Sunt oameni și oameni. Dar asta nu însemnă că știința a ajuns o religie.
O să încerc un un exemplu. Cu câțiva ani în urmă eram o echipă de trei care aveam de făcut niște măsurători topometrice. Fiecare dintre noi aveam orientări religioase sau filosofice diferite. Dar asta nu conta. Important era rezultatul final al măsurătorilor, pentru care noi toți conlucram. Sigur nu vreau să spun că ceea ce făceam noi ar fi fost neapărat „știință”, însă în munca noastră foloseam aparate științifice, precum și cunoștințe științifice de matematică. Oricum, ideea e că foarte mulți oameni care lucrează în știință, au propriile orientări religioase și metafizice, însă cu toate acestea, asta nu contează pentru ei în cercetarea lor științifică. Ceea ce contează este găsirea unor rezultate cât mai corecte sau, deși pare pretențios, găsirea adevărului indiferent de convingerile celui care cercetează.
Știința nu are cum să ajungă o religie decât pe net, unde este folosită de unii, mai puțin toleranți, ca mijloc de persuasiune sau e luată în derâdere de alții la fel de puțin toleranți. În realitate știința nu are dogme și nu are ca obiect cercetarea lui Dumnezeu (cu excepția teologiei și a filosofiei). Rezultatele și paradigmele științei se schimbă continuu.

