Nu pot avea sentimente.

Julianne09 a scris:

Abbie M..stiu ca depresia post natală poate varia intre 2-3 ani de la naștere,am avut deja o vizita la psiholog,nu am vb clar despre asta,totusi dupa o sumedenie de teste,m-au diagnosticat cu depresie moderată,mi au dat ceva calmante,sa fiu mai detașată si sa pot dormi.In ultima perioada nu mai pot dormi,nici macar cu tratament.In Decembrie ar trebui sa merg la vizita din nou,nici macar nu stiu cum ar trebui sa abordez acest subiect,nu am vorbit cu nimeni,pt ca stiu ca asa ceva este inacceptabil,ma simt inumana,mie frica sa nu fiu vreo sociopata.Am împlinit de curând 29 de ani si cred ca am iubit doar câinii,in general animalele,daca stau sa ma uit in trecut,relația cu tatăl fetiței mele a fost doar o amăgire sau am vazut in el ceea ce eram obișnuita sa vad acasa.

Din moment ce iti pui aceasta problema, nu esti o sociopata. O sociopata nu s-ar gandi de doua ori. Ori tu te analizezi singura si te consumi.

Sunt lucruri care pot duce la evitarea atasamentului fata de altii; traume din trecut de pilda.

Psihologul va sti mai bine cum sa sape in toate astea si cum sa te ajute.

Ai grija sa nu-ti ia copilul Statul daca incepi sa le spui ca nu ... si altele!!!

Mai este o chestiune, multe confunda iubirea pentru un barbat cu cea pentru un copil sau alt membru al familiei.

Eu nici nu stiu sa pronunt cuvinte din astea si NU iubesc pe nimeni, dar nu m-as duce la doctor pentru leacuri!!! 

Am 2 copiii adulti si o relatie super-excelenta cu ei, dar nu ne pupacim toata ziua.

Mai e si conditia ca nu mi-e dor de nimeni si de nimic ... copilaria nu pun inaintea mea si nici trecutul din comunism dar vorbesc despre, ca nu se pot uita. 

Tu esti numai doctorul tau in acest caz, vindeca-te rapid ca fetita are nevoie de mama!!!  

Adal cu fostul meu nu se poate discuta,astfel nu asi mai fi aici sa cer sfaturi.Are multe alte preocupări,cum ar fi băutura..care a devenit o plăcere zilnică,statul pe internet,ca doar de copil ma ocup eu,stie ca fetiței nu ii lipseste nimic,asa ca el la 37 de ani..dezocupat,cu 2 internări la spitalul de nebuni,de către propria mama,dar ..dupa un consult psihiatric a ieșit perfect normal,diagnosticul medicului fiind ca asta este el.

The Unknown mi am pus si eu aceasta problema si din acest motiv nu am vorbit cu nimeni.Deci daca mi s-ar întâmpla acest lucru ar fi ca un ultimatum pt mine,clar!Stiu ca are nevoie de mine,de asta încerc sa ii dau toata atenția de care sunt capabilă.Vreau sa ma regăsesc pe mine si imi doresc din tot sufletul sa imi pot crea propria conexiune cu ea.Ma urăsc pt ceea ce sunt..

Julianne09 a scris:

Abbie M..stiu ca depresia post natală poate varia intre 2-3 ani de la naștere,am avut deja o vizita la psiholog,nu am vb clar despre asta,totusi dupa o sumedenie de teste,m-au diagnosticat cu depresie moderată,mi au dat ceva calmante,sa fiu mai detașată si sa pot dormi.In ultima perioada nu mai pot dormi,nici macar cu tratament.In Decembrie ar trebui sa merg la vizita din nou,nici macar nu stiu cum ar trebui sa abordez acest subiect,nu am vorbit cu nimeni,pt ca stiu ca asa ceva este inacceptabil,ma simt inumana,mie frica sa nu fiu vreo sociopata.Am împlinit de curând 29 de ani si cred ca am iubit doar câinii,in general animalele,daca stau sa ma uit in trecut,relația cu tatăl fetiței mele a fost doar o amăgire sau am vazut in el ceea ce eram obișnuita sa vad acasa.

Esti foarte lucida pt un om care a suferit atat de mult si care nu a primit pretuire din partea nimănui,  parerea mea e ca iti iubesti fetita, pt ca iubirea, in ciuda a ceea ce gresit crede majoritatea, nu se manifesta prin exaltare, ci prin grija prin care i-o porti altei persoane si prin responsabilitatea pe care o porti ei. :)

Julianne09 a scris:

Stiu ca are nevoie de mine,de asta încerc sa ii dau toata atenția de care sunt capabilă.Vreau sa ma regăsesc pe mine si imi doresc din tot sufletul sa imi pot crea propria conexiune cu ea.Ma urăsc pt ceea ce sunt..

