Ok, să încercăm să mai facem un mic pas în încercarea de a desluși câte ceva din filosofia Hypatiei.
Pe la începutul primului mileniu, Alexandria era un înfloritor oraș cosmopolit, care devenise treptat cel mai important centru economic și cultural din lumea mediteraneană. Pe străzile sale întâlneai, printre altele, comunități de egipteni, nubieni, romani, greci, evrei, persani, indieni. Biblioteca din Alexandria, parțial distrusă de trupele lui Cezar, se refăcuse treptat și atrăgea ca un magnet intelectualii din toată lumea acelor vremuri. Astfel, aproape toate sistemele religioase importante erau prezente în Alexandria, iar dezbaterea filosofică era o componentă majoră a preocupării unui segment important din populație. Pe fondul creșterii influenței creștinismului, climatul era totuși unul tolerant, propice filosofiei. Cam ăsta era cadrul general pe la sfârșitul secolului al doilea A.D., când intră în istorie una din cele mai enigmatice personalități ale filosofiei antice târzii, Ammonius Saccas. Deși se acceptă că fondatorii de facto ai neoplatonismului, să spunem așa, au fost Plotin și Porfir (secretarul și discipolul lui Plotin, care i-a redactat Eneadele) se consideră că primul neoplatonist a fost Ammonius Saccas - maestrul lui Plotin - care i-a insuflat celui din urmă principalele idei filosofice. În acest sens avem mărturia lui Porfir, care ne spune că Plotin, într-un moment al existenței sale când era foarte dezamăgit că nu găsește pe cineva care să-i satisfacă setea de cunoaștere, când a ajuns în Alexandria și a stat de vorbă cu Ammonius, ar fi exclamat cu entuziasm că în sfârșit a găsit persoana de care avea nevoie. Și a fost discipolul lui Ammonius timp de 12 ani.
Amonius Saccas a văzut lumina zilei în Alexandria pe la 175 A.D., din părinți creștini. Se spune că în adolescență și tinerețe a fost muncitor portuar (hamal, cum am zice noi azi) și că ar fi renunțat la creștinism în favoarea filosofiei păgâne. Însă puține se știu cu certitudine despre viața și filosofia lui Ammonius Saccas, acesta nelăsând nimic scris. Ba mai mult, le interzicea discipolilor săi să scrie despre anumite aspecte ale învățăturii sale. Tot ce știm despre el este din mărturiile ulterioare ale unor autori precum Porphir, Hierocles, Nemesis, Suidas, Marcelinus, unele informații fiind contradictorii.
Indiscutabil, se poate spune că a fost un personaj carismatic care avea darul să strângă în jurul lui cam cele mai mari personalități ale acelor vremuri, de religii și orientări filosofice diferite. Dintre „elevii” lui pot fi menționați Origen, Plotin, Longinus, Herennius, Olympius, Heracles Creștinul, Antonius și alții.
Mulți autori l-au comparat pe Ammonius cu Socrate. Ambii au avut meserii, ambii și-au desfășurat activitatea exclusiv în orașele în care s-au născut, ambii au avut o carismă deosebită, ambii au avut elevi iluștri care aveau să devină personalități marcante ale filosofiei - Socrate pe marele Platon, Ammonius pe marele Plotin.
Nu știm nici cine i-au fost profesorii sau maeștrii și nu se știe cum și-a dobândit cunoștințe temeinice atât de diverse. Părerea generală este că ar fi fost un autodidact care, probabil, ar fi petrecut mult timp studiind în Marea Bibliotecă din Alexandria atât filosofia greacă, cât și doctrinele spirituale egiptene și orientale. În orice caz, era renumit pentru intuiția lui, primind supranumele de teodidakticos (cel învățat de divinitate sau cel inspirat de divinitate). Dar Ammonius era un om modest și se numea pe sine philalethean, adică iubitor al adevărului. După o lungă perioadă de studiu și meditație și-a deschis o Școală de Filosofie, care în scurt timp avea să devină cea mai importantă din acea vreme.
Neavând nimic scris din partea lui, detaliile învățătorii lui nu le cunoaștem. Însă faptul că a avut discipoli din școli de gândire atât de diferite, ne îndreptățește să presupunem că doctrina lui, datorită universalității sale, a putut fi preluată de diverși autori, chiar dacă ea fost modificată ulterior conform educației și ideologiei fiecăruia.
Ammonius Saccas este considerat a fi primul filosof care a impus termenul de theosophie, cu înțelesul de „înțelepciune divină”. El a folosit acest cuvânt pentru a desemna ceea ce el considera a fi învățătura esențială a tuturor religiilor majore și școlilor spirituale ale lumii. Ideea era că toate religiile și învățăturile spirituale au o sursă comună, un filon originar sau un trunchi comun, de la care toate acestea s-au ramificat precum ramurile unui copac. Din această cauză învățăturile sale au fost denumite și „sistem teosofic eclectic”.
În Școala lui, filosofiile Greciei antice erau studiate alături de sistemele vedantice, zoorastriene și budiste. Doctrinele lui Platon, Aristotel și Pitagora, erau comparate cu sistemele filosofico-religioase orientale, cu Kabala evreiască și cu sistemele esoterice antice egiptene. Astfel, membrii Școlii sale de filosofie au mai fost numiți și analogetici. Conform obiceiurilor și tendinței epocii, adică la fel ca și în cazul lui Pitagora, Platon, Aristotel etc., învățăturile Școlii lui Ammonius erau: exoterice și esoterice. Primele erau destinate publicului larg, auditorilor vremelnici, iar celelalte celor care rămâneau în Școală și făceau dovada că sunt cu adevărat interesați de cunoaștere.
Punctul de plecare al învățăturii sale era că la baza tuturor lucrurilor se află un principiu absolut, trancendent, indescriptibil și incomprehensibil, care generează și guvernează cosmosul prin legi imuabile și eterne.
Însă probabil că miezul filosofiei sale îl vom găsi în scrierile lui Plotin.
