Asa-zisul diagnostic de bipolaritate nu este nicidecum dat de un specialist, ci in urma (zic eu) unor cercetari despre acest subiect si regasindu-se probabil in unele aspecte, a decis ca e bipolar. Si foloseste scuza asta foarte des, de fiecare data cand ne certam/despartim. Din ce am observat, ii place sa fie victima si sa se complaca in ideea ca e bipolar, neinteles, neajutorat. Nu imi doresc sa il critic si nici sa il jignesc, cu siguranta inca tin la el si il vad special, doar ca desi il cunosc de mic si am copilarit impreuna, ne-am jucat impreuna, efectiv acum vad o alta fata a lui.
Si spun ca ii place ideea de victima pentru ca in urma cu o luna, cand mi-a trimis mesaj si mi-a spus ca nu se mai simte confortabil, ca nu mai are aceleasi sentimente, ca se simte ciudat, ingreunat si ca nu se poate forta, nu i-am raspuns. Nici macar nu a fost capabil sa imi spuna toate astea in fata. Asa ca am decis sa nu-i dau apa la moara, oricum in afara faptului ca i-as fi zis ca sunt dezamagita si ca speram ca macar de data aia sa fi fost bine, n-as fi avut ce sa ii zic. Ii repetam aceleasi lucruri asa ca am ales sa nu ii raspund. Ei bine, tot el a cazut victima, nu eu, aia care a fost parasita de nspe mii de ori si tot nspe mii de sanse a oferit. El mi-a reprosat ca nu i-am raspuns la ultimul mesaj, ca s-a simtit dezamagit.
Nu stiu nici eu cum am reusit sa ma atasez de el, ideea e ca inainte sa fiu cu el placeam pe altcineva, iar el facea tot posibilul sa il uit pe acel altcineva si sa ma atasez de el pentru ca imi promitea marea cu sarea si sincer era grijuliu si atent cu mine. Doar ca nu simteam. Si dintr-o data, nu stiu nici eu cum, am inceput sa simt si-am zis sa incerc. Totul bine, frumos, am vorbit aproape 2 luni inainte sa fim impreuna, cum spuneam, el facea tot posibilul sa ma faca sa rad, sa fiu fericita, era extrem de atent cu mine. Si dupa ce i-am cazut in plasa, sa zic asa, 'fericirea' a durat 4 zile si-apoi au inceput scuzele... 'sunt bipolar, nu ma simt confortabil in prezenta ta, nu ma mai simt atras'. Dupa cateva saptamani a revenit si a zis ca el ma place si tine la mine doar ca nu intelege. In fine, povestea asta a inceput in iulie (cu relatia, ca de cunoscut ne cunoastem de ani buni dar se pare ca nu l-am cunoscut niciodata in privinta asta, nici nu am abordat astfel de subiecte) pana sambata asta (eu zic si sper ca acolo s-a sfarsit tot) si mereu aceleasi lucruri. Ba revenea sa isi ceara iertare si sa imi dea o explicatie dar sa vrea sa fim doar prieteni, dupa se razgandea si isi dadea seama ca vrea sa ne impacam, ca tine la mine de fapt etc. Revenea cu inregistrari pe fb cu fundal muzical, ca sa ma atinga la suflet, eu stiu... Un fel de manipulator, problema e ca e atat de egoist incat revine doar cand i se face lui dor si cand simte el ca nu mai poate, dar nu se gandeste ca mie imi raneste sentimentele si atunci cand imi mai revin cate putin, revine si el. Nu e usor, chiar daca suntem adolescenti, insa in ceea ce ma prveste am ajuns la un nivel al sentimentelor pe care n-am crezut ca o sa-l pot avea, si nici nu ma gandeam ca o sa ii ofer atatea sanse si sa ma las efectiv calcata in picioare. Nu stiu de ce sper sa se schimbe, imi pun atatea intrebari si mereu cand a plecat m-a lasat sa caut eu raspunsuri. Nu stiam de bipolaritate, am cautat despre asta in dorinta de a-l intelege, m-am gandit ca o fi vorba ca nu ma place, ca (,) cauta ceva mai bun, ca il plictisesc. El a zis ca nu, ca ma place, ca nu il plictisesc, ca ii place sa vorbim... Cand eram impreuna ne intalneam destul de rar, mai mult vorbeam pe facebook si la telefon.
Si din cate am aflat, nu am fost singura careia i-a facut astfel, in ultimul timp, asa cum a afirmat si el, a fost cu 'sute de fete', doar ca nu a putut sa tina relatia cu niciuna si la mine si-a gasit sa revina intotdeauna, nu la alta. Tot la mine, care stie ca-s sensibila, ca m-am atasat de el si acum efectiv port un razboi cu mine insami si cu sentimentele.
Cred ca una din cele mai mari greseli am facut-o sambata seara, cand m-am dus la el acasa. Era ametit, impreuna cu inca 2 (o fata si un baiat), ametiti si ei. Am inceput sa jucam kings, ei erau ametiti si eu eram in minoritate, mai timida (l-a deranjat si asta, sigur). Ideea e ca ne-am imbatat toti, eu am ramas numai cu el, la inceput radeam si totul era bine, apoi a inceput sa imi spuna ca el m-a chemat aici ca sa imi arate ca exista prietenie si fara sentimente de genul ala. Am vorbit despre relatiile noastre, impacari etc, mi-a repetat ca nu se intelege pe el insusi, ne-am certat, mi-a spus ca nu o sa mai revina si ca sentimentele sunt vagi (cand in urma cu vreo 4 h ma intreba daca vin sa dorm la el - si nu, nu a fost nimic mai mult intre noi daca vor exista nedumeriri, o relatie tipic adolescentina doar ca sentimentele cumva mai echivoci si situatia mai neinteleasa) si efectiv m-a scos din casa spunandu-mi ca o sa imi cheme un taxi. Am refuzat taxi si m-a lasat sa ma duc singura pe jos acasa, la 2 noaptea. Si intre timp m-a blocat pe messenger.
Nu poate, e inca un copil, nici eu nu m-as gandi la ce e cu viata mea, la 18 ani. Da-i pace.