Va tare, tare multumesc pentru tot ceea ce imi scrieți. Pentru ca ajuta. Pentru ca, citesc si recitesc, pentru ca ma conving, pentru ca ma rasconving si ma liniștesc toate mesajele astea.
Ii sunt recunoscătoare lui pentru ca a "înviat" in mine, a pornit pasiunea pentru scris. O aveam de mult, scriu de ceva timp, doar ca acum imi gasesc inspiratia altfel, si e altfel cand scriu pentru el. In seara asta, ca un fel de renuntare, am scris asta si as vrea sa împărtășesc cu voi:
Am renunțat la el nu pentru că și el a renunțat la mine, nu pentru că mi-a îndepărtat pașii și m-a privit din pragul ușii cum niciodată n-o să mă mai întorc, nu pentru că am conștientizat că oricât mi-aș dori, oricât de tare aș nutri să se schimbe, totul va rămâne la fel, nu pentru că oamenii nu-și modifică sentimentele și comportamentul atunci când îți dorești și nicidecum pentru că am învățat că nu merită, nu pentru că am conștientizat că orice sacrificiu e înzecit în momentul în care el oferă nimic și eu mă golesc de tot. Pur și simplu am renunțat la el pentru că-l iubesc prea mult, în bătăi de inimă, în amintiri, în insomnii, în fiecare răsărit pe care l-am respirat din cauza lui, în fiecare vers spulberat din mine, în fiecare pas pe care l-am făcut pe aceleași străzi hoinărite și de pașii lui. Ci pentru că-mi țin sufletul căuș în palmă și-i mângâi rănile. Pentru că vreau să-mi vitrific dorul și să-l arunc în soare. Pentru că vreau să-l prindă el în palme și să-l țină ferecat, căci ne leagă un dor și-o umbră de suflet, o apăsare și-un oftat care inhalează renunțarea.
Voi intra maine si voi Răspunde la mesaje. Tare mult va multumesc pentru toate vorbele, mesajele si timpul acordat subiectului!!!