unii exerseaza mult sa para perfecte ca in filme.   

Julianne09 a scris:

Din ce spui tu, mi se pare ca esti o mama foarte ok. Eu cred ca ai asteptari prea mari de la tine si crezi ca relatiile, sentimentele trebuie sa fie ca in filme, explozive si lacrimogene. Stai linistita, ca nu e asa. Daca totusi ai dubii, gandeste-te ca toata iubirea ta s-a transmis la copil cand l-ai nascut si ca ai nascut o fiinta plina de iubire. Uita-te la ea si vei vedea acolo iubirea ta.

Esti ok. Ai grija de ea cum trebuie si va veni momentul in care vei simti mai mult si vei gandi mai putin - aici e problema, incerci sa analizezi puritatea si profunzimea sentimentelor...e de inteles.

Stai de la 17 ani cu un barbat. Cu acelasi barbat. 

Nu zic ca ai o relatie, din moment ce deja nu o mai ai. 29 ar fi, in mod normal, varsta la care o relatie se cimenteaza, nu se distruge.

Ai avut o copilarie nefericita. Te cred. Eu inca-s copil, la 44 de ani, nu-mi pot imagina cum e sa nu mai fii copil la 17...

Chestiile cu leoaica, nu vei da voie copilului tau sa aiba aceeasi soarta cu a ta, scuza-ma, da' e doar instinct matern combinat cu frustrari.

N-ai cum sa impiedici pe cineva sa fie ce va fi.

Da, e posibil sa nu-ti iubesti copilul, desi ai face orice sa-l protejezi. Se numeste... instinct matern (deja-vu!).

Dont worry, se poate si mai rau. De exemplu, o mama fara instinct matern. Exista, garantez.

Femeie, nu te mai chinui. Du-te in lume si construieste-ti un confort material, nu te crampona in relatii toxice sau in procese de constiinta inutile.

Munceste, produ lovele, ajuta-te pe tine si pe copilu'.

Cand va creste destul de mult sa fie independent, te va ajuta el (copilu', that is).

Copiii de azi sunt ai naibii de destepti.

Cred ca sentimentele alea exista undeva in tine, pt ca altfel nu ti-ar pasa de ceea ce se intampla cu copilul tau, numai ca ele nu se manifesta si sub forma exaltarii, asa cum iti doresti tu, pt ca creierul tau te protejează de ceea ce poate aduce cu sine exaltarea.

Fiero a scris:

Cred ca sentimentele alea exista undeva in tine, pt ca altfel nu ti-ar pasa de ceea ce se intampla cu copilul tau, numai ca ele nu se manifesta si sub forma exaltarii, asa cum iti doresti tu, pt ca creierul tau te protejează de ceea ce poate aduce cu sine exaltarea.

Posibil si asta.

Si Abbie a zis ceva asemanator intr-o postare anterioara.