O scurtă istorie și un pic înapoi în timp...
Pe la 331 BC Alexandru cel Mare întemeiază orașul Alexandria, o mică bijuterie a vremii. În 323 BC Alexandru moare departe, în Mesopotamia, iar imensul său imperiu este împărțit în trei de către generalii săi. Astfel: Seleucis I Nicator devine împărat al Estului fondând Imperiul Seleucid cu capitala la Babilon, Antigonus I Monopthalmus ia în posesie Macedonia, Grecia și o parte din Asia Mică unde întemeiază dinastia antigonidă, iar Ptolomeu și-a asumat poziția de satrap sau stăpân al Egiptului. Ptolomeu se stabilește în Alexandria pe care o face capitală, aduce aici după oareșce peripeții trupul lui Alexandru pe care-l înmormântează cu toate onorurile cuvenite, apoi începe să se dedice unui amplu și original program de dezvoltare a orașului. Cel mai mare proiect al său, Biblioteca din Alexandria, se realizează în 306 BC. Biblioteca din Alexandria - probabil cea mai mare și mai importantă realizare culturală a istoriei cunoscute de noi - cu o istorie zbuciumată, cu încercări sistematice de distrugere, avea să dăinuie cam 1000 de ani, până în 624 AC când arabii cuceresc Egiptul și transferă o parte importantă a „comorii bibliotecii” sau, mă rog, ce mai rămăsese din ea.
Despre importanța ei și despre impactul pe care această „Bibliotecă” l-a avut asupra istoriei ulterioare a omenirii, s-a scris mult dar nu îndeajuns. Nu numai că aceasta a fost păstrătoarea culturii, înțelepciunii și științei antice, dar a fost și un fel de forță spirituală pe baza căreia ulterior s-a clădit civilizația noastră.
Și un pic despre Hypatia
Hypatia a fost fiica savantului matematician și profesorului de filosofie Theon, ultimul „director”, ca să spunem așa în termenii noștri, al Bibliotecii din Alexandria. Potrivit surselor era o femeie frumoasă, inteligentă, spontană, cu o carismă deosebită. Era de o erudiție vastă (bineînțeles că avea acces la informație!) și maestră în ale astronomiei, matematicii și a științelor vremii pe care le integra în ceea ce se numea filosofie. Se cam ținea departe de religiile vremii, iudaism, creștinism și altele (islamismul încă nu fusese inventat) și accepta studenți de pretutindeni, indiferent de orientare lor religioasă. Preocuparea ei majoră era de a-i determina să gândească liber, dincolo de prjudecăți, inclusiv de cele religioase. Synesius din Cyrene o numea „cel mai important filosof”, „o doamnă binecuvântată” și „spirit divin”. Deși el era creștin, spunea toși despre ea că „era iubită de zei”. Socrates Scholasticus scria „ea era deasupra tuturor filosofilor vremii sale și era respectată de toți”. Damasius scria „ Casa Hypatiei era un important centru intelectual”, la fel cum Alexandria era de o bună vreme centrul cultural și intelectual al lumii. Datorită acestor lucruri Hypatia era și o figură politică importantă a orașului, magistrații veneau să-i ceară sfaturi, inclusiv prefectul Orestes care-i era și prieten. Pe scurt, într-o perioadă foarte tumultuoasă din punct de vedere religios, Hypatia era o forță care promova toleranța, moderația și gândirea liberă. Damasius scria: „Întreg orașul o iubea și aproape că se închina ei într-un mod remarcabil”. Dar popularitatea și crezul ei nu erau pe placul autorităților religioase. Astfel încât Chiril, episcopul Alexandriei (412-444), pe fondul avalanșei creștinismului, trage ușor sforile, o acuză pe Hypatia de vrăjitorie și în cele din urmă ea este omorâtă brutal (se spune) de o gloată de fanatici religioși...una din cele mai barbare și odioase crime din istorie.
Ok, după această scurtă și umilă prezentare a contextului vremii Hypatiei, propun să încercăm să deslușim câte ceva din filosofia ei.