In general copilul te face sa-l iubesti prin insusi faptul ca simti ca el te iubeste.Este imposibil sa nu simti asta si sa nu ii raspunzi cu iubire.

Daca exista ceva ce te impiedica sa raspunzi, sunt sigur ca stii despre ce este vorba, trebuie doar sa recunosti ca incerci s-o eludezi(cauza).

Consideri ca perioada casatoriei a fost un fiasco emotional, iar fiica ta este rezultatul final al acestei perioade si-ti va aminti mereu de ea. De aceea te urasti?

Pentru ca "deocamdata" nu poti trece peste? Ea este numai a ta. Asa va fi mereu.

Julianne09 a scris:

Stai linistita, te va invata copilul tau sa iubesti.

N-am nici cea mai mica indoiala, doar continua sa fi cea ce esti si inceteaza sa te mai urasti.

Abbie M ...aseară vorbeam despre Copilăria mea.Sunt foarte putine peroane care imi cunosc viata,atat de putine ca le nr pe degetele de la o mana.Si chiar se mirau de mine,de faptul ca inca normala oarecum,de faptul ca stau cu ei la masa,ca sunt lucida cum ai spus tu.Ei bine,amintirile dureroase,au ieșit la suprafața si nu imi dau pace.Ma trezesc plângând,imi pun sute de întrebări,la care nu gasesc nici un raspuns.Ca sa înțelegi putin din viata mea..Am amintiri de la vârsta de 2 ani..cand eram sa fiu violată,salvata printr un miracol,apoi cand am fost abandonată pe scările orfelinatului,pana pe la 6 ani,cand eram din nou sa fiu violată de nasul de cununie a mamei mele,imi aduc aminte cum umbla dezbrăcat si ma tragea de picioare,din nou salvata de clopoțel.Adolescenta mea..trăită mereu in bătăi,umilințe etc.Am 2 surori,vitrege..de cea mijlocie ma simt mai apropiată,nu o iubesc,o respect si o ajut,cand are nevoie,dar nu simt nici un sentiment in plus.Cam asta sunt eu,genul de om care isi da si cămașa de pe el,dar fara sa ma atașez,fara sa pot iubi.Cand ma uit la fetita mea,un înger de copil,ma apuca un sentiment de vinovație groaznic,ma lupt zilnic cu mine,sa fiu o mama exemplara,imi este draga si nu vreau sa o pierd niciodata,este singurul lucru frumos din viata mea..dar totusi nu pot iubi!

Cum definesti iubirea? Eu as defini-o asa:

imi este draga si nu vreau sa o pierd niciodata,este singurul lucru frumos din viata mea

Ce anume consideri ca lipseste pentru a atinge acest sentiment de iubire?

vax a scris:

 inceteaza sa te mai urasti.

Subscriu. Nu ai decat trairi pozitive si cele mai bune intentii fata de copilul tau.

Nesiguranta ta nu e legata de copil, de relatia dintre tine si ea, ci de lucruri intamplate inainte, carora le dai voie sa iti induca aceasta nesiguranta,

Asta iti face rau.

Ia incearca sa le depozitezi aceste memorii vechi si neplacute undeva intr-un loc departe de restul gandurilor cotidiene, asa cum se invata la ora de computer cum se storeaza datele in memorie si numai cand ai nevoie de ceva te duci pan-acolo sa scoti!!!    Poti sa faci daca vrei, uita de trecut si nu mai asculta pe una-alta ca se mira de tine ca mai esti aici si din astea.  N-ai nevoie de asemenea atmosfera ca sa traiesti cu tine zilnic.  In viata sint si altele de facut, nu numai framantat trecutul.   

Eu as fi planifica plecarea de acolo, definitiv.   

Adal..nu cred ca are de a face cu el,in momentul de fata nu sunt curioasa de persoana lui.Stiu ca mi-a facut rau si il tratez cu indiferenta.Am analizat bine situația,sunt conștienta si stiu ce vorbesc,crede ma ca nici macar ura nu pot sa simt,nimic,fata de el,sunt total indiferenta.Ma simt capabilă sa imi cresc singura copilul,fara ajutorul lui,cu toate ca normal ar fi sa aibe si tata,dar daca nu se poate...încerc sa ma descurc cum pot.