stupid_me a scris:
Da, master, stiamca asta e credinta ta.
Ai mai expus-o in 2 randuri.
O respect, e o posibilitate. Nu am cum sa o anihilez cu contra argumente.
Dar asta nu inseamna ca e cea reala, de asemenea.
Nu exista cea reala. Altfel i-am spune cunoastere, nu credinta.
Asa cum atunci cand spui "cred ca", aproximezi, pe cand atunci cand spui "stiu ca", esti absolut sigur.
Ai spus ca agnosticii nu au ce cauta pe topic, insa avand in vedere ca si tu esti indecisa, cred ca e tolerata si opinia mea. :)
Credinta aleasa la maturitate nu e acelasi lucru cu religia predicata din fasa. Bine, asta e evident.
Pe vremuri aveam impresia ca religia are un loc in scoli; nu aveam dreptate. Oricat am crede la maturitate ca a fost o alegere, pentru ca na, esti liber sa te dezici de ea cand apar conflictele interioare inevitabile, aparenta unei baze solide la care poti mereu sa te intorci are o influenta foarte mare, tocmai din cauza dependentei emotionale. Iarasi, un om poate avea tendinta sa creada ca orice esec se datoreaza separarii de preceptele religioase si ca o eventuala revenire la ele va rezolva totul (desi poate rezolva ceva datorita increderii pe care el o capata, insa va fi de scurta durata).
Ori religia limiteaza in multe moduri. Te limiteaza pentru ca oricat te-ai judeca pe tine - ceea ce e numai treaba ta - ii judeci si pe altii, chiar fara sa vrei/ sa crezi ca o faci. Oricat ai crede ca opiniile pe care le ai despre viata sunt obtinute in urma observatiei, sunt indubitabil influentate, daca nu determinate de religie. Dorinta (constienta sau nu) de a confirma ceea ce religia sustine iti da abilitatea de a extrage din lume observatiile care sa picteze tabloul potrivit. Ca sa dau un exemplu relevant pt ce am scris pe forum, ideea mea despre homosexualitate s-a schimbat brusc dupa ce creierul a spalat reziduurile gandirii religoase.
E o mare diferenta intre a crede ca stii cum sunt altii/ ce e mai bine pentru ei si a observa in mod neutru, ramanand cel mult cu anumite semne de intrebare, irelevante pentru viata ta oricum (ma refer in general). Religia - orice religie - iti picteaza un tablou care inevitabil ii include si pe altii. Acei altii au viziunea lor proprie, diferita de a ta. Si totusi religia te face sa vrei sa ii aduci in a ta, sa le arati ca s-ar potrivi in tablou (si vice-versa, ei iti pot face la fel). Stiu, e o platitudine, dar pentru un fost pseudo-religios e o realizare totusi.
Am renuntat din diferite motive, unul fiind ipocrizia evidenta, pentru ca mi se parea ca respect anumite cerinte in timp ce altele erau "in progres" sau pareau neimportante (ceea ce iarasi inseamna incompatibilitate, deci ipocrizie in ultima instanta). Am inteles pe parcurs ca Arcangelo (cu care m-am duelat virtual pana la porcaieli cu ani in urma) avea de fapt dreptate in legatura cu mecanismele psihice afectate de religie. Dar mi-a luat mult sa inteleg asta. Nu am simtit acea ura pe care credea ca o simt (m-am detasat usor de vorbele lui stiind asta) insa o gratificare inconstienta trebuie sa fi fost, in a vedea ce credeam ca e gresit in altii (ignorand implicit ceea ce ar fi fost gresit in viata mea conform aceleiasi dogme).
Asta e; pe masura ce omul se coace la minte si acumuleaza experienta, incepe sa vada totul in nuante de gri.
Stiu, intrebai ce cred, nu ce nu cred.
Pai... cred intr-o ordine universala pe care nicio religie nu a reusit sa o descrie pana acum. Am retinut cateva lucruri din Biblie care mi se par extrem de utile; unul a fost comparatia cu mutarea marii intr-o groapa facuta in nisip. Altul a fost "totul este desertaciune si vanare de vant". In mod ironic, religia in sine mi se pare vanare de vant, avand in vedere cum se manifesta in multi dintre cei ce se declara religiosi (ma includ aici, la timpul trecut). La fel sunt si N-spe ideologii populare la ora asta (predominant astazi este marxismul, in diferite variante). La un moment dat ajungi sa vezi ca orice ideologie pe care un grup sau altul incearca sa o propage e vanare de vant, iluzie, o incalcare a libertatii de gandire/ exprimare a celor din jur.
La fel, cred ca interactiunea umana e bazata pe schimburi de energie, care pot ajunge sa afecteze materia, sau energia altora. Nu am citit "Secretul", insa practic manifestarea cu succes, din vremuri in care o asemenea abordare mi se parea gresita/ oculta/ contrara crestinismului, care lasa totul la voia unei terte "prsoane". De asemenea cred ca atunci cand ne "rugam" trimitem o puternica intentie pozitiva cuiva si asta poate afecta lucrurile. Am o ipoteza conform careia oamenii se tem de ideea de manifestare pentru ca se tem de asumarea raspunderii si pun totul pe seama lui "asa a vrut Dumnezeu".
Suferinta nu am idee de ce se intampla (daca exista un scop mai inalt); exista diverse teorii, merita aprofundata orice ipoteza oricum. Cea rezultata din conditii de mediu pare a fi consecinta celor ce au creat acel mediu (au saracit tari, comunitati, au dat legi in sensul asta etc).
Exista, de asemenea, din cate am reusit sa constat pana acum, tipare in viata (ceea ce ma face sa cred ca e o ordine universala la mijloc). De pilda, am constatat ca am ajuns sa ii inteleg pe (aproape) toti cei pe care i-am luat in ras/ condamnat vreodata. Bine, aproape; anumite lucruri imi depasesc puterea de intelegere. Aici fiind vorba despre ganduri/ emotii puternice si sustinute, nu despre ganduri in general, pentru ca mi se pare foarte nociv sa adopti paranoia propagata de religie, cum ca e "cineva" acolo urmarind si inrgistrand fiecare gand, pentru a il pune in balanta la judecata finala. Asa poti ajunge sa rumegi pe termen nedefinit lucruri ce nu au fost rostite niciodata, puse in actiune, sau nu au prins forma mult mai intensa a intentiei fata de cineva. Intentia finala conteaza; un gand fugar nu.
Ar mai fi multe de spus dar am scris deja un kilometru si acolo e cam tarziu (la mine nu e).
PS, poate am omis partea cea mai importanta.
Ocultismul, desi religia crestina susine ca trebuie sa ne ferim de el constant, merita studiat. La fel si paganismul. Exista idei si concluzii care dateaza de cand lumea; unele pot fi valabile/ aplicabile in ziua de azi, daca cineva le intelege prin experienta proprie. Satanismul de asemenea merita explorat cu o minte rece si deschisa (nu dintr-un anume teribilism rezultat din respingerea brusca a religiei crestine); exceptand zona teribilista, aidoma celei a fanaticilor crestini - sau oricaror fanatici - este o ideologie bazata pe libertate si vointa prorprie, destul de interesanta de analizat. Sunt toate forme in care se manifesta spiritualitatea umana, pana la urma. Tot ce absorbim ca si crestini, prin mass-media, e un cliseu, o simplificare si o trivializare.
Prin urmare, ajung la ideea ca viata e un drum de explorare a tuturor ideilor si posibilitatilor, cu o extrema precautie in privinta transpunerii in viata de zi cu zi, care asigura supravietuirea (si perpetuarea speciei).
